io

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mă strâng durerile de altădată
Şi-mi cad păcatele din cer,
Crezând că, de le ascund pe-o şoaptă,
S-or estompa ….. peste puteri.

Revine mai mereu o teamă veche,
Mă tulbură şi-mi strânge inima cumplit,
Peste puteri îmi e s-o fac să plece,
Şi-o retrăiesc mereu, la infinit.

Peste putere îmi e să ţin de oameni,
Să-i prind în juru-mi doar cu iţe moi
Dar ştiu că mulţi din ei devin icoane,
Iar alţii doar străini cu ochii goi.

Cu tinereţea n-am făcut eu pace,
Privesc la chipul ce-mi zâmbeşte pal,
Peste puteri îmi e să văd un rid ce zace,
Cam desfrânat, pe tenu-mi de opal.

Peste puteri mi-e viaţa şi trăirea,
Peste puteri mi-e strigătul de ieri,
Peste puteri nu-mi e, în schimb, iubirea;
Pe ea o simt, o cert, o retrăiesc şi-o iert.

 

Tema provocării de luni, din cadrul clubului celor 12 cuvinte, e ”Peste puteri”. Peste puteri mi-a fost să stau deoparte şi mi-ar plăcea să vă fie peste puteri să nu încercaţi a citi şi celelalte scrieri din tabelul găzduit de Eddie.

14 gânduri despre “Peste puteri

    1. ..azi n-avem, Dănuţo, filozofii. Doar la texte cu o singură literă băgăm omul în ”ceaţă”, asta pentru că, in capul meu, totul trebuie sa aibă o logică, nu o insiruire de vorbe. Dar de asta nu evoluez eu…am imaginaţie, dar nu am puterea de a scrie fantezie, sf, metafore. Dar asta e altă discuţie. Mulţumesc pentru aprecieri şi te pup.

  1. puterea-i peste poate
    dar la capat tot o scoate
    vietuirea e divina
    cand curgerea-i lina
    si-asa se cauta sa cada
    apa-n aerul din strada
    printre frunzele cu clorofila
    sa absoarba soare si o fila
    in care alb e textul vietii
    de aflat pas cu pad
    si dupa primii ani ai tineretii! 🙂

    zi si saptamana bune inainte, Adi! 🙂

    1. Nicoleta, uite cine scrie poezie, nu jocuri de cuvinte. Adi, mi-ai luminat ziua că şi-asa era plină cu ”îndatoriri”, că, deh, e luni. Numai bine şi ţie!

  2. Vine-o milostivă vreme
    Când durerile-s poeme,
    Despletind, din vers în vers,
    Jalea, crâncen univers
    Dintr-un suflet chinuit,
    Printre slove adormit,
    Cu plasturi din vorbele
    Care nu-şi dorm nopţile.

    Nu se potriveşte sută la sută ca replică la poezia ta, dar aveam versurile gata făcute şi m-ai făcut să-mi amintesc de ele. 🙂

    1. Ba…mi se pare foarte potrivita, pentru ca poarta in ele o parte din mesajul meu.

      Nu-şi dorm nopţile cu stele
      Vorbele mai măricele,
      Dar sunt treze-n zori de zi
      Vorbele cu bucurii;
      Până seara, vrem, nu vrem,
      Vom mai scoate un poem,
      Mai stângaci sau mai frumos
      Sau doar înţeles pe dos.

      Cu drag te imbrăţişez şi-ţi mulţumesc pentru avântul pe care mi l-ai dat in aceste zile.

  3. Fiecare timp cu durerile si intrebarile lui! In fond trebuie invatat cum sa traiesti cu greselile, si cum sa te impaci cu tine insuti, caci de iertat… doar Domnul iarta!
    Foarte frumos! Tot! 🙂

    1. Am invăţat, Cita.Chiar şi faptul că am ales să pun o poză cu mine, cea de acum, aici pe blog, e semn de împăcare cu mine însămi. Cu fricile şi temerile mele încă nu mă înţeleg, dar ăsta e semn de slabă credinţă, cum spune soţul meu, iar aici mai e de lucrat. Sper că esti bine, eu iţi doresc, ca întotdeauna, sănătate. Mulţumesc de popas.

  4. Peste puteri nu e nimic și niciodată!
    Peste puteri nu e nici viața toată!
    Doar trebuie să ne luăm, cu blândul, seama,
    Apoi cu de încetul, să ne înfrângem teama!
    Căci teama-i doar poveste de adormit pruncia.
    În viață, de vezi bine, totul e vrednicia!

    1. sunt fata din povestea ”drobului de sare”,
      m-astept oricând să-mi pice ceva-n a mea cale
      şi nu ştiu cum de merit o viaţa asa de plină
      caci, din păcate, nu-s mereu…cea mai senină.

      Dar mă străduiesc cu siguranţă să-mi inving orice temere şi frica, pentru ca, in definitiv, ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Recunosc, insă, că nu-mi plac vremurile pe care le traim. Noroc ca le traiesc langă cine iubesc..

  5. Când faci pace cu tine
    şi te accepţi aşa cum eşti,
    când ştii cât rău şi ştii cât bine
    te umple şi nu-ţi spui poveşti,
    când scazi în ce nu-ţi place
    sau măcar te strădui
    şi creşti în ce te face
    mândră de tine, nu-i
    val să se rostogolescă-n ţărmul
    de suflet, ci e numai undă
    şi nu-ş furtuni să înnegrească cerul
    nici un minut, nici o secundă. 🙂

    1. Mi-e val necunoscutul,
      mi-e furtunoasă marea
      neprevăzutului
      ce-n cale îmi apare;
      vâslesc în bărci cu pânze,
      mă lupt cu apa grea,
      uitand mereu de vântul
      ce schimbă manevra,
      şi-aduce şi mult bine,
      alngă chiar şi răul,
      şi-atunci vâslitul meu
      e doar o joacă nouă.
      Gândesc acum cuminte
      şi fără ezitare
      Când ai la cârmă un om
      din ăla cu O MARE,
      poate veni şi valul
      ce parca te scufunda
      el sigur te va duce
      unde nu-i apa adâncă!

Lasă un răspuns