Mărgăritare-profil

Adriana, nume dorit

Adriana, nume dorit:

M-ar fi chemat Adrian.

Tata și-a dorit să fiu băiat
Să-i semăn și să-i port numele mai departe;
Nu știa că i-l port cu fiecare celulă din mine,
Căci din el nu se putea naște altceva…decât minune.
M-au numit Adriana și n-am avut habar, niciodată, că aș avea protector,
Așa în plină vară, cât să răzbun momentul acela de iarnă,
Dintr-un ianuarie optsprezece, ce-mi ninge mereu trecerile.
Ai mei mă sărbătoreau de Sfântul Andrei.
Si acum o fac, deși le arat calendarul și le povestesc
Că, de acum, și vara îmi e sărbatoare.

Prima mă suna bunica mea și-mi spunea aceeasi replică:
„Sa ne traiesti, trandafirul mamaii, să fii fericita!”
Avea voce de domnișoară și chicot de bucurie nedisimulată.
Nici ea nu a știut că ar fi putut să-mi zica multi ani trăiască
În vacantele de vară, când îi smântâneam oalele,
Și îi alergam puii, când mă bucuram de chisăliță
Și pâine cu zahăr sau gogoși chicate,
Căci nu mereu aveam răbdare să-mi frământe
Și să aștept să dospească aluat.

Acum, realizez că de ziua mea, iarna, de la bunicii mei
Am primit doar urări scrise sau șoptite la telefon.
N-am suferit niciodată, căci ceea ce trăiești firesc
Se duce în locul cu bucurie, despre care nu bănuiești
Că ar fi putut fi și altfel.

Adriana, nume pe care l-aș fi cerut, de nu mi l-ar fi oferit,
Cu drag, mama și tata, și nașii mei, și mai ales Dumnezeu.
Rar, îmi spun oamenii altfel, poate doar cei apropiați
Aduși din copilăria mea împreună cu fiecare alint primit.
Ai casei mă strigă lung, prelung și apăsat, cu tot numele
Iar eu iubesc fiecare literă și multumesc Cerului
Ca m-am născut într-o zi de iarnă, că am numele perfect
Meritat, sper eu, și că azi, intr-o zi de vară, vă mulțumesc și vouă
Că-mi trimiteți gânduri bune, iar eu simt cum îmi adun bucuriile
Din ierni în veri, din veri în ierni, recunoscătoare.

 

Azi e pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, iar eu primesc urări, de azi dimineață, pe care  le port cu bucurie în suflet. Și vă trimit și vouă gând bun de sărbătoare. Să fiți iubiți!

…cu drag de voi, semneaza, Adriana, cea cu nume dorit

 

Adriana, nume dorit

Mărgăritare-profil

Umbra omului

Am fost o umbră înainte să fiu om, apoi am prins contur şi putere şi mi se spunea ades că nu sunt singură, că am umbra mea. Au trecut mulţi ani, iar umbra mea și cu mine am mers prin lume, căutând sensuri şi răspunsuri, şi oameni, şi situaţii, şi culori, şi lucruri nespuse. Uneori îmi simţeam umbra stând deoparte, calmă, mai calmă ca mine, senină şi răbdătoare. Alteori o vedeam tremurând de frica acelor lucruri întortocheate pe care le vedea, le simţea, înaintea mea. Degeaba mă răsteam la ea că totul e în ordine şi ştiu ce fac, că ea era precum o frunză în vânt, până mă făcea să mă simt ca  ea, frunza. Umbra mea a dansat, a plâns, s-a jelit, a suferit, m-a dus şi m-a întors, m-a cuprins şi m-a alungat. Tangoul nostru părea indestructibil.
 
Nu ştiu cum, dar într-o perioadă, când nu mai îmi simţeam corpul, sufletul şi inima, mi-a luat locul şi lumea începuse să vadă asta, să ştie că sunt o umbră, ca o umbră. Auzeam pe la colţuri: „E umbra a ceea ce a fost odată! Nu e ea!  Nu râde, nu zâmbeşte, nu vorbește, e prea slabă, de zică-i nălucă! Doamne, ce umbră de femeie!”Ea asculta cuminte şi, cu cât auzea mai multe, ştia că lumea o confundă; şi se aurea, sclipea, şi mă cuprindea în braţele ei, sigure, de prietenă căpătată la naştere. Doi ani am fost precum o umbră, dar nu umbra omului, caldă și știută, simplă și bună, ci umbra zilelor nesigure, a căutărilor amare.
 
Într-o zi, am rugat-o să nu mă mai părăsească. Să-mi stea alături, să o văd în soare, să o simt lângă mine. Mi-a răspuns că ea e umbra omului şi că tot timpul a fost lângă mine, parte din mine şi că nu ar trebui să mă îndoiesc de asta. Mi-a fost ruşine încât, tainic, mi-am promis să mă privesc mai mult, să scot la lumină şi întunericul, şi albul strălucitor, şi răul, şi binele şi greşeala, şi fapta bună, şi sinceritatea, şi chiar minciuna spusă. Aşa, recunoscându-mă ca întreg, văd cum umbra mea nu e nici mai lungă, nici mai mică, nici mai bondoacă şi nici mai subţire. E doar ca mine. Şi nu ştiu cum, dar de mai bine de zece ani, doar, mergem alături, fără întrebările alea frământătoare, încercând să nu mai facem umbră pământului degeaba.
Și încă ceva: „Nu vă temeți de umbre, ele arata că există lumină în apropiere” ! (am auzit asta undeva-cândva)

Umbra simplă şi uşoară

Mă luă de subsioară,

Mă purtă prin vise moi,

Mă scăldă în raze si ploi,

Mă iubi cu toată firea,

Îmi feri de foc privirea,

Mă udă cu lacrimi calde,

Si mă duse mai departe,

Și prin văi, dar și pe culme,

Și pe Cer, dar și prin lume,

Îmi croi drumul cu stele

Și-mi dădu drumul prin ele,

Ca apoi sa ma adune
Şi ca nume, şi renume.

Despartire_2-300x200

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)

Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)
Sunt oameni care nu pot sta necăsătoriţi. Dar nici căsătoriţi. Când te întâlneşti cu ei fugi ca dracul de tămâie că nu ştii dacă îţi înmânează o nouă petiţie cu sclipiri de îngeraşi pe care scrie – „hai la nuntă”!
-Păi, măi omule, parcă erai însurat?, întrebi tu, să vezi dacă s-a instalat Alzheimer-ul înainte de vreme.
-Ah, nu ştii nimic! M-a părăsit! A plecat în Italia şi şi-a găsit unul acolo! Şi  cam lefter!
Învârţi invitaţia, te freci niţel pe după cap, poate mai scoţi ceva amănunte că parcă mai ieri dansai Jaga-jaga la o cabană părăsită în Babarunca. Te faci că citeşti numele miresei, că nu vezi naşii acolo,… …doar, doar, îţi spune povestea nouă de dragoste:
-Ei, Delia e recepţioneră, acum, la o firmă de taxiuri. Ne-am întâlnit când am condus-o pe nevastă-mea, aia de o plecat cu italianul, la aeroport. Se întorcea din Spania, căuta un taxi spre Braşov. Întâmplător, am adus-o  cu maşina mea. Am băut o cafea pe drum, la Sinaia, şi acum, dacă fosta şi-a găsit altă iubire şi a divorţat, ce să mai fac? Merg cu Delia la primărie, că la notar am fost. Ţaca-paca şi te însori iar. Nu mai e ca pe vremuri! Păi, cu Lili, când m-am despărţit, m-a ţinut aia, frate, un an prin tribunal, de nu am luat-o pe Gica decât după doi, că divorţul ei se lungise şi mai tare decât al meu!
 Simți că iei foc și nu știi cum să ții pasul cu povestea. Îmi venea să-l întrerup şi să îmi facă o schemă a căsătoriilor că de Gica eu nu ştiam. O ştiam pe Lili, era Cornelia cea plecată cu moşul, Delia, cea de acum, de pe invitaţie, ….dar Gica? Parcă ghicindu-mi gândurile îmi răspunde:
– O fi fost un semn ăla, de a durat atât! Parcă Dumnezeu îmi spunea să o las în pace pe Gica, dar eu eram tare îndrăgostit. Era atât de trupeşă femeia aia, şi ştia nişte scheme în pat mai ceva decât astealalte la un loc. Doar că nu eram singurul care aflase de talentele Gicăi. Bărbat’-său nu a lăsat-o deloc în pace, iar în scurt timp s-au recăsătorit şi au făcut o fetiţă.Ei, eu am fost fericit trei ani! Au fost de vis! Sălbatic vis! Da’ ce ziceam, că până și eu am amețit?
-..de Gica!, mă risc eu
-Ah, nu… Delia! Delia e viitoarea mea soţie şi, dacă vreţi, hai să bem ceva, împreună! Că nuntă nu mai poate fi vorba! Cine să vină, că am mai avut patru căsătorii până acum? Dar fata asta se vrea mireasă! Ea nu a mai fost măritată! Aşa că, vă rog, să veniţi, aşa, fără dar …ca la un chef, ca la numărul cinci, să se simtă fata bine!
Eu cred că eram mai posedată ca el. Calculam în gând – o nuntă cu Gica, una cu Lili, alta cu Cornelia, Delia era a cincea. Cine lipsea? Îmi iau inima din gând şi-l întreb, chiar dacă nu ştiam să formulez întrebarea:…eu nu le ştiu decât pe Lili şi pe Cornelia. Pe Gica …n-am cunoscut-o…..
-Ah, şi nici pe Otilia nu o ştii! Oti..a fost prima mea iubire! Ne-am căsătorit la 20 de ani, dar ea niciodată nu a venit în Braşov. Locuieşte şi acum în M sat. O mai văd când merg pe acasă, la casa părintească. Are pensiune acum. E cucoană, cucoană de M sat. Da’ acum gata, mă însor ultima dată! Asta-i mai tânără, vrea copii, e mulţumită cu apartamentul meu, am băgat-o dispeceră…la taxiuri! Doar atât e greu – să o văd şi pe ea mulţumită ca mireasă! Veniţi? V-am zis, ….ca un chef! Am închiriat casa unui doctor, are şi  terasă; am firmă de catering! Ca la nuntă!
Ca la nunta dar de cinci ori, bombăn eu…nemultumită …în timp ce mă zgâiesc la invitație.
N-am răspuns. M-am depărtat şi m-am gândit că nu e vina lui Marius că e aşa de iubăreţ. Iubăreţ şi corect. Noi, ceilalţi, îl priveam ciudat, dar niciunul nu avea curaj să contabilizeze relaţiile pe care le-a avut fără să treacă pe la starea civilă. Când m-am măritat cu Mihai, era la trei ani  distanţă după o altă nuntă, a lui, aşa că soacră-mea îmi spunea pe un ton nu tocmai simpatic – „Vezi…tu! Poate facem nunţi din trei în trei ani!” Ah, şi mai e  Tăriceanu. Nu râd toate tabloidele de el că s-a însurat de nu ştiu câte ori? Cică toate se numesc Tăriceanu, cu excepția uneia. Horror! Asta mi-aduce aminte de altă poveste în care refuzam să iau numele soțului, prea îl purtasem pe al meu mulți ani și nu părea a-mi fi predestinat mie acesta.
Al meu soț a râs de mine, ușor și mi-a zis ca dacă sunt cu el nu contează cum ne numim. Și avea dreptate. Habar nu aveam, însă, că tot el îmi va dărui și nume, și renume, și poveste și taină. Cât să zâmbesc mereu…
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)...poveste in poveste
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)…poveste in poveste