Mărgăritare versificate

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Obosită-s, azi, de toate,
Vântul parcă mă-ntărâtă,
De sub spaime cade o noapte
Și o amintire blândă;

Strigă cerul în stropul vieții,
Mă adun pe piatra lunii,
Tu îmi spui că doar poeții
Au vedenii ca nebunii

Și se poartă-n slova firii
Făcând literei mătanii,
Luând anafura iubirii,
Poate, fără spovedanii;

Te privesc ca o nălucă,
Și-ți zâmbesc în vers albit:
Cum să-ți spun, cât să-ți aducă
Mulțumire la minut?

Poate ne purtăm albastru
Și-nchinăm rugi poeziei
Poate prindem firu’ în patru
Iar problemei amnezie,

Coborâm în mici infernuri,
Urcăm și în paradis,
Colorăm albul cu negru,
Dar și-n curcubeu promis,

Punem mov în orice buclă
Adunăm roșu în rimă
Și ne strângem într-o rugă
Pe o literă divină.

Ardem galben în cuvinte,
Virgula e un oftat.
Par nălucă? Sunt cuminte,
Îți spun sincer, ce-am aflat

De când plâng pe vorbe scrise
Și-mi râd rânduri arămii,
Mă înșir, și-s nepromise
Devenirile, să știi!

Îmi e bine și poveste
Împlinind-o cu ochi vii,
Sunt nălucă, da, și-mi este,
Viața, ca în poezii!

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Mărgăritare împărțite cu tine

Sufăr de nebunie metaforică

 

..suferi de nebunie metaforică!
Mi-a zis al meu soț, într-o dimineață de vară,
pe când îmi purtam cuvintele visate, cu ochii închiși,
mustind de somn și tânjind după așternuturi moi,
în timp ce coboram o scară 
ce ducea spre o călimară invizibilă cu cerneală de taste
cu care se scriu, pe repede înainte, visele nopților.
Mă întreb de ce aș suferi de mi-aș imagina
Că și visurile mele s-ar pune în condei
Cât să le fac să se pecetluiască în împliniri?
 sursa: internet, sufăr de nebunie metaforică
sursa: internet, sufăr de nebunie metaforica

 

Mărgăritare versificate · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Fumul tineretilor nebune

Știți ce? M-am săturat să uit de mine,
Să uit că sunt intreagă și completă,
Că n-am nevoie de iertări si-ar fi mai bine
 Să-mi pun nepotrivirile in eprubetă!

 

Torn peste ele ce s-o nimeri,
Acid sau bază după caz sau faptă,
Experimente poate le-oi numi,
Deși, va zic, doar fum o sa se vada.

 

Caci fum ramane-n urmă dacă vrei
Sa ai privire înainte îndreptată,
Să nu fii hrană pentru vreo doi lei,
Ce au nevoie mai mereu de-o prada.

 

Si cum din ceata deasa sau chiar fum,
Văd soare strălucind ca o vacanță,
Imi vad de viata și de al meu drum
Cu drag, iubire multă și speranță.

 

Ieri, am primit o vizită incertă,
Trădări și caracter dual vedea in mine,
I-am pus in suflet altă eprubetă
Si l-am rugat sa toarne cat mai bine

 

Cate substante vrea, ca e ofertă.
A pus in ea, cu grija, ce a stiut:
Ceva fierbinte,  stare desuetă,
O indiscretie de o zi, de netrecut,

 

Un flirt tardiv, o indignare vie,
O supărare nouă, dar și una veche
Si-am devenit ceva ce n-o să-nvie
Nicio durere dintr-un gând pereche.

 

Mă va trimite in zări indepărtate,
Nu vom mai  presara sare  pe rană,
Vom fi doar fumuri din țigări uitate,
In colț de tabacheră demodată.

 

Inchidem catastife cu memorii vii,
Vom pune praful peste ele și  uneori chiar scrumul,
Si vom zambi usor cum fac nebunii,
Acelor tinereti inamorate, plutind usor ca fumul
…..unor experiențe…. eșuate!

 

 

Viața e ca un fum. Trece un-doi. Multă vreme am trăit cu resentimente, cu oameni agățați în amintirile mele, cu vorbele unora, cu vorbele altora, cu  păreri de rău, cu zambet cald pe alocuri, cu bune, cu rele, cu ghinion sau noroc. Pentru cativa oameni din viața mea sunt doar fum, poate nici atat. Nu-i nimic. Plutesc și eu pe lângă ei, după cum merit. Nu am amnezii, ci doar conștientizez acut ca iubesc viața. E păcat sa o irosesc  cu resentimentele altora. Ce e făcut, omorât rămâne! Sunt un chip între alte chipuri.  Scriu vorbe, spun povești, unele adevărate, altele nu, dar mereu asumate. Am o mie de ani. Din ei cel mai mult am invatat ca cel mai rău lucru posibil după boală și ne-iubire e să iți fii dușman ție! De aici multe greseli. Aleg ca in cealaltă mie de ani, dacă mi-i ingaduie Dumnezeu, sa nu imi mai fiu dușman, cu tot ce inseamna asta – uitare, asumare, iertare, trait in prezent, nu trecut, cu gand bun spre oricare om intalnit in viața mea și de i-am fost urât sau frumos, în definitiv, pentru multi am avut, măcar o vreme, drag și emoții fine. N-as  putea face asta singura, fără Mihai, care dincolo de faptul ca imi e iubit și sot, imi e prieten, poate singurul prieten care mă acceptă cu toate nebuniile mele. N-as fi putut daca nu as fi inteles, in timp, si chiar clipă de clipă, ca niste mici revelații, că există viață și dincolo de tinereti zbuciumate. Si, stiti ceva? Pot fi chiar fum. Nici nu conteaza, conteaza sa plutesti măcar o vreme, nu doar sa te evapori. Oricum se va intampla si asta..cândva.
Deseori revin cu lucruri care par din acelasi film. Culmea, doar eu sunt constanta, partenerul de gand nu e mereu acelasi. E suficient un semn dinspre ..și mă trezesc in cuvinte care seamănă între ele, insistand pe anumite idei ce nu trec dincolo de ele.  Mi-am invatat lectiile, dar, uneori, imi inspira aceleasi litere ce se aduna la un loc. Tot e bine, sunt constantă. Cam așa e și soțul meu care mereu găsește modalitatea să-mi îndulcească trăirile, stările proaste provocate de alții sau chiar de mine dar numai pentru ca am lasat din nou sa se scoata raul din mine.  Am vrut sa rad de găselnița lui de a-mi dedica aceasta melodie, pe care, spre rusinea mea, n-o știam. Am dorit să-i spun  ca e cam demodat, dar după ce am ascultat versurile, mi-am inghițit cuvintele și supărările. Pe loc.