Când dorul de poveşti te-nţeapă
Mai sus de coaste, ca un pocnet,
Primeşti puteri nepământenene
Şi-aduni cuvinte ca un cântec
Sau ca descântec simţitor,
Delir de febră plânsă-n inimi,
Ce dau amor ameţitor.
Primeşti cu drag cuvântul dulce,
Cuvântul plin, uitat în sine,
Din scrieri dragi ce-or să te culce
Pe pagini albe ce-or să-nvie!
Când curg cuvintele-n mătănii,
Prin plăsmuiri de cosânzeană,
Când primenim în spovedanii
Şi dăm dumnezeirii vamă,
Rostim doar vorbe adormite
În inimi domolite-n dor,
Şi se revarsă înmulţite,
Domesticite-n adevăr.
Când cresc cuvintele războinic,
Aglomerând întregul corp,
Când se dospesc amatoristic
Simţiri ce nu le mai cunosc,
Ştiu c-am primit prea mult deodată
Şi tremur ca o oarecare,
Căci crucea binecuvântată
A vorbelor, în mine, apare.
Când curg cuvintele ca lacrimi,
Primiţi-le căci se revarsă
Imponderabil, fără patimi,
Din mine, către dumneavoastră.
Nimic nu se poate fără muză şi inspiraţie. Azi ideea continuă: de la mine către Wordwasfirst, de la Wordwasfirst către mine, şi de la noi către voi..
Pururea tânăr mi-e muntele sacru,
Ce strigă prin culmi spre înalt,
Spre Dumnezeu ne este liantul
Rugăciunii trimise-n neant.
Pururea tinere-s marea şi cerul,
Oricâte furtuni le-ar cerni;
Pururea tânăr e adevărul
Din orice guri s-ar rosti.
Pururea tânăr e vântul ce poartă
Sămânţa iubirii prin noi;
E mama ce are încrustată în soartă
Plâns dulce de prunci c-obraji moi.
Pururea tânără-i Sfânta Scriptură,
Taină păstrată în inimi,
E duminica simplă, cuminecătură,
Liturghie primită împreună.
Pururea tânără-i natura toată,
Cuvânt rătăcit şi comun,
Verdele crud e a sa unealtă,
Tratament natural de pământ.
Pururea tânăr e copacul ce plânge,
Rădăcina uitată-n pădure,
E gura veşnică ce o să strige
Că e semnul de nemurire.
”Pururea tânăr” cuvinte cuprinse
În sangele cel românesc,
În pâinea caldă, în vinul dulce
Şi-n slova pe care-o grăiesc.
Pururea tânar e Eminescu,
Epigoni, luceferi, scrisori,
E Coloana Infinitului dintr-un punct prea terestru,
Ce se-nalţă mereu către zări.
Totul e tânăr, char dacă timpul
Trece oarecum peste lume,
Căci omul înnoieste dăruindu-şi avântul
Spre Dumnezeu şi-al său nume.
Tema din clubul celor 12 cuvinte este astăzi ”Pururea Tânăr”. În tabelul găzduit de Eddie veţi găsi şi alte abordări pentru ”provocarea de luni”. Eu i-am recitat poezia, azi, soţului meu de parcă eram la Cântarea României. Voi poate nu veţi simţi la fel. Sau poate da?
Ca un balon de săpun e viaţa mea,
Aparent, se pare,
Pe un butoi de pulbere poate sta
Chiar şi-o zi oarecare.
Pe coji de banană calc uneori,
Prin drame ce nu-s ale mele,
Îmi bat la poartă, adeseori,
Veşti ce mă poartă prin ele.
Nu deschid tuturor, chiar nu pot,
Nu am nici măcar sonerie;
Nu există la uşă niciun buton:
Hotărât, nu vreau simfonie!
Nici balcon nu am şi sufăr puţin
Că nu pot fi şi eu Julietă,
Cântăcioşi aş avea, iar Romeo din plin
Dar mai bine, c-aş fi desuetă.
Ce ziceam? Că nu am
Oareşce sonerie la poartă?
Păi ding-dongul meu face ”ham”,
Am o ”bandă” de câini în ogradă.
Bobiţă
Am un câine, cam mare, ce se crede actor
Şi-a făcut în pădure culcuş,
Are beteală de frunze decor,
Şi ca scenă o bancă cu pluş
Alma
Mai am unul răguşit şi nervos, Babuin sau maimuţă îi spunem,
Bebeluşă-i de fapt, dar cu ochi fioroşi:
Ei, mă rog, să-i lăsăm un renume!
Zara
C-un baton din ceva cauciuc colorat
Păcălesc o lupoaică frumoasă,
Ea ne latră şi fuge neîncetat.
Soneria noastră luxoasă!
Toto
Ce vedeţi pe masă nu-i o pisică!
Chiar de ştiţi că nu stau căţeii defel;
Deşi scărpinat oarecum pe burtică,
Poate fi şi motan, căţel sau purcel.
Haita-i mare, recunosc, vinovată
Şi de aţi crezut că ăştia-s toţi,
Dezamăgirea de vă e deja instalată,
Mai sunt doi rătăciţi, de socoţi!
IZZI
O ‘‘bălaie’‘ de fată, o maidaneză,
Ce se crede regină într-un palat,
E, de fapt, o dulce tomberoneză,
Dar cu aere de câine stilat.
LUPU’ – BĂIATU’
Cel din urmă lăsat e un hâtru de ”câne”,
Un bătrân cu ochi umezi, duioşi,
Abandon a fost, într-o vreme, al său nume-
Lup cu ştaif ce ne face sa fim bucuroşi.
Soneriile noastre nu latră întruna,
Nici deodată, căci sunt educaţi,
Iară azi sunt toţi pentru stăpâna
Parodie de vers, ne iertaţi!
Gluma-i glumă, dar mai nou, la apel
Se asaza și-o pisică negruță
Ce se crede în haita, vreun anume cățel
Chiar de-i Fifi a noastră drăguță
Sa ne fie aventura sclipicioasa mai mult,
Am cedat și-am adus ajutoare,
Doi motani roșcalii, jucării ca de pluș,
Ne înghesuie prin dormitoare.
Le-am dat nume alese, de condiment
Scorțișoara și Ghimbir noi le-om spune,
Nu ne lasa, defel, sa-i atingem prea mult
Dar ne lasa sa le zicem pe nume.
Suntem multi, Tîrnoveni și ne place aici
Avem casă și avem buletine
S-aveti grijă, de veniti cumva pe aici
Mai întai veți trece …de-un câine!
(sau mai mulți, și nici cu pisoii nu mi-e rușine)
Sper că vă place ”gluma” mea de poezioară naivă şi fără nicio valoare în afară de aceea de a vă prezenta menajeria mea şi de a cuprinde cuvintele duzinei de cuvinte care sunt: balon, baton, burtica, balaie , butoi, balcon, bat, banana, babuin, beteala, banda, buton din cadrul clubului celor 12 cuvinte. În tabelul lui Eddie veţi găsi şi alte încercări, poate mai literare. Recunosc, mă simt ca în vacanţă cu soarele de afară. Cât priveşte animăluţele din casa noastră, toate au venit după ce alţii le-au aruncat cât colo. Nu pot spune că e uşor cu atâtea, dar ştiu că măcar pentru ele pot face ceva în plus. Si mi-e suficient. Între timp, am devenit şi ‘‘năşică” de căţel, singurul meu merit fiind acela de a fi găsit, peste noapte, numele potrivit: Bruno. În final vă mai las o fotografie ce pe mine mă distrează mereu. Apare şi singurul motan rămas, Silver, ce de o vreme, s-a autoexilat în bucătărie din motiv de lup bătrân.
Mă strâng durerile de altădată
Şi-mi cad păcatele din cer,
Crezând că, de le ascund pe-o şoaptă,
S-or estompa ….. peste puteri.
Revine mai mereu o teamă veche,
Mă tulbură şi-mi strânge inima cumplit,
Peste puteri îmi e s-o fac să plece,
Şi-o retrăiesc mereu, la infinit.
Peste putere îmi e să ţin de oameni,
Să-i prind în juru-mi doar cu iţe moi
Dar ştiu că mulţi din ei devin icoane,
Iar alţii doar străini cu ochii goi.
Cu tinereţea n-am făcut eu pace,
Privesc la chipul ce-mi zâmbeşte pal,
Peste puteri îmi e să văd un rid ce zace,
Cam desfrânat, pe tenu-mi de opal.
Peste puteri mi-e viaţa şi trăirea,
Peste puteri mi-e strigătul de ieri,
Peste puteri nu-mi e, în schimb, iubirea;
Pe ea o simt, o cert, o retrăiesc şi-o iert.
Tema provocării de luni, din cadrul clubului celor 12 cuvinte, e ”Peste puteri”. Peste puteri mi-a fost să stau deoparte şi mi-ar plăcea să vă fie peste puteri să nu încercaţi a citi şi celelalte scrieri din tabelul găzduit de Eddie.
