Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Un pumn de amintiri pribegite


Întotdeauna m-au enervate regulile. Culmea, fac parte din categoria celor care respectă regulile. Chiar şi atunci când le urăşte. Nu ştiu nici acum cum au rezistat unele relaţii de-ale mele, în timp. Pe unele le-am făcut praf eu. Da, cu toată tehnica din dotare – intrigi, răzbunare, vorbe rostite anapoda şi chiar cu seninătate, ca atunci când vrei cu tot dinadinsul să scapi de ceva şi cineva. Cine-i prostul să nu ştie în ce se bagă cu bună intenţie, nu? Nu scapi de revers! Îl primeşti la rându-ţi, tot la fel, cum l-ai trimis şi  tu. Dacă celălalt crede că încă mai ai de primit e problema lui că nu înţelege că, din prima clipa, te-ai ales cu o pedeapsă oribilă – povara.
În fine, nici măcar de intrigantă nu-s bună. Nu ştiu nici să sufăr, nici să port poveri, prea mult. La un moment dat, le arunc precum cojoacele babei Dochia. Sper, totuşi, să mai ţin unul pe mine să nu mor îngheţată. Brrr. Oricum, știu  că, dacă nu te mai gândeşti la un lucru, nu înseamnă că el nu s-a întâmplat; dar aşa cum l-ai început, aşa îl şi sfârşeşti. Punct şi de la capăt. Asta e! Gata!
Uneori mă mir şi eu cum am reuşit să merg pe acelaşi drum cu o persoană anume. Mie îmi place ciocolata, ei nu. Ei îi place trecutul, mie prezentul; ea e veşnic la modă, eu bâjbâi aproape tot timpul. Ea e veselă, eu am corăbiile înecate la Dunăre, de la începutul zilei. Ea adoră „Vacanţa mare’’, de exemplu, mie mi se pare greu de văzut și digerat. Ei îi place la shopping, mie mi-a plăcut cândva. Acum mi se pare o corvoadă. Şi pot s-o ţin aşa încă ceva ture, uimindu-mă şi pe mine, cred. Dacă ea e înconjurată de prieteni, noi nu ne întâlnim niciodată în formulă în lipsa-i. Cât despre mine, sunt de-a dreptul solitară şi mi-e bine aşa!
Cunosc câteva persoane născute în zodia în care e născută. Fără excepţie au ceva comun: sunt discrete, au un aer nobil, sunt educate, au caracter şi sunt prieteni devotaţi, dar și când renunță la oameni o fac pentru totdeauna. Şi ar mai fi, dar vorbeam de cele generale, cele particulare întregesc imaginea.
Omul de care vorbesc mi-a pătruns în suflet cu mult timp în urmă, când viaţa era mai mult o joacă, o încercare uneori reuşită, alteori nereuşită. Când jucam în serialul de întâmplări cu final neaşteptat, asta şi datorită lipsei de experienţă pe care o aveam amândouă. Experimentam. Mai întâi am experimentat cum ar fi să profesezi ceea ce ai învăţat. Mie mi-a ieşit vreo cinşpe ani, ei mult, mult mai puţin, deși niciuna n-am scăpat de continuări în domeniu, fiecare în altă parte și …la alt nivel. Bifurcaţiile de atunci, însă, ne dădeau stări diferite. Eu eram mai tot timpul obosită, tracasată şi supărată pe viaţă, ea vedea lucrurile simplu – spui stop, la un moment dat, şi…. gata. Eu n-o înţelegeam că nu mă înţelege……
 A râs multă vreme de mine şi scuzele idioate pe care le găseam să fug spre altceva. Of! Nu mă simţeam bine printre prietenii ei. Habar nu am de ce. Erau prea multe legate –  senzaţii, stări, întâmplări, tot felul, dar nici ea nu mă aproba în relaţiile mele, absolut prost alese. O singură dată am fost şi noi de acord cu ceva -cu soţii noştri. Acolo, fiecare are un cuvânt frumos de spus şi un  „jos pălăria”. Măcar atât!
Au urmat ani ciudaţi cu noi, între noi, printre noi. Parcă mai ieri hălăduiam pe Oituz, cu tomberonul meu roşu, fără încălzire, pe o ceaţă îngrozitoare,  scoţându-ne capul pe fereastră pentru ceva vizibilitate. Sau tot cu aceeaşi maşină prăpădită, cu doar o fază lungă întorcându-ne, în noapte, de la Sibiu, unde am mişunat pentru un pumn de amintiri pribegite.
Sau serile de chef din disco, când mi s-au rupt mie pantalonii, fix la intrare, spre deliciul tuturor. Cafelele din centru la o poveste, ronţăiala de bunuţuri, care şi aici erau aşa de diferite, până la paharul de vin –  sec al ei, demisec al meu. Toate, după cum se vede, ne erau potrivnice. Uneori mă gândesc că nici nu e prea fair play să-ţi foloseşti prietenul, permanent, ca umăr pentru sprijinit fruntea, în vremuri neînţelese. La firea mea, i l-am udat prea tare şi prea des. Apropo de  faptul că am venit pe lume cu acele corăbii înecate gata la Dunăre.
Nu s-a plâns. Nu, mereu. Mă mai punea la colţ, uneori. Deh, uitam că mai există şi alte probleme pe lume. Şi acum regret serile în care mă invita la o distracţie cu fetele, iar eu prinsă de trăirile mele de tranziţie, mi se păreau ostentative, gen „ţara arde şi baba se piaptănă’’.  Acum, e prea târziu. Le las aşa. Sunt sigură că greşeala asta o voi repeta. Mă cunosc prea bine.
Nu mi-am făcut cununia civilă până când nu a ajuns acasă din pribegie, iar la nuntă încă mi-o amintesc cât era de elegantă şi super rock . Mi-a fost, apoi, aproape, tot din pribegie, cu un gând bun, când sărmanul meu tată a plecat la stele, sau când am bifat „succesuri’’ cu Mihai. Ea s-a bucurat, prima, de noua formă a casei mele şi tot ea mă vedea la fel chiar şi când am început să iau ceva kilograme:
„- Ei, bucură-te că eşti sănătoasă, prinţeso! Tot frumoasă eşti! Şi la o adică, un-doi le dai jos. Nu te ştiu eu pe tine?’’
Într-un an, de ziua mea, pentru prima dată …nu  ne-am auzit. Rămăsese în aer o ceartă stupidă, fără de împăcare prealabilă. N-am rezistat. Prima vorba rostită a fost la fel ca cea lăsată în urmă cu ceva timp – firească.
Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat să trăim împreuna.  Să-i mulţumesc că m-a lăsat să-i fiu prietenă, chiar dacă nu mă pricep la asta; că mi-a dăruit-o prietenă de când drumurile noastre s-au înlănţuit. Că am învățat multe de la ea, lucruri  bune, calde, asezate cu grija în cartea cu vorbe frumoase, din care mereu avea de dăruit câteva pentru toţi amărâţii lumii.  Mi-o amintesc mereu ca un  om care nu iartă prostia,  și ea mi-a dovedit că e  bine să fii aşa cum ești şi nu e nevoie să fii altul. Mereu m-a disperat cu suspiciunea, dusă la extreme, de ziceam ca a branduit-o, dar cum ea e mama tuturor brandurilor, de ce nu l-ar fi putut avea şi  pe ăsta la activ? Să-i multumesc că în perioada mea neagră a adus-o în viața mea mai mult, ea dăruindu-mi o lună de culoare, cu amintiri de vis. Si daca Dumnezeu a înlesnit ca noi azi sa nu ne mai fim alături, eu nu voi uita niciodata cat de mult a contat și cat de multe au ramas scrise in ceaslovul amintirilor comune.
Eu nu mă pricep, mă enervez, n-am răbdare; sunt detaşată, fricoasă şi rece, tai drumul și fac omul sa uite ca i-am fost in preajmă, trecandu-mă la  nereușite, insa n-am regrete. Am fost atât cât trebuia să fim. Oameni-lecții, oameni-treceri, oameni. Din păcate, întâmplările despart drumuri; deciziile personale par trădări, importanța unor lucruri e mai mare pentru unii și total insignifiantă celuilalt. Se nasc prăpăstii. De netrecut. Si poate e mai bine așa. Din acele momente, am găsit alte punți pe care să trec. Poate nu mai merg umăr la umăr cu unii dintre cei care mi-au fost, dar niciodată nu vor dispărea definitiv. Si istoria are cronologii evidente, și a noastră păstreaza urme, exact pana la firul rupt.  Drumul pare lung. Cel puțin teoretic. Noi …încă tinere. Şi chiar dacă nu ni se mai adresează nimeni cu „Domnişoară”, ea tot domnişoara mea va rămâne în amintire; frumoasa cu tineretea formolizată, de parca ea a inventat sintagma „tinerețe fără bătrânețe”.
Nimeni nu-mi va lua ce am avut cândva; poate doar orgoliile, viața si imprevizibilul schimbă cursul drumului. Insă, cred că aveam nevoie să zburăm separat și să încercăm a prinde si alți oameni, alte chipuri și mai puțină suspiciune. Dar dacă mi-a plăcut cu adevărat ceva, e că nu ne-am fost extensie; ne-am păstrat felul de a fi, fără a lua ceea ce o definea pe cealaltă, lucru rar, acum, când oamenii merg pe drumuri deja bătătorite de alții.
 Nu știu să fiu ceea ce poate scrie într-o stea-așteptare, dar pot fi măcar un om ce învață a trăi cu fiecare eșec, cu fiecare pierdere, cu fiecare amintire dureroasă.  O pagină din cartea mea. Chiar dacă pare ruptă, semnul se vede și e suficient.
Gând bun, ție, oriunde ai fi!

prietene

4 gânduri despre „Un pumn de amintiri pribegite

  1. Mi-ar place sa cred ca sunt o norocoasa. Am o prietena de la varsta de 15 ani si care mi-a ramas prietena pana in ziua de azi. Suntem prietene de 36 de ani si am mers pe drum impreuna. Toate problemele, toate gandurile si toate nezazurile si bucuriile le-am trait impreuna. Stiu ca atunci cand am nevoie de un sfat sau un umar pe care sa plang ea este langa mine si invers( chiar daca din 1993 s-a stabilit in Germania). Nu conteaza ca traim in tari diferite, nu conteaza distanta. Atunci cand avem nevoie una de alta stim ca existam una pentru alta. Este minunat ca aceasta prietenie a dainuit in timp si-i multumesc lui Dumnezeu pentru asta.

  2. Olimpia,esti cu adevarat norocoasa,in primul rand pentru ca te-a inzestrat Dumnezeu cu o fire calda, primitoare,la care ai adaugat educatie si autoeducatie. Sunt cu adevarat fericita pentru tine.Poate de asta, acest dar al tau,prietena ta,vine ca ceva sa-ti intregeasca imaginea. Nu ma mir,cum s-ar spune. Contabilizez si eu ceva ani, dar, recunosc, ca nu am invatat si nu am stiut nativ lectia asta despre prietenie. Ba,in unele cazuri, am sfarsit prost,asa cum spun la inceputul povestii,dar si in unele notite, de pe aici,semn, ca totul se vindeca,dar cicatricile raman. Cu sarbatorita mea de azi,lucrurile au mers,si datorita ei. Va urez tuturor celor care ati esuat in prietenie, sa va gasiti un umar,e important. Iar celor ce impartiti deja multe amintiri comune,la mai multe inainte. In ceea ce ma priveste prefer sa vorbesc de om, la concret,decat despre conceptul prieteniei,la general,chiar daca il particularizez. Oricum,multumesc inca o data Olimpia,multumesc, Andreea si multumesc tuturor care v-ati oprit o clipa pe aici.

  3. Eu cred ca e ziua ei… si sper din tot sufletul sa citeasca asa cum ai asternut-o pe pagina… Ce ganduri frumoase! …

  4. Bingo. Normal ca e ziua ei, si clar a citit,mi-a dat un semn pe pagina ei de fb.Pe aici iti cam trebuie dexteritate de cunoscator,pentru a comenta. Dar si daca ar fi citit,fara sa-mi zica nimic,nici scris,nici verbal,era suficient. Pana una,alta eu sunt cea care fac daruri azi,nu? Sa-i mai spun,deci, o data : La multi ani! Sa-mi traiesti,sanatoasa!

Va multumesc pentru vizită si semn, dar inainte de a lasa un comentariu, va rog sa cititi politica de confidentialitate a blogului, si va reamintesc ca oricand va puteti dezabona de la comentarii sau de la continutul acestui blog