Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Veverița cuvintelor

De la o vreme, blogul meu e plin cu surprize. Eu care nu aveam decat arareori vreo cautare mai deosebita, mi se mentioneaza că au venit oameni pe blogul meu prin expresii  gen ”intr-un sărut găsești aromă de cuvinte nespuse, românul absolut; am venit aici din zbor… pentru a-mi liniști gândurile, cuvinte ce au gust de dragoste, veverița cuvintelor, obloane cu dor și cuvinte care incep cu litera C.
Blogul meu,  pentru mine, a fost mereu doar o cutie de adapostit ganduri scrise, in care pot gasi, după o vreme, toana care m-a stapanit in ziua cutare, cand am scris nu stiu ce articol sau  amintirea unor  intamplari si senzatii care, altfel, s-ar uita cand ar veni, tavalug, alte lucruri zilnice care sa le curme efemerul. Am ales, in schimb, sa ignor faptul ca dincolo de ecran sunt cei ce ma citesc voit sau din curiozitati de ei stiute si intelese. Si astfel, un text poate ramane nealterat de frici inchipuite, imaginandu-mi, in prima faza, că doar eu pot vedea ce scriu și numai eu. Sporul fiecaruia in ce interpreteaza si observa, eu nu renunt la ce imi place, dar  nici nu voi recunoaste ca nu vreau sa uitati, niciodata, ca nu emit decat pareri personale despre vreun subiect și cam atat. Asa cum, acum, nu renunt la „veverita cuvintelor”. Un singur articolas am pe cand inca aveam pisici și erau vanatori de soi, dar veverita cuvintelor, nene?
Acum putin timp, am fost intr-o vizita. O vizita obisnuita. Casa avea două intrari, cumva intr-un unghi de 90 de grade. Intram noi, invitati de gazda, ne asezam la masa, povestim, bem cafele, tot ce faci intr-o chestie agreabila cu oameni cunoscuti. Cainele nostru cel mic, Toto, alerga pe langa tarcul ciobanescului mioritic, ciugulea gainile din alt tarc, o nebunie. In casa, pe un taburet, o pisica tărcată, ne ignora cu desavarsire. Totul era extrem de fain și comod. Oameni obisnuiti cu animalele, deci nesuparati pe faptul ca Toto facea putina atmosfera neplacuta. Totuși, din cand in cand, Mihai iesea din casa sa il mai puna la punct pe diavolul tazmanian, cum frumos l-am alintat noi, mai demult, din cauza maraitului exagerat.
Si nu stiu cum, frate, din senin, se isca nebunia. Ametit, Mihai nu e tocmai atent și deschide ușa cealalta. Ca la un semn, cei doi ai casei – bărbat, femeie- plus ochiosul tărcat tasnesc din camera urland. Io, după ei impacientată. Aud: „Închide ușa! Închide ușa, Mihai și rămâi acolo!” Auoleu, mi-am zis, știind ca asa fac și eu cand vine părintele cu botezul sau omul cu citirea la lumina sau doar un prieten care nu adora haita mea de catei. Îi bag in camera, le tine Mihai o morala, ei se aliniaza, și puteti crede sau nu, dar nu cracnesc și nici nu ne dau de gol că după singura usa din casa, cea de la baie, stau niste ghidusi pregatiti sa rupa ciorapii cucoanelor și sa pupe domnii pe fata. Sunt innebuniti după domni cățeii noștri, cred ca stau prea mult cu mine. Bine, in tot acest timp, mă rog ca nimeni sa nu aiba nevoie la toaletă, iar daca tot nu le destainui „secretul” nostru, sper sa nu inceapa zgomotele prea curand. In fine, amănunte din casă, care nu-s tocmai normale, dar astea sunt – avem prea multi catei. Asa ca e lesne de gandit ce sentimente mă incercau cand oamenii pareau atat de ingroziti.
Mihai se lipeste de zidul camerei, timp in care, precum infractorii, se strecurau prin crapatura de usa, incet, mai intai femeia și apoi bărbatul. Pisicul și cu mine stateam nedumeriti după, fără să avem indrazneala de a face vreun pas. Pardon, asta eram eu, ca pisicul deja era cocotat pe pervaz, mieunand si agitandu-se ca Tarzan in junglă, din casa se auzeau deja rasete și strigate de uimire, iar o mana strecurata de după usa mă trase in interior. Am avut o senzatie de deja vue. Mai traisem sentimentul, cu multi ani in urma, la o verisoara de-a mea care tinea in casa, in camera sa, bine incuiata, o veverita și pe care, inainte de plecare, ne-a prezentat-o, pe holul casei. Am fost și atunci tare uimita de cum se catara veveritoaica pe pereti, pe om, pe mobila, peste tot. Totuși, atunci mi s-a parut excentric momentul si cam atat, dar nu mă gandeam sa dam peste a doua surata crescuta liber in apartament. Bre, dar nu-i usor cu veveritele. Nu stau o clipa, risti sa te raneasca cu gherutele, dar sunt teribil de afectuoase și dragute. Am privit-o mancand, alintandu-se și zgâindu-se pe geam la inamicul numărul 1-motanul tărcat.

veve

Nu stiu de ce nu au incuiat cu 7 lacate oamenii usa, dar in ziua aceea, cand am ajuns acasa, le-am dat binete veveritelor din pomii nostri. Ce, credeti? Doar am și eu veverita ce vine aproape de pervaz. Si nici motani nu mai am, dar sunt lătraturi de avertizare, sa vedem cum se vor înțelege cu printesa Fifi care chiar locuieste toata ziua pe pervaz – vin eu si completez după ceva vreme. Acum, dacă tot au căutat oamenii aici, „veverița cuvintelor”, mă retrag, să ronțăi și eu vorbele altora sau sa născocesc altele care să-mi țină loc de poveste nouă. Zi faină!

14 gânduri despre „Veverița cuvintelor

    1. ..da, multumesc. Stiu ca datorez asta anumitor postari, semn ca oamenii sunt cei ce dicteaza stilul blogului, oricat de divers as vrea eu sa scriu. Poeziile, tot ce are tenta nationalista, amintirile din copilarie si destainuirile fac audienta. Lucru care nu m-a preocupat niciodata din niciun motiv. Pe vremuri imi intrau 9-10 oameni și eram asa de fericita ca cineva ma citeste, in afara de sotul meu, incat nu-mi pasa de altceva. Nu am reclame pe blog și nici nu voi depăsi atat de des acest lucru incat să mă umflu in pene. Dar mă bucur, e o bucurie pasagera pe care nu mi-o refuz. Te imbratisez cu drag

  1. Ce poveste frumoasă, Adriana! Eu văd doar două căutări, una e filme xxx adriana. Fix aşa scrie. Ce să scriu pornind de aici? Că nici nu ştiu de unde până unde… 😳 😀

    1. ..am citit de doua ori și tot nu ma pricepeam XXX. Am uitat de ”fată cu cărare pe mijloc” dar in rest pana acum o luna, doar mărgăritare era cautarea frecventa, numele meu și cel al blogului. Ah, și a mai fost una cu ”prepuț”. As avea ce sa scriu și despre asta, caci m-am ofticat rău, până la supărare, fără pic de umor, desi aveam 30 de ani deja, cand m-a pus iubitul, de atunci, nu altul, sa mimez….prepuț. Deci căutarile astea scot tot felul la inaintare.

        1. ..exact, termeni necunoscuti, dar de cand au explodat vizionarile de pe fb, intamplator sau nu, ca nu ma pricep, eu ca si tine traiesc o uimire faina aici pe blog și cum nu avem nici reclame, mereu aia cu traficul ma facea sa rad. Pana de curand, de cand traiesc o efervescenta. E drept ca mi-a pus si sotul pe paginea lui povestile si uite asa am devenit interesanta si altora, după imediat 3 ani de blogărit. Si da, si pe mine ma distreaza unele, alte cautari sunt de necitit, crede-mă.

  2. Doamne, cât suspans! Mă așteptam să iasă din cameră cine știe ce „bestie” fioroasă nicidecum o biată veveriță. Astăzi mi-ai administrat „pastila de râs”, Adriana!

  3. Doamne, sunt adorabile toate aceste povestioare pe care ni le spui si imagini pe care ni le arati. Daca sanatatea mi-ar permite, te-ai trezi cu mine intro zi la usa, sa beau o cafea cu tine si cu tot ce te-nconjoara, asa….. ca din intamplare as trece pe la poarta ta….

    1. …ce dragut gand, tu mereu esti nastrusnica in asocieri. Zilele trecute era cineva la noi si a vazut masa verde despre care tot scriu eu și a exclamat …uite masaaaaaa! …de parca era prietena lui. S-a mirat de Alma cu afectiunea sa exagerata. Uite, maine dimineata imi voi bea cafeaua cu tine in gand, chemand veveritele…

    1. Diavolul tazmanian îi spunem noi catelului Toto caci scoate sunete ca acela din desenul animat cu acelasi nume. Fifi-pisica..da, e tot cu ochii roată după tot ce mișcă.

Lasă un răspuns