Puținul tău e multul meu.., mai mult sau mai puțin

(Puțin la mine și mult la tine)

În carusel de încercări,
Se strâng oftaturi diferite
Al meu e lung, prelung, în zare
Al tău cumva de ușurare,

(Puțin la tine și mult la mine?)

Îmi strecor gândurile-n saci,
Le leg cu funii învechite,
Tu le lași libere și taci,
Și numeri vorbele grăbite

(Spre mine mult, puțin la tine.)

Ce-o cântări iar inima?
Cu ce măsuri nedeslușite?
Oare n-o ști că-n matca sa
Stau lucrurile-nghesuite?

Și că ce-n mine se-nfoaie,
În altul se adună ghem,
Eu pun cuvintele pe-o foaie,
Dar tu în minte le așterni.

Iar focul meu, precum nebunii,
Pare de neoprit, nestins,
În tine ard mocnit tăciunii
Și nu te plângi că-i totu-aprins.

În lumea asta calc pe trepte,
O faci și tu, că-i drumul lung,
Dar chiar lași viața sa te-aștepte,
Când eu nu pot nici să te-ajung.

În drămuirile din zâmbet,
Eu pun, mereu, virgulă, punct;
Tu scoți, ades, ce ai în suflet
Fără să spui că e prea mult

(La tine și puțin la mine.)

Suntem atrași de cei ce par
A semana cu noi, pe alocuri,
Dar mai mereu vedem c-apar
Coincidențe, nenorocuri;

Și de nu ai un pic răbdare
Să vezi că în tăcerea lui
E strigatul fără-ncetare
Ce stă-agățat și de al tău cui,

Vei poposi pe trepte pline,
Aglomerate de mulțimi,
Vei rătăci spre acel bine
Dându-ți cu rest…. multe sutimi…

….de viață diferită!

(puțin …sau mult …din ce ne e dat să fim, împreună!)