…ploaia asta îmi macină forfotele înmugurite cu atâta întârziere. Se scad picurii care-și fac treaba lor de picuri. „Care ești măi, în plus? Du-te în văzduh! Caută-ți un nor și privește de acolo spectacolul! Nu cumva sa te rostogolești fără să fie neapărată nevoie de tine!”
Nici că le păsa! Îmi zdrobeau cuvintele și așteptările într-un ritm sacadat. Streșinile scoteau bulbuci de aglomerare. Burlanele vorbeau de nesupunere. Apele se adunau și se risipeau pe trotuare gri. Dacă s-ar aduna într-un loc aș ști că mi-aș găsi și eu, cândva, acumulate, mirările și ropotul trecerilor mele primăvăratice. Așa, le spală ploaia. Muzica plânsului din văzduh e aceeași, dar pare nouă. O păcăleală. Frunzele lucesc puternic ca niște talismane verzi, prețioase, fălindu-se în oglindiri cuminți.
Trop, trop, trop. Se războiesc pe acoperișul meu. O fanfaronadă inutilă! Ce, măi, vă credeți primii? Am mai văzut noi picuri și înaintea voastra! Dar ei fac hore, joaca sarbe, se razboiesc in lupte ploioase, izbandind sa spele urmele unui anotimp uscat și sec.
Ploaia asta imi macină forfote de păsări ce-și fac cuib. Singurele care se comporta de parca ploaia le-ar fi martor în munca lor de constructor neobosit. Apropo, dragilor! Ați tocmit și voi un arhitect sau vreun proiectant nou care sa va spuna ce materiale sa folosiți? Ups, parcă nu mai scriam articole publicitare. M-am defectat. Ah, voi aveti deja un arhitect primordial? Da? Pe cine? Pe EL? Mda, știam dar v-am tachinat puțin, dacă tot sunteți în curtea mea!
atat m-am priceput sa prind din pasarea ce iși face cuib..
Ploaia asta îmi macină înțelesurile. Simplitatea se așază. Iertați-mă, ies pe stradă. De la geam spectacolul pare repetativ. Nu, nu-mi iau umbrela, nici pelerina de ploaie. Vreau sa fiu putin pasare, sa-mi fac cuib de speranțe. Vă zic curând dacă vor luci la fel ca frunzele de smarald. Dacă nu, inseamnă că n-am inteles nimic și …ploaia mi-a măcinat doar cuvintele.
Se plimbă iar câțiva stropi pe acoperișul meu, cică aduc o nouă primăvară. Dar asta veche ce are? Voi ce credeti? Mă păcălesc, nu-i asa? Repetativ. Mai bine îi dau drumul pe stradă. Cum cui? Apei de ploaie. Fac câteva bărcuțe colorate și le trimit, împreună, la vale. să se știe că sărbătoresc neprevăzutul și aroma de verde curat. Ei, totuși, una am păstrat-o, poate, curand, o fac trofeu, să nu uit că e primăvara mea …cu fiecare surpriză. La butoniera sufletului îmi păstrez, însă, frunze de smarald, să știu că apa spală și natura vindecă orice…..fantezie.
Spre gândul meu și gândul vostru stă doar un nasture.
Uneori, o aud pe mama:
-Încheie și nasturele acela!
-Da, da..acela care duce spre inimă!
-Nu toti trebuie sa vada ce bănuiesc, doar!”
-E bine așa, mamă?
-Sunt încheiată, regulamentar?
-Uite, nu se vede nimic!
Sub ochelari, ochii ei dezaprobă;
Știe că, pe trepte, lângă casă, nasturele va țâșni singur.
Între gândul meu și gândul vostru e un nasture.
Azi, l-am pierdut.
Era timpul, prea erau ferecate în strânsori nepotrivite.
Au plecat spre voi, avalanșă.
Care a ajuns primul la tine?
Ei, imi spui? Sau trebuie să cos nasturele la loc?
Pss, să nu-i spuneți mamei….
Numele meu e Tîrnoveanu. Adriana Tîrnoveanu. Cu aceste cuvinte începeam aventura on-line. Veneam dintr-o beznă autoimpusă. Nici prin cap nu îmi trecea că într-un 19 martie 2013 mă lua în primire duhul scrisului. Trecusem, demult, de 40 de ani și mă apucase patima asta ca pe Forrest Gump alergatul. Brusc, pasional, surprinzător. Am avut noroc, obținusem credit pe un blog care spunea că „iubește viața”. Să ai credit on-line, însă, nu înseamnă doar să scrii frumos, ci să relaționezi constructiv, printre altele. Greu lucru.
Știu ce înseamnă să primești credit. Eu l-am primit de la viață la 35 de ani. Deși în articolele mele am venit cu recuzita proprie: soț, casă, căței, experiențe, nu demult aceste lucruri nu au existat. Cineva ne-a privit în ochi, a cântărit potențialul și printr-un credit de nevoi personale,AVSB Credit, am reușit să ne punem pe picioare. Cu ei am găsit soluții, am devenit colaboratori, doar apelând cu încredere, când nimeni nu ne dădea șanse în altă parte, consultanța lor financiară fiind gratis.
Văd oameni care au devenit „brokeri de credite, lux accesibil care nu costă”, cum spune Valentin Anghel, directorul companiei. Și blogger cu „litere stacojii” și broker AVSB Credit, în on-line, pare semn că prin muncă și perseverență poți ajunge să ajuți alți oameni, căci nu degeaba scria ea că „succesul se dovedește”.
Spre asta tinde orice blogger, să devină vizibil, de încredere, așa cum e bucuria obținerii unei finanțări pentru Prima casă. Însă, fiecare zi e o luptă neîncetată de a rămâne cu scrisul nealterat, cu respectul cititorilor, sperând să fie la fel de simplu cum e obținerea unui credit AVBS.
Fiecare are drumul lui, căutările și poveștile sale. 2013 m-a făcut să cred că, niciodată, nu voi fi blogger cu adevărat. Faptul că scriam cu bucurie nu însemna decât pentru mine ceva, așadar, am început a investi timp și atenție. Am primitcredit rapid prin fiecare vizitator, comentariu și cititor. Observam cum cuvintele pot deveni arme, căderi, victorii, și am realizat că scena aleasă trebuia păstrată curată. Legăturile din on-line, însă, se formau ca într-un lanț chimic cu efecte surprinzătoare, vindecătoare ca aloe vera.Împreună… era cheia. Am avut onoarea să scriu în cluburi literare care m-au ajutat să-mi cizelez uitările, nesiguranțele și să-mi formez un stil credibil și cititori constanți și fideli. Dar am văzut și reversul, eventualele căderi, conflicte, interese. Am știut că nișa aleasă, cea a versurilor și poveștilor, mă va păstra senină. Așa că am scris, am relaționat, am vorbit, m-am întâlnit cu oamenii. Nu, nu cred în statistici, nu merg după reguli, nu sunt nici foarte tânără să mă înregimentez în ce e la modă. Am scris constant, des, cu emoție, transmițându-mă pe mine lumii cu tot ce însemnam eu.
Nu cred în oamenii care doar vorbesc și vor ca alții să facă lucrurile în locul lor. Cred în implicare, în faptă, în împletirea offline cu online, având grijă la nepotriviri și mesaje, așa că am început a scrie articole despre acțiunile proprii unde am avut bloggeri susținători și participanți: Acțiunea Doboi și Ajutor pentru Orfelinatul din Odorheiu Secuiesc. Am promovat Semnul spre carte. La rându-i m-a ajutat prin cărți obținute de la superbloggeri, pe care le-am oferit premiu unor copii din sate de lângă Brașov. Demonstram offline ceea ce scriam pe blog și continui cu asta, acestea fiind doar exemple.
Dacă ar fi să aleg bloggeri parteneri, aș alege tehnocultura.ro să îmi prezinte ideile într-un „blogmeet” brașovean. Aș invita-o, special, pe Dana Lalici de care sunt legată cu ițe senzuale și de ambiție, forță și bucurie de viață pentru a arata că sexul slab poate fi credibil dacă ești focusat pe lucruri de interes; i-aș prezenta Cristinei Lincu noul proiect, nu doar să-l armonizăm acvatic ci și să-l promovăm împreună pe platforma de mentoratChic Elite și prin comunicate de presă, ca parteneri media.
Credibilitatea se obține, serios, și prin nimicuri și fantezii sau călătorii perfecte, dovada fiind că, în această competiție, am mers cu sfaturile lor de la început până la final, cu succes.
Poveștile rămân, legăturile se strâng sau pier, eu lupt, cu fiecare cuvânt, să fiu „înșiră-te mărgăritare” pe tastatura de mâine. Dăm ca să primim: credit! Împreună putem reuși online și offline!
Pentru prima oară într-un concurs, mulțumesc prin acest articol și-l înscriu în ultima probă cea cu nr 16, din Superblog Spring 2o16
*linkurile sunt youtube, fotografii personale și site AVSB Credit
Aș cânta dacă mi s-ar părea vesel, dar nu îmi pare. Pe carnețelul meu de bal „cu lucruri de făcut” se înghesuie nerezolvatele vieții. Uf! Sunt o femeie ocupată, ca multe alte femei din jurul meu, dar cu scenariu propriu: servici, soț, casă, curte de îngrijit conform anotimpurilor, 6 căței, blog și..viață personală.
Auoleu, dacă n-ar fi vorba despre mine, puse toate în aceeași propoziție, chiar m-ar speria. Dar las gândul deoparte și vin cu un anunț-provocare, exact cum l-am primit: „ce faci în 3 minute cât te epilezi?”
Eu, vă recunosc, m-am speriat la început. De ce ? Pentru că nicio femeie nu se gândește ce poate face în trei minute. Nu conștient. Dacă primești întrebarea, ca la examen, e posibil să te oprești din tot ce faci și să intri în panică. Trei minute? Păi mie, uneori, 3 minute nu-mi ajung nici să mă spăl pe dinți, sau să cobor, „festina lente”, în bucătărie, să fac un sendviș. Totuși, cum provocarea o primisem de la Farmec, trei minute mi-a luat să intru pe site-ul lor și să aflu ce interesant taxează ei timpul, aducând noutăți multe, NU mărunte, lucruri care ne fac viața simplă, dar ne și așază gândurile în ordine. Așa am aflat că pe lângă creme, benzi depilatoare, ceară cu încălzire pe foc, ceară cu încălzire în cuptorul cu microunde, roll-on sau perle de ceară, gel pentru curăţarea cerii după depilare, aduseseră 5 vedete, cinci creme depilatoare, cu acțiune instant, pentru o epilare rapidă, care nu irită și dau aspect WOW pielii.
Farmec ni le prezintă și nu uită să ne spună să facem test pentru alergii la fiecare dintre ele
Aha, Evrika! Păi, normal, la așa vești, așa întrebare. Adică, dragilor, oricât de eficienți ați fi, oricât de multe lucruri ați face, conștient sau din inerție, să te epilezi acasă, să ai creme minune și să îmbini utilul cu plăcutul, mai pardon, dar restul sunt doar amănunte. Importante, ce-i drept.
efect emolient, hrănește și catifelează pielea dând un aspect de wow, in doar 3 minute de utilizare
Așa că am ales o cremă depilare rapidă, pentru piele deshidratată, cu ulei de argan, și nu mi-am putut reprima o amintire: ce bine mi-ar fi prins înainte de a-mi rupe piciorul. Așa, în timp ce mă pregăteau de operație, mă jenam că m-a prins accidentul neepilată inghinal, de-mi trăgeam cămașa de noapte spre nervii asistentei care nu știa de ce mă apucase, brusc, cochetăria. De atunci refuz să mă mai ia viața pe nepregătite. Măcar aranjată să fiu…integral.
Dar poți să te pui cu mintea omului? 3 minute de epilare și uite-mă visând, cu închipuiri despre femei care-și aplică pe piele creme depilatoare îmbogățite cu extract de orhidee, cu acțiune calmantă și hidratantă, timp în care pregătesc copilul de școală, apasă butonul mașinii de pâine, bagă rufe la spălat, dau drumul radioului, vorbesc, în casca telefonului, cu vreun drag care, tocmai atunci, dorește amănunte despre ziua de ieri, deschid geamul să intre primăvara sau scot ingredientele pentru masa de prânz. Ori îmi imaginez vreo adolescentă fericită că nu i-a ieșit, în ziua aceea, niciun coș pe față, dar stă cu mâinile în sus să-și facă efectul, la axilă, crema depilatoare TEENager, cu extract de zmeură pentru pielea lor sensibilă, visând, în timpul ăsta, la rochia perfectă pentru petrecere, savurând o limonadă și un corn cu mere sau privind secvențe, de trei minute, dintr-un videoclip la modă.
Altădată, în răsfățul care-mi promitea efect wow, am preferat să intru în dialog, pe Facebook, cu prietenii mei, anunțându-i despre descoperirea epocală. Aveam, astfel, să găsesc rețeta unei reclame interactive și extrem de eficiente.
acțiune rapida, indepartare ușoara cu un burete și apă călduță. 24 h fără produse perspirante cu alcool
Am epilat și ce n-aveam doar de dragul unor conversații din care aflam, surprinzător, că fiecare prefera să-și petreacă timpul depilării… altfel, eliberați de grija programărilor prin saloane de cosmetică. Totuși, nu degeaba au scos și crema depilatoare bărbați, căci în ciripelile noastre de fete, au intrat si trei domni, cu sugestii care mai de care mai interesante. Poate ar fi preferat să se epileze în timp ce ar fi băut o bere sau s-ar fi uitat la un film, sugestiile lor fiind mai mult pentru noi, dar răspunsul potrivit l-am primit de la instructorul de zumba care, citindu-mi statusul, a zis ca e pregătit să cumpere crema depilatoare bărbați, cu boswellia seratta și proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, antiiritante, iar în cele trei minute să mai exerseze câteva mișcări noi de dans.
Cititorii mei m-au rugat să concep o poezie despre acest lucru, dar s-o fac pe loc. În cam 8 minute, cât a durat părul mai încăpățânat să plece, am scris asta:
Sunt înaltă, nu sunt scundă,
Nu-s nici slabă, nici rotundă,
Sunt stresată și în grabă,
Și mereu pusă pe treabă.
Vreau să scriu, dar mi-e și foame,
Scriu în gând, fără creioane,
Am pus haine la spălat
Și am gând de epilat,
C-am primit creme cu Farmec,
Din acelea de reclame,
Care nu miros a sulf,
Ci de parcă ai fost la duș.
Și uite, așa, soțul îmi spune
Că Napoleon mi-e nume
Nou, vestit și meritat:
Trei cămăși eu am călcat,
Am pus supa la foc mic,
Trei budinci, de-alea la plic
Am făcut, cu lapte rece,
Timpul meu repede trece,
Văd, acolo, cu scris mic:
Trei minute, în ibric,
Și ai desert garantat;
Cum spuneam, m-am epilat.
El abia de-și bea cafeaua,
Eu sunt precum catifeaua!
Trei minute ce răsfață,
Plus o mască pe a mea față,
Am economisit clipa
De parcă am fost la SPA!
Și-am primit Farmec acasă,
Din ofertă generoasă:
Pentru fete tinerele,
Pntru sensibilele mele,
Pentru tenuri mai normale,
Si grăbite…senzuale;
Iar să fim în top cu toți, Epilăm și vreo doi soți.
Tot în câteva minute,
Nevoiți vor fi s-asculte
Despre efecte epilatoare:
Avem creme zâmbitoare
Cu miros de zmeură,
Cu vanilie galbenă,
Cu argan și orhidee,
Și ceva despre boswellie,
Știm că au multe secrete,
Iar pe facebook sunt vedete,
Căci în 3 minute, toate,
Am scris versuri depilate;
Si am facut multă reclamă,
Căci toți ne-am luat în seamă.
M-au convins, în trei minute,
Că ei chiar pot să asculte
Despre lucruri ce se fac
Când te epilezi cu drag
Și cu cititori de blog,
Ce noroc că nu am vlog
Să vadă chiar piesa toată,
Și „poeta” epilată.
Am mai învățat ceva:
Trei minute-n viața ta
Pot fi pline, aglomerate,
Triste, vesele, îmbufnate,
Dar când ești la tine acasă
Viața este mai frumoasă!
Poți obține tratament
Cu produs eficient,
Reușind să-ți dai valoare
Printre lucruri oarecare.
Și s-obții FARMEC din plin
Epilându-te puțin,
Doar, c-o cremă inventată
Pentru orice ten și…fată!
Și băieți, neapărat,
…mă iertați, iar am uitat!
Am fost uimită să aflu că multe ar prefera epilatul acasă și, normal, se știa diferența între epilatul cu ceară și depilarea cu cremă, deși câteva le-au mai încurcat și mă rugau să nu „mă ard cu ceara”. O bloggeriță spunea ca nu ar face nimic casnic în timpul acesta, că a descoperit un loc cu filme documentare care țin 3 minute sau ar juca „solitaire”. Alta intrase pe site-ul Farmec și spunea că, în timp ce s-ar depila, și-ar pune și o mască hrănitoare, iar, după, cremă cu ulei de mac; mai era cineva care voia șezătoare depilatoare, căci s-ar fi plictisit singură, voia glume și poezii; eu îmi imaginam coada la baie la spălat crema. Ideile veneau de-a valma, și multe. O prietenă dragă mi-a făcut, în 3 minute, clipul doveditor al facebookului cu farmec depilator. Toate deveneau parte din mine, in spectacolul relaxării mele:
Nu-și puneau problema acelor clipe fără să-și imagineze și epilatul cu acțiune blândă și rapidă. Exact, cum le rugasem. Când e vorba de un produs românesc devenim interactivi. Că sunt 3 minute de fericire, de relaxare, că încercăm să facem o mie de lucruri sau niciunul, rezultatul e același: mulțumirea că suntem într-un loc confortabil, având timp pentru noi, într-o simplitate complexă și că, din asta, uneori, mai iese și se scrie măcar ideea unei povești cu semne frumoase.
arhivă personală …facebook conversație
Asta am făcut eu în sărbătoarea celor trei minute ale depilării mele: o conversație spumoasă pe facebook, am intrat pe site și am aflat noutăți, mi-am imaginat lucruri, am scris un poem, am ascultat muzica sufletului, m-am bucurat de clipe libere și plăcute, am pus bazele acestui articol. Nu, nu toate odată, ci 3 minute pentru fiecare zonă sau posibile epilări. Restul a fost bonus sau soluții perfecte pentru viitoare proceduri. Și m-am mai gândit la ceva- fix trei minute mi-a luat să-mi fac cont pe site, cu tot cu verificare mail. De comandă, nici nu mai amintesc.
Nu știu ce faceți voi cât vă depilați, dar nu e rău să vă puneți întrebarea …cu Farmec. Am, în schimb, multe de bifat, dar și alt respect pentru aceste 3 minute.
Am scris cu bucurie, cu dedicație pentru cei care se vor regăsi în articol, dar mai ales pentru Superblog Spring 2016, proba nr 15.
Întotdeauna m-au enervate regulile. Culmea, fac parte din categoria celor care respectă regulile. Chiar şi atunci când le urăşte. Nu ştiu nici acum cum au rezistat unele relaţii de-ale mele, în timp. Pe unele le-am făcut praf eu. Da, cu toată tehnica din dotare – intrigi, răzbunare, vorbe rostite anapoda şi chiar cu seninătate, ca atunci când vrei cu tot dinadinsul să scapi de ceva şi cineva. Cine-i prostul să nu ştie în ce se bagă cu bună intenţie, nu? Nu scapi de revers! Îl primeşti la rându-ţi, tot la fel, cum l-ai trimis şi tu. Dacă celălalt crede că încă mai ai de primit e problema lui că nu înţelege că, din prima clipa, te-ai ales cu o pedeapsă oribilă – povara.
În fine, nici măcar de intrigantă nu-s bună. Nu ştiu nici să sufăr, nici să port poveri, prea mult. La un moment dat, le arunc precum cojoacele babei Dochia. Sper, totuşi, să mai ţin unul pe mine să nu mor îngheţată. Brrr. Oricum, știu că, dacă nu te mai gândeşti la un lucru, nu înseamnă că el nu s-a întâmplat; dar aşa cum l-ai început, aşa îl şi sfârşeşti. Punct şi de la capăt. Asta e! Gata!
Uneori mă mir şi eu cum am reuşit să merg pe acelaşi drum cu o persoană anume. Mie îmi place ciocolata, ei nu. Ei îi place trecutul, mie prezentul; ea e veşnic la modă, eu bâjbâi aproape tot timpul. Ea e veselă, eu am corăbiile înecate la Dunăre, de la începutul zilei. Ea adoră „Vacanţa mare’’, de exemplu, mie mi se pare greu de văzut și digerat. Ei îi place la shopping, mie mi-a plăcut cândva. Acum mi se pare o corvoadă. Şi pot s-o ţin aşa încă ceva ture, uimindu-mă şi pe mine, cred. Dacă ea e înconjurată de prieteni, noi nu ne întâlnim niciodată în formulă în lipsa-i. Cât despre mine, sunt de-a dreptul solitară şi mi-e bine aşa!
Cunosc câteva persoane născute în zodia în care e născută. Fără excepţie au ceva comun: sunt discrete, au un aer nobil, sunt educate, au caracter şi sunt prieteni devotaţi, dar și când renunță la oameni o fac pentru totdeauna. Şi ar mai fi, dar vorbeam de cele generale, cele particulare întregesc imaginea.
Omul de care vorbesc mi-a pătruns în suflet cu mult timp în urmă, când viaţa era mai mult o joacă, o încercare uneori reuşită, alteori nereuşită. Când jucam în serialul de întâmplări cu final neaşteptat, asta şi datorită lipsei de experienţă pe care o aveam amândouă. Experimentam. Mai întâi am experimentat cum ar fi să profesezi ceea ce ai învăţat. Mie mi-a ieşit vreo cinşpe ani, ei mult, mult mai puţin, deși niciuna n-am scăpat de continuări în domeniu, fiecare în altă parte și …la alt nivel. Bifurcaţiile de atunci, însă, ne dădeau stări diferite. Eu eram mai tot timpul obosită, tracasată şi supărată pe viaţă, ea vedea lucrurile simplu – spui stop, la un moment dat, şi…. gata. Eu n-o înţelegeam că nu mă înţelege……
A râs multă vreme de mine şi scuzele idioate pe care le găseam să fug spre altceva. Of! Nu mă simţeam bine printre prietenii ei. Habar nu am de ce. Erau prea multe legate – senzaţii, stări, întâmplări, tot felul, dar nici ea nu mă aproba în relaţiile mele, absolut prost alese. O singură dată am fost şi noi de acord cu ceva -cu soţii noştri. Acolo, fiecare are un cuvânt frumos de spus şi un „jos pălăria”. Măcar atât!
Au urmat ani ciudaţi cu noi, între noi, printre noi. Parcă mai ieri hălăduiam pe Oituz, cu tomberonul meu roşu, fără încălzire, pe o ceaţă îngrozitoare, scoţându-ne capul pe fereastră pentru ceva vizibilitate. Sau tot cu aceeaşi maşină prăpădită, cu doar o fază lungă întorcându-ne, în noapte, de la Sibiu, unde am mişunat pentru un pumn de amintiri pribegite.
Sau serile de chef din disco, când mi s-au rupt mie pantalonii, fix la intrare, spre deliciul tuturor. Cafelele din centru la o poveste, ronţăiala de bunuţuri, care şi aici erau aşa de diferite, până la paharul de vin – sec al ei, demisec al meu. Toate, după cum se vede, ne erau potrivnice. Uneori mă gândesc că nici nu e prea fair play să-ţi foloseşti prietenul, permanent, ca umăr pentru sprijinit fruntea, în vremuri neînţelese. La firea mea, i l-am udat prea tare şi prea des. Apropo de faptul că am venit pe lume cu acele corăbii înecate gata la Dunăre.
Nu s-a plâns. Nu, mereu. Mă mai punea la colţ, uneori. Deh, uitam că mai există şi alte probleme pe lume. Şi acum regret serile în care mă invita la o distracţie cu fetele, iar eu prinsă de trăirile mele de tranziţie, mi se păreau ostentative, gen „ţara arde şi baba se piaptănă’’. Acum, e prea târziu. Le las aşa. Sunt sigură că greşeala asta o voi repeta. Mă cunosc prea bine.
Nu mi-am făcut cununia civilă până când nu a ajuns acasă din pribegie, iar la nuntă încă mi-o amintesc cât era de elegantă şi super rock . Mi-a fost, apoi, aproape, tot din pribegie, cu un gând bun, când sărmanul meu tată a plecat la stele, sau când am bifat „succesuri’’ cu Mihai. Ea s-a bucurat, prima, de noua formă a casei mele şi tot ea mă vedea la fel chiar şi când am început să iau ceva kilograme:
„- Ei, bucură-te că eşti sănătoasă, prinţeso! Tot frumoasă eşti! Şi la o adică, un-doi le dai jos. Nu te ştiu eu pe tine?’’
Într-un an, de ziua mea, pentru prima dată …nu ne-am auzit. Rămăsese în aer o ceartă stupidă, fără de împăcare prealabilă. N-am rezistat. Prima vorba rostită a fost la fel ca cea lăsată în urmă cu ceva timp – firească.
Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat să trăim împreuna. Să-i mulţumesc că m-a lăsat să-i fiu prietenă, chiar dacă nu mă pricep la asta; că mi-a dăruit-o prietenă de când drumurile noastre s-au înlănţuit. Că am învățat multe de la ea, lucruri bune, calde, asezate cu grija în cartea cu vorbe frumoase, din care mereu avea de dăruit câteva pentru toţi amărâţii lumii. Mi-o amintesc mereu ca un om care nu iartă prostia, și ea mi-a dovedit că e bine să fii aşa cum ești şi nu e nevoie să fii altul. Mereu m-a disperat cu suspiciunea, dusă la extreme, de ziceam ca a branduit-o, dar cum ea e mama tuturor brandurilor, de ce nu l-ar fi putut avea şi pe ăsta la activ? Să-i multumesc că în perioada mea neagră a adus-o în viața mea mai mult, ea dăruindu-mi o lună de culoare, cu amintiri de vis. Si daca Dumnezeu a înlesnit ca noi azi sa nu ne mai fim alături, eu nu voi uita niciodata cat de mult a contat și cat de multe au ramas scrise in ceaslovul amintirilor comune.
Eu nu mă pricep, mă enervez, n-am răbdare; sunt detaşată, fricoasă şi rece, tai drumul și fac omul sa uite ca i-am fost in preajmă, trecandu-mă la nereușite, insa n-am regrete. Am fost atât cât trebuia să fim. Oameni-lecții, oameni-treceri, oameni. Din păcate, întâmplările despart drumuri; deciziile personale par trădări, importanța unor lucruri e mai mare pentru unii și total insignifiantă celuilalt. Se nasc prăpăstii. De netrecut. Si poate e mai bine așa. Din acele momente, am găsit alte punți pe care să trec. Poate nu mai merg umăr la umăr cu unii dintre cei care mi-au fost, dar niciodată nu vor dispărea definitiv. Si istoria are cronologii evidente, și a noastră păstreaza urme, exact pana la firul rupt. Drumul pare lung. Cel puțin teoretic. Noi …încă tinere. Şi chiar dacă nu ni se mai adresează nimeni cu „Domnişoară”, ea tot domnişoara mea va rămâne în amintire; frumoasa cu tineretea formolizată, de parca ea a inventat sintagma „tinerețe fără bătrânețe”.
Nimeni nu-mi va lua ce am avut cândva; poate doar orgoliile, viața si imprevizibilul schimbă cursul drumului. Insă, cred că aveam nevoie să zburăm separat și să încercăm a prinde si alți oameni, alte chipuri și mai puțină suspiciune. Dar dacă mi-a plăcut cu adevărat ceva, e că nu ne-am fost extensie; ne-am păstrat felul de a fi, fără a lua ceea ce o definea pe cealaltă, lucru rar, acum, când oamenii merg pe drumuri deja bătătorite de alții.
Nu știu să fiu ceea ce poate scrie într-o stea-așteptare, dar pot fi măcar un om ce învață a trăi cu fiecare eșec, cu fiecare pierdere, cu fiecare amintire dureroasă. O pagină din cartea mea. Chiar dacă pare ruptă, semnul se vede și e suficient.
Pentru prima oară într-un concurs, mulțumesc prin acest articol și-l înscriu în ultima probă cea cu nr 16, din Superblog Spring 2o16
