Am câțiva prieteni care mă întreabă de ce nu scriu mai des despre câinii mei. Mai des decat o fac?, zic eu nedumerita.
Nu știu, deja imi pare ca scriu prea mult și pentru că sunt surse inepuizabile de subiecte, mi-e teamă să nu devin „penibilă” amintind mereu de ei. Sau, poate, mi-e frica să nu „deranjez” prea tare acolo unde nu există înțelegere față de ceea ce am ales noi să trăim.
Azi am găsit textul ăsta, și am realizat că ar trebui să nu mă mai cenzurez ..atât. Pot fi ocolită ușor, la o adica…
Cum imi incepeam eu anul 2015. Cred ca toti stiti povestea cu creata, blondul și cainele lup gasit, imediat dupa Revelion. Asta e intermediara, scrisa atunci la cald. Ce paradoxal pare acum, cand totul a prins contur de obișnuinta:
”Aşadar, mâine (8 ian 2015) se va face o săptămână de când m-a mâncat undeva să umblu după lupuşori rătăcitori pe strada şi, cum nu aveam acasă decat cinci câini şi o mâţă (alta decat Fifi), mi-am zis să nu începem anul fără vreo faptă bună ce nu va rămâne nepedepsită. Si le-am mai adus un frăţior. Da, dar frăţiorul e cam mare, are vreo 11 ani şi vreo 40 de kile; era necipat, era nedormit, obosit, speriat şi aş putea-o tine asa mult timp. Dacă, în prima fază, am avut noroc şi i-am putut pune lesa, urcat în maşină, adus în pas vioi la reşedinţă; dacă contactul cu patrupedele personale a fost unul mai mult decat surprinzător, pe Bobiţă frumosul alegându-l ca partener de joacă; dacă din prima a intrat in cuşca vilă ce a meşterit-o Mihai cu un prieten, pe repede înainte, neştiind dacă la cât era de blănos va rezista la ”căldurile” din casa noastră; încetul cu încetul a prins forţă şi curaj.
Nu mai voia prea mult afară, mă lasa să-l mângâi, dar dacă exageram băga iute o mârâitură şi un nas creţ de uitam că mi-e drag. Câinele se dovedea a fi cu personalitate puternică. Prea puternică, uşor paradoxal pentru cat era de static. Totuşi, nu poate fi vorba a fi caine de pază sau iute, el isi face bine treaba, latră omul, intrusul, câinii străini, dar se mira de atenţia primită şi se straduieste sa ne raspunda eforturilor noastre. De asta nici nu răspund celor care cred ca frumusetea lui poate tine loc de giumbuşlucuri, dorindu-l pe post de companion. Şi totuşi, giumbuşlucuri ştie a face: timp de 12 ore a urlat ca lupul încontinuu, de mai aveam puţin şi regretam faptul că am ales să-mi complic existenta cu al 6 lea catel. Mi-a trecut repede cand am văzut că se urca singur pe canapea şi că imi mulţumeste cu privirea lui de fante tomnatic. Cand l-am mai văzut şi jumătate afară, din curte, căţărându-se pe gard, intr-un exercitiu de echilibristică, de circ, căci eu numai la tv mai văzusem astfel de faze, mi-am zis că e musai sa fie dus la sterilizat şi să-i tăiem avântul. Şi la propriu şi la figurat.
Azi, Lupu Băiatul a fost scutit de tandreţuri prin gard cu ochioase lătrătoare şi o dată cu cipul a beneficiat şi de o operatie ce se voia banală. Şi chiar credeţi că a fost banală pentru lupuşor? Ei, nu…s-a luptat pentru podoabele lui, neacceptând guler,injectii, mâini străine şi alte acareturi. Nu a fost după el, in schimb. Acum când scriu, parcă simte, vrea cu orice pret sa vină spre noi. Nu poate, dar va putea şi eu nu reuşesc decat sa mă uit la el cat de frumos, minunat, puternic şi perseverent e. Si desi postarea mea cu caine gasit, din 2 ianuarie, după ce a hălăduit trei zile in oras fără să-l oprească nimeni, are peste 500 de distribuiri, ştiu doar că cine a abandonat acest caine, nu cunoştea deloc ce comoară a avut la casă. Nu-i nimic, ştim noi, asa cum stim că perioada rea va trece şi el va urca din nou pe canapea, ca si cand acolo e din totdeauna. Simt că va muta mobila din casa cu al lui coif protector și deja are o nouă poreclă. Se numeste Lampă! Să ne fii sănătos, Lampă-Lupu-Băiatu!”
8 ian 2015
Trei ani și jumatate cu un caine minunat despre care as scrie de zece ori pe zi, sa nu uit, candva, ce frumoase pot deveni zilele cu un strop de ajutor….
Va salut. Atat.
