Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Când îngrijorarea are gust de cafea

Azi, (deși ușor se poate inlocui acest cuvânt), îngrijorarea mi-a batut în geam ca o ramură crescută prea mult. De fapt, îi crescuse niște idei cât să mă tulbure.
Să o primesc?, mi-am zis;
Mai bine să rămână afară, că deseori exagerez în descifrari nedescifrate.
Doar că venise cu daruri îmbietoare sub formă de ispită curată, cică să cuget mai mult, să observ amănuntele, să o ascult şi poate o voi plăcea, până la urmă.
N-am rezistat! Cum să par eu puternică dacă nu sunt? Cum să arăt eu nepăsătoare, dacă inima mea freamătă? Cum să nu văd ramura picurând, în fereastra sufletului, nevoi de care uitasem? Iaca, probă de rezistenţă!
Și a intrat toată. S-a aşezat comod. Nu, nu pe fotolii şi nici pe balansoar, nici măcar la căsuța pisicii nu s-a dus! Nuuuuu, şi-a găsit un loc extrem de comod – inima mea. Acum ce să fac, dacă eu i-am deschis ușa? Merit din plin oftatul ăsta prelung, dar mai merit și să fac investigații cât să-mi scadă tumultul din mine.
Mi-am făcut o cafea. Fierbinte, cu spumă multă şi mi-am adus o ceşcuţă din acelea ce stau pe raftul-zestre, de la mama, pe care am promis sa le folosesc zilnic. Nu le-am folosit. O fac azi. Am facut-o… arareori. Prefer niște căni mari, ca acelea de hotel comunist – albe, largi, ce pot fi folosite chiar să servești o supă. Nedrept, nu? Cafeaua îmi e bucuria de peste zi, răsfățul primit, permanent, de la alchimistul vieții mele; licoarea care e în stare să-mi diminueze dureri, să-mi repare fisuri, să-mi apropie oameni și chiar să mi-i depărteze când aromele noastre nu mai vor să se amestece, împărțind doar tăceri lungi. Chiar și îngrijorarea mea a trecut, cu un clinchet de telefon: Sunt bine, măi! Ce prostuță ești!
Dar eu mă bucur că încă mai pot tresări la astfel de momente și sorb mulțumită, din amestecul de catifea, știind că mâine ar fi posibil ca ramurile să-mi mai bată în fereastra inimii. Deja, am ibricul pregătit și ceașca. Ascund cănile de supă. Și vă aștept și pe voi, de preferat cu vești bune.
Astfel, nu voi mai ţine minte această zi ca fiind a unei îngrijorări venită pe neașteptate, ci ca ziua în care cafeaua are gust de prietenie.
Ceașca mea de cafea îmi pare bijuterie de preț. E de porţelan chinezesc. De la mama mea.
Ah, am mai spus-o? Nu-i nimic, așa dovedim că uităm. Inclusiv îngrijorarea. S-au topit sub glas si arome.. de drag.
îngrijorarea cu aromă de cafea
îngrijorarea cu aromă de cafea
Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Fifi, pisica clopoțel.

Episodul 1: Aritmetica pisicii

As vrea să alunec pe o risipire de cuvânt, să mă rostogolesc în lumea hohotelor de râs, să mă sprijin pe zâmbetele celor din jur, să-mi dau cu roșu grijile, iar așa, făloase, să plece prin oraș și să-mi lase inima goală. Jur că găsesc eu ceva cu care s-o umplu. Până una alta, giumbușlucurile celor din jur îmi ridică moralul instantaneu. Si un alint de pisică-clopoțel care nu știe diferenta între noapte și zi; ea mă învelește mereu cu trupul său, aproape de gât, ca nu cumva să-mi fie frig sau să mor de plictiseala.De n-ai pisic, nici nu știi ce-ți lipseste. După ce inspectează bine toate preșurile din dormitor, să vadă dacă sunt la dungă, i se pare  ei că nu mă pricep deloc la design și le asaza cum îi plac. Mulțumită, se pitește, delicat, să vadă tot patul, de unde ar putea începe o nouă strategie.

O auzi, dar n-o vezi, o ghicesti dar n-o simți, o iubesti si ea te lasa, cuibarindu-se toată ca un ghem lângă inima ta. Te doftoricește la degetele de la picioare. Ti le numara, unul cate unul. Dacă nu-i iese aritmetica, o ia de la capat. Ce dacă tu dormi? E doar un amănunt. Dacă degetele de la picioare i se par inventariate, trece la botul lui Toto, care e tot langa tine. Simti toata lupta dintre ei, deși ai putea crede că visezi, căci doar dormi, nu? Tarziu, obosit, pisicul intra sub plapuma, face două ture sa vada daca respiri, apoi se culcușeste ușor, iar tu aproape ca nu te misti sa nu deranjezi mogâldeata.
 
Ce ziceam de inima mea? Că ar putea fi goală? Da, de griji. Pe alea le alung și pun în loc bucurie simplă, iar de mai rămâne vreo urmă de neplăcere un clopoțel de pisică face vrăji și le alungă. Miau…