Mărgăritare versificate

Răvașe căprui

În bruma umbrelor fugare,
Unde îngheață amintiri,
Pe geana unde aziul doarme,
Și unde mâinele-i martir,

Pe-o jumătate de tăcere,
Într-o jumate de hățiș,
Unde întregu-i o avere
Și rezultatul mărunțiș,

Se zbate ochiul nopții albe,
Iar pleoape cad ca un zbor frânt,
Dorm, tun, zăpezi în acolade,
Și ning răvașe pe pământ,

Privești neînduplecat pe chipuri
Ce parcă-ți cer o dezlegare,
Înseninezi doar niște sferturi,
Dând, iar, mirării amânare,

Și râzi, tu, cer cu șapte colțuri,
De noi, naivii, fără sens,
Cum ne citim în mii de cioburi
De-omăt, pe al lumii înțeles!

Și-n mâna stângă țin răvașul
Uitat în umbra unui gând,
Mă simt de plumb, precum viteazul
Ce se bătea cu mori de vânt;

În clipa fără de culoare,
Albită sub ghețari de mir,
Citesc biletul cu glas tare:
VEI FI CĂPRUIUL UNUI VIS!

În bruma umbrelor fugare,
Am rătăcit preț de-un răvaș,
Luasem împrumut o stare
C-un gând căprui amanetat!

În dimineața următoare,
Am înghețat într-un păcat,
Primisem doar o amânare,
N-am deslușit mesajul dat!

Citesc din nou, poate o să-mi scrie
Căprui, pe-un petec de hârtie,

Menirea mea!

(Nu va las un răvaș cu mesajul primit, ci acesta care mi-a tulburat dimineața)

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.
sursa foto – facebook

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

 

S-a înzăpezit cuvântul
Si s-a troienit pe rând
Orice literă dospită,
Rostuită-n cuib de lut.

Si pe sănii plumbuite
Zboar-acum două povești
Bulgărite-s de-un tâlc sobru,
Dar nu poți să le oprești

Imi tot ninge prin poeme,
Fulguiesc vreo trei vocale,
Se așază, în brazdă albă,
Niște rime cam banale.

Viscol, ger și niște ghiață,
Sunt decor ca un tapet,
Și îmi patinează muza,
Mai ceva ca un atlet.

Scot mănușile, fularul,
Învelesc cuvinte simple,
Să rămână-n casa noastră
Le dau vin, să se alinte.

Cherchelite să mai uite
De-mprimăvărări și muguri,
Mărțișoare, Babe Dochii,
De narcise și de fluturi

Si sa se aseze toate,
Intr-o sezatoare caldă,
Să se uite pe fereastra
Si zapada s-o topeasca:

Cu o virgula și-un punct
Iernezi vara, într-un minut,
Iar cu gând verde de tot
Torci cuvântul în omăt,
Si pe față și pe dos,
Faci zăpada… zahăr tos!

cuvinte

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Zăpada zânelor

Zăpada zânelor
sursa: pinterest

Zăpada zânelor” e o taină,
E pulbere de mărgărit,
Este sclipirea peste o haină
Ce-o poartă omul ce-i iubit.

Ea cade ca-ntr-un basm de-o șchioapă,
Își flutură perdeaua în vise
Și cerne peste inimi apă
Înmugurită în ghețuri ninse.

Iar nunți cu pene măsluite
Se-nfăptuiesc în ram uscat,
În cuiburi noi vor fi zidite
Povești de neam înaripat.

Înamorate, fete mândre
C-un ritual ca o speranță,
Vor topi neaua-ntr-un cântec,
Să-și spele inima și fața.

În secul iernii să își culce
Vii bucurii împrimăvărate,
Înghiocite se vor duce
Către iubiri adevărate.

Se scutură din sărbătoare,
Cu-ndrăgostiți din Făurar,
Zâne stropite de ninsoare,
Povești de ieri, povești cu har

Ce s-au uitat sub alte timpuri,
Sub alte întâmplări ce ning,
Cristale poleite-n trupuri
Ce par că nu se mai ating

Zăpada zânelor
sursa: twitter.com

Și că în lumea asta nouă,
Cu mov și albastru indecis,
Zăpezile cu zâne-s rouă
Dintr-un februarie aprins

De vâlvătăi cu roșu-n noi
Căci ning legende, ninge-n doi
Iar viața-i prinsă-n amândoi,
Și-n timpul vechi, și-n timpuri noi!

 

Nu știu câți dintre noi mai cunosc faptul că azi, în 24 februarie, popular se spune ca e nunta păsărilor și că fetele de măritat ar trebui să adune ultima zăpadă pe care s-o topească și să se spele cu ea, pentru frumusețe, noroc și primenire de suflet. De aici, aceasta frumoasă expresie.

 

Să vă fie sfârșitul de februarie cu primenire de gând bun!

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Sincron, miros cireșat și o seară obișnuită de ianuarie

cuțu

Dacă aș ști să fumez, acum mi-aș aprinde o țigară. Pe pervazul ferestrei înghețate bocnă, – Doamne, ger mai e! – pachetul lui cu țigări, ce miros demential, mă ispiteste altfel decat in oricare altă zi. L-am intrebat, deseori, daca tigările lui maronii au vreo aromă anume, cand se fumeaza, pentru că mirosul de cirese amare imi persista mai mereu in nări cu fiecare fum raspandit in aer. El zice că nu, eu il cred pe cuvant. Nu-s curioasa, dar am o neliniște interioara ce mă face sa invârt țigara intre degete. O pun la loc. Nu merita. Apa pentru paste clocoteste, ciupercile s-au rumenit putin. Le las doar cateva minute in tigaie. Îi place sa simta gustul acela carnos și de pământ, și nu o flescaiala cu aromă de ciuperci. Am o salata crocanta; cina va fi simpla. Uneori e nevoie si de o astfel de alegere. Ieri am avut mămăligă cu brânză și puțină pastramă; mâine fac musaca, dar din aceea puțin elaborată. Am primit o reteta de la cineva care trăieste in Grecia, cu sos bechamel, cu taine. N-am rabdare. Aleg varianta simplă, de gospodină cu dor și de alte lucruri.
Un pahar de vin alb îmi indulceste seara asta amara. De ce simt tristete? De ce îmi plimb gândurile prin întâmplări care nu sunt ale mele? Bucataria are două geamlâcuri, gemulete mici, ca niste ochi asezati prea jos, pe făptură. De la ele mi-am capatat și denumirea casei – „casuta povestilor”, de la niște turiști rătăciți pe cand strada era inca o alee cu miros de pietre. Asta inainte ca eu sa stiu despre mine ca pot croșeta randuri – gânduri. De fiecare data cand se intuneca, eu cobor sa fac ceva de mâncare, iar cățeii se asaza pe hol, spre geamuri, cu ochii la poarta, sa vada cand apare el acasa. Eu ma pitesc dedesupt, in camaruta care miroase a cimbru uscat și a cărămidă roșie. E momentul zilei, cand mă relaxez, cand revin acasa de prin preumblări amăgitoare.
Aud…trop, trop, trop in stanga, trop, top, trop, in dreapta. Ca la un semn, intreaga gasca se misca in tandem, ca intr-un sincron cu regie canina.
Lustra din cămăruta in care luam masa se misca incet. Am o lustra tare simpatica, adunata, cu greu, de la o colectionara care nu voia sa o vanda. Nu stiu de ce, dar cred ca era doar marketing; a renuntat repede, in momentul cand am platit vreo trei produse in acea zi. Sunt niste mărgele mici ca niste scoici, dar greu observi asta. Am eu ce am cu nota asta marină; mi-a rămas de cand iubeam un tanar cu ochi albastri ce a ajuns capitan de vas. Nu faceti asocieri, el chiar era și e un om de isprava. Mama il iubea nespus și de la el nu a mai iubit mama niciun pretendent la mâna mea, până la domnul tigărilor de foi. Coincidenta sau nu, al meu are tot ochi albastri și e la fel de onest și iubitor. Trebuia sa treaca o viata sa gasesc asta. Dar sa ma-ntorc.
Bucataria mea cu accente ale mării, pe care multi nici nu le observa, atat sunt de discrete, sau poate sunt coplesiti de coșurile mele de rachita care troneaza peste tot, trepideaza sub lăbuțe de catei. Atat de tare trepideaza uneori încat, cu puțin timp in urma, un raft pe care țineam niște piese speciale pentru mine, a cedat, ca din senin. O mare de cioburi și o durere scurta de stomac. Alt tandem. Din suportul meu cochet pentru tort, din cele trei farfurii albastre, nemțesti, primite intr-un Craciun, din vasul de sticlă pe care-l aveam de la douăzeci de ani și din borcanul cochet cu inchidere metalica, nu s-a mai ales nimic. Am oftat prelung și m-am gandit ca mare va fi norocul meu la cate cioburi aveam sa adun. De fapt asta cu cioburile a devenit ceva problema in casa mea. Suportul cu umbrele a devenit istorie, iar cestile transparente cu suport metalic azi și-au pierdut un companion și sticla mamă. Un cot in aer si iar am adunat sticlă adorata. Iubesc sticla. Sticla aia mata, nepretioasa, opaca pe alocuri. Ma fascineaza.
Inchid focul, urc pe scara de brad și mă opresc putin. Ar trebui sa incep sa revopsesc. Poate la primavara. Stiu, tot cainii au zgariat si treptele, dar asta e, riscul traiului in comun, cu acestia. 
Îi vad asezati pe covor, asteptand cuminti un semn. Ma uit la ceas. Saracii, mai au de asteptat inca vreo două ore. Ei nu stiu asta. Au reflexul acesta de cand se intuneca puternic și nu se clintesc. Doar lupușorul pare ca nu le intelege freamatul; la el plansul e cel care da de veste ca la poarta chiar a venit cine trebuie. Mă gândesc, de o vreme, sa-mi mut bucataria in locul băii și invers. Ar fi ceva bătaie de cap, dar mi-ar fi mai comod. Imi permit gandul caci baia e singurul loc transformabil, dar presimt ca totul va ramane numai in mintea mea. Pană una alta mi-am asezat orasul la masă. Da, cu alte cuvinte, am asezat peisajul acela de iarnă, cu gheturi de clestar și aer polar, de poveste încremenită, fix pe pervazul din sufragerie. Fiecare cuvant capata forma de acoperis albit și gandurile imi raman suspendate pe fire de telegraf acoperite cu zăpadă, ca o făină magică din pulbere stelară. Povestea se scrie singură.. la -27 de grade afară, 21 in casă.
bv1  
Două mierle și un pitigoi stau sub streasina vecina, apărându-se de vânt și de ce-or mai simți penele lor, sărmanele. Le-am pus paine, dar tot nu vin mai aproape. Le-am trimis cina mai inspre ele. Parcă mă priveau. Nițel mirate, chiar. Acolo e adăpost, la mine sunt țurțuri cât stânca din curte. I-am omorât cu mătura, deveneau periculoși. Nu mi-a plăcut operațiunea, am mers ca pe coji de ouă. Polei peste tot.
mierla
Trop, trop, trop, la stanga trop, trop, trop la dreapta. Sincronul continua. Alarmă falsă. Imi pun ceva cald in loc de vinul alb. Cafea, nu ceai;  nu suport ceaiul, doar povestea lui. A fost ziua mea. Casa e plină de lalele de toate culorile. De flori nesperate. Mi-aduc aminte ca masina mea nu a pornit azi dimineata și mi-a fost putin ciuda; se pare ca tot cu hardughia sotului trebuie sa circul. De fapt, poate e mai prudent asa.  Sunt toropită, obosita. Cum ai putea fi obosit de la vorbe cu oameni dragi?!, desi e vorba de o amorteală plăcută, mai degrabă. Dar eu sunt dovada.  Încă am musafiri. E normal. În ianuarie ne întâlnim cu toții, sora mea va fi aniversată mintenaș; la fel și soacra. Despre buchetul acesta de flori îmi voi aminti mereu, indiferent de aniversarile viitoare ale lui ianuarie, pentru ca e trimis tocmai de la mare, de la prietena mea cea colorată în verde și galben, Carmina. E semnul meu ca, uneori, distantele nu exista.
carmina
 Sigur nu mă mai tin balamalele la prea multă agitație. Ar trebui sa ma uit in buletin, acolo scrie mai clar de ce. Nu mă uit, mai bine mă păcălesc in continuare ca sunt tanara.
In sfarsit! Se aude poarta. Sincronul devine haos. Toto o musca de picior pe maidaneza, rotweillerita sare pana spre tavan, maidaneza se revolta, lupul bătrân plange. Vecinii? N-am. Încă. Eu mă retrag din nou in bucatarie, parca sa ma pazesc de agitatia lor. Cateii lui tata, cătei!, se aude vocea ce-mi e atât de dragă.

catei cuminti

In casa miroase din nou a cirese amare și a castane coapte. Nici castanele nu-s pe placul meu, dar mirosul îi ador. Seara se asaza la fereastră, cuminte. Orasul se scurge pe masa de piele verde, ca o mare de alb revărsată discret. E oaspete. Azi ia cina cu sotul meu. Eu? Habar n-am, am mâncat deja. Pe umărul drept mi-a cazut o suvita rebela. E semn că mi-am indreptat fruntea pe slove neîncepute. Mai bine plec, revin curand sa va mai povestesc despre sincronul casei mele. Seara buna!

bv2

Deși scrisesem despre o seara banală de ianuarie, am adaugat cuvintele duzinei: turturi, ceai, castane, mamaliga, polei, zapada, alb, faina, ger, grade, vant ,polar, și am inscris articolul in tabelul lui Eddie, unde veti gasi și alte scrieri.

20 ianuarie2016

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Crăciun cu „elf”

Am brad în curte. E nins şi dalb,

Împodobit de sărbătoare. Stă falnic, mândru, nemișcat.

E-ncrezător că şi la anul ne va fi pavăză şi dor,

Chiar cu beteală, plin de globuri şi de Crăciunul următor.

 

 

 

elfUn câine elf aleargă întruna şi dă din coadă bucuros

Că suntem toţi atâtea zile, iar de zăpadă-i curios;

Nu ştie că vacanţa noastră e privilegiu şi dar sfânt,

El latră vesel căci, acasă, nu ne mai are doar… pe rând.

 

O sanie se aude-n stradă, cu zurgălăi şi clopoţei,

Deşi semnalul cel mai tare e dat de nişte mititei

De copilaşi, cu nasuri ude şi bucurie în priviri,

Și chiuie văzând ce forţă are tăticul lor în mâini.

 

Se opresc, niţel, să ne ureze, căci spirit au şi chiar cunosc

Vreo trei colinde şi cinci versuri, de la serbare, pe de rost.

Ne zic ceva de Moş, de reni şi nişte decoraţiuni,

Și, nu ştiu cum, dar nu uitară nici de Iisus sau de Crăciun.

 

Eu daruri n-am primit prea multe – am vrut un glob pentru o lampă;

Primit tigaie şi o carte, şi-o ciocolată…expirată.

Şi nu vă mint, pentru trei versuri ce se vor scrie-n poezie,

Dar nici nu fuse pentru mine nici supăr şi nici tragedie.

 

Căci am avut, ce-n alţi ani, poate, nu s-a simţit aşa de bine,

Oameni dragi lângă, bucurie şi-odihnă cât o săptămână.

Privesc la omul ce îmi face oricare zi o sărbătoare

În geam zâmbește o Crăciuniță, acesta-i darul meu cel mare.

Noi v-am ura cum scrie-n carte, căci Anul Nou bate în poartă,

Dar din cuptor strigă friptura, iar curtea trebuie măturată

De-omătul ce s-aşterne simplu, ca-ntr-o poveste de CRĂCIUN,

Și e tot zi de sărbătoare, deci vă pupăm şi…rămas bun.

 

Versificarea mea e o toană, am chef de glume mai ritmate

Vă rog primiți-o ca atare, eu am cam râs pe săturate,

Iar de aveți povești de-o șchioapă, cu brazi, căței și cu pisici

Vă rog să-mi povestiți pățanii, să ne distrăm cumva, pe aici.

Postarea se vrea tot o duzină de cuvinte, iar cele 12 slove impuse sunt: elf, brad, Mos, reni, daruri,sarbatoare, vacanta, zapada, sanie, decoraratiuni, spirit, colinde. Eu m-am jucat într-o doară, dar în tabelul găzduit de Eddie sigur gasiţi ceva mai de soi. Vă doresc sa aveti zile faine chiar de-s libere sau nu şi să ne vedem sanatoşi. La mulţi ani!