Bucureştiul unor toamne trecute

Bucureştiul de dinainte de ’89 nu era nici frumos, nici urât, nici primitor, nici vesel. Îmi furase deja 4 ani din adolescenţa mea şi aşa plină de frustrări şi căutări de sine, în care mă intersectam cu întâmplări în care mi-aş fi dorit să nu fi păşit vreodată. Mi-aduc aminte ca azi. Griul Gării de Nord, unde primisem  un prim salut al oraşului pestriţ în care aveam să locuiesc, era parcă coborât, fix, din hornul vreunui combinat de la Copşa Mică. Cărucioarele mari de bagaje mă fascinau însă, ca un element nou, nemaiîntâlnit de mine, un pui de om plecat de acasă prea devreme. M-am trezit când râsul isteric al unui hamal de ocazie, ce se credea un saltimbanc de succes pe un peron aglomerat, mă dădu la o parte din calea lui. Rămăsesem pironită, oarecum extatic, privind tumultul şi angrenajul liniilor de cale ferată cu cel al reţelelor electrice de deasupra.
Când am ieşit în zgomotul firesc al Bucureştiului stradal, mi s-a părut o muzică de Bach în comparaţie cu Beethovenul gării. Habar nu am avut unde să merg prima dată. În ce autobuz să urc, ce traseu să aleg până acolo, unde aveam să-mi petrec ceva ani. Totul părea ascuns şi alambicat, în rezolvări ce ţineau de hazard mai mult decât de cunoaştere. Nimereală ar fi cel mai potrivit cuvânt. Mi-am lăsat la bagaje de mână tot ce aveam pentru a mă mişca în voie. Am plecat spre centru şi-mi amintesc că primul lucru care m-a lăsat fără cuvinte a fost Intercontinentalul, ca mai apoi stilul eclectic al Ateneului Român, descoperit într-o plimbare ameţitoare, să mă lase fără cuvinte. Griul se lăsa uşor şi descopeream un muşuroi în mişcare, în care oamenii păreau mici iar clădirile se căscau în faţa ochilor mei ca într-un puzzle necompletat, negăsind uşor piesele lipsă.
Teatrul Naţional, Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei, Magheru…erau nişte nume pe care le completam în carneţelul meu de bal, pentru nişte dansuri viitoare. Cofetăria Scala mi-a oferit cel mai bun desert din viaţa mea de până atunci: un cataif cu frişca veritabilă. Mă mânjisem toată ca o pisică ce descoperise oala nesmântânită şi nepăzită. Tot centrul devenise explorabil şi nu mă săturam să compar, să adulmec şi să mă bucur de noua mea experienţă de provincială ajunsă în capitală. Doar că visul frumos avea să devină coşmar, când noua mea casă, din acea vreme, avea să mi se înfăţişeze într-o zonă periferică, dubioasă, sătească, dar fără nimic idilic în ea, cu miros de boală de la spitalul cu bolnavi incurabili …aproape, cu viaţă ţinută de un fir de noroc.
Toată adolescenţa mea  vira spre o fundătură într-un aliniament al sorţii nefiresc şi neînţeles nici măcar acum după 25 de ani. Cât de neinspirat să fii să laşi un oraş de munte, curat, frumos şi primitor pentru o văgăună de cartier din care am ieşit rar, cu teamă şi cu peripeţii, la un îndemn neinspirat al unor adulţi atotştiutori? Viaţa mea timp de 4 ani a prins contur de om trist, cu zbateri printre străini neprimitori şi de unde amintirile nu ţâşnesc aproape niciodată. Sau rar, aşa ca într-o încercare de împăcare târzie.
De Braşov mi-a fost dor continuu, iar din Bucureşti aveam să ţin minte frumuseţile esenţiale pentru un timp în care să le regăsesc cred că ar fi doar un joc de-a baba oarba, insistând în a recunoaște semnele trecerii mele pe acolo. Și deși am încercat de câteva ori să caut anumite locuri, am sfârșit tot în aduceri aminte, cuminți și plicticoase, numărând pași pierduți și ani tineri cât o părere.
A fost odată, în vremuri în care Ceauşescu exista şi viaţa noastră era influenţată de acest lucru.

1971-hotel-intercontinental

 

You may also like

29 de comentarii

  1. pentru mine, bucureştii au fost doar scurte treceri în care mă simţeam (o fac şi acum) rătăcită. jupuită cumva de ochii goi care îmi apar în cale.
    din fericire, însă, la mine au fost doar zile…

  2. Imi spui si mie, Adriana, de ce in fiecare weekend se umple Brasovul de bucuresteni? Peste tot unde te duci la sfarsit de saptamana vezi masini de Bucuresti. De ce nu stau in Bucuresti la sfarisit de saptamana? Intuiesc ce-mi vei raspunde : ca bucurestenii au bani mai multi si isi pot permite sa iasa din oras, ca Brasovul este aproape de Bucuresti, ca aerul din Brasov este mai curat decat in Bucuresti, ca…………….
    Vrei sa stii ceva? Mie nu mi-a palcut niciodata Bucurestiul si nu mi-ar fi placut sa traiesc in acest oras in care se simte un aer de oportunism, de „capitalism „, iar noi, cei veniti din provincie suntem considerati venetici.

  3. …firesc aş spune! Eu am locuit 4 ani in el degeaba. Nu mi-a ramas in suflet decat partea traibilă. Exceptiile, adică centrul, parcurile, teatrele, tot ce era frumos şi de expirat şi intrat in memorie era primit rar, in umilinte greu de priceput, cu bilete de voie semnate şi parasemnate, in care timpul era dusman, pentru că drumul dus şi intors stirbea din tot ce puteam fura bun din ACEL Bucureşti. L-am furat totuşi in părti mici pe care sper să le pot evoca intr-un articol de echilibrare …cumva. Desi..stiu că nimic din ce mi s-a parut spectaculos nu are puterea unui Fundeni inchis, si ca perimetru şi ca experiente. Ghinion, as spune. Doar atat.

  4. …in povestea de sus, merg pe firul începutului meu. Al explorării unui loc in care nu călcasem niciodată. Discrepanta dintre centrul Bucurestiului şi Un Fundeni întunecat ce provoca depresie la primul pas făcut acolo, era imensa. Cum de am facut alegeri fără documentare prealabilă? Am iesit ciuntită…de acolo, şi cu o profesie pe care am urât-o in timp.

  5. Am fost straina intr-un oras strain si totul mi s-a parut cenusiu, trist, poate pentru ca asa eram eu atunci. Cunosc bine sentimentele care te pot incerca…
    Am descoperit o alta faţă a Bucurestiului de curand, cand m-am plimbat in doua zile diferite prin centrul vechi. Asa cladiri frumoase sunt pe acolo, ca nu imi venea sa imi iau ochii de la ele. Dar o mizerie cumplita!

  6. …ba, să vină!n Să vină toată lumea şi să vadă orasul meu frumos! Cât despre Bucuresti şi oamenii lui, nu vreau a spune nimic azi. Locurile m-au jumulit de bune şi mi-au imprimat amintiri ciudate. Atât am avut eu noroc atunci. Acum….nu-l vizitez.Nu simt asta nici dacă am oameni dragi acolo…

  7. …despre centru şi multe alte locuri vorbesc cu admiratie, doar că eu am trait 4 ani intr-o margine de Bucuresti..cu boala la picioare, si câini inchisi in tarcuri …pentru experimente. Urletul lor mă stapaneste si acum.Si campuri reci si neprietenoase, şi gândaci …şi departare…

  8. Prima data am fost la București în copilărie și plictisită de indelunga așteptare într-un magazin, am luat-o pe jos acasa, fără ca mătușa și bunica să observe. Au observat ele, însă câteva minute mai tarziu și m-au căutat speriate. M-au găsit în curte casei jucându-mă cu pisicile. De unde să știu eu ce spaimă au tras bietele femei. L-am revazut dupa mai mulți ani. Insă doar partea lui frumoasa, datorită unui prieten care mi-a organizat timpul de plimbare și de delectare ca la carte. În rest, nu pot spune mare lucru dar cu siguranță aș spune, daca m-aș plimba liberă. Nu știu dacă de bine. Ardelenii care vine de la București nu au o impresie foarte plăcută, întotdeauna.

  9. pentru mine e un mister cum de atatia oameni isi doresc sa locuiasca intr un oras in care frumos e atat de greu de vazut prin atata urat. am avut si eu experiente cu orasul asta. sentimentul pregnant a fost de instrainare totala acolo. nu mi a placut, nu m am regasit. interesante amintirile tale.

  10. Frumoasa poveste ai tesut in jurul acelor cuvinte. 🙂 Bine te-am gasit, Adriana, poate nu intamplator, la un articol despre Bucurestiul meu drag. 😀 🙂
    Bucurestiul este al meu, drag insa doar unei asociatii si membrilor sai care chiar asa se intituleaza(cu mandrie). 😀
    Din pacate, desi locuiesc de-o viata in el, niciodata n-am putut afirma ca Bucurestiul este un oras frumos. Cu toate ca multi il vad astfel. Sunt si zone interesante, demne de a fi vizitate si apreciate, dar prea putine. Sunt o iubitoare a orasele medievale, pitoresti, linistite, curate, gen Trogir sau Bruges. Percep ca stresante si obositoare orasele mari, milionare…

  11. Bucureştiul a fost şi este un oraş urât, murdar. Tot felul de specimene, de o calitate îndoielnică, fără educaţie, au atras un soi de prozeliţi, iar prostul gust şi nesimţirea au explodat. Dar niciodată, niciodată Bucureştiul nu a fost un oraş neprimitor!!!

  12. ….punct de vedere corect, zic. Păcat…că mi-am întâlnit Bucureştiul la margine de el, într-un Fundeni …trist şi amar. Celelalte frumuseţi, care sunt acolo pentru a ne încânta, mi-erau dăruite în momente scurte, insuficiente pentru lăcomia adolescentină…

  13. Sunt cuvinte potrivite pentru ceea ce am scris eu aici. Sunt amintiri de demult cu trăiri frustrante pe care mi le-as dori să le schimb percepţia. Nu-mi dau, însă, liber pentru a colinda Bucureştiul….acum…

  14. Mie mi-e dor de Bucureștiul acela în care, de la mare sosiți la fine de august, părăseam acceleratul în Gara de Nord și o luam spre casa umbroasă și mare a mătușii mele. Acolo era Bucureștiul, eu așa mi-l amintesc! Un București în care patru oameni fericiți și bronzați explorau muzeele, teatrele, magazinele, cofetăriile și parcurile, pentru a-și colora vacanța cu încă ceva. Pe-atunci era bine, la Cocorul găseam lucruri de care în Cluj nu erau, iar anumite cofetării aveau cele mai bune prăjituri. Azi nu-mi vine să mai merg într-acolo…Mie mi se pare că azi arată mai rău decât atunci. Chiar dacă mi-e dor. În Brașov aveam câțiva prieteni, care s –au mutat la Cluj, ca să vezi, acum ne sunt aproape și fizic. Ai scris frumos despre ceva neplăcut ție, dar uite că ai reușit. 🙂

  15. Imi pare bine că mi-ai reamintit asta. Datorită locului unde a trebuit să locuiesc, sa invat si să traiesc, sar peste aspectele acelea ce tineau de lucrurile frumoase gasite prin magazine, prin cofetarii etc. După cum ai văzut, am amintit de ele, dar din postura nedreptatitului: nu aveam parte decât pe furate, să zic asa, putin si fără bucurie deplină. Măcar dacă ne alegeam cu vizionari de piese de teatru, sau plimbări, fără teamă că nu vom reusi sa ne intoarcem la timp. Acum …nu mai stiu. Atat de repede am trecut prin Bucuresti, incât nu mi s-au imprimat foarte multe.

  16. Am si eu pareri amestecate despre Bucuresti. Parte din el imi place insa cea mai mare parte nu. Problema e ca e un oras prea mare pentru cineva ca mine… N-as putea trai acolo desi stiu oameni care ar da orice sa o faca. Si nu-i inteleg. Nu inteleg acest miraj…

  17. Ar fi să te așez alături de Baudelaire, pentru că ai reușit să descrii cu atâta frumusețe… urâtul Bucureștiului! Eu l-am cunoscut sub alte auspicii, sub stindsrdul deplinei libertăți de mișcare, ceea ce a contat enorm. Asta nu înseamnă că-l plac prea mult, ci doar că am putut să-l cunosc în mai toate amănintele sale.Nu cred să greșesc spunând că trei sferturi din oraș a fost bătut de picioarele mele.
    Are câteva zone care merită atenție, dar în rest, numai mizerie și proastă creștere, limbaj murdar, … Ca să poti trăi cum se cuvine, te închizi în colivia ta și acolo se petrec toate lucrurile frumoase! Înstrăinarea pune stăpânire pe oameni, în cea mai mare mulțime din țara noastră!

  18. Cunosc oameni care nu pot trai in alta parte decat Bucuresti. Şi nu mă mir. Mi-aduc aminte de un pusti de 8 ani care imi spunea ca Brasovul e frumos dar Bucurestiul magnific. De ce?, am întrebat eu. Păi, are mall-uri mari, muzee, Antipa, Zoo şi aglomeratie. E viu. Brasovul e un batranel simpatic. Mai zi ceva!

  19. …pasii mi i-am purtat prea devreme prin orasul acesta şi nu in locurile cele mai grozave. Dacă as fi avut un om potrivit sa mi-l arate, asa cum sunt sigura ca poate fi, poate azi povesteam şi eu in alte culori. Şi asa ….descopar ca nici măcar trecerea anilor nu ma ajuta sa revin la sentimente mai bune. Probabil şi acum …traiesc intr-o colivie, desi cred că oricând as putea pasi prin gratiile ei, doar sa vreau…

  20. Am ajuns în Bucureşti ca studentă fără să cunosc nimic şi prima mea uimire a fost că nu vedeam niciunde munţii (aşa cum îi vedeam în Sibiu). Am fost repartizată în Bucureşti şi toată viaţa mi-am dorit să mă întorc acasă. Dar am născut copiii, au mers la şcoli şi facultăţi de stat şi asta a fost să fie. Am profitat de muzee, de biblioteci, de operetă, de operă şi ateneu şi nu sunt sigură că a meritat. Acum, în era internetului poţi vizita orice oraş doar din fotoliu. Avantaj al generaţiei de azi care nu mai e legată de un anume loc.

    1. …da, eu zic că a meritat. Când aduni carieră, educaţie şi familie şi BUCUREŞTIUL poate deveni un paradis. E drept că în comparaţie cu Sibiul mi-ar fi fost tare greu. Acum? Hmmm! Acum mă minunez de ce oportunităţi poate beneficia această minunată generaţie, care habar nu are ce înseamnă lipsa informaţiei. Dar asta e altă poveste…

  21. ahhh micile evadari in Bucurestiul aglorat si poluat si murdarel (am folosit un diminutiv ca sa fiu draguta)…. dar cred ca nu orasu-i neaparat de vina. ca peste tot. 🙂
    mi s-a facut pielea gainii cand am citit fundeni, boala si catei in custi… oh Doamne. :((

    ps: eu am locuit o perioada scurta dupa 2000 acolo si mi-a furat si visuri si sanatate si zambete si tot. de ajunsesem zombie. lol.. bine nu el, locuitorii, societatea..
    dar stii? uneori mi se pare ca era un pic mai frumos inainte – ma refer la centru 🙂 si chiar la oameni…

Lasă un răspuns