Mă cheamă Ţache. Sunt un câine
Şi mulţi nu-mi zic nici măcar marş,
Nu capăt nici un colţ de pâine
Şi umblu aiurea prin oraş.
Am fost şi eu un ghem de lână,
Poznaş, drăguţ şi foarte mic
Şi aveam şi eu chiar şi o mână
Ce o lingeam măcar un pic.
Stăteam pe prispa casei noastre.
Ce vă miraţi? Doar nu-s de pluş?
Mi-au dat domenii foarte vaste
Să le păzesc. Şi un culcuş.
În aventura vieţii mele
Am prins de toate, peste vreme,
Zile normale, chiar şi rele
Şi hărnicie, dar şi lene.
Am fost un câine credincios
Şi, vă spun eu, mult mai frumos.
Dar într-o zi ca piaza rea,
Dintr-o urzeală a vieţii, cred,
Al meu stăpân se prăpădea
Şi nu aveam pe cin’ s-aştept.
Pe neaşteptate, soarta-mi crudă
Era izbită de un afet cernit,
Căci întâmplarea mă lovise
În tot ce eu, în lume, am preţuit.
Nu m-au lăsat să mă apropii
Când era-n giulgiu lui gătit,
Vorbeau ceva despre o moarte
Şi despre mine, mai nimic.
Cum nu ştiau că al meu urlet
Era de fapt un recviem?
Că nu puteam să-l plâng în şoapte
Şi nici să-i latru un poem?
Mi-am prins culcuşul în lăbuţe,
Priveam străinii ce vorbeau
Şi auzeam c-or să m-alunge,
Urzeala lor n-o pricepeam.
Nu-nţelegeam de ce a mea casă
Era o ţintă de război
Şi mă loveau toţi în orgoliu,
Că nu contam, pentru cei…. noi.
Eram frumos şi în putere,
Dar, oarecum, incompatibil
Cu lupta lor pentru avere
Din care eram…invizibil.
M-au luat în portbagajul mare
Când au plecat din casa mea
Şi m-a durut extrem de tare
Când m-au lăsat pe o şosea.
Am mers aiurea, în neştire,
Cu dor pentru stăpânul meu,
Oraşul mi-era devenire
Şi nu-mi plăcea, dar ce ştiu eu?
Sunt doar un biet câine de ţară,
Dispreţ şi lovituri îmi e sortit,
Mă plimb într-una pe afară
Şi nu-nţeleg cui am greşit?
Pe tine, fată dragă ce poţi scrie
Cuvinte calde pe un blog,
Te rog frumos să-mi cauţi mie
Un alt stăpân şi un alt loc!
Nu-mi trebuie prispă şi maidan,
Un colţ de curte ar fi chiar bine
Şi poate, peste un alt an,
Vei auzi încă de mine,
Căci de voi bântui oraşul,
Ce mi-e străin şi nefiresc,
Ori un hingher îmi va fi naşul,
Ori voi pieri, în mod firesc.
Mă cheamă Ţache şi-s cuminte
Şi-am spus povestea în cuvinte…
…lătrătoare!
Offff ….tare…doare!
Această postare o fac pentru toţi căţeii abandonaţi de oameni care nu îşi mai asumă creşterea lor din motive de tot felul, făcând ca alţii să se ocupe de problema lor. Poate, de exemplu, vom găsi un om ce va avea un loc pentru Tessa, protejata mea, care, din păcate şi din fericire în acelaşi timp, pentru că nu mai stă cu frica în sân că acolo unde se aciuase putea fi oricând omorâtă, a ajuns în adăpostul de la Stupini, Braşov. Vă rog frumos, ca în urma acestor cuvinte, să nu intrăm în polemici despre cum au ajuns câinii comunitari să ne afecteze pe toţi. Şi pro, şi contra. Nu deţin soluţii, dar ştiu, că spre deosebire de cei care doar vorbesc, eu am luat acasă mai multe suflete lătrătoare decât ar fi fost nevoie. Nu spun să facă cineva la fel, doar cine simte şi poate. Mulţumesc. Găsiţi cele 12 cuvinte bolduite, care nu prea mi-au fost dragi, şi la alţi participanţi în duzina de cuvinte a clubului psi.