De ești Seherezadă în verde crud poveste

Motto: De ești Seherezadă în verde crud poveste
Și daruiesti cuvinte in catifea de gând
Pe orice țărm te-ai duce, culoarea mi-ar da veste
Ca te alinți în vorbe luate cu împrumut!

*************************

Vezi tu, inimă plăpândă, ce te ascunzi, blând, în emoții,
‘nfometată de lumina cerului ce ne-a unit,
tu îmi știi pe dinafară și bătăile, și sorții
Ce s-au prins în cartea vieții, într-un ochi de zbor menit

Să îmi tulbure privirea din căpruiul ființei mele,
Să-mi amestece, în taine, solz de gând îngemănat,
Iar în lapte dulce proaspăt să ajungă să îmi spele
Nopți furate din uitare, zile-nveșmântate-n alb.

Vezi tu, inima sărată, jumătate sunt fugară,
De când lumea mă alungă pe un fir de busuioc,
Mă întreb de ce în mine vin iubirile ca-n gară
Și de ce alerg întruna când de fapt eu nu mă întorc,

Nu mă uit pe geamul lunii, nici pe-a cerului cărare,
Nu-mi întorc pașii frățește pe al ceții înțeles,
Nu-mi fardez chipul cu galben, nici măcar într-o-ncercare
Să devin, pentru o clipă, fata dintr-un soare imens.

Vezi tu, inimă păzită de o minte încâlcită,
Sub o vrajă surâzândă „în migdale de cuvânt”,
Pe o pânză de păianjen mă vreau astăzi adormită,
Să se rupă, brusc, magia, și de acum să nu mai fug,

Să rămân Seherezadă, cu povestea în poveste
Tighelită-n primăvara toamnei fără de contur,
Să-ți dau mir și să te bucuri, să îmi dai cumva de veste
Că mi-e viața rostuită pe un fluture din drum.

Și să zbor, cu zboru-n ochiuri de adânc prescris pe vânt!

Inimă să fii cu mine, inimă să-ți fiu râzând!

Dedic aceste versuri doamnelor mele care mă sustin mereu, doamne-toamne, cu ochi verzi, cu „sâmburi de migdale în înțeles”, cu inimile la vedere și  bucuriile în piept, cu parfum de primăveri întomnite. LOR.  Se vor recunoaște, cu siguranță.  Dar și tuturor celor care mă iubesc sau se simt bine printre literele sufletului meu. Vă iubesc

 

SURSA FOTO: PINTEREST

 

 

Dantelării de sezon nehotărât

 Dantelării de sezon nehotărât

Ninge ca într-o tacere albă,
iar eu nu încetez a mă uimi
de basmul ce se asterne in curtea mea,
de zici ca e prima zapada vazuta vreodata.
Ninge fin, delicat;
Brașovul sclipește în dantelării de cleștar,
și-n pânza asta fină ca de borangic
mi-aș dori sa nu pășească nimeni,
să se întindă, așa, ca un cearceaf de gheață
ce va încremeni în amintirea mea
încă un an.

 


Ninge molcom, tihnit, iar eu nu știu cum sa va zic asta mai bine. Peste Brașovul meu cad fulgi ce vor scrie o nouă poveste. Una cu numărul primaverii înzapezite intr-o zi de martie. Duminică de martie cu fulgi dantelati, filigranati prin cerul privit de dupa o fereastră cu geamuri fumurii, numai buna de ascuns mirari de o clipa.

S-au îngemanat ploaia si gheata, si omătul ăsta tarziu în frății de neinteles. Au incremenit pietrele si acele brazilor zgribuliti, dar si mugurii cuminti ce pareau ca se vor desface mintenas sub o raza blanda. Nimic nu e dupa noi, totul decurge ca dupa un scenariu ales pentru o întamplare cu final neprevazut si nu ne ramane decat sa asteptam miscarea în nemiscare, penduland intre acceptare si admiratie.

De ce sa te plangi cand poti fi partas intr-un moment unic. Scot nasul din casă și mă simt ca și când am resetat totul în mine. Revigorăm și scoatem din amorțire cumințenii. E o liniste aparte, iar sub stresini stau pasari zgribulite care se foiesc a primavara. Si-mi murmura timid sonete clare, cum ca n-ar trebui sa ma tem de o trecere alba ci sa ma pregatesc de verdele care vine. Caci vine, in dantelării de sezon. Acum na, poti comanda naturii, daca a mai vrut si ea un pic de alb pe poale? Ce sa-i faci? Capricioasa ca o femeie frumoasa! În tot acest timp, asezata pe perne, privesc ultima zvacnire a femeii albe. Fifi îmi toarce poveste știută și uit că în burlane zdrăngăne apă ce nici ea nu mai știe încotro să o ia sau sub ce formă! Ce bine că știm noi forma  așteptării. În mine port dantelării de optimism surprinzător. M-oi fi molipsit de la blondul meu. Nu-i rău, nu-i rău deloc. Împrimăvăresc tăcerile de ieri. Hmmm….

 

dantelării de sezon nehotarat
sursa: internet