Am scris, voi scrie, am mai scris

Am scris, voi scrie, am mai scris,
Dintr-un apus într-un abis,
Dintr-o celulă verde crud,
Pe sub îngenuncheri de nuc,
Sub coaste sau pe umeri goi,
Am scris sub soare sau sub ploi,
Cu lapte dulce și zăpadă,
Nisip stelar sau ciocolată,
Am pus și mere confiate,
Într-un cuvânt, pe nemâncate;
Am îmbăiat, sub stele verzi,
Povești cu taine ș-amorezi;
Din pomi cu crengi rupte-n furtuni,
Oftat am strans, în zi de luni,
Pe colț zidit într-un suspin,
Am scris dintr-un pahar cu vin;
Am pus șireturi pe-al meu vers,
Le-am strâns, atent, ca-ntr-un corset,
Pe glezne am tatuat roman,
Să-mi fie mersul diafan,
Iar în toți anii ce-am pansat,
Prin rînduri, dorul sacadat,
Știut-am că desculți îi țin,
Sub tălpi aveam doar mărăcini.

Și stând sub iedera cea creață,
Încalț cuvântul, pentr-o viață.

Cu toc ușor, cochet, înalt,
Căci eu nu scriu, doar mă prefac.

 

 

Mulțumesc tuturor pentru vizite, aprecieri, învățături, mesaje și gânduri bune. Într-un prag de primăvară am început a scrie, în altul mă retrag. Probabil, voi închide blogul cândva, dar până atunci nu uit că am fost fata ce scutura literele de praf și, acum, îl las să se adune, aici. Pe facebook sunt de găsit, imi e mai usor sa scriu acolo, direct. Aici se doarme. Vă multumesc. NUMAI BINE, VOUĂ!

Orice poem de dragoste e…

Orice poem de dragoste e un gând de recunoștință,
E aripa de fluture pe care ai simțit-o bătând,
E întreg adunat din emoții de mătase
Și e bulgăre rostogolit în iarba neuitării.

Orice poem de dragoste e bucuria că a fost,
Că ai avut, că ai trăit sau că ai primit botezul iubirii.
Nici nu contează dacă mai are chip știut sau pitit în amintiri.

Am trăit o viață fără poezie, fără dorință, fără speranță,
În surogate amoroase, seci și istovitoare,
Și, ciudat, nu părea să îmi lipsească nimic,
Pentru că nu știam ce poți avea.

Asta până când orice lucru atins de dragoste
Devenea vers, devenea poezie, devenea rostire cuminte a sufletului.

Orice poem de dragoste, trist sau fericit, ar trebui permis;
Ar trebui să nu poarte amprentă de om,
Doar una nepământeană care sa te facă
Să uiți că vreodată ai fost neiubit.

Orice poem de dragoste se scrie de la sine,
Când oamenii tac împreună și simt că au vorbit
Cât un roman de dragoste.

Orice…

Ei, bine, am sa tac…, cât mă citești tu….

PS. Și cei din fotografie știu ce înseamnă un poem de dragoste. Au unul al lor. Fifi și Toto

Să horim iar românește

Să horim iar românește:  

 

Ne privea cu ochi de soare,

Ne privea cu ochi de cer,

Ne privea cu plâns de ploaie,

Cu tristețea prinsă ghem

Într-un vers de Eminescu,

Într-o rugă de creștin,

Într-un cântec de Enescu,

Și cu fire de destin

Smulse din istorii ascunse,

Din eroi pitiți sub pietre,

Dintr-o doină care unse

Suflete pribegi de vetre.

Ne privea dintr-o ruină

Unde timpul înlemnise,

Ne privea ca o străină

Culegându-ne din vise;

Ne privea prin ciob de lume,

Printre negură și stele,

Nu știa c-o să ne-adune

Sub privirea-i de nuiele

Ce ne biciuie hotarul

Unde străjuie ostașul;

Ne vedea ea tot amarul,

Chiar de noi mărisem pasul;

Ne privea pe toți în zare

Cum ne risipim prin lume

Și știa că-i lucru mare

De-o putea să ne adune,

Pe o aripă de glie,

Într-un cântec oltenesc

Cu o lie ciocarlie,

Să ne spună te iubesc,

Să ne-ntoarcem toți acasă,

Să horim iar românește,

Să ne așezăm la masă,

Să vedem cum încă crește,

Printre șoapte și suspine,

Printre lacrimi și gând bun,

Printre rugăciuni străbune,

Sentimentul de român.

 

 

 

Să horim iar românește