Prin stele, în ele…

….şi stai, privind spre stele,
ghicind cum se împart:
în care e bunica
sau tata …în Înalt;
te iei dup-o lucire,
te minţi că e chiar el,
că poate-i chiar bunicul
luceafărul de ieri;
cu palmele spre faţă,
gândeşti că ai primit,
deja, o veste bună,
căci steaua a licărit.
Şi-l rogi pe Doamne-Doamne
să-i aibă-n paza Lui,
să nu mai cauţi semne,
prin stele, aşa…hai-hui.

Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți

Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți

 

Când? Stelele pier? Mă-ntreb cam mirată
Sperând în schimbare, în explozia plată
A unor aștri cerești, energie sublimă
Să pleznească pe cer si s-aducă lumină!

Iar de pier ca norocul negăsit de-un sărman
Între o clipă cu umbre amintită în ani,
Poate au scurs ani lumină sa ne-ajungă la toți
Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți. 

Sa vorbim despre stele care pier, pe la porți

Rătăciri fără scuze

Rătăciri fără scuze:

Nu vreau să mint, căci nu țin minte,
Uit orice invenție de gând,
Iar de mă cauți prin cuvinte,
Iese adevărul tremurând.

Nu vreau să inventez motive
Că n-am știut să-ți fiu aproape,
Am doar risipe emotive,
Scuze naive fără fapte.

Nu știu cum să-mi încep salutul,
Când rătăcită am fost vreun an
Printre nimicuri cu amănuntul,
Vânzând himere fără bani;

Iar de îmi reproșezi sarcastic,
Chiar de îți demonstrez eroarea,
În colivie-mi întorc pașii
Și uit pe buze și urarea.

În viată-s repetiții clare,
Trăit-am eu vreo câteva,
În armonia viitoare,
Vreau să exist în legea mea;

Să pun doar stele aurite
Pe timpul ce-l împart prin jur,
Iar de-mi par clipele grăbite,
Dă-mi voie-ncet să mi le-adun.

Primește-mi vorba ca și când
Ieri, am schimbat-o în cuvânt!

 

rătăciri fără scuze
rătăciri fără scuze

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel…

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel.. :

Se agață pe cerul nopții cuvinte
și mă gândesc că le stă bine acolo, luceferi,
decât să le ascundem în sertare, să doarmă,
chiar dacă s-ar putea sa ne fie bucurie și surpriză,
într-o zi-narcisă.

Sunt momente când cuvintele stau sub tălpi,
se amestecă în lut,
se decoreaza cu inimioare, fluturi sau cruci,
se ung cu untul minții plânse;
prin oase se pitesc înțelesurile,
alea neînțelese, de mulți dintre noi,
căci, de atâtea adunări și scăderi,
de atâtea potriviri-nepotrivite,
s-au tivit literele pe poalele vietii
pe care, cineva, indiscret, le ridică ușor,
iar dintr-o exaltare la minut,
din marginea sa de inima,
se scutură câte un cuvânt-stea.

 

Ideea e sa ajunga la toți,
chiar daca uneori strălucesc perfect în
tăceri și muțenii primenite.

Eu mi-am bagat în sân câte au încăput,
apoi în buzunare am îndesat unele indecente,
din acelea legate cu fir de catifea roșie;
doar că iar s-au deșirat înțelesuri
și n-am mai apucat să însăilez nimic,
încât, obosită, le-am agățat, din nou, pe cerul nopții
să le fie altora lut, mir, balsam și apă vie.

Probabil, iar …voi dormi, o vreme, prin lumi
bântuite de alte vorbe –
unele ferme, rostite, cu glas tare,
…. fara subînțelesuri.

Cel mai greu e să caute cineva în slovele tale
ceea ce nu ai pus vreodată,
dar cel mai ușor e să și găsească,
și, uimitor, chiar să crezi si tu asta
observându-i convingerea,
chiar dacă tu știi că gândul tău e trubadur prin nori
și naște cuvinte care sigur se vor ascunde în alte sertare
de teamă să nu rodească
în goluri de suflet….
….iarba păcatului.

Pe cerul nopții, încă agăț scrisul inimii
ce va spovedi taina sufletului,
canonul primit fiind tăcerea literelor..

Sssshhh….cad stele ce se scriu singure.
Înșiră-te mărgaritare!”, îmi zici tu, mirat,
Iar eu știu că, din nou, ai citit ce ai vrut!

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel...
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel…
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel… (pornită de aici.)

O jucărie de poezie

O jucărie de poezie:

Luna sta să cadă,
prinsă într-un colț,
se agață de norul
ce stătea-ntr-un cot,
clătinând misterul 
nopților de plută,
luna pare-ntreagă
dar de cer cusută;
o privesc din nou,
iar de sub sprânceană,
tabloul se mișcă
negrul se destramă,
lucesc mii de vise,
luna cade iar,
dezechelibrează
somnul meu hoinar
care-și cată semne
pe o zare stinsă,
aprinzând senzații
ca pe-o plită-ncinsă,
unde ia foc luna
și vreo două stele,
norul plictisit
și visele mele;
pare că ma văd
cum le iscodesc,
se ascund de mine,
să nu le privesc,
fac bairam cu toții,
iar stau într-un cot,
relaxați în clipă,
într-un nobil scop
de a lasa să cadă
peste fruntea noastră
poezii ce mâine
or înflori în glastră;
ca-ntr-o baba oarba
au jucat un rol –
să ne fim tovarăși
când în pat …e gol.

o jucărie de poezie
o jucărie de poezie