Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Curburi

eu..26 de ani
Azi noapte am visat  niște trepte și pe mine cu vreo 20 de ani mai puțin. Eu nu m-am plăcut în tinerețe. Dacă m-am simțit bine, cu adevărat, în pielea mea, a fost pe la 33-40 de ani. Ciudat, nu? Atunci am simțit echilibru între minte, corp și trăiri. Numai că echilibru e mult spus, ținând cont de întâmplări. Straniu e că, tot atunci, am și făcut alegeri definitorii. Unele bune, altele de excepție, unele rele și altele eliberatorii. Curburile acelui drum le simt și acum, cu tot tăvălugul acela de senzații diverse, cu rotirile în ac de păr, cu fluturii din stomac și revărsările de adrenalină pe care nu am reușit, nicicum, să mi le stăvilesc. Curburi de inimă, de trădări, de libertate, de regăsire, de spaimă, de viață la întâmplare.
Dar cum spuneam, despre visul meu de noapte  de pe treptele de piatră, priveam cum cineva repara un bocanc. De fapt, semăna cu o gheată imensă, ceva cu numărul 46, dintr-un material lucios roșu, cu margini negre. Șiretul lipsea, iar perechea nu era în cadru. Cineva, stătea aplecat și părea că-l pregătește de ducă. La un moment dat, o roată de bicicletă intră în cadru. Doar una..se vedea, deși se știa ca bicicleta e acolo, chiar și acțiunea următoare se simțea, însă eu vedeam jumătăți. Jumătate de gheată, de bicicletă, de om, care era ghemuit, cu privirea în pământ, neatent la mine. Eu eram deasupra tuturor și mă simțeam detașata și….. în plus. Când să plec, am fost prinsă de mână și senzual, cu flirt și pasiune neștiută, am auzit: „Nu acum, mai stai! Rămâi cât să-ți spun despre…”
Nu văzusem chipul dar îl bănuiam, nu simțisem nicio furnicătură, nicio tresărire și nu-mi imaginez de ce credeam că omul îmi va vorbi pasional. Nici ce voia a-mi spune, nu am auzit. Vedeam, insă, clar, prea clar, gheata aceea imensă, de parcă erau cele pe care tata mi le dăduse să le port în clasa întâi, când făceam navetă, pe jos, doi kilometri dus, doi întors, cu picioarele mele firave prinse în acele încălțări uriase, roșii, cu două numere mai mari.
BOCANCI-STEEL-8-INELE-ROSII
Și pentru că nu mă dezmint, fugara din mine s-a desprins, încet, trecând în vremuri noi. Pe trepte de piatră, într-un drum cu linii curbe, cu vârsta mea cea matură, cu fierbințeala sufletului meu prins, încă, în aburi de tinerețe, știam că sunt în vis și că e musai să mă trezesc. M-am simțit mult mai confortabil când m-am trezit, aievea, pe perna mea ocupata de cățelul care nu poate dormi decat cu capul pe mine, indiferent in ce pozitie s-ar afla.
Curbele gândurilor mele de noapte au avut mari șerpuiri, prin ani trecuți, prinși în secunde de vis înnoptat în umbre cu ghete roșii, cu atingeri străine și cu roți de bicicletă. Din toate acestea păstrez o singură realitate: ar fi fost cazul sa învăț să merg pe bicicletă, dar, uneori, frica e cea care mă guverneaza. Știu că v-am mai spus-o, dar așa sunt eu…repetabilă și repetativă.
audrey
Cineva spunea că din cauza acesteia pierdem toata distractia vietii. Poate ca da, poate că nu, însă, de când mi-am rupt glezna, precauția ocupă și visele nopții. Asa că mă intorc în curburi de  cuvânt, unde mă simt mai in siguranta și de unde pot explora lumi întregi și pot merge pe bicicleta închipuirilor mele, cu un coș plin cu liliac și crengi de cireș înflorit.
Mi-aduc aminte de un meșter popular, un om cu o față roșie și sprâncene stufoase, care cioplea în lemn linguri și polonice. Dacă-l întreba cineva ce face, răspundea tuturor, sec, dar apăsat: „Niște curburi, taică! Doar atât.”
Doar atât vă spun și eu despre curburile gândurilor mele amestecate, într-o provocare a clubului celor 12 cuvinte.

15 gânduri despre „Curburi

  1. dacă este să avem un moment de sinceritate, cam toate femeile începem să ne plăcem după 30 de ani. eu zic că e chestie de educație, de conjuncturi, de cutume (greșite) și de multe nesiguranțe.

    zilele care vin să vă fie pline de senin. să ajungeți sărbători frumoase, tihnite, să vă fie zâmbetele mereu pe chipuri, să vă intre în suflete numai oameni buni și, în toate zilele vieților voastre de acum, în toate faptele, să vă ocrotească Lumina, Taina și Învierea.

  2. Parcă ești din filmul liceeni! O frumusețe pură și rebelă.
    Bocancii m-au dat gata, eu am varianta pe roșu, e drept, spre vișină puțin, nu chiar așa intens.

  3. …uite iar un text din perioada în care curburile vieții m-au dus pe alt drum și-abia acum, după un an,ajung la el.

      1. ..am văzut.E ”vina” mea, îmi pare rău pentru cei care trebuie să mai aștepte un răspuns de la tine, dar în același timp sunt fericită că am avut exclusivitate. Te îmbrățișez tare, tare de tot, Adriana!

Lasă un răspuns