Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Păcat mi-ai fost, păcat mi-ești încă

Îmi tace vântu-n mintea mea,
nu bate nici măcar o geană,
te-ai întomnat în palma mea
și nici măcar nu era toamnă.

Îmi tace inima în alb
de teama unor reci fiori,
și-n mine cioburile cad,
să mă adun întreagă-n zori.

Îmi tac poveștile cu tâlc,
se înnorează pe a mea frunte,
tu te retragi într-un cuvânt
și-acela plouă amănunte;

Și cum mă zbat eu în tăceri,
mai șușotesc, că nu-s cuminte,
și soaptele îmi par averi
pe joc de soartă risipite.

Mă port cu tine ca-ntr-un film,
cu subtitrare pe îndelete,
noi nici actori nu știm să fim,
dar ne simțim niște vedete.

Avem nevoie doar de-o toamnă
și un covor de frunze moi,
cu roșu vom calca în goană
și spectatori vom fi tot noi;

Și vom tăcea că prea ni-s mute
și jurăminte și iubiri,
și va ploua peste cuvinte
și vom rămâne amintiri.

Nu mă privi; ai mâna stângă
plină de frunze ca trofeu,
păcat mi-ai fost, păcat mi-ești încă,
și ce păcat că frunza-s eu…

18 septembrie, Brașov

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Poezie-jucarie, ceai de tei și armonie

Hai să ne vedem de treabă,
Dintr-o grabă-n altă grabă,
Din răbdare la minut
Să ne facem stoc și stup,

S-adunam, pentru vreo doi lei,
Tihnă, într-un ceai de tei,
Și să luăm o ceașcă mare:
Punem tot, miere-răbdare,
Relaxare omenoasă
Și servim la o terasă;

Arvunim un saxofon,
Căutăm un gramofon,
Prindem vieții un hamac
Și pictam totul cu alb,
Să mai curățim decorul,
Noi zugravi, noi ținem scorul.

Celor ce ne mai bruiază
Rezervăm o altă masă
Și le pun în căni ardei
Că e bun cu ceai de tei,
Să le mai iuțească gura,
Să-nțeleagă ce-i măsura.

Eu am pus, în două cești,
Ceai de tei, ceai cu povești,
Și-mi deschid o cafenea,
Fix, aici pe strada mea.

Am și iederă vorbită,
Am priveliște uimită,
Am zorele, chiar, la poartă,
Răbdare am câteodată;
Șase câini vă vor servi
Ceai de tei cu amintiri;
Fifi, franțuzoaica-pis
Nu va zice niciun pâs;
Veți avea și-acrobații
De la micii roșcalii.
La masă, lângă catarg,
Vă va flutura un steag,
Muntele vă dă răcoare,
Deși presimt o ninsoare,
Însă fierbem niște țuică,
Relaxarea să ne-ajungă.

Dar să coborâm în toamnă,
Va promit că n-avem dramă
Și că-n lumea mea cu zmei,
Antidot e-un ceai de tei!

 

 

Mărgăritare versificate

Poem-dar, pentru om-dar! Să uităm tristețile pe câmpuri albăstrii

Mă plimb prin câmpuri albăstrii și văd magnolii scuturându-și clipa,
Mi-e visul plin de fluturi, de ciulini și spini, dar tu îl scuturi și-i oprești risipa,
Mă vezi cum numai tu mai poți, în vremuri care plâng a înflorire,
Ca pe o mireasă rătăcind la porți, strângând la piept o veșnică iubire;

Și-mi strigi să stau, să nu mai rătăcesc, mă-ndrept spre pajiști de smarald și de rubine,
Pe umeri îmi așezi o zi de mai, pe frunte îmi pui o pălărie care-mi vine,
Și mă rotești, ca într-un joc naiv, am gleznele doar în mirări sucite,
Pe pulpe-mi stau doar libelule roz, pe rochie o simfonie de cuvinte

Și adun întreg, mușcând din clipa lunii, un braț de crini ce-ntineresc visări;
Mi-ascund și fața, inima și mintea, în rostul sărbătorilor de flori,
Și te cuprind în mine, fără teamă, mi-ești sărbătoare dintr-o zi fără popas
Tu-mi dăruiești o lume întreagă și o vară, eu te-nfloresc o toamnă și un ceas.

Ce zici, ne rătăcim puțin? Știu drumul, dar albastrul ăsta-i o câmpie,
O iau la dreapta, chiar dacă țin flori, iar tu să îmi obții o amnezie! (o poezie)

Poem-dar, pentru om-dar! Să uităm tristețile pe câmpuri albăstrii

Pentru Elena, cu toată dragostea! Mi-ai dăruit fotografie, am dat la schimb poezie!

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare versificate

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Obosită-s, azi, de toate,
Vântul parcă mă-ntărâtă,
De sub spaime cade o noapte
Și o amintire blândă;

Strigă cerul în stropul vieții,
Mă adun pe piatra lunii,
Tu îmi spui că doar poeții
Au vedenii ca nebunii

Și se poartă-n slova firii
Făcând literei mătanii,
Luând anafura iubirii,
Poate, fără spovedanii;

Te privesc ca o nălucă,
Și-ți zâmbesc în vers albit:
Cum să-ți spun, cât să-ți aducă
Mulțumire la minut?

Poate ne purtăm albastru
Și-nchinăm rugi poeziei
Poate prindem firu’ în patru
Iar problemei amnezie,

Coborâm în mici infernuri,
Urcăm și în paradis,
Colorăm albul cu negru,
Dar și-n curcubeu promis,

Punem mov în orice buclă
Adunăm roșu în rimă
Și ne strângem într-o rugă
Pe o literă divină.

Ardem galben în cuvinte,
Virgula e un oftat.
Par nălucă? Sunt cuminte,
Îți spun sincer, ce-am aflat

De când plâng pe vorbe scrise
Și-mi râd rânduri arămii,
Mă înșir, și-s nepromise
Devenirile, să știi!

Îmi e bine și poveste
Împlinind-o cu ochi vii,
Sunt nălucă, da, și-mi este,
Viața, ca în poezii!

Poem sunt, poem am fost, poem devin…

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Tu pleacă, cum se pleacă, prin(tre) cocori!

Și cade toamna la fereastra ta,
Și vor cădea și frunze și suspine,
Ce dacă plină-n rod e toamna mea,
De nu mi-e plină inima de tine.

Și va pleca și verdele din câmp,
Tu vei pleca în lume, îmi spui mie,
Mă-ntreb de sunt uitucă și de-n suflet strâng,
Căci nu mi-aduc aminte ce te-nvie

De fiecare dată când te văd zâmbind,
În colț de amintire însingurată;
Tu pleci, îmi zici, dar îmi rămâi senin,
Iar toamnele-s mai dulci ca niciodată.

Și cade cerul la fereastra mea,
Cazi tu într-o visare întomnată,
Mă-ntreb dacă iubești pe altcineva
Sau doar e-o toamnă care vrea să ne despartă.

Pe un trotuar ciobit te-aștept, lângă castani,
Nu știu de ești sau vii, sau pleci cu zile,
Pe frunze scriu așa cum fac de ani,
Și-adun, în palme, arămiu de file,

În care te culeg și te cobor,
Și te pastrez în anotimp cu ceață,
Din trupul meu îți fac ție-un covor,
Dar tu m-ai risipit într-o dulceață,

…de gutui, să-ți fiu, pe pâine, dulcele uitării,
Ce dacă vine toamna peste noi,
Când tu mă amăgești în inima mirării
C-un du-te vino, ba cu soare, ba cu ploi?!

Să pleci, cu toamna, dacă vrei, nu-mi pasă,
Dar lasă-mi cheia inimii, acasă,
Să o arunc în focul fără pași ușori,
Tu pleacă, cum se pleacă, prin cocori!

 

…din ciclul celor #enșpemiiscuzațiexpresia poezii despre toamnă

sursa foto – emag, tapet