Mărgăritare versificate

În vara care pare toamnă

În toamna care pare vară,
pardon, m-am încurcat, zevzec,
în vara care pare toamnă,
m-am învârtit mai mult în cerc.

Am rătăcit precum nebuna,
printre răspunsuri și-ntrebări,
și-am amețit spunând întruna
că-n viață nu vreau supărări.

Cad frunze, dar se coc caise,
se-ascund în noi furtuni și ploi,
e soare în zile nepromise,
iar tu mă tulburi într-o joi.

Citesc pe buze despre doruri,
și le rotești înmugurind,
mă rup, de tot, de niște roluri,
de vorbe ce se sinucid.

În cercul meu nu mai încape
nici mâlul zilelor cu nori,
nu mai suport nici noi angoase,
nici drame sau exagerări.

-Pun barieră, să se știe!
-În cerc?, mă-ntrebi nedumerit,
-Da, interzisă să le fie,
intrușilor, vreo vorbă-n vânt!

În cercul verii mele ude,
am niște perne și cinci cărți,
am un hamac în a mea curte
legat, strategic, lângă porți.

Nu las pe nimenea să intre,
doar c-o parola drumu-i lin,
o știi, de ești printre cuvinte,
la mine-n vară, cu senin.

Să nu cumva să cauți ceață,
nici să nu pui gri pe cuvânt,
de vrei să intri-n a mea viață,
adu-mi doar soare, nu urât!

Ne-om legăna în cerc de apă,
sub anotimp cam indecis,
în vara care pare toamnă,
eu te invit: ciocnim un vis!

Ce zici? Te-nvârți-n al meu senin?
Fac cinste c-un pahar cu vin.

Mărgăritare versificate

Toamnă …la borcan

Toamnă la borcan,

cu tot cu frunze,
cu tot cu muze,
cu arămiu de gând,
cu ochiuri de pământ,
cu vânt ursuz prin stele,
cu ploi fără umbrele,
cu crengi golite-n soare,
cu brumă și răcoare,
‘nvelite în chihlimbar
și frunze de mărar,
în leuștean și-n ghinde,
în ploi de luat aminte;
amestec nesărat,
cu umbre amalgamat,
și strecurat prin site,
turnat printre cuvinte,
pus bine în cămară
sau doar pe prispă, afară;
să doarmă, să se așeze,
să simtă, să mureze,
vreo două amintiri
cu flori, ciulini și vin,
și pere, chiar și-o nucă,
să stea, să nu se ducă;
să-i pun capacul strâns,
să nu poata fi smuls;
iar când în primăvară
ți-o fi dor de o toamnă,
s-aduci dar aurit,
borcanul întomnit.

Știi jocul cel de iarnă,
ce-l scuturi fără teamă
și-n el se mișcă totul
și ninge prin tot globul?

De voi privi cu drag,
în bolul cu capac,
se vor mișca, alene,
vreo două tufănele
și s-or roti, vioi,
cinteze, pițigoi,
măceșul înghimpat
și galbenul brodat;

Iar de deschid capacul,
s-o scutura copacul
de prune sau gutui,
de frunzele hai-hui;
s-o umple toată casa,
va mirosi ograda
a viță tămâioasă,
a lemn ud și a boască,
porumb depănușat
și struguri la uscat;

S-o umple de lumină
în iarnă, o gradină,
și va zâmbi fugar

O toamnă ….din borcan!

 

toamnă la borcan
toamnă la borcan
Mărgăritare versificate

Patru anotimpuri într-o singură zi

Patru anotimpuri într-o singură zi:

Ba e soare, plouă tare,
Ninge-n crestele stâncoase,
Cade frunza, frigu-i mare,
Și bat vânturi furioase;

Roșu-i totul, degradeuri
Se strecoară în tablou,
Filigran ca în mileuri,
Broderii cu autor;

Arămiu și brumă deasã
Sunt de acuma parteneri,
Iar în via de acasă
Stă chiar scena unor seri

De revistă, cu tangoul
Simbol fin al pasiunii,
Spectator e doar ecoul
Freamătului din petunii.

Strângem, astfel, recuzita
Pentru-n timp capricios,
Pentru o șoaptă auzită
Dintr-un rost melodios,

Și te uiți cum amantlâcul
Se-nfiripã la tot pasul,
Cum se poartă vicleșugul
Pe la porți în tot orașul,

Și cum se iubesc frenetic
Ierni cu veri și toamne noi
De nu știi de-i doar poetic
Sau dacă se-ascund de ploi.

În final, te-ntrebi cu teamă,
Zgribulită de mirare,
Oare dacă bagi în seamă
Toamna, își va lua și ajutoare?

Nu-i ajunge strop de vară?
Prinde-n ea și primăveri?
Iar cu înlănțuiri de iarnă
Strânge-un an în două seri?

Când ți se pare că în plină toamnă, într-o singură zi, au intrat  anotimpuri buluc. Să vă fie cald și bine, indiferent de anotimpuri!

patru anotimpuri într-o singură zi
patru anotimpuri într-o singură zi
Mărgăritare versificate

Citesc sufletul în ploi

Citesc sufletul în ploi:

Noaptea, ploaia, toamna, somnul, ceai, divan și un pisic.
Lumea asta-i strecurată printre bețe de chibrit.
Care scapără-n povestea ce se scurge de prin cărți
Și-mi aprind inima toată, deschizând iubirii porți!

Toropită, prind iar viața și-o ascund în pagini moi:
Asta-i vremea așteptată – citesc sufletul în ploi!

citesc sufletul in ploi
sursa – pinterest.com, citesc sufletul in ploi
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Toamne și ploi, vechi și noi, ploaia din noi

Ploaia asta îmi macină forfotele întomnite. Se scad picurii care-și fac treaba lor de picuri. „Care ești măi, în plus? Du-te în văzduh! Caută-ți un nor și privește de acolo spectacolul! Nu cumva sa te rostogolești fără să fie neapărată nevoie de tine!
 
Nici că le păsa! Îmi zdrobeau cuvintele și așteptările într-un ritm sacadat. Streșinile scoteau bulbuci de aglomerare. Burlanele vorbeau de nesupunere. Apele se adunau și se risipeau pe trotuare gri. Dacă s-ar aduna într-un loc aș ști că mi-aș găsi și eu, cândva, acumulate, mirările și ropotul trecerilor mele de toamnă. Așa, le spală ploaia. Muzica plânsului din văzduh e aceeași, dar pare nouă.  O păcăleală. Și, de fapt, de ce plâns când simt curățare, liniște și rost de colț de pătură groasă, lângă o cană cu licoare caldă și biscuiți sfărâmicioși?!

Frunzele lucesc puternic ca niște talismane de aramă, prețioase, fălindu-se în oglindiri cuminți. Îmi simt mintea golită de lucruri inutile. Aș citi, dar mă las vrăjită de spectacolul  de afară.
 
Trop, trop, trop. Se războiesc pe acoperișul meu. O fanfaronadă inutilă! Ce, măi, vă credeți primii? Am mai văzut noi picuri și înaintea voastra! Dar ei fac hore, joaca sarbe, se razboiesc in lupte ploioase, izbandind sa spele urmele unui anotimp uscat și sec.
 
Ploaia asta imi macină forfote de păsări care-și caută hrana prin pomii noștri. Fructe de soc le sunt răsfățuri inedite, căci mai toate s-au trecut deja, dar la noi încă mai sunt. E amuzant cum se rostogolesc pe ramuri, căci acolo unde sunt fructele …și crenguțele-s firave, și se rup sub greutatea lor de păsări. Prin brazdele noastre de flori se aud ciufulituri de frunze si pene. Picurii cad peste ele și gângureli aparte răzbat până la noi. Se comporta de parcă ploaia le-ar fi martor în munca lor de teren. Sunt precum cei care nu se împiedică de starea vremii când afară mai e ceva de făcut, de adunat, de strâns. Au protecție toți. Cum de la cine? De la EL. Soțul meu a lucrat cu alți oameni de ispravă, ignorând apa și frigul care le cam încurca socotelile. Nu, nu acasă. Biserica din Vârghiș, Covasna, primește oaspeți peste două săptămâni. Era rost de primenire …la cât de uitat de timp și oameni e acel loc în care e suficient sa intri ca sa ghicesti cam cum e cu lumea, cu istoria și cu trecerile noastre grăbite.
 
sursa: facebook
Ploaia asta îmi macină înțelesurile. Simplitatea se așază. Iertați-mă, ies pe stradă. De la geam spectacolul pare repetativ.  Vreau sa fiu putin pasare, sa-mi fac rost de speranțe. Vă zic curând dacă vor luci la fel ca frunzele cu roșu pe margini. Dacă nu, inseamnă că n-am inteles nimic și …ploaia mi-a udat doar cuvintele. Iau cu mine pe cine vrea. Vreo două flori, o umbrelă roșie și vreo două geamantane cu griji. Pe acelea le las în gara în care nu trece niciun tren, dar lumea tot revine. Stau mulți pe peroane așteptând  să se ridice barierele sufletelor.  Uneori, doar ploile mai  fac oamenii să  se adapostească în locuri pe unde nu mai trece nimeni.  Revin, obosită, la muzica de acasă. 
 
Se plimbă iar câțiva stropi pe acoperișul meu, cică aduc o nouă toamnă. Dar asta veche ce are?
 
Voi ce credeti? Mă păcălesc, nu-i asa? Repetativ. Mai bine îi dau drumul pe stradă. Cum cui? Apei de ploaie. Fac câteva bărcuțe de hârtie și le trimit, împreună, la vale, să se știe că sărbătoresc neprevăzutul și aroma de pădure, aroma de rășină răvășită. La butoniera sufletului îmi păstrez, însă, frunze de aramă ude, dovadă că apa spală și natura vindecă orice…..fantezie.
ploaia
sursa: facebook, bărcuțe de hârtie și ploaia