Mărgăritar-catchy · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Semnul meu cu numărul 5. Tot în Catchy.

Nu. Nu te sun. N-aș ști ce să-ți spun, n-aș ști de unde să încep, dar cel mai greu nu pot trece de acel „alo” ușor sarcastic, pe care-l ai mereu. Realizez că nu ai inflexiunea vocii dozată astfel doar pentru mine, doar că eu nu pot trece cu niciun cuvânt dincolo de ea. Nu, nu vreau să mă destăinui. Știu că o fac public mai bine decât într-o conversaţie comună. Poate părea paradoxal, dar am pierdut firul pe care-l primisem de la tine, cândva. Nu mai pot să trag din el alte ițe să împletesc povești. Te știu bine, te simt bine, eu sunt la vedere, deci nu trebuie să te mai îngrijoreze ceva, chiar dacă nu mereu ce scriu e echivalent cu ce trăiesc în prezent. Nu am cum să vreau să simt ezitări de… dezaprobări majore. Nu te mai ascunde, căci ştiu că e aşa. Am simţit de zeci de ori și..( vezi pe catchy)
Nu te sun, deşi în mine te sun zilnic, doar că tu nu-mi răspunzi…
tablou
tablou de familie. Noi facem poza.

 

Mărgăritar-catchy

Catchy și cu mine la a patra poveste

De când scriu, mi-am promis că voi folosi asta să curăț de resentimente perioade ale vieții mele. Ar fi interesant să pot povesti și lucrurile amuzante, ca tânără femeie care s-a jucat și de-a amorul, și de-a seducția, doar ca, peste timp, am pierdut din efervescenta acelor clipe și poate nici nu le-as mai putea reda ușor. Curios, insa, cele cu impact deloc favorabil au ramas de parca s-au intamplat ieri. Am avut curajul sa scriu despre inca o intamplare care a durat ceva timp și in desfasurare, dar si in stand by…ca o iscoada. Nu e nici pe sfert din ce am trait, dar atunci chiar cred ca as fi cel mai curajos om, care n-ar tine cont ca lumea taxeaza slabiciunile și omul care se deschide..prea mult.
io1
„Au trecut 20 de ani de atunci și, dacă aș putea, aș aduna toate fetele tinere din lumea aceasta, le-as da oglinzi multe, le-aș pune să se privească-n ele, le-aș povesti despre cum se vede lumea la vârsta lor când pot face orice, pot îndrăzni să se lupte pentru viața lor și să nu rămână încarcerate în relații pornite în minciuni și amăgiri. Să nu aștepte să le spună cineva că sunt frumoase, să nu se emoționeze la șoapte de iubire mereu, ci să le pună radar, detector de minciuni. E ușor. Faptele vor vorbi. Să nu-și lase tinerețea amanet într-un magazin de vise, căci s-ar putea să n-o poată răscumpăra la timp și o pierd pe mărunțiș nefolositor. Și mie mi-a zdrăngănit pușculița. Mai mult a gol, decât a plin. Știu doar că peste alți douăzeci de ani, cineva își va aminti de o poveste asemănătoare, căci ele se traiesc oricum, indiferent de avertismente.
Și ce, credeați c-am scăpat ușor? Da’ de unde? Cum priveam în oglinda retrovizoare, îl zăream în spatele mașinii, dacă mă uitam pe fereastra apartamentului, vedeam ca e parcat mult timp, până se asigura că nu e nimeni cu mine. Cum ieșeam în vreun loc, apărea ca într-o întâmplare. Trei ani mi-a fost umbră, trei ani mi-a chinuit sufletul, m-a umplut de frici și am descoperit că amenințările pot fi realități și nu scenarii de film. Trei ani m-a pândit, aiurea-n tramvai, deși știam amândoi că nu mai e cale de-ntors. Dacă acum urăsc a vorbi la telefon, i se….(povestea completă aici, pe catchy)

 

Mărgăritar-catchy

Catchy și povestile mele. A treia și cu păreri împărțite…

friedsrich-nitzsche1
citate.club
„Îndoiala însă se strecurase discret, ca un fir blond așezat pe reverul unui sacou negru, dansa tango cu iubirea ta, a lui, a voastră, dar simțeai pe umărul drept o prezență nouă, un fulg de inimă în plus. Purtai o stare care venea de nicăieri, ca o ispită, ca o iscoadă, ca o neliniște ce nu mai părea pasageră, ci se instala încet și sigur. Nu mai era o părere, era o constantă ca un tremur care nu voia să dispară. Te uitai în ochii lui și nu vedeai nimic nou, nimic rău, dar asta pentru că era bărbatul tău pe care ți-l doreai același, neschimbat, cu torente de iubire în ochi. Toată pentru tine, doar pentru tine. Ce dacă trecuseră anii? Unde scrie că expiră ceva? Că expiri chiar tu, ca persoană? Că cele două riduri în plus sau colăceii așezați strategic nu te-ar mai lăsa să te bucuri de privilegiul de a fi iubită?
Simți în tine orgolii: „Nu mie! Nu nouă! Nu! Eu nu vreau să iscodesc! Nu vreau să caut indicii de care m-aș lipsi bucuroasă!” Dar de ce ai fi mai specială? Doar pentru că ți-a promis că nu va face din iubirea voastră una banală? În definitiv, tu faci ceaiul dimineața, el face cafeaua, vă împărțiți sarcini, responsabilități, lucruri care obosesc, care te transformă. Nu mai ai filmul în care tu cobori din pat pentru un alt sărut înainte de acțiunea zilei, nu mai porți cu tine dorința de a nu te ști obosită, tracasată, adusă de spate de griji. Poate nu trebuia să lași toate acestea să te copleșească și să trăiești, în viața ta casnică, aceeași poveste din filmul personal, cu peliculă zgâriată doar de lacrimi de bucurie.
Ei, aș! De unde atâta concentrare? Ai avut regizor bun, dar, deși te crezi divă sau vrei să crezi ca ești diva lui, de ceva timp, tu ai devenit o actriță de mâna a doua care….( vezi mai mult aici)
Mărgăritar-catchy

Catchy și poveștile mele. A doua…

manux

Dimineața mi se așeza pe palme, pe felia de unt, în cana de ceai, se întindea în toată bucătăria, amintindu-mi că o așteptasem cu nerăbdare. Toată noaptea mi se sudaseră gândurile, topind, ca într-un furnal, oțelul unor treceri de oameni cu patimă. Lumea se încrâncenase, ieri, în jurul meu, iar eu nu am putut ascunde nopții frământările ce le purtasem prin tot felul de dimensiuni. Știam că oamenii nu funcționau toți împreună, dar destinul sau încăpățânarea EI ne înghesuiseră pe toți într-o încăpere cu pretenție de living. În realitate, era o sufragerie mai generoasă nițel, dar care părea ca o sală de ședințe cu toate scaunele acelea înșirate prin colțuri.
Cum apăream, ca la o comandă sinistră, cum ghiceai o nevoie de cale întoarsă, un mic gest de respingere și dezaprobare instinctivă. Zărisem, din prima, o persoană care, de câte ori vorbea, te împingea ușor cu degetele, mai jos de umăr. Permanent te întreba ce faci și dacă refuzai vreo confesiune măruntă, îți aducea, în prim plan, toate punctele comune, toate cunoștințele și vreun amănunt care, sigur, mai trebuia despicat, deși tu uitasei, demult, întâmplările. Unde să te strecori?
Cu florile-n mână, aștepteți gazda, în speranța că…(citește aici)

 

Mărgăritar-catchy · Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Aleea amintirilor (băiatul cu garoafe roz)

Tata avea un obicei încântător – îmi săruta mâna. De când eram micuțe, avea acel gest de o noblețe extraordinară care ne făcea să ne simțim domnișoare chiar dacă noi eram puțin mai înăltuțe decât clanța de la ușă. Ne lua ușor vârful degetelor și, atent, discret, cât o atingere de puf de păpădie, ne lumina inima și sufletul. Crescând, gestul a devenit și mai elegant, și mai maiestuos, și mai important. Ajunsesem să cred că e ceva permis doar între fiică și tată, dar, cumva, privind în jur, mi-am dat seama că  nu era chiar la îndemâna oricui.

Aveam 16 ani când m-am trezit cu un băiat cu ochi albaștri într-un interes reciproc. Ningea  și m-am pomenit cu el la ușă, aducându-mi câteva garoafe, singurele flori care se găseau în acea vreme. De atunci, iubesc garoafele și nimic nu mă va convinge că ele nu-și merită atenția mea prin tumultul exotic floral al acestor vremuri. Băiatul cu garoafele roz îi ceruse   mamei permisiunea să mă scoată la o plimbare.  Și iar încremenesc acea clipă, realizând că și atunci îmi părea ușor demodat modul lui de abordare, depistând arogant că avea o timiditate pe care și-o învingea cu fiecare cuvânt rostit. Mama, topită toată sub căldura acelor ochi de om sincer și curat, n-a stat pe gânduri și mai că mi-a făcut vânt să ies pe ușa apartamentului. Bâjbâiam toată, copleșită de (click pe link pentru o poveste delicata ca ninsoarea mea)

alee

 E a doua oară când scriu despre cel care m-a iubit fără cuvinte, căci nu am cum să uit că într-o zi de ianuarie,  când inima îmi bătea în palme, am făcut primul cadou unui tânăr bărbat, de ziua sa de naștere. Un arlechin mov, pe care l-am numit Filipache, și pe care habar nu am de ce l-am ales, dar pe care a știut să-l primească de parcă i-aș fi dăruit o poveste cu chip. O poveste cu un chip frumos, care mi-a topit neîmplinirile ce au urmat, mi-a rămas și mie, iar cuvintele de azi sunt un ultim dar făcut unor vremuri care s-au semnat într-un colț de inimă.

Păstrez în mine, însă, definitiv, cu fior duios, într-o combinație a bărbaților puternici din întâmplările mele, senzația sărutului, pe mâna mea, ca un puf de păpădie. Efemerul perfect.

sarut

Articol inscris in tema fixa ”Aleea amintirilor” despre care au mai scris și alții, găzduiți în același tabel al lui Eddie, in cadrul clubului celor 12 cuvinte.