Categorie: Mărgăritare versificate

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Toamna-nucă

Adriana

Azi, toamna noastra ne cam miră,
Parca e alta, parcă nu-i,
Sau parcă timpul se admiră
În amintiri cu umbre șui,
Cu colț de cer cam roșiatic,
Cu margini calde și belșug,
Acum nici aerul tomnatic
Nu îl mai simt și pare absurd.
Traiesc cum vine, nu sunt trista
Ca nu am toamnele de atunci,
Deși am nasul prin batistă
Și frigul frate, am doi nuci
Care mi-au dat și anul acesta
Preocupare migăloasă
Și uite asa imi fac siesta
C-o toamnă-nucă, delicioasă!

nuci-verzi_39886200

30 sept 2016. Intentionez sa desfiintez blogul de pe com, asa ca voi muta putinele texte,  de acolo, pe blogul acesta, pe care si-asa vin destul de rar, eu facandu-mi veacul, recunosc, pe facebook. Am inceput cu acesta.

Mărgăritare pentru EI · Mărgăritare versificate

Pomenire (când te simți în brațe luat)

Adriana

Peste inima sortirii am pus plânsul meu de rouă
așezat-am-n gardul vieții crizanteme și trei frunze,
sub sprânceana dintre vise mi s-au decojit vreo două
amintiri nepământene, pământene doar pe buze,

când, rostite, ard în flăcări, mistuind și trei suspine,
pe băncuța de la poartă legeni, iar, îndepărtări,
prinzi în păr o urmă vie și miros de nemurire,
când icoanele din suflet îți zvâcnesc a adevăr.

Pui în coș câteva mere, un colac, și vin, și mirul
din trecutele parfumuri ce te năpădesc din nou,
iar în grâul fiert în tihnă să poți pomeni din viul,
ce îl porți încă în tine, adunat din neamul tău.

Se sfințesc bucate plânse și fântâna de la poartă,
rostuiești, cum știi mai bine, deși tot te-ar dojeni
ochi blajini ce par aievea, care încă te mai poartă
într-un gest aidoma, parcă, și te-or face a zâmbi.

Iar prin mărul care-mparte, cu covrigul, îmbucătura,
tu te simți, din nou, micuță, pe băncuța de la gard,
ești cu inima-mpăcată, iar cu dreapta ta de mână
îți faci cruce a pomenire și te simți în brațe luat!

 

 

Azi, în satul meu, mama a făcut rugăciune  și a dus bucate întru pomenirea celor duși!

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Eu ziceam roz, tu ziceai …vai

Adriana

În vis, noi doi am băut ceai,
eu ziceam roz, tu ziceai vai,
tu povesteai de cai bălțați,
eu te-ajutam să îi împarți,
sorbeam cafea, pardon, un ceai,
eu ziceam roz, tu ziceai vai.

Acum un an vorbeam puțin,
tu mă întrebai de unde vin,
eu îți spuneam mult despre mine,
tu aveai vorbe, dar puține,
nu-mi ofereai decât un strop,
tu ziceai „bine” și eu „stop”.

Se trece timpul în amurg,
cafea nu am băut de mult,
nu, eu o beau zi după zi,
cu tine nu știu a împărți
nicio cafea, iar trei idei,
comune, nu fac nici doi lei,
căci eu sunt roz și tu zici vai,
mai bine să pun iar de ceai.

Când ne-om vedea să nu mă-ntrebi
nici de ce-s roz, nici ce e vechi,
nici de ce tac, când scriu atât,
chiar dacă n-am vorbit de mult,
dar eu sunt dincolo de tine
și habar n-ai ce e cu mine.

Comun nu știu ce-avem acum,
tu ești modern, eu nimic bun
din ce astepți,căci ai, nu ai,
am învățat să nu fiu scai
de atâta roz, de atâta vai.

 

Din ciclul „poezii …jucării”

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Aparențe

Adriana

Mă port cumva cum nu mă știi,
Te uiți străin și te închini la stele,
Te tot întrebi cine o fi
Femeia cu ochi de mărgele;

E toamna iar și mă privești vorbind,
Dar ție nu-ți trimit nicio silabă,
Îți par frumoasă ca un trandafir,
Chiar dacă-n urmă las un spin în palmă.

Se strică vremea și se strică timp,
Doar eu nu stric cuvintele din mine,
Le-nnod în vorbe care nu te-ating,
Căci ne separă ce-a plecat sau vine;

Sunt ca o glumă spusă fără chef,
Nepotrivit, la o chermeză sobră,
Par a fi eu, dar prinsă-n într-un gherghef,
Țesând tablou ce anunț-o catastrofă.

Cand m-am schimbat? Sau cine sunt de fapt?
Nu te-ntreba, căci viața nu se-ntreabă,
Am fost mereu la fel, în felul meu ciudat,
Am spus doar ce s-a vrut, nu ce mă poartă.

Nu pierd nimic, un zâmbet sau un glas știut,
Că ne separă multe, se cam știe,
EU îmi ajung, tu ție nu-ți ajungi,
Tu ești o foaie, eu sunt doar hârtie.

Mă port cumva cum nu-ți închipuiai,
Tăcerile tot îți aduc uimire ,
Rămâi privind spre ceea ce știai
Și mă sădești adânc într-o amintire.

De-oi răsări, din nou, să nu te miri, tot am să tac,
Rodind cuvântul din cuvânt nedespicat!

Aparențe, din ciclul poezii-jucării

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Rădăcinile nu-și umblă umbletul pe dinafară

Adriana4 comentarii

Rădăcinile nu-și umblă umbletul pe dinafară,
Nu-și adună seva firii de prin boltă de argint,
S-au scumpit vreo două gânduri așteptând să tot apară,
Din adâncurile ființei, indigo de dor topit.

Umbletul nu-și umblă rostul, pare-se că-s fără noimă
Și nu știu să vând tristețe, adunată într-un an,
Pe sub mână, dau o vorbă, strânsă într-o uniformă,
Știu, ați ridicat sprânceana, că nu merită vreun ban!

Nu știți voi ce importantă-i, ce cadențe știe a face,
Cât ritm bate a defilare, tot cu umblet va umbla,
De-o luați, vă faceți broșă, prinsă într-o carapace,
Să șoptească, despre mine, că-s pe dincolo, și-așa.

Rădăcinile nu-și umblă umbletul pe dinafară,
Dar tot trupul știe bine din ce sevă mă hrănesc,
Nu vreți vorba?, foarte bine, o amanetez deseară,
Când pe glezna dreaptă-i lesne că sărut o să primesc

Și să vezi descătușare, ce răsunet, ce fanfare,
Marș de umblet în umblare, vorba mea te va peți,
De mai pun și rădăcinii puțin vin să-i de-a vigoare,
Amanet te lași, tu mie, și ne-om declara faliți!