Mărgăritare versificate

Timpul, iubitul din umbra oricui

Un dram de răbdare de ai așeza între noi,
Dacă tandru-ai lega fedeleș niște vorbe,
Poate aș strânge între ploape foșnet simplu, nu ploi
Din petale mirate, ce-ar cădea în cascade

Peste clipe înserate, legănate de vânt,
Zumzăind în uimiri răvășite de plâns,
Nu-i așa că mi-ai spune două vorbe, pe rând,
Să mă facă să uit că mă simt iar în plus

În povestea de-o șchioapă rătăcită amar,
Îmbrăcată într-o armură, ruginită de vremuri,
Să nu fiu iar soldatul ce păzește un hotar
Dezertând din povestea în care singură tremur?

Încă uimești lumea întreagă cu focul din tine
Și încă mă ții prizonieră în amintiri și cuvinte,
Te-aș opri din urcare, așezând lângă mine
Doua nopți, dimineți și o amiază cuminte.

Aș rosti un descântec și aș strânge și-un gând,
Le-aș traduce în vorbe, să îți țină de cald,
Le-aș vopsi cu mult roșu să îndure un amurg
Iar în șoaptele noastre, în iubire, să ard.

Nu mai știu să te pierd, nu mai știu să te am,
Păstrez, tainic, povestea-ntre coperți aurite,
Se-nvechesc pasiuni, dar mai bate în geam
Ploaia inimii zdrăngănind peste noi simțăminte.

Lumea-nvârte în pumni aer cald și banal,
Mai oftează, pe rând, câte unul ce simte
Că doar vremea se trece, că e fără egal
Doar secunda ce-apare și că timpul nu minte

Și că e prețios fiecare minut așezat într-un lanț,
Fără aflări în zadar sau rămâneri forțate,
Bucuroși de ne suntem soldăței devotați
În cadențe știute, apărând cazemate

De iubiri fără fală, chiar de-n noi mai purtăm
Un duel rătăcit, bătălii și războaie,
Nu știu cum, dar c-un zâmbet reușim s-alungăm
Orice negură strânsă și dansăm iar în ploaie.

 

sursa: pinterest

Lasă un răspuns