Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Altă poezie jucărie

 

Au trecut și macii,
De prin lanuri blonde,
Până și cicoarea
S-a ascuns în holde,
Buruieni de seamă
Stau pe ghimpi și-n loc,
Pitite în umbra
Nopților cu foc,
Îmi adorm poeme
Printre spini și spice,
Poate așa însomnite,
N-or să mai despice
Înțelesuri fade
Și tâlcul din ele,
Se vor înghimpa
Versuri mititele.

Am ratat și poza,
Cea îngălbenită,
Rapița-i istorie,
Chiar de e vestită,
Poate, de acum,
Să m-așez în soare,
Hai, că m-ați crezut,
Vorbeam de-a lui floare;
Și de prind vreun câmp
Care mă așteaptă,
O să-i dau tribut
Poezie dragă,
Îl voi îmbuna
Să îmi lase vie
Frumusețea toată,
Numai, numai mie.
Și să se prefacă,
Pentru un minut,
Că nu e minune,
Ci e doar un câmp
Care mă așteaptă,
De când erau maci:

-„Știi, ceva, tu vino,
Sau mai bine taci!”

Sursa:pinterest

6 gânduri despre „Altă poezie jucărie

    1. …am primit cateva piese muze, de incurajare. Mi s-a spus ca mi-au dormit cuvintele prea mult. Nu reusesc sa adun lucruri profunde, asa ca am revenit in joaca vorbind despre catei, flori, povesti reale de pe marginea strazii și despre lumea mea interioara, cum frumos spui.

      Nici nu stii cat sunt de recunoscatoare ca imi esti aproape, in ea. Multumesc, Diana!

  1. Când eram mică nu-mi plăcea să mă joc cu jucării, niciuna nu mi se părea potrivită, tot printre hârtii dadeai de mine. De-aș fi avut atunci câteva poezii-jucării, aș fi fost fericită. Le primesc, acum, de la tine, Adriana. Recunosc, nu mă mai joc cu ele, ele se joacă cu mine… de-a cât de tare îți bate inima și câte emoții pot încăpea într-un suflet.
    Frumos tablou pictat în cuvinte…

    1. Da, tu stii cum spun eu ca am iesit in lumea asta „gata mare”, asa ca …subscriu celor spuse de tine. Am, acum, jucarii care imi vindeca ratacirile.

      Multumesc, Nico, ca ma vezi și ca imi vezi cuvintele

Comentariile sunt închise