Mărgăritare versificate

Iarna din mine

Nu simt iarna ce a intrat în mine,
Dar simt cum joacă fulgi de nea
În mintea mea
Şi văd cum fac troiene în mâna stângă,
Din dreapta fac cărare, cumva, spre iarna mea.
Nu ştiu de ce am  azi o inimă de gheaţă,
Probabil s-au mutat  niţel cam repejor
Steluţele parşive cu mustaţă
Ce nu îmi sunt deloc de ajutor,
Plus  niscai veşti ce aduc răceală şi furtună
De-ngheaţă suflet, tot, iar inima-i cu brumă.
Mă scutur toată. Vreau să păstrez colinde,
Să mă-ncălzească,  azi, mulţimea de cuvinte.
Ninsori ce cad în mine dar eu rămân aceeaşi,
Căci lemne multe ard în sufletu-mi cu paşi, 
Ce aleargă-n  anotimpuri, se rătăcesc prin ele
Şi îngheţată pare viaţa, dar doar dacă o laşi.
Nu simt iarna din mine,
Iar cea de afară  pare
Intrusa care uită
Doar cheia la plecare.
Eu bâjbâi să o caut vreo patru luni pierdute,
Când ultima zăpadă cam pleacă de pe munte.
Şi de asta bătălie port eu cu iarna dură,
Deşi pierdută-i cheia, pe aici, prin bătătură.

26 de gânduri despre „Iarna din mine

  1. Ți-oi da eu cheia de plecare-a iernii
    Dacă mă vei lăsa să ma-ncălzesc
    La focul ce în sufletu-ți zburdalnic,
    Aleargă după vara ce-ți dorești.

    Și-oi adăsta până în primăvară
    Când ghioceii s-or ivi-n paduri
    Ca să-i adun, să mi-i așez îm păr,
    Iar ție, primăveri să îți adun!

  2. Ei, te-ai prins exact de firul meu. Cu cele două ierni…pereche, de parcă-s una. Şi, da…am avut iarnă şi până-n mai, era gheata in curte de am spart-o cu toporul…apoi, brusc…aproape că s-a făcut vară. Horror.

  3. Este ea rege şi urâtă, ne-nfololeşte de arătăm ca omul cavernelor, dar, fără ea, nu ne-am mai bucura de căldura din casă, de ceaiurile aburinde, de pătura pofoasă ce îşi cere drepturile…nici n-am mai aştepta atât de mult vara şi, probabil am detesta-o doar pentru că-i cald mereu.

  4. Lasa, Adi, ca iti fac eu o caciulita calduroasa, in culori vesele, care sa te protejeze de tot ceea ce este rece si nu prea placut. 🙂
    Mi-am cumparat ieri material pentru nebunia mea cu solzi. Acum sa vedem daca reusesc sa fac ceea ce vreau… 🙂

  5. Imi aduc aminte de o sintagma pe care am folosit-o si eu. 'Iarna din sufletul meu'
    Troienite sunt cararile vietii iar fulgii de nea se topesc doar la auzul colindelor.
    Foarte frumoasa poezia

  6. Suflet cald în iarna rece!
    Mi-am amintit cum am ajuns odată de la școală, era târziu, ningea de nu se mai vedea drumul. Mama era de gardă, tata de servici, ningea și troinele aproape blocaseră drumul pustiu, care era frumos, dar straniu, un basm ușor terifiant. Iar acasă…nimeni, casa goală, frate-meu plecat la saniuș, iar eu singură și zgribulită. Era ultima zi din trimestrul I de școală gimnazială și carnetul meu era inutil de superb. Poezia ta mi-a adus aminte de…Primăvară, da, așa cum și atunci mi-am dorit să vină Primăvara.

  7. Doamne ce amintire perfectă! „Ultima zi din trimestrul I de scoală gimnazială”. Port eu cu mine amintiri, dar parcă nu atat de clare. Primăveri dorite….frumos. Voi tine minte asta. Te imbratisez, Mirela!

  8. Era o zi speciala. Imi dorisem sa vad pe cineva in ziua aceea. Macar in drum spre casa. Nu a fost sa fie. Toata vacanta aceea mi-am dorit sa inceapa trimestrul II de scoala, atunci nu erau doua semestre, ci trei trimestre, pentru a revedea persoana. Poate era prima iubire. 🙂

Lasă un răspuns