Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Când îngrijorarea are gust de cafea

Azi, (deși ușor se poate inlocui acest cuvânt), îngrijorarea mi-a batut în geam ca o ramură crescută prea mult. De fapt, îi crescuse niște idei cât să mă tulbure.
Să o primesc?, mi-am zis;
Mai bine să rămână afară, că deseori exagerez în descifrari nedescifrate.
Doar că venise cu daruri îmbietoare sub formă de ispită curată, cică să cuget mai mult, să observ amănuntele, să o ascult şi poate o voi plăcea, până la urmă.
N-am rezistat! Cum să par eu puternică dacă nu sunt? Cum să arăt eu nepăsătoare, dacă inima mea freamătă? Cum să nu văd ramura picurând, în fereastra sufletului, nevoi de care uitasem? Iaca, probă de rezistenţă!
Și a intrat toată. S-a aşezat comod. Nu, nu pe fotolii şi nici pe balansoar, nici măcar la căsuța pisicii nu s-a dus! Nuuuuu, şi-a găsit un loc extrem de comod – inima mea. Acum ce să fac, dacă eu i-am deschis ușa? Merit din plin oftatul ăsta prelung, dar mai merit și să fac investigații cât să-mi scadă tumultul din mine.
Mi-am făcut o cafea. Fierbinte, cu spumă multă şi mi-am adus o ceşcuţă din acelea ce stau pe raftul-zestre, de la mama, pe care am promis sa le folosesc zilnic. Nu le-am folosit. O fac azi. Am facut-o… arareori. Prefer niște căni mari, ca acelea de hotel comunist – albe, largi, ce pot fi folosite chiar să servești o supă. Nedrept, nu? Cafeaua îmi e bucuria de peste zi, răsfățul primit, permanent, de la alchimistul vieții mele; licoarea care e în stare să-mi diminueze dureri, să-mi repare fisuri, să-mi apropie oameni și chiar să mi-i depărteze când aromele noastre nu mai vor să se amestece, împărțind doar tăceri lungi. Chiar și îngrijorarea mea a trecut, cu un clinchet de telefon: Sunt bine, măi! Ce prostuță ești!
Dar eu mă bucur că încă mai pot tresări la astfel de momente și sorb mulțumită, din amestecul de catifea, știind că mâine ar fi posibil ca ramurile să-mi mai bată în fereastra inimii. Deja, am ibricul pregătit și ceașca. Ascund cănile de supă. Și vă aștept și pe voi, de preferat cu vești bune.
Astfel, nu voi mai ţine minte această zi ca fiind a unei îngrijorări venită pe neașteptate, ci ca ziua în care cafeaua are gust de prietenie.
Ceașca mea de cafea îmi pare bijuterie de preț. E de porţelan chinezesc. De la mama mea.
Ah, am mai spus-o? Nu-i nimic, așa dovedim că uităm. Inclusiv îngrijorarea. S-au topit sub glas si arome.. de drag.
îngrijorarea cu aromă de cafea
îngrijorarea cu aromă de cafea

6 gânduri despre „Când îngrijorarea are gust de cafea

  1. Cand îngrijorarea are aroma de cafea parca devine suportabila macar pentru o secunda… E bine ca a fost spulberată pana la urma, chiar si atunci cand e primită, tot iti încleșteaza inima.

    1. Da, desi initial textul era un raspuns la o provocare primita in a exemplifica cum arata o cafea intr-o zi oarecare, m-am trezit cu aceasta traire cand o prietena draga imi daduse emotii prea mari pentru dimineti mici. Si singurul remediu a fost o veste buna si gustul cafelei mele din ceasca cu simbol. Te imbratisez, Monika!

Lasă un răspuns