Amintiri albastre cu peniță de aur

stilou cu peniță de aur
În călimara mea nu mai există cerneală,
nici stiloul chinezesc nu mai este vreo armă,
lucește penița, mă privește amară,
c-am uitat-o-n sertar, sfert de secol, să doarmă.
Stă-n cutie cuminte, nedreptate omisă,
ne privim zeci de clipe, prelungim agonii,
mi-a fost dat chiar de tata, datorie promisă
pe când eu garantam că ani mulți va rodi.

Că-mi va fi o patină peste gheața de foi
și făcând piruete ale literelor dansuri,
că-i voi da tușul bun să-mi întâmple nevoi
și că el îmi va scrie amintiri în albastru;

că-mi va face chiar vrăji, inundând rânduri-gânduri,
nedreptăți domolind, bucurii scrijelind,
într-o carte de rosturi va puncta în amurguri,
că-i un bun dansator, parteneri de cuvânt.

Cere-mi, viață, să te scot la lumină,
să nu-mi uit prea devreme bucurii de-nceput,
călimara să-mi fie mai albastră, mai plină,
și-n patină de timp să mai scriu câte-un rând!


...cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut


..cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut

Din verde crud, în verde crud…

Din verde crud, în verde crud,
Cuvintele topesc absurd
Linii și puncte, gâlme și noduri,
Funii si oase, piele si riduri,
Se scurg secunde arvunite în neant
Scăldate-n grimase de vorbe ce tac,
Se scutură frunza din copaci invizibili,
Sub copite de cai iarba moare sensibil,
Se adună și melci care-nfruntă destinul,
Stânca literei cade, i se curmă, fin, chinul;
Emoții nu sunt, au murit la altar,
Visări nici atât, dorm adânc pe hotar,
Cresc în mine mirări, se deșiră simțiri,
Respirând adormit un parfum de amintiri,
Cobor pe maidanul părasit și de pietre
Mă julesc de-o creangă, uitată pe trepte
Pe care n-am să le urc, nu cobor, nu le vreau,
Într-o parte a lumii suspendată…eu stau;
Nu mai plâng, nu mai strig, nu mai urlu la lună,
Nu mai vând nici silabe, ilicit, pe sub mână,
Mă ascund obosită de priviri indiscrete,
Pun în cerc ruginit o saltea de burete,
Și-o să dorm, zile-n șir, verde crud adunând,
Până nu mai înșir nici tristeți, nici cuvânt,
Nu mai văd nici chiar oameni care trec printre rânduri,
Trimițându-i pe scene mult mai largi, doar cu gândul.
Iar de mă voi roti până fuge amorul
Obținut din greșeală, chiar voi trage zăvorul;
Voi închide cu cheia și voi scrie pe lemn:
Viața-i joacă, e drept, dacă jocul e demn,
Altfel n-are nici haz, are rânjet pe față,
În abis legănat, putrezit, de fațadă.

(Mai bine, mă avânt într-o relaxare….nelimitată
Căci prin grijile vieții am făcut prea des escaladă;
Dar și mai bine mă voi bucura de ce am.
Și de-i soare, și de-mi bate firul ploii pe geam…)
sursa: pinterest.com, din verde crud în verde crud
sursa: pinterest.com, din verde crud în verde crud