Tu vrei să placi, eu vreau să plâng

Orice ai face, eu nu te plac,
Eu sunt pădure, tu ești copac,
Tu ești o ploaie calduță de vară
Eu un torent ce dă pe afară,
Tu ești cuvânt cu iasomie,
Eu literă ascunsă-ntr-o mie
De triluri șoptite, știut-neștiut,
Dintr-o poveste cu miros de demult.
Tu mă iriți spunându-mi de tine,
Eu cad pe gânduri speriată de sine.
Tu ești un cer și o noapte împreună
Eu sunt doar nori după furtună,
Tu vrei să placi, eu vreau să plâng
Și să m-ascund într-un cuvânt,
Să uit de faptul că ești și că vrei,
Deși în suflet îmi rămân doar scântei
Ce-aprind idei fără capăt și rost,
Că nu te-as place, dar te știu pe de rost
Și în oglindă mă văd, zâmbind, uneori,
Ascunzând azi un vers, mâine alte comori.
Nu, nu te plac, te alung și te rog
Sa nu-mi fi ropot, să nu vii deloc,
Să mă lași între pietre cu urmă de zgură,
Să nu-mi mai pui vorbe rele în gură
Să nu-mi fi umbră, mai bine aripă
De gând trecut printr-un haos de-o clipă;
Să uit că te-am vrut ca mirul pe tâmple,
Neștiind ce greu e să ți se întâmple
Să nu te plac. Instinctiv, visceral.
Să trec, când te simt, pe celălalt mal
De disperare și necuprins.
Nu te plac, recunosc, căci ești ultimul vis
Pierdut prin neguri de vreme mocnită
Mă iartă, te rog, tinerețe adormită!

 

You may also like

7 comentarii

  1. Când privesti prin Ochiul Sfânt,
    Dinspre’nor’ înspre pamânt,
    Totul este diferit.
    Stângu-i drept si dreptul stâng.

    Când privesti de la ‘naltime,
    Dinspre cer inspre pamânt,
    Raul ti se pare bine,
    Iar pacatul pare sfânt.

    Când privesti de sus în jos,
    Din etern spre cel finit.
    Totul e întunecos.
    Invers toti-i…stralucit.

    Optica lui Dumneze
    Când a creat universul,
    Era,Însusi Fiul Sau
    si-I stia perfect …reversul.

    El,Cel Atotstiutor
    Ce a declansat fotonul,
    Architect Sfânt,iubitor,
    A fuzionat atomul .

    Dintr-un infim,mic foton
    Ne’nteles înca de om,
    Într-un zbor accelerat
    Universul a creat.

    Când fuzionam cu El
    raspândim lumina-n lume
    Ca si Soarele pe cer,
    Precum stelele-n genune.:)

    O seara placuta cu…lacrimi de BUCURIE !:))

    1. Când privești prin Ochiul Sfânt,
      Te vezi om mărunt, plăpând;
      De te porti in rugăciune,
      Doar incerci să fii mai bine.
      Dumnezeu insa ne-a pus,
      Chiar din STEAUA sa, de Sus,
      Fiecaruia in parte,
      Iubirea ce scrie-n carte.

      Noi citim, simțim, iubim
      Si-n pacate tot traim;
      Altfel n-am mai scrie aici,
      Decat puncte foarte mici
      Si nimic n-ar avea sens,
      Caci doar EL e ÎNȚELES;
      Dar mă risc, cu frumusete,
      Sa spun de-a mea tinerețe
      C-a fost plina de pacat
      Si prefer timpul adunat
      Ce mi-a dat și sens și minte,
      Totul …de luat aminte!

      Numai bine, Iosif!

  2. Deși te citesc de trei ani, mereu rămân ca în cabinetul doctorului Mihai Tîrnoveanu, cu gura căscată! Cum le mai îmbini tu pe cuvinte, cum le mai descânți de-ți ies astfel de minunății, n-am să pricep niciodată.

    1. ..asta e de departe favorita mea. Am inceput-o cu alta directiie, dar m-au purtat cuvintele unde au vrut ele și cu ideea clara ca tineretea nu a fost timpul meu preferat.

  3. Hmm, și uite-mă și raspunzand misterului.

    Și să-i zic, ce? Ca are un IP original pentru un vizitator pe aici, ca el pare un vers dintr-un cantec ratacit in amintirile mele, din putine seri folk pe care le-am avut.

    Dar hai, castanul vieții mele începe sa se scuture din ce in ce mai vizibil, dar tare nu i-as deschide poarta. Parca asa m-as crede in cele doua dimensiuni: trecut și prezent. Din trecut nu vreau decat ce imi e de folos, prezentul il traiesc cu zgomot la poarta.

    Bat campii, și nu stiu daca e de bine…

Lasă un răspuns