Cuvintele nu trădează niciodată

De ce să strig? Mai bine zbor în vis cu îngeri și cu mare
Prin toamna blondă a unui gând ce pare încălzit de soare;
Mai bine trec cu nostalgie pe munți cu varful prins în Cer,
Mai bine adun fluturi pereche în stele sterpe care pier,
Mai bine pun sub coasta stângă un dor, o năzuință simplă,
O împlinire mai ascunsă și vreo trei fulgi dintr-o aripă
De viață caldă ce nu alege între trecut și-ntre prezent,
Între cădere și-nălțime, între tristețe și regret,
Între sinceritate sfântă pitita-n vorbe adormite;
Pe toate le-as ascunde-n mine s-ascult cuvintele șoptite
Dintr-o iubire roșcovană cu ochii ațintiți spre Marte,
Cu soare in inimă și suflet și  primenite-n puritate,
Care-ar săpa, în timp, povestea unui destin cam imposibil,
De ce să strig când într-o carte as scrie  foarte verosimil
Despre o dragoste  cu farmec, tivita blând cu verde crud
Ca frunzele ce ies din muguri, în miezul nou al unui crâng?
Iar de nu strig nu-nseamnă, insa, c-astept ceva mai în culoare,
Nemărginire absolută, ocean nestrămutat în zare,         
Albastra incredere in cuvinte care se nasc cam pistruiate
De cand și-au cam pierdut și zenul și au cerut și libertate;
S-au pus pe șotii, parte-n parte, cu-ncredere in forte proprii,
Sa se aseze precum apa, să nu mai fie-n joc ca stropii,
Sa curga-ncet-ntr-o poveste, ceva sublim, original
Si să creeze, cam năstrușnic, un lucru extraordinar;
Dar mi-au promis că n-or să plece, ca au ceva devotament,
Loialitate princiară, chiar dacă pe-orice firmament
Ar straluci și-ar prinde  sensul ca o pisică-nfometată,
Ce crantanelele refuza pentru o foame de o joacă;
O joaca veche care pare o varza nouă de amănunte,
Chiar ați crezut că nu le pasă și că acum n-or să m-asculte?
Ascund mereu in a mea fiinta, sub coaste, sau in minte clară,
Cuvinte noi sau vechi ce strigă, de bine, dar și de ocară
Si, chiar de e copilarie sa strangi in versuri fara sens
O lume adormita-n clipe dar treaza in litere si vers,
Nu m-au tradat decat pe alocuri, oricat ar fi ele de rele,
Va multumesc cuvintelor că-mi dați mereu praful din stele!
pentru cealaltă variantă, de dragoste, tot cu aceste 50 de cuvinte, dați click pe celălalt blog al meu, aici
duminica
Eu numesc aceasta fotografie DUMINICA. De la ea am plecat duminica, la alesul cuvintelor pentru provocarea cea noua.
vis, îngeri, mare,toamna, blonda, soare, nostalgie, cer, fluturi, pereche,  dor, năzuință, împlinire, viaţă, prezent , trecut , cadere, inaltime, tristețe, iubire, roșcovană, ochii, Marte, suflet, puritate,timp, carte, imposibil, dragoste, farmec,crang, culoare, nemărginire, nestrămutat, albasta, incredere, pistruiate, zen, șotii, parte, apă, joc, năstrușnic, extraordinar, devotament, loialitate, crănțănele, varză, copilărie, (ideal)
Am primit de la cititorii mei 50 de cuvinte sa fac un poem. Recunosc ca mi s-a parut ca nu am cum, ca de data asta ma vor trada cuvintele dar si aptitudinile mele de alchimist fără scop precis. Am realizat insa ca încredere e cuvantul forta. CUVINTELE NU TRADEAZA NICIODATA, dimpotriva, dau bucurie și avant, iar daca la inceput eram convinsa ca se va aseza praful pe ele, acum stiu sigur ca e praf de stele, din mica mea galaxie, galaxia prietenilor. Mulțumesc tuturor!

 

 

Prolog inutil

nu poti

Mi-am înnodat uitarea cu șapte noduri roșii,

Mi-am pus zăbrele  de argint pe visuri arămii,

Am tras zavorul, am răsucit iar cheia,

Și-am zăpăcit cu totul epopeea,

Din care am furat, cândva,

Prologul.

 

Am cules stele. Le-am dat drumu-n pace,

Am răsuflat, oftând, din carapace,

Sperând că-mi poartă gândurile-n Cer.

Am dat iar roată și-am legat mister,

Dar tu plecasei cu ale mele noduri

Să vinzi Prologul.

 

Te-am prins în ecuația din carte,

Erai un personaj  și nu stăteai deoparte,

Nu voiai Carul Mare si nici eternitatea,

Dar îți plăcea mai mult celebritatea,

Și iar m-ai pus să schimb, cumva, pe grabă,

Din nou, Prologul.

 

Ei, te întreb, acum, în ceas de seară,

Când personajul episodic stă să moară,

Nu vrei să legăm ițe și idei mai bune

Și-o carte nouă să semnăm c-un nume

Mai potrivit trăirii? Hai sa facem pact,

Să trecem de Prolog, la primul act.

 

Cartea unui om obișnuit

halucinatie

Uneori dintr-o experiență nu tocmai plăcută ieși ca lovit de trăznet. Agonizezi cât agonizezi și pe urmă te refaci încet, deși încă te dor prea multe mai ales știind că n-ai primit nimic bun la schimb. Singurul anestezic, în această situație, este acceptarea, trecerea spre altceva și gândul că nu ești robot, că nu poți anticipa nereușitele, dar, mai ales, efectele secundare. Acelea vin la pachet cu lecția dată sau primită, după caz, și chiar dacă suferi ca un câine, te faci că nu vezi consecințele. Orice cuvânt care seamănă cu interiorul tău este asimilat ușor și disecat de conștiință în felii simple de cunoaștere, dintr-o pâine a dragostei pe care o împarți voit, dar lângă care uiți să așezi un pic de sare și puțin vin, de bun venit. Asta o fi însemnând că, poate, nu ai dăruit din ea cu inimă bună? Posibil. Oricum, nu ar conta. Totul e la liber. Ca la supermarket. Ne servim din cunoașterea fiecăruia. Adunăm, scădem, adăugăm, inventăm sau ne amăgim că reușim să fim originali. Da, de unde, în subconștient știm cât e parte din noi și cât nu, chiar dacă ne amăgim secvențial.

Ne scriem fiecare filă cu litere cuminți sau tumultoase, invizibile sau nemeritate, triste sau vesele, cu tâlc sau banale.  Apoi strălucim sau nu, depinde de cititor sau chiar de momentul în care omul te primește întru citire.  Dacă pisica tocmai i s-a cuibărit în brațe, poate îți va citi spaimele și le va transforma într-un șoricel căruia i-ar da drumul într-un joc imaginar, în care mâța personală nu i-ar fi călău ci, poate, doar partener. Hotărât lucru, s-a prins cu siguranță în  paginile tale de om obișnuit.

Sau poate îți va simți trecerea și frământarea cu o strâmbătură strașnică, exact ca cea pe careo poți avea după un gât de palincă, în care rămâi fără aer, nefiind un consumator al genului. Sunt sigură că și momentele siropoase pot aduce fluturi de ciocolată în stomacul  celor mai sensibili. Acum nu știu dacă se vor digera la fel, dar asta nu te împiedică pe tine să le readuci în scrieri dulci cu atingeri pentru inimă aflată în nevoie. Măcar a ta. Evident, nu te poți abține să nu iți scrii iubirea și să o strigi prea tare, uneori. Chiar și azi. Te mai oprești când simți sau primești semnale că au coborât cu totul barierele nepotrivirii. Așa că te întorci la bătut câmpii de unul singur sau la inventat povești pe care……-aici ar trebui să vă las pe voi să completați.

Sunt măritată cu un stomatolog, asta știți deja, despre care vorbesc des în cartea mea de om obișnuit. Om spectacol, om trăire, om drapel, om descântec, om magie, om lup, deși uneori poate semăna cu un bichon, dar asta sper să nu citească, și om panoramă. Da, panoramă. Căci în sufletul lui poți privi o lume deschisă într-o iubire de semeni, o mulțime de lumini aprinse toate deodată, (să strălucească și să aline), un om care vorbește prin fapte și nu doar cuvinte și care spune mereu că omul e unic și trebuie să fie astfel. Să aibă emblemă proprie, evidența lui, originalitate și sens, să-și continue drumul oricâte obstacole ar întâmpina, că ”nu este important doar ce înveti ci si de la cine înveti” (John Maxwell) și că lucrurile urâte se pot schimba în bine. Că uneori chiar si noi ne schimbăm cu urâtul din alții, dar și cu frumosul din Dumnezeu. Eu știu că prin el am reușit să-mi văd filele cărții scrise altfel, și chiar dacă mai am pe alocuri pagini rupte, asta nu înseamnă că au dispărut total. Sunt la fel de vizibile, dar la fel de vizibil e și momentul actual în care doar cu ajutorul lui am putut descoperi părți din mine, acoperite, până mai ieri, de negură, incertitudine și necunoaștere.

Ultimele două luni m-au schimbat din nou. A nu știu câta schimbare ce vine necerută. V-aș povesti ce simt dacă n-aș fi în legământ de taină și, culmea, simt dezamăgire pentru că nu mi-am putut păstra doar pentru mine ceea ce am învățat  în timp îndelungat și cu maxim de străduință. Sau poate sunt ușor de citit și voi găsi alinare în gânduri bune care vin dinspre voi. Oricum ar fi, nu uit că încă scriu filă cu filă, cartea unui om obișnuit, carte care are deja un editor care a crezut mereu in mine și care m-a descoperit chiar si in locuri unde doar eu stiam că am fost. Cand nici eu nu credeam în mine, cand lipsa de stima de sine  imi era scăzută până spre nivelul zero, ea mi-a printat filă cu filă, poveste cu poveste, rând cu rând.  În biblioteca ei, de om obișnuit asemeni mie, ea mi-a creat prima carte.

Prietena mea, Nicoleta, continuă și azi să-mi adune rândurile, citindu-mă literă cu literă, știindu-mi fiecare vibrație, tremur, dar mai ales cunoscându-mi strădania de a nu fi altceva decât ceea ce sunt…înșiră-te mărgăritare pe tastatura virtuală, Povestitoarea în devenire. Mulțumesc, Nicoleta, pentru că ai văzut în mine, ceea ce nici eu nu am reușit să văd multă vreme. Mi-au trebuit experiențe incognito care să trezească în mine merite de care poate nu aș fi aflat niciodată.  Tu știai. Iartă-mă că nu le-am dat crezare și îți promit că mă voi depăși mereu. Si incă ceva, intr-o zi, pe cartea din biblioteca ta, îmi voi așeza  palmele, lângă ale tale, mulțumindu-ți, ca într-un autograf  „altfel”, căci de unul real m-aș rușina prea tare, pecetluind astfel recunoștința care ți-o port. La mulți ani, din nou. De data asta unul scris, nu doar telefonic, pe care să-l adaugi acolo în biblioteca ta, pe raftul pe care, curând, va poposi un nou dar. Si pentru că mi-ai lăsat azi semne concrete, vin cu pozele ”manuscrisului”, dovedind frumos cele spuse. Mulțumesc, Nico.

nico

nico1

În tabelul lui Eddie veți găsi și alte duzine de cuvinte: caine, Bichon, pisica,soricel, paine,vin, panorama, stomatolog, ciocolata, palinca, anestezic, aer  sau provocarea de luni cu tema „cartea unui om obișnuit

Cartea curcubeului cuvântător

Corbul cenușiu croncăne cuminte. Cra-cra. Ceasul cerului căsătorește comete căzătoare. Citim cartea curcubeului cuvântător. Coloanele cuvintelor cusute cu cerneală, croite concret, circular, către cercul celor creativi, cad catalizator, cuibărind cu cinste cosmicul cuvânt, cu clinchet cristalin, cuprinzând criterii coborâte caraghios către celule cenusii chinuite, creionând cabaret cinic cuvântator, cerșind comentarii ce cuprind ”c„ căsăpitor. Chin cosmic. Cetatea cuvintelor cuprinzătoare cade, căci coșul cunoașterii ciclice cere clemență. Cinci cești curate cuprind ceaiul cinismului ce curge către cei curajoși. Caut colaborare. Cobor către cofetăria cartierului. Caramele, cremșnituri, creme cu cireșe, caise confiate, cataifuri, cozonaci, checuri, cașcavalul cornurilor coapte, castane comestibile, cornulețe cu chimen  cer căsăpire; cheamă copii cu chef crănțănitor. Curcubeul cofeturilor! Cranț, Cranț! Ce candoare!
Cuvinte? Care cuvinte? Cereți cuiva care colorează cerul! Copiilor! Cortina cade! 

Aveam textul în draft, printre multe alte nimicuri dosite. L-am scos aici după ce l-am expus pe fb. Am simțit zâmbetul oamenilor …

N-am fost, nu sunt

N-am primăvară-n ochi,

şi-n inimă n-am flori

de mărgărit;

nu am culoare-n tabloul

ce visul meu de-o noapte,

stingher, l-a plămădit.

Sunt o femeie rătăcită

între femei cu nume stea;

îmi caut drumul,

dar mă-mpiedic

pe drumul lor,

în calea mea.

Zâmbesc amar

strângând la piept

un strop mărunt de frumuseţe,

din rama ca de chihlimbar

un chip ştiut chiar

îmi zâmbeşte:

E mama

şi-o dulce clipă de alin

cu fericire se îngână,

adun petale de cleştar,

dar drumul meu tot gol rămâne.

Cu dragoste mă învelesc,

o carte veche ascund sub haine

şi-un gând îmi trece vrei-nu vrei:

Tu eşti femeie! Ele-s mame!

Şi-o lacrimă coboară-ncet,

iar visul meu se luminează:

O viaţă am şi o accept

Chiar de n-am fost şi nu sunt mamă!

 

”flori, primavara, femei, frumusete, mame, chihlimbar, inima, carte, fericire, dragoste, dulce, culoare” sunt cuvintele acestei săptămâni din clubul celor 12 cuvinte. Recunosc, pentru mine 8 martie nu înseamnă decât ziua mamei şi nimic nu mă poate face să cred altfel. Am tot respectul faţă de oamenii ce cresc copii, iar faptul că eu nu am e doar o întâmplare a sorţii. In tabelul lui Eddie veţi găsi scrieri poate uşor mai vesele. Eu sunt mulţumită cu viaţa mea, am grijă de sufleţele blănoase, dar ştiu că ipocrită nu sunt, lucrurile sunt total diferite. Să ne trăiţi mamelor! Să trăieşti, femeie fericită..orice ai face!

Am revenit asupra postării şi voi aduce un text lăsat de un om drag mie ce a avut bucuria sa imi scrie un comentariu folosind cuvintele duzinei. Ma inclin cu respect. Astăzi, Maşa,  esti partcipant cu drepturi depline la jocul celor 12 cuvinte. Mulţumesc:

”E primăvară iar, dar doar în suflet,
Afară încă suflă iarna grea…
Noroc că tu ne-ai aruncat în zâmbet,
Și ai topit ultimul fulg de nea.
În inimă cu flori de chihlimbar
Ce poartă-n ele un trecut cam șters
Încerc și eu să îți aduc în dar
Culoare, fericire, într-un vers.
Aș plămădi din ele chiar o carte
Cu dragoste de mame, de femei,
Dar vezi tu, Adriana, nu am parte
Decât prea rar de astfel de idei.
E dulce gândul că aș țese iar
Covor de frumusețe într-un vis;
Până atunci, de voi avea vreun har,
Eu mă rezum la ceea ce am scris.”