Lumea se schimbă, noi nu. Ne ajustăm pe ici, pe colea și cam atat, in rest ne adaptam noilor situatii desi asta e un lucru uzat și eu nu fac altceva decat să primenesc in an nou un gand vechi, povestind o intamplare banală, dar pe care o scriu pentru ca prea tare m-a amuzat. V-am zis ca vreau sa privesc totul cu bucurie chiar dacă pentru asta va trebui sa îmi procur niște ochelari cu puteri speciale care sa stearga din vizorul meu oamenii cârcotași și pe cei ”Ghiță contra”, puși pe disecat subiecte care nu exista. Pentru că da, nici aici nu avem subiect, ci doar o părere de subiect- vorba prietenei mele- care ar putea sta ascuns, dacă nu aș simti ca ar aduce cateva zambete potrivite.
Între două drumuri făcute cu precizie clară spre a nu întârzia prea mult în sumbrul orașului, între o salată de vinete făcută rapid, altfel iar mă-ndop cu ceva cafea si atat, intre o mazare congelata de mama și ultima stevie care-și primeste azi companion select, adica o amestec cu ceva spanac, tot congelat și el, plus un pui care se bronzeaza singur in cuptor- știu asta e lene deja, dar măcar recunosc vinovata- m-am vazut putin cu o prietena draga.
-Fată, n-am timp de tine, nici măcar de mine n-am, am o sută de drumuri de făcut și pe toate trebuie sa le fac azi că parcă „de mâine” vine bau-baul și te pedepsește. Oriunde mă duc sa rezolv una-alta, aud amenințător: „Dar veniți azi, că de mâine se scumpeste sau se bagă penalizări, sau primiți amendă, sau se agraveaza!” De mâine asta mă sperie mai rau decat daca-mi cere fiică-mea bani de eugenii și eu n-am nici de pâine! Ei, îi zic și eu…„poate mâine, mamă!”, dar măcar i-o zic cu speranță, nu fatalist, să creadă biata copilă că la scoală doar pâine cu zacusca va căpăta, de va trebui sa-și puna bani de psiholog deoparte cand va fi mare, din motiv de mamă cu venit redus ce i-a lăsat traume permanente. Asa ca, hai sa ne bem cafeaua si sa-mi zici și mie cate ceva despre voi. Știi ce vesti astept, nu? Ai luat și tu vreo hotărâre concretă sau e cazul să mă mobilizez eu și să o rezolv și pe asta?
Râd, mi-e suficient să o aud vorbind repede ca si cand vine acceleratul in gara, iar ea nu a ajuns nici pe peron. Nu-i zic mai nimic, dar mă bucur ca vorbeste ea si asa mai uit si eu de ale mele. Stie ca pentru mine vizitele astea scurte sunt cele mai plăcute: intense, precise și cuprinzatoare. Vorbim, nu visăm. Ne bucuram de cafea, de noi, de un dulce bun și plecam spre cele consumatoare de zi cu zi, să nu ne prinda acel „de mâine” din urmă.
-Fată, ia uită-te la ăla, de zici că-i lăutar cu normă-ntreagă, ce gesturi aristocrate are!, și privim noi un barbat la vreo 35 de ani cu un tricou mult prea mulat dar cu pălărie cu boruri mari. Degetul mic de la mâna dreaptă stă intins in aer de zici ca face unghi de 90 de grade cu restul mâinii. Ceasca de cafea pare atat de mică, incat ai impresia ca soarbe doar o picatura dintr-o licoare magica ce poate contine inspiratii divine.
Nu poți sa nu simti veselia ei prin toti porii.
-Iar te uiti pe fb ul ăla al tău? Ah, e doar un mail? Bun asa!
-Pai, tu de ce nu-ți faci cont, te-ai distra si tu putin?
-Mi-as face, dar sunt la concurenta cu fiica-mea și ca sa o pot face pe ea sa nu stea pe internet prea mult, e musai sa dau eu exemplu, ca nu degeaba mă bat eu cu pumnul in piept ca inca pot controla lucrurile. Stiu, nu te uita asa, sunt depasita de situatii, lumea se schimba, eu nu, dar mă mai mint si eu frumos ca traiesc sub regulile mele nu ale altora. Si de ce ajung eu sa vorbesc in cele 15 minute cu tine despre probleme? N-am convenit noi ca radem cand ne vedem? Vrei sa-ți povestesc ce am facut la mătusa Mojarului (mojarul e fiica, ea e pistilul, ca cică o bate la cap non stop)? Dar sa nu mă pui pe blogul ala al tau ca te alerg tot orasul!
-Auzi, dar de ce spui mătușa Mojarului și nu spui „ce-am făcut la soră-mea”!, o privesc eu ca in filmele alea mult prea fantastice și unde nici finalul, măcar, nu mă poate face să înțeleg ceva, contrariata și sesizand ca a scos intentionat cuvantul sora din propozitie.
-Nuuu! Te risti! Iți zic eu, tu pui pe blog ce iți povestesc și aia vine si-ți cere drepturi de autor sau ceva!
-Fata, tu ai o idee fixa cu blogul meu, zi-mi mai bine de ce nu pomenesti de soră-ta?
-Uite, ni se termina pauza și nu vreau sa-ti povestesc cum am deschis eu poarta lor, de Craciun, și cum nu stiu ce anume am atins ca m-am trezit pe cap cu coronita, de aia de o pui sa te falesti ca ai si tu ca vecinii semn de sarbatoare. Asa mi-am facut intrarea de nu m-au scos astia din „sorcovă” nici atunci, nici acum. Cica asa m-au trecut și in telefon. Povestea-i lunga, dar lasa ca ti-o zic de ziua ta, adica nu de ziua ta, ci a doua zi după ziua ta, e bine? Si scrie ce vrei tu pe blog, ca de fapt aici e șpilul, cu tine adorm seara in povesti, doar ca scrii prea rar. Si bagă versuri de alea cu tâlc și morală și dacă vrei mă gandesc sa zici și ceva de intamplarea aia de la Modarom, cand m-am intalnit eu din greseala cu aia doi de le dadusem intalnire in acelasi loc, crezand ca macar vine unul și-au apărut amândoi!
Iar hohotește și-mi mai spune inca vreo douăzeci de lucruri uitate prin cotloanele minții ei fascinante, și nu pot sa nu remarc ca am fost mereu atrasa de oamenii cu umor, asa cum e si sotul meu, si sora mea, și vreo alți câțiva prieteni minunați, și cum n-as renunta la aceste lucruri, pentru ca e excelent sa te poarte cineva prin comediile vietii palpabile.
-Bine! Asa voi face!, și rad și eu, uitandu-mă cu drag la ea cum isi incheie stramb paltonul și îi zambeste ghiduș lăutarului cu pălărie.
S-o fi schimband lumea, nu zic nu, dar eu prefer sa stiu ca cele 15 minute de bucurie nu se vor schimba niciodata. Am oameni in jur cu care nu ma vad des, dar și cand o facem nu ne justificam absentele ci ne adunăm in clipe firesti care sa ne ajunga macar pentru o vreme, ca cine stie, „de mâine”….
