Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Obosită-s, azi, de toate,
Vântul parcă mă-ntărâtă,
De sub spaime cade o noapte
Și o amintire blândă;

Strigă cerul în stropul vieții,
Mă adun pe piatra lunii,
Tu îmi spui că doar poeții
Au vedenii ca nebunii

Și se poartă-n slova firii
Făcând literei mătanii,
Luând anafura iubirii,
Poate, fără spovedanii;

Te privesc ca o nălucă,
Și-ți zâmbesc în vers albit:
Cum să-ți spun, cât să-ți aducă
Mulțumire la minut?

Poate ne purtăm albastru
Și-nchinăm rugi poeziei
Poate prindem firu’ în patru
Iar problemei amnezie,

Coborâm în mici infernuri,
Urcăm și în paradis,
Colorăm albul cu negru,
Dar și-n curcubeu promis,

Punem mov în orice buclă
Adunăm roșu în rimă
Și ne strângem într-o rugă
Pe o literă divină.

Ardem galben în cuvinte,
Virgula e un oftat.
Par nălucă? Sunt cuminte,
Îți spun sincer, ce-am aflat

De când plâng pe vorbe scrise
Și-mi râd rânduri arămii,
Mă înșir, și-s nepromise
Devenirile, să știi!

Îmi e bine și poveste
Împlinind-o cu ochi vii,
Sunt nălucă, da, și-mi este,
Viața, ca în poezii!

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Ușa asta nu duce nicăieri

…sunt ușă rămasă deschisă către tine,

N-o-nchide azi, mai las-o un minut!
Sunt poartă ce te duce-ntr-un surâs mai blând
Ca al Giocondei. Dar tu alegi s-o închizi atât de bine!

Sunt ușa fără clanță și fără balamale,
Ma sprijin pe un lemn cam șubrezit de timp,
Căci dincolo de ea nu este mai nimic.
Nu mă trânti, ci las-o ca atare, nu are nici zăvoare!

Nu trece pragul, ruga nu-ți ajunge
Să-ți ceri iertare timpului de dincolo de poartă,
Ușa aceea nu-ți mai este soartă,
Ci doar un lemn străin, un toc fără de lege!

Tu ești un om perfect, eu sunt la fel de bună,
Rămân acolo eu, treci tu de vrei soluții
Sau stai acum pe loc, pornesc eu revoluții,
Dar singură, căci lumea nu ne e împreună!

Nu te uita spre ușă, nu știe despre noi,
Dar ne cunoaște pașii și simte că nu doare,
Că despărțirea nu-i o parte care moare,
Ci este Înviere, drum nou pentru amândoi.

Ce ușurare, ce povară grea
Mi-ai luat, subit, doar răsucindu-ți cheia
În broasca veche ce-ți returna ideea
Că nu mai suntem în povestea cu etcetera.

Astăzi faci loc pentru lumină nouă,
Observi că nu mai duce nicăieri eterna poartă,
Cad iar cortine, nu mai ești legată
De false amiciții care te rup în două.

Și-nchid  ușor povestea ce simplu m-a  pierdut
Prin labirint de vorbe moi și pline,
Eu te absolv de răutăți dar și de vină
Ești de acord? Atunci ..îți spun salut!

..închide..după tine…

usa

Sunt momente când ușile închise spre alții, înseamnă porți deschise spre libertatea ta de a fi…