Colecționara

Îmi caut eu, disperată, cheile. Le găsesc, într-un final, moment în care, văzându-le, mă bufnește râsul, amintindu-mi de o conversație hazlie. Noroc că nu mă vede nimeni că râd singură.

Joi seara, am pus eu la spălat și m-am dus mai repede la somn. Mihai nu doar că a mai stat puțin la calculator, dar le-a si-ntins, cu drag, zice el, pe uscător.

Vine, șugubăț, în dormitor:
-Iubita, ești o adevărată colecționară!
Eu?
-DA, tu! Și mai ascunzi și tare bine obiectele: mașina noastră de spălat avea un întreg arsenal. La început, am gasit doua cuie strâmbe, apoi o brichetă, un pix, două chei pe un rotocol și iar un cui ruginit.

Nu-l mai puteam asculta. Râdeam în hohote, bucurându-ma, lăuntric, că mașina încă n funcționează. Vedeam, clar, ce uitasem să controlez, înainte de spălare: un hanorac. Al meu, desigur. Cheile erau tot ale mele, și cuiele, și pixul. Doar bricheta nu, dar nu pot ști dacă nu am furat-o precum o coțofană ce sunt. Eu mai mereu sucesc obiecte pe pereți. Ei, și bat cuie, scot cuie. În buzunarele mele vor exista mereu o șurubelniță, o sfoară, chestii ajutătoare. Fără buzunare nu pot trăi. Mi-am pus până și la rochie de seară. Pai, io unde îmi ascund mâinile când nu îmi sunt de folos? Nu, obiecte ascund doar în caz de meșterit, nu îmi plac buzunarele umflate, să le zic așa.

Ah, și un leu. Cel mai valoros, prietenii știu de ce. Sunt colecționară de bancnote de un leu. Bine, pe termen scurt, că de se aduna prea mulți lei, îi cheltui.

De acum, de câte ori voi lua cele două chei,..voi zâmbi,..aducându-mi aminte de intonația perfectă a lui Mihai, care nu mă certa, nu mă dojenea, ci era amuzat de întâmplare.

Ps. uitasem cel mai important: țumburucul de la mașina, de la închiderea centalizată, care fiind defect, rupt adică, stătea singur într-un buzunărel de cămașă. Care cămașă nu am verificat-o, cum era firesc.

Viața chiar e ca o mașină de spălat. Ne curăță de rele, spălându-ne cu zâmbet orice rău. Și nici nu ne caută în buzunarele inimii, deși noi mai mereu uităm în ele lucruri aparent rătăcite.

Cămașa mea de noapte

 

Se scuturase toată iubirea din povești,
Cernea din ropotul de zâmbet întâmplări suave,
M-am așezat în drum și le-am cules, firesc,
Purtam, încă, pe mine, cămașa mea de noapte.

Zornăiau tainic fapte și… jurăminte fine,
În poala-mi de mătase se amestecau emoții,
Genunchii mei trădau ce dor mi-era de tine,
Iar pe cărări de piatră pierdusem doar saboții.

Desculță căutam ca-n basmul de demult,
Cu Hansel și cu Gretel, când semne au lăsat,
Vreo două mici istorii cu freamăt și tumult
Să întregesc romanul ce pare demodat.

Prin pletele-mi nuiele mi se ascunde fața,
N-am zămislit nuvela promisă printre șoapte,
Pe tivul invizibil se tighelise viața,
Iar eu, încă-mi purtam cămașa mea de noapte.

Mai bine adorm cuvinte, iubirile, trecutul,
Ce rost mai are acuma să țes povești tăcute?
Cămașa mea de noapte fusese, totuși, scutul
Realului din tine pitit în nopți absurde.

Nu mă trimite-n lume să prind muze boeme,
Voi pierde încet măsura și visele deșarte,
Și nu voi scrie cartea, nuvele sau poeme,
Mai bine aș adormi-n cămașa mea de noapte.

Și m-ai rescrie tu, privindu-mă cum dorm,
Cu mâna pe-a ta frunte, căci eu-ți vorbesc prin somn.

Insomniaci ne stă mai bine

Nu-mi pierd diminețile la ruletă.
Le-am jucat, demult, la un poker pe dezbrăcate;
Ele mi-au cerut, tribut, cămașa de noapte,
Eu nu le-am oferit decât papucii
Și-un salut adormit, de dinainte de cafea.
Cu o mână proastă, însă, le-am pierdut pe toate
Deși tu, dintr-o cacealma oarecare, te-ai ales
Cu multă recuzită, dar mai ales cu dimineți buluc.
Ce-ai să faci cu ele?
Nu-s prea multe?
Îmi spui că le-ai picta în stropi de vin roșu
Și în zâmbete dăruite pe fugă
Dar că le-ai abandona, pe toate,
Pentru o noapte cu lună plină,
Nu înainte de a așeza între ele o tablă de șah.
Ce șmecherie!
De parcă n-ai ști că mă faci șah mat
Din trei mutări și două priviri dulci-amare!
Amândoi suntem toropiți de timp într-o arsură insomniacă,
Plutim între dimineti și nopți violete
Cerșind clipe cu miros de cafea.
Doar cămașa de noapte încă ne ține legați între vis și realitate
Nu, nu mai joc nimic cu tine.
Prefer să-mi dai tu, câte o dimineață
Și-un ibric nou. Neapărat de cupru
Să fierb niște zaț și s-amestec niște vorbe de aprilie
Dintr-un bazar cu obsesii noi, cu gust de tine și de..ciocolata.
De ce râzi? De dumicatul meu de pâine cu sare și ulei de măsline?
Sau de părul meu ciufulit?
Lasă, nu-mi spune! Mai bine așteaptă să vină noaptea,
Insomniaci ne stă mai bine!