Răvașe căprui

În bruma umbrelor fugare,
Unde îngheață amintiri,
Pe geana unde aziul doarme,
Și unde mâinele-i martir,

Pe-o jumătate de tăcere,
Într-o jumate de hățiș,
Unde întregu-i o avere
Și rezultatul mărunțiș,

Se zbate ochiul nopții albe,
Iar pleoape cad ca un zbor frânt,
Dorm, tun, zăpezi în acolade,
Și ning răvașe pe pământ,

Privești neînduplecat pe chipuri
Ce parcă-ți cer o dezlegare,
Înseninezi doar niște sferturi,
Dând, iar, mirării amânare,

Și râzi, tu, cer cu șapte colțuri,
De noi, naivii, fără sens,
Cum ne citim în mii de cioburi
De-omăt, pe al lumii înțeles!

Și-n mâna stângă țin răvașul
Uitat în umbra unui gând,
Mă simt de plumb, precum viteazul
Ce se bătea cu mori de vânt;

În clipa fără de culoare,
Albită sub ghețari de mir,
Citesc biletul cu glas tare:
VEI FI CĂPRUIUL UNUI VIS!

În bruma umbrelor fugare,
Am rătăcit preț de-un răvaș,
Luasem împrumut o stare
C-un gând căprui amanetat!

În dimineața următoare,
Am înghețat într-un păcat,
Primisem doar o amânare,
N-am deslușit mesajul dat!

Citesc din nou, poate o să-mi scrie
Căprui, pe-un petec de hârtie,

Menirea mea!

(Nu va las un răvaș cu mesajul primit, ci acesta care mi-a tulburat dimineața)

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.
sursa foto – facebook

Hai că-i ușor, căci merg pe tocuri cui!

Femeie simplă, cu albastru-clipă,
Cu pielea albă, ca un abur sfîșiat,
Ce poartă în urechi cercei de sticlă
Și pe genunchi doar ultimul păcat;

Femeie care stinge-n floare cerul
Și mâinile-i miros a mușețel,
Ce-și prinde o șuviță cu cercelul
Și arhivează iubirea-ntr-un inel;

Femeie rost, femeie fum și violetă,
Uitată-n raft de magazin cu pălării,
Printre eșarfe înfășurându-și silueta
Și potcovind norocul cu batiste fistichii,

Să nu cumva să pui la îndoială
Iubiri călcate-n tocurile cui,
Tu poți să fii orice, cum, bunăoară,
Poți fi femeia unei zi căprui;

Poți pune zmeie în vitrine sumbre
Și roșu într-un șantier din cartier,
Din soarele tristeții tu scoți umbre,
Și viața-ntreagă o porți la portjartier,

Femeie ce te știi pe lumi stăpână,
Nu vrei sa îmi dai lecții o săptămână?
Tu mă-nveți ce am uitat din timpuri șui
Hai că-i ușor, căci merg pe tocuri cui!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Zornăind doar a mine. Atât.

Cu nimeni nu vreau eu să semăn
La slovă, la chip sau idei,
Cu cine mi-e dat să m-asemăn
Sunt prinși în iubire. Ai mei.

Ador să îmi scot de prin minte
Luceferi de gând nedurut,
Am chipul cioplit de cuvinte
Și inima modelată în lut.

În ochi port un licăr căprui.
Moștenit. E un licăr de tată.
Mai am și un zâmbet, al lui;
Iar cuvântul îmi e ciocolată

Topită în bănuți de iubire.
Nu împrumut și nu dau împrumut;
Pot doar sa îi las amintire
Zornăind doar a mine. Atât.

Marte retrograd

Încorsetată în atâtea frici
Am uitat numele zilei de azi;
Nici nu mă chinui să-l aflu,
Îmi pare aceeași,
Doar că azi mi-e albastru
Și port o amintire căpruie,
O brățară din pietre turcoaz,
Iar la gât îmi zornăie bănuți de argint.
Știu, par o sorcovă în plină vară,
Dar altfel cum aș trece,
Senin, peste un Marte retrograd?

 

ip