Mărgăritare versificate

Eşarfa noului amor

Hei,
Că-i povestea ta cea veche
Desprinsă dintr-un film comun
Obişnuit, fără reţete
De compromis dulceag, şi fum
Rămas în urma lui pe stradă,
Şi-n suflet bun de păcătos,
Nu lăsa lumea să te vadă,
Chiar dacă eşti întors pe dos,
Şi fugi departe und’ ţi-e bine
Unde uitarea poţi s-o coşi
De buzunarul de la haină
Unde păstrezi doar gânduri roz,
Despre o viaţă viitoare
Cu arome fine de Paris,
Cu dame fine,diafane
Ce ţi-au rămas acolo-n vis.
Amestecă-le acum pe toate
Şi scoate ca un scamator
Din buzunarul de la spate
Eşarfa noului amor.
Mărgăritare versificate

Dincolo de mine

Credinţă n-am suficientă,
Nici psalmi nu știu. Crezu-i „de ajuns”;
Agăţ în lacrimi o Lumină
Şi-o prind în palmele cu vină,
Ce-au stăruit, fără să știu,
Pe chipul viu.
 
Doar dincolo de mine e mult soare,
Doar dincolo de mine e speranţă.
 
Nu ştiu s-adun nimic,
Nu pot să învăţ,
Uitatele poeme, rânduite
Să aducă linişte sau spor,
Să-mi pună-n inimă o punte
Doar recitind
Pe albastru-i strop.
 
Am renăscut din călimară,
Am recitit din amintiri,
Am adunat din întâmplare,
Din basme vechi, din povești mii,
Si din ceaslovul de pe soba
Copilariei dintre vii,
O rugăciune ca o apă
Ce curge-n mine-mbogățind
Și un răspuns, și o mirare,
Și un final, și-un început,
Pe veci …rodind.
 
Să-mi fie viața o fântână
Cu apă rece, apă bună,
În rostul drumului săpată
Și așezată chiar la poartă,
Să pot s-adap și alte inimi,
Să bea din ea chiar și străinii,
Iar cumpăna să fie ușoară,
Să scoți găleata și c-o sfoară,
Sa bei oricând, chiar ne-nsetat,
Din darul binecuvantat
sursa: pinterest
Mărgăritare versificate

Visul anotimpurilor răzleţe

Potop de cuvinte
Aduceai, aseară, cu tine,
În somn.
 
Fără noimă, sens
Şi fără de valoare.
 
Pluteai peste mine,
Pluteai peste tine,
Pluteai.
 
Nu ştiu cum ai făcut
Dar ai ajuns în cele patru anotimpuri
Deodată,
Ai început să-ţi scuturi mâinile:
 
Mai întâi, a căzut iarna –
Ai păstrat nişte lupi albi cu ochii sticloşi;
Ai alungat, cumva, frigul,
Dar ai păstrat albul zăpezii.
Ştiu, nu-ţi place gerul iernii,
Nici zloata. Dar ai păstrat Crăciunul.
 
Apoi, ai scuturat vara,
Dar nu vara aia călduţă
Calină şi blândă. Nu.
Ai scuturat-o pe cea fierbinte
Cu soare mult şi secetă densă
Şi n-ai păstrat nici marea. Ce păcat!
Doar lumina și o floare a soarelui
Bonus, drumuri lungi pe cărări de munte
Și niște ii înflorate. Veri toate.
 
Cu toamna era  un pic previzibil
Că o laşi în pre-urmă,
Cuvânt inventat înadins pentru tine –
Că-l simţi.
 
Ai păstrat tot rodul, dar mai ales vinul,
Ce-ţi face sufletul sa facă un popas.
Si-ai mai pus pe tipsie câteva sărbători,
Rugăciuni; ai dat deoparte niste nori
Si ti-ai urat mulți ani, peste timp,
Intr-un noiembrie cât un anotimp.
 
 
Pe cea de pe urmă, frumoasă şi crudă,
Cu ploi răcorinde peste păduri şi glii
Ai aşezat-o pe podium de onoare
Şi ai păstrat-o toată, c-o ştii.
O aștepti din decembrie, exaltat
De verde marcat.
 
În visul cu vorbe aparent neînţelese,
Am simțit  că-n drum tainic ai fost, noaptea, plecat,
Din mâini ţi-au picat anotimpuri răzleţe,
Dar ştiu că pe mine, şi-n vis, m-ai păstrat.
sursa: pinterest.com
Mărgăritare versificate

Alintul muzei

Nu-i vorbă….. că te ştiu….
 
 
E o invenţie ratată
A vreunei  stele-curtezane, 
În nefirescul rezultat,
La farmecele-i pogorâte
Asupra ta.
 
Ce vină ai tu că te-ai promis,
În zori de ziuă,
Când erai plin de amăgirea
Parfumului de floare neîmplinită?
 
Şi, deși ştiu,
N-o spun acuma.
Vreau să cerşeşti, şi să mă rogi
Şi abia, apoi,
Sa-ţi prind, în snop,
O vorbă
De alint….. celebru:
 
Mai bine …lasa-mă să cern,
Eu cerul nu mi-l iau ca semn,
Și-n somnul meu n-am sa ma cert
Cu vreo himeră, un celest absent!
 
Când cuvintele trec
Și prin mine, cerșind,
Nu știu cum, dar te prind 
Că le tulburi, zâmbind.
 
Strigi la ele, le combini,
Pui o temă la geam
Și mă faci să roșesc
Încercând să te am,
 
 
Într-un text cu amor,
Desuet și pribeag.
Nu mai bine îmi pui, 
La ferestre, un prag?
Sa nu intre vreo temă,
Vreo idee bizară,
Și să-ți scriu, despre frunze,
Sau de lumea de afară?
 
 
 
Între noi nu-s povești
Cu amoruri topite
Și cuvintelor dau 
Doar tributuri dospite;
În covata ce-mi ține 
Chiar și stelele-inimi,
Doarme albastrul de lut
Din al vorbelor spini,
Mă înțeapa, mereu,
Pe sub coaste, în sus,
Si m-apuca povesti
Fara noimă, de spus.
 
 
 
Nu-i vorbă ca te stiu, mă trezesc repetând,
Plictisit, un cer-muză, mă tot vrea surâzând,
…..în somn,
când cuvintele-adorm!
ps. nu cred ca e om care scrie, sa nu viseze texte care, dimineata, se scurg de nici nu zici ca au existat vreodata…
Mărgăritare versificate

Vină albă, porți negre, înmugurire a cântec nou

Porţi negre deschise
De vântul păcatului alb,
Nevinovat,
Prin taina amatoare
Pe care o poartă,
Din tine, asumat,
Chiar fără clipe oarbe,
Şi fără   ca să  ştii,
Îți poartă, încet, pașii spre ele,

deşi…

Păcatul tău te îmbracă,
Nu e nici gri,
Nici slut,
Are cunună albă
Al gândului pierdut
La porţi deschise, negre,
Prin care nu poţi trece,

şi..

De-i alb păcatul,
De e poarta neagră,
De-i  vina-ntunecată
Sau taina este grea,
Adună-ţi inima
Şi poart-o
Cu liniștea ce vine,
Din ziua ce rămâne

După ea,
căci…
Nici portile, nici gândul,
Nici tulburări de suflet,
Nu poate să te-oprească
Să-nmuguresti a cântec..
…nou!