Mărgăritar publicitar

DIY, jocul pentru acasă al copiilor… mari

-Casa ta pare ca un joc de copii mari!, îmi spunea, deunăzi, o prietenă. E luminoasă și accesorizată inedit, dar cel mai drăguț lucru e că îmi imaginez cum ați stat și ați asamblat fiecare obiect făcându-l să capete noi semnificații. Voi chiar ați făcut totul singuri?

Nu, evident că nu! Mai ales, la început. Am avut îndrumători, din toate părțile, dar m-au învățat tot. Despre unelte, materiale, montaj, finisări, iar când ai proiect pe termen lung, nu știi niciodată când ai bani în pungă și vrei cu tot dinadinsul o locuință să semene cu tine, primești lecții și le pui în practică. Râzi de mori, însă, de mă vezi cu mașina de șlefuit și mască pe figură. Nu mă vedeai în postura asta, nu?

Mereu m-au fascinat echipele acelea care vin, scanează locul, pe tine, descarcă camionul de materiale și, într-o săptămână, îți dau la cheie spațiul, de zici că l-a vizitat vrăjitoarea Samantha. Ei bine, în cazul nostru, enunțul e pe jumătate adevărat. Echipă am făcut cu bărbatul meu, cu Diego, cu bugetul restrâns, și cu determinarea. Mașina acestui mare reprezentant de accesorii și decorațiuni interioare mi-a adus, la poartă, tot ce comandasem on-line, dar Samantha am fost eu. În timp. M-am documentat, însă, cât să-mi ajungă o viață.

sursa: casoteca. ro

Acum, povestesc „cu inima ceea ce am aflat cu mintea” și cu experiențele mele, dar am remarcat cu bucurie un lucru: „finisajul de excepție”. Da, al site-ului Diego, înțelegând, rapid, că nu e suficient să vinzi clientului un produs, ci să-l faci să știe de ce-l vrea,  care îi sunt calitățile. Brandul care se respectă nu aruncă produsul pe piață și îl lasă acolo; îl ia, îl prezintă, îl ocrotește, îl predă cu toată grija și speră în recenzii bune și client mulțumit. De asta la capitolul sfaturi și informații utile, Diego are un roman întreg. Citiți-i, veți afla infinit mai mult.

Artificiile prin care am transformat niște obiecte banale în lucruri cu sens, unice și care mie îmi fac viața mai frumoasă mi-au deschis apetitul nu doar pentru decorare ci și pentru economie. Detaliile sunt, însă, slăbiciunea mea. Nu uit că am făcut renovarea a două spații, iar pe unul l-am început în același timp cu sora mea. „La voi zici că e totul făcut  din fabrică, iar la noi  parcă a fost atelier hand-made, adică ne-am făcut noi cu mâna noastră, dar prea pare  totul …… tulburat!”, se trezește spunând, inspectând spațiul. Ce voia ea a spune era altceva: că noi am muncit, tăiat, măsurat și montat la fel ca ei, dar am ținut cont de indicații și calitatea materialelor. Ei nu! Ce ziceți de pictogramele astea? Utile, nu?

pictograme produs Diego

Însă, cel mai mult am ținut  cont de ceea ce aveam deja. Când ai pereții strâmbi, nu îi acoperi oricum, încercând să ascunzi defectele. E păcat când vezi tapetul acela fabulos, care te scoate din anonimat, pus în valuri, nelipit bine, fără îmbinări perfecte care va spune despre tine că ești neprofesionist sau ai vrut să scapi de corvoadă. Gletuiești pereți, finisezi, șlefuiesti, elimini plusuri, apoi ceri specialiștilor Diego toate cele necesare: amorsă, adezivi, pensule, rolă de presare, indicații precise. O cârpă de șters surplusul, răbdare și ești gata de atac. Așa cum sunt adezivi speciali pentru orice, de la pus faianța si gresia, afară sau în casă, cu rezistență la îngheț sau nu, așa există și pentru fiecare tip de tapet.

adeziv tapet vinyl site diego

Te uiți cum dau împreună, dar te și asiguri că au, în stoc, întreaga cantitate de care ai nevoie. Îmi amintesc de cumnatul meu când a trebuit să pună tapet pe pereți îndreptați cu OSB. Un fiasco, la început. Au știu  cei de la magazinul Diego din Tg Secuiesc, de unde ne-a venit majoritatea comenzilor,  să-l îndrume. A cumpărat ceva ajutător care se punea între placă și tapet. Bine, și tapetul are grosimile lui, al soră-mii era de hârtie, deci era musai nevoie  de maculatură.  Știți cum arată totul? Oglindă. De pe site am aflat că ar fi de evitat încălzirea excesivă sau curenții de aer, în cameră, atunci când faci montajul. Pe asta nu o știam, recunosc. La serviciu, am tapet de vinil. Așadar, indicații bune și go…. do it yourself!

tapet provence diego

Eu urăsc firele, cablurile, tot ce se vede aiurea. De ce să le lași când există plinte și accesorii care te ajută să ascunzi totul ușor, iar spațiul se aliniază, nu mai pare neterminat, strâmb, cu ideea de  „merge si așa”. Exact ca atunci când ai o mochetă perfectă, asortată după cromatica locului, dar o lași pusă în așa fel încât marginile se vor îndoi, iar tu o vei lua în picioare, mereu. Dacă tot le  primești  gata tăiate, solicită și surfilare. Intră în multitudinea de servicii, făcute la sediu, întreabă-i și despre plinte și tot ce te-ar ajuta pe tine să faci, singurel, scena vieții tale. La o cafea, acolo, rezolvi multe amănunte.

5996285699327-pvc-oldoszeres-ragaszto-1kg-01-604x430

Cerințele unui ambient, unde traficul nu e precum un culcuș de pisică, ci poartă amintirea sutelor de pași, e diferit de idealizarea unui produs. Când vrei, cu adevărat, un lucru asigură-te că-l poți adapta nevoilor tale, spațiului pe care-l ai deja. Descoperi, repede, că ar fi păcat să nu ai parte de cei 30 de ani de garanție pentru parchetul laminat woodstep, doar pentru că tu nu ai nivelat pardoseala în așa fel încât să nu existe goluri de aer. Nu știu câți cunosc faptul că el nu se pune direct peste beton, că trebuie să ții cont de umezeală, obsesia mea, iar 48 de ore să-l depozitezi, orizontal, acolo unde faci montajul; că trebuie să pui un suport, și folie anticondens, cumnatul îi spunea „șoric”, voi nu, da? Pentru a păstra simetria e ca un joc de lego, dar ascultând bine instrucțiunile, luând un fierăstrău circular să puteți tăia unele plăci și un ciocănel pentru presare, având grijă la suprapuneri, eu cred că ați putea deveni meșteri de soi.

parchet laminat woodstep diego

Îmi doresc pentru dormitorul-pod un ambient pe stil scandinav. Mă îndrept, așadar, spre un alb la vopsele pe bază de apă. Era fain un parchet laminat antichizat alb, care se montează tot cu un click, dar asta e, avem deja. M-am inspirat din multele fotografii de pe Facebook Diego România, ca exemple perfecte. Sper că și voi, în curând. Un covor tuns în așa fel să arate trideminsional, din gama Tulipo, o plasă antiderapantă, câteva produse de curățenie  și întreținere, tot Tulipo, iar peste ani…… ești încă mulțumit de tine și Diego. Și chiar continui ….. șezătorile.

impulse
covor Tulipo Impulse Tube

Cu o șurubelniță electrică, „o rulotă”, cum spunea bunicul meu ruletei, reușiți, singurei, să faceți semne și să prindeți, ușor, orice galerie sau șină pentru perdea, indiferent că e nevoie de holșurub sau doar „un cui-negresă”. Mie îmi plac galeriile de fier „Bolero” și nu cred că le-ați primi fără instrucțiuni precise; ba, dacă deveniți clientul lor, le puteți achiziționa la reduceri, obținute printr-un card de fidelitate. Primești servicii unice, doar dacă-l soliciți, iar reducerile pot fi la o mulțime de produse, la unele chiar și cu 50%. 18 ani să ai și să citești bine condițiile, că, apoi, primești la noutăți pe mail, cu duiumul. Amuzant, poți plăti cu cardul ce cumperi și poți primi unul că ai făcut-o. Fidelitatea se răsplătește.

 card fidelitate

Pardoseala rezistentă la apă, atât de necesară casei noastre, se poate monta la liberă alegere: bază autoadezivă,  cu bază uscată care se lipește cu adeziv separat, sau care se îmbină cu sistem de click, cum am spus mai sus, iar la final nu uitați de produsul care ajuta la îndepărtarea surplusului, dacă folosiți adeziv. Nu știu dacă vă puteți imagina un stâlp îmbrăcat în Luxury Vinyl Tiles. Sau cada de baie sau un perete întreg. Arată excelent. Am văzut un bar, în Brașov, placat astfel. Eu chiar am nevoie de aceste lucruri și vă asigur ca sunt flexibile, se taie și asamblează ușor. Păstrez și aspectul de lemn, dar și bucuria că nimic nu se umflă de la umezeală.

Senso rustic luxury vinil tiles diego

Va spuneam în articolul trecut, când v-am arătat bucăți din casa mea, ca în zona balansoarului, afară, aș pune o traversă de  iarbă artificială, cu părul lung. M-aș crede la mare pe marginea unui bazin, ce dacă muntele îmi străjuiește casa. Dar în lumea ta interioară totul e posibil și acceptat.

 V-am recomandat produsele, însă vă recomand să citiți site-ul Diego și la capitolul sfaturi, deși cunosc replica aceea „nu-mi dați sfaturi, știu să gresesc și singur”, iar de glume n-am prea avut chef, prea e ofertant subiectul.

plinte, tapet, „meșteri” citind despre sfaturile și produsele Diego, arhivă personală..

 Totuși, ați avea nevoie doar de voință, restul se găsește la magazine. Eu vreau să știu și cum să păstrez, în timp, ceea ce am obținut în joaca noastră de oameni mari. Casa nu e muzeu, acolo ți se intamplă toate lucrurile importante, e bijuteria ta de preț, oricât de mare sau mică e, căreia îi poți da fațetări deosebite devenind artist de ocazie care nu s-ar plictisi niciodată de șlefuit, curățat, îngrijit și purtat de grijă. Do it yourself. Concept plin de semnificații, dar cu satisfacții personale nemărginite. Verificat. Voi? Încercați!

Ps. Păcat că nu am poze cu before, ați înțelege mai bine….entuziasmul meu.

slideshow_979x345px_aprilis___mufu_RO

facebook diego

Cu greu m-am oprit, dar am scris cu toată bucuria mea despre Diego și „do it yourself”, probă înscrisă în Superblog Spring 2016, cu numărul 14.

diego_RO-300x101

Mărgăritar publicitar

Filmul nunții mele? O aventură..

Fiecare cartier are un „gossip girl” al ei. Nu contează că are 15, 30, 60 sau ce vârstă vreți voi a așeza aici, dar evident e „o știe tot” prin fiecare comunitate. Gossip girl a noastră era desăvârșită. Purta tocuri, părul în vânt, dar făcea și cea mai bună ruladă cu mere. Ne dădea veștile, ba cu lacrimi, ba cu indignare, ba cu fericire sau exuberanță de actriță desăvârșită. Aproape că o respectam pentru abilitatea de a aduna informații și de a ni le servi ca și când e rubrică mondenă într-o revistă de cartier. Avea, însă, o slăbiciune: nunțile. Cum auzea că e una prin vecini, cum turna două torturi, pe care le ducea de parcă venea cu ziarul de dimineață, ori tocmea băieții să împodobească ușa cu brad, la intrare, și scara cu ornamente de flori pe care le păstra cu sfințenie de la un eveniment la altul.

Doar într-o zi o aude cartierul: „Fraților, s-a măritat Adriana!” Până aici nimic deosebit, film cu suspans și bârfă nedefinită, dar pentru „gossip” a noastră era dezastrul. Trebuia aflat cum de a ratat  acest lucru, când și unde s-a întâmplat totul: „Adriana, Adriana, să nu mă lași tu să te admir mireasă! Mie să-mi dai filmarea, nu te iert dacă nu văd cum ai reușit să-mi ascunzi un asemenea moment!”

Cum reușisem eu să păcălesc lumea din cartier era, însă, filmul adevărat. Așteptasem prințul călare pe cal alb 35 de ani, așadar nu mă grăbeam să ajung în rând cu lumea, prea ușor. Nu avusesem vise de mireasă și nici imagini de nuntă perfectă, însă îmi plăceau enigmele, suspansul și căutările. Știam că doar așa aș putea să găsesc farmecul nunților, dincolo de perfecțiunile acestor vremuri care ne vin în întâmpinare cu saloane de nunți, cum e cel de la Săftica, de exemplu, și de care aveam să aflu, incredibil de frumos. Dar stați să nu dau în vileag descoperirile mele.

saftica

Doar că Hercule Poirot al meu, mai înăltuț, mai tânăr și mai blond, decât originalul, dar la fel de agil și abil, deja croșeta la cum să mă convingă să-i devin mireasă și luă, din jobenul condițiilor mele, rând pe rând, câte un indiciu.

www floraria amazon

Mi-aș dori o nuntă cuminte, dar nici de neuitat, nici la cort, dar nici la vreun restaurant banal, ci într-o sală mare ca în povești, vreau și verde, însă, și luciri de apă, să mă cred în basmul cu lacul de cleștar, vreau aventură dar să și valsez pe ringuri fără capcane, fără vreun stâlp care să stea în fața închipuirilor mele; vreau iz de munte și mir de brad, dar și, iar aici să nu cădeți pe spate, …miros de gogoși și cafea caldă, căci astea sunt două elemente care mie îmi dau confort și detașare. Doream margarete și orhidee îmbinate cu stil, rochie cu trenă dar și ie diafană sau cămeșă cusută, purtată cu chimir de cel sortit. Ce mai, doream o coproducție româno-americană în care eu să strălucesc la brațul celui mai destoinic detectiv-haiduc-mire.”

Și pretențiile mele s-au dovedit prea ușoare pentru cel care spusese tuturor că  și-a găsit mireasă și o va arăta lumii, curând, încât arvunise, cu siguranța omului care-și cunoaște sortita, una din sălile complexului Salon du Mariage  de la Săftica. Greu s-a decis între sălile Toujours l’Amour și Ad’Or, dar numărul invitaților a făcut diferența iute. Eram prea mulți, deci rămânea prima variantă. Om deștept, de la început și-a ales cel mai bun regizor posibil, a luat și Oscarul, evident; s-a asigurat de cei mai buni scenariști, luase și premiul pentru decoruri, sunet și chiar efecte speciale, iar filmul s-a derulat într-o cascadă de încântare și aplauze pentru că se aliase cu cei mai buni organizatori. Știa că-l iubesc pe Leonard Cohen, așadar, s-a asigurat că, de la pianul care ne aștepta pe piscina unde luminile se întâlneau ca într-un rendez-vous, se auzea „Dance me to the end of love”. Rochia, pe care toți mi-o admiraseră în  biserică, părea într-o armonie perfectă cu voalurile sălii, spre marea mea încântare.

 nunta Salon du Mariage 1Ne-am sărutat „americănește”, sub cupola de trandafiri pe care mulți o aleg pentru cununiile civile sau religioase.  Am intrat direct în subiect, dar tema nunții noastre era atât de diversă, încât toți nuntașii simțeau că au nimerit în PARADIS, căci asta părea acel loc. Lăsasem  indicii peste tot. Omul meu mă știa că sunt fata alb-negru și că doar calele colorate din buchet îmi erau pata de culoare, așa că optase pentru un decor glamour, dar simplu, cu flori albe ca niște margarete mari, în niște aranjamente rotunde. Bineînțeles, colaborase cu floriști desăvârșiți, pe care cei de la Salon du Mariage Toujours l’Amour îi recomandau. Reușiseră să ne lase cu gura căscată.

fotografie personală

De sub jobene negre, așezate din loc în loc, câte un nuntaș, parcă la comandă, mai scotea câte un bilețel-semn, cu câte o nouă surpriză. Jucau în filmul meu cu enigme elucidate prin actori-nuntași-detectivi ad-hoc. Valsul nostru, în sala impecabilă fără vreun stâlp, care mi-ar fi stricat contactul vizual cu vreun om drag, a fost anunțat  de cumnatul meu, iar Dan Bittman s-a auzit cu „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, ca într-un film romantic. Când s-a descoperit, neașteptat, indiciul dragostei la prima vedere, am primit, direct în restaurantul de nuntă, declarație filmată și imagini cu noi în primii pași ai relației, imediat, după cele 4 ore petrecute împreună, când mi-a spus, sigur pe el: „Eu mă voi însura cu tine”. Totul era posibil, recuzita, organizatorii, spațiul, deveneau parte integrantă a poveștii-nuntă-film. Decorul absolut.

Din alt joben am descoperit că numele noastre nu se aflau doar pe monograme cu flori ci au devenit, brusc, nume de cocktailuri, astfel încât niște băieți teribili au început a jongla cu sticle și foc spre deliciul oaspeților.

nunta Salon du Mariage 2

Cand nimeni nu se aștepta, însă, mirele, care știa că nu bifase tot ce îl rugasem  și dorea să dea o amprentă personală asupra nunții, a invitat lumea în zona verde de lângă piscină, iar surpriza a fost ca, în mirosul cetinii de brad care invadase locul, ca din întâmplare, pe o improvizație de tiroliană, deasupra piscinei,…se scria cel mai inedit capitol -„cel al aventurii dăruite din dragoste”. Brașovul, alpinismul, muntele și aventura erau parte din slăbiciunile miresei, așa că, de ce nu, acolo, totul devenea posibil, chiar și nunta imprevizibilă.

La un moment dat, pajiștea verde din fața salonului, o zonă lounge pentru musafiri și care nu era împărțit cu vreo altă nuntă, s-a umplut de margarete și, după artificiile de la 12 noaptea, în miros de gogoși și cafea, lângă tortul de culoarea lavandei, cu miros de cireșe amare în aer, poate de la țigările mirelui sau poate doar de la o senzație știută, cu aburi de ciuleandră caldă, am dansat în ie de basm și cămeșă înflorată, după ce, în prealabil, mă descotorosisem de rochia cu trenă în buduoarul miresei, loc special creat ca totul să fie lux și răsfăț. Aveam să aflu că pentru toate acestea colaboraseră perfect, iar bărbatul meu nu făcuse altceva decât să aleagă din facilitățile pe care le aveau deja, la discreție.

Coproducția mea româno-americană devenea realitate. Mâncarea, din bucătăria proprie a complexului, era tot un melanj perfect între „fonfleuri” care lăsau savoare necunoscută și reinterpretări ideale ale unor rețete românești cât să se bucure și rudele neobișnuite cu extravaganța noastră. Mirele-detectiv-haiduc optase și pentru mâncare și pentru băutură ultra all-inclusive pentru a ne lăsa bucuria să fim protagoniști perfecți, fără griji și stres pasager. În loc de candy-bar optasem pentru o tonetă de înghețată și pusesem alături fructe, bezele, macarons și fulgi de migdale, pentru cupe apetisante.

nunta Salon du Mariage 3

A doua zi,  la „ciorba de potroace”, după ce musafirii se odihniseră în camerele din Săftica Resort, iar mașinile lor în parcarea generoasă,  toți culegeau ba margarete, ba petale de orhidee, semn că totul fusese aievea și nu vis, iar trena miresei aventuriere chiar fluturase pe deasupra piscinei, de, în final, se văzuseră  și explozii de flori în aer.

nunta Salon du Marage 4

Ei, gossip girl, îți place filmul nunții mele? Nu, nu se numește „S-a măritat Adriana” ci „Toujours l’Amour”. Caută-i și tu, pe Facebook, măcar, că tot te măriți la anul și-ți plac nunțile. Meriți una perfectă cu scenariu irepetabil.

Cum? Preferi să combini titlurile? Îmi convine, în definitiv… sunt mereu…iubită.”

Ps. Nimic nu l-a intrigat pe cel care îmi e soț din acest scenariu. A zis că fiecare cuvânt e perfect ales, iar fotografiile și recomandările acestui loc „The Place To Be”, titulatură primită pentru cel mai bun loc pentru nunți, merită și mai mult decât o peliculă de cuvinte. Ceva îl neliniștea, însă: „Iubita, ce înseamnă gossip?” Semn că o fi făcut el coproducție româno-americană, dar cei de la salon de nunți București au tradus  a doua parte. L-am prins! Mi-a promis, acum, un alt film, o înnoire de jurăminte, și nimic nu i-a părut mai potrivit decât o cină în același complex, la Trattoria Arte Pasta și un răsfăț la Aqua del Mar. Mie îmi convine. Oare să-i mai întreb ceva de tiroliana mea cu trenă? Mai bine nu…

fotografie personală .trenă

Să găsești fericirea e un miracol, să te bucuri de ea e înțelepciune, să găsești parteneri potriviți pentru fiecare moment unic e  arta de a ști să celebrezi darul primit. Salon du Mariage celebrează iubirea. Nunțile devin taine și împliniri. Desăvârșite. Povestea devine film, filmul poveste și realitatea le bate pe amândouă. Jur..toujour. Totul e posibil. Verificați.

logo_cropped_resized-1

Din jobenul frumuseților posibile am scos și eu proba nr 13 pentru Superblog Spring 2016

Mărgăritar publicitar

Chineza, viteza și calculatoarele

Înainte să vă plângeți de ceva să vă gândiți că poate acel lucru ar fi mană cerească pentru altcineva. Știu, e un gând răzleț, care nu se cere analizat profund, dar e primul care mi-a venit in minte când am auzit ca trebuie să scriu despre calculatoare, puteri HyperX și buclucul pe care-l poți avea când subapreciezi tehnologia. Bine, primul după cel cu socrul meu, pe când vorbea cu IT-istul neamului nostru, nepotul de la Baia Mare, care, cu intonația locului, îi raspunde la întrebarea de curtoazie, cam așa:

„-Ce să fac, nea Nelu, mă chinui cu un PC și nu îi dau de capăt, s-o făcut negru di tăt!

-Pai ce, mă, ce are pisicu’, te zgârâie rău sau cum? Și ce dacă e negru, doar nu ești superstițios?”

Trec să dezvolt primul gând, până nu devin superstițioasă doar când aud de ecran negru la calculator. Aveam, la cabinetul stomatologic unde lucram, un PC care ne dădea tare de furcă. Nu o dată mă adusese pe culmi de disperare, texte pierdute, date nesalvate, fișiere rătăcite, lucruri care ziceai că te duc pe lună, într-o zonă nebuloasă rău. Am crezut, atunci, că sunt incapabilă, că nu pricep eu ce trebuie să fac, că nu-s rapidă să dau „save file”, că știu de un fișier, dar că nu-i fișierul. Nu-mi imaginam, o clipă, că nu doar eu eram de vină. Îmi doream un laptop, crezând că doar acela e răspunsul. Iar când am pierdut toată munca de îndosariere, am plâns trei zile repetând: „Eu n-am făcut nimic, n-am făcut nimic, jur că n-am făcut nimic..rău!” În clasa a treia de eram și nu mă simțeam mai pedepsită.

Însă, când băiețelul unui pacient mi-a zis ca el de ziua lui vrea o minge, că atâta pot mami și tati să-i cumpere, și că dacă vin și verișorii lui la o felie de tort, el  va fi fericit, mi s-a strâns inima. Când mi-a mărturisit că un calculator l-ar face să descopere lumea, am știut că îl luăm de pe birou și i-l dăruim, fără să stăm pe gânduri. Aveam să descopăr că, alt pacient, vecini între ei, a venit cu un cadou și îi instalase nu știu ce SDD performant, achiziționat printr-un magazin online SSD, care făcuse din hârbulețul nostru o veritabilă comoară. Așa am aflat despre viteze și, atunci, mi s-a spus că nu sunt singura „nepricepută” de pe lume, că nu doar să instalezi un program e necesar ci, dacă te respecți, afli cum  îți protejezi munca și cum îi dai putere HyperX, chiar dacă esti un „home user”. Când m-a luat cu termeni, m-a pierdut și am uitat tot.

HYPERX

Timpul a trecut și eu am ajuns să am acasă un internet café în miniatură. Laptop, tabletă, laptop kaput, PC, cam tot ce e necesar să arăți că ești blogger… în devenire. Numai că eu rămăsesem aceeași. Adică încăpățânată, demodată, fără răbdare și când ceva nu funcționa bine, acolo unde trebuia să-mi fac treaba, dădeam vina pe internet și viteză. Nuuuu, să mă gândesc eu că e ceva cu laptopul? Că are nevoie de îmbunătățiri? Că aș putea să nu mai îmi smulg părul din cap când pierd un text întreg, scris NU în cea mai bună dispoziție? Ah, nu! Asta-i pentru alții, nu pentru mine. Doar când am pierdut  filmarea  cu tata, singura amintire „live” care îmi rămăsese de la el și cu el, am cam început să-mi pun întrebări. Dar nu pe față, în minte, pentru că mi-era frică de răspunsuri.

M-am ofuscat toată când băiatul prietenei mele, dornic de jocuri ultra-mega-formidabile, gamer prin interacțiuni stelare cu alți participanți virtuali, a decretat că aici e casa dinozaurilor, că HDD -ul e depășit și că SSD -urile ar fi soluția.

Credeți că l-am ascultat? Nuuu! Bătea copilul câmpii. Vorbea  extraterestra, chestii-socoteli. Păi, ce nu merge? Nu apăs  eu bine pe butonul de la laptop? Nu deschid ferestre și scriu texte? Ce, pisici, mai am nevoie de cuvinte în chineză veche care să-mi perturbe zen-ul? Uitasem cum am plâns o zi întreagă când îmi dispăruse tot fișierul cu cartea pe când trebuia sa o trimit la editură, din motiv de albăstreală pe ecran și venit niște litere multe în vizită, apoi o fâșâială și mortus. Habemus laptop cu hard disk kaput, pus la vedere să-mi amintesc ce vremuri faine trăiesc acum. Sau credeam că trăiesc, căci, în egoismul meu princiar, nu-l mai observam și pe bărbatu’ meu care făcea rugăciuni și mătănii să poată să transfere date și nu știu ce filmulețe care îl ajutau într-o campanie umanitară, și mă mulțumeam să cred că e ….depășit de vreme. Oricum el are ajutoare de soi, în zoo internet cafe-ul nostru, poate primește ceva putere HyperX și de la rotweillerița noastră:

Sunt Alma și până și eu am aflat de SSD, de MediaDOT și de HyperX.

Depășit de vreme că așa vrei tu!, zice, tot, băiatul bucluc. Investește și vei vedea că fugi cu informația ca Aladin și covorul. Eu nici nu mă ating de un calculator care nu are SSD instalat. Pierzi timp. Și cine v-a spus vouă că SSD  -urile sunt doar pentru calculatoare? La laptop e și mai tare, părerea mea, că devin jucării sigure și rapide. Ah, și se întoarce „deșteptul” către mine, nu mai vorbim că ție ți-ar face bine și la protecție, că uite așa ai rămas fără tabletă. Vrei s-o pățești și cu laptopul? De rezistență la șocuri și fiabilitate ai auzit? Astea nu au componente mobile..

Măi copile, eu pricep, dar tot nu știu ce zici, de abia știu ce e ala hard disk, de zice Vali calculatoristul că l-am ars  atunci când am pierdut datele cărții mele, deci mie dacă-mi spui că se învârte sau se rostogolește, că se vede sau se ghicește, e totuna. Punem pariu, pe ce vrei tu că, dacă întreb toți cititorii mei de blog, nu îmi va răspunde nimeni corect? Ce e ăla SSD?

-Păi, îți răspund eu!

-Dar ce, tu mă citești?

Câteodată, dar nu vrei să îți spun? Solid State Drive – unitate de stocare compactă, adică nu există niciun disc acolo, clar?  Zic, atât, merge de 10 ori mai repede ca un HDD. M-am molipsit de la voi-IN-STAN-TA-NEU- transferi date și informații. Adică modernul, cum sunt usb -urile, bate vechiul, adică cd -urile, asta doar ca să pricepi ce zic, vezi cum traduci informația. Hai, că de placă de bază și unde se pot așeza sau agăța, în funcție de ce dinozauri au toți pe acasă, nu mai spun  nimic, că te uiți la mine ca la Moș Crăciun, dar prin aceste componente melcul tău devine panteră. Poate așa se duc toți la MediaDot, sfatul meu,  adică un magazin online, de calculatoare, jocuri PC și componente calculatoare și vă uitați după promoții SSD Kingstom! Veți avea, astfel, calculatoare la puterea HyperX, adică așa cum e și firesc și cum au toți profesioniștii; și nu mai plângi că nu poți stoca informații, fotografii, texte, filmulețe, aplicații și ce mai știi tu!

De exemplu, aș alege SSD Kingstom  Savage pentru voi, așa aș fi sigur că aveți ce trebuie și eu mă pot juca și aici. Așa,… stau și-ți povestesc. Uite te ajut eu, transferăm toate fișierele de pe HHD pe SSD prin Disk Utility. Pe laptop e simplu de instalat, e plug and play.  Bănuiesc că ai Windows 8.1 instalat, așa că trebuie să ții apăsat pe ...

prod-HX-Savage-SSD-image

Cine îl mai asculta, oricum îi turuia gura, despre sata 2 și sata 3, despre viteza de transferare INSTANTANEE a datelor,  că nu mai îmi consumă bateria, că nu are niciun motoraș, că are greutate mică, că e convenabil, adică vezi, Doamne, mai era atent și la bănuții noștri, și  că a văzut el, pe un clip, pe unii ce aveau studio muzical iar computerul lor mergea cu viteza luminii, și tot SSD -ul  era miracolul, căci ăia chiar au ce stoca. A continuat cu date tehnice, de pe site, și, surprinzător, e singurul care m-a făcut să înțeleg, în sfârșit, ce e cu viteza asta de stocare, transferare, descărcare și tot ce mă poate face HyperX, și de ce ar trebui să îl achiziționăm.

Ah, si zice el, deștept așa, nici nu te mai aude „nea Mihai” când dai drumul laptopului, că totul devine silențios, nu ca huruiala ta, iar dacă tot nu te conving spune-i mamei să nu mă mai aducă la voi, căci e plictisitor, deși mie îmi place că faci, acum, poveste cu mine și le voi spune celor de la școală să intre să citească ce încurcătură ai făcut cu tot ce ți-am zis eu. Dar dacă vei câștiga ..să-mi dai mie căștile pentru că le merit, da?

Hai mă, micuțule, lasă vorba și dă click aici pe MediaDOT.ro, să achițitionăm și noi minunile tehnologiilor moderne, iar data viitoare vezi ce nu-ți mai convine prin casă că ne pui la cheltuială!, îi închide gura bărbatul meu, care nu-și mai încăpea în piele de bucurie că în sfârșit va avea, și el, viteză la transferare de date, informații și că nu trebuie să cumpere, periodic, tehnologie nouă, decât sub formă de lucruri ajutătoare.

Dar ce șansă am fi avut noi  să aflăm asta de unii singuri? Niciuna. Vă asigur.

logo_mediadot_patrat2-250x250

Cu acest articol am aflat și eu cum stau cu tehnica prin cei de la MediaDOT.ro și HyperX, așa că l-am înscris în proba cu nr 12 din Superblog Spring 2016.

Mărgăritar publicitar

De la eșec la bucurie, printr-o lalea aurie

Mereu m-am întrebat de ce să fac treaba altuia când există oameni care pot să-ți vină în ajutor cu ceea ce au acumulat în decursul experienței lor. Așa alegem. Alegem colaboratorii, alegem servicii bune, alegem profesioniști care se dau peste cap, zilnic, să-și adauge afacerii lor un plus, să diversifice și să nu creeze emoții de nereușită sau de îndoială în inima clienților. Alegem nu din întâmplare, căci timpurile nu mai vorbesc de întâmplare, ci de recunoaștere. Așa am ales eu, nu demult,  Golden Tulip Times  din București.

Perfecțiune venită de la sine și rețeta desăvârșită pentru oricare eveniment de afaceri, și nu numai. Un loc fabulos, cu „înălțimi” impresionante, despre care vă voi povesti cu drag, însă nu vreau să vă enumăr lucruri sau programe, ci să vă spun o poveste despre armonie și colaborare surprinzătoare.

 Nu știu dacă a fi căsătorită cu cel care îți e șef e un avantaj sau dezavantaj. Avantaj e când ai de spălat vase și făcut curat iar el știe asta și îți dă liber, dezavantajul constă în faptul că nu mereu îți permiți să amesteci aburii căsniciei cu responsabilitățile stas pentru care, altfel, va fi altul angajat și, sigur, se va simți la buget. Pretențiile sunt și mai mari, pentru că dacă pe un șef îl ghicești, uneori, ținând cont de tabieturi, toane sau indicații clare, ca soție nu ai nici măcar o șansă să te faci că nu-i știi gusturile. Poate vă întrebați ce profesie are șeful. Ei bine, e unul dintre aceia care lasă oamenii cu gura căscată, îi emoționează, uneori, până la lacrimi, îi face să tremure când de teamă, când de nerăbdare, ca, în final, să fie îmbrățișat cu bucurie. Nu, nu e actor, e dentist, iar eu, ca fost tehnician dentar, actual „manager- în traducere liberă – om bun la toate” observ toate acestea și le contabilizez, când pe plus, când pe minus.

Acum ceva timp, însă, mi-a cam pierit cheful de contabilizare a reușitelor căci mi s-a comunicat, brusc, că e rândul nostru să-l primim pe André, reprezentantul unei firme de estetică dentară din Liechtenstein, care, între două avioane, ar fi avut timp să ne prezinte câteva dintre noile metode de endodonție. Citeam mailul primit și nu înțelegeam cum voi face față tuturor pretențiilor. Zici că era vedetă rock: voia transport de la aeroport, un hotel în București, primitor, modern, central, cât să poată vizita câte ceva și să aibă parte de meniul lui obișnuit, căci mâncarea românească îi fusese prezentată suficient, la Sibiu, anul trecut. Mai dorea …… multă lumină naturală în sala de prezentare și o cameră romantică și confortabilă.  Venea cu logodnica, o asiatică mititică de zici că era o ghindă aurie. Au primit o cameră Deluxe; dar vai, iar încep cu sfârșitul.

intrare (1)

Credeți că „soțul-șef” a schițat vreun gest de ajutor? Nu. Era treaba mea să scot totul din belea. Dar ce să găsesc și unde? Mi-am amintit că, anul trecut, pe când priveam Superblogul de pe margine, mi-au atras atenția niște fotografii făcute  la gală, undeva la Golden Tulip Times, și păstram, detaliat, în minte, ce anume pot oferi. Amplasați central, pe b-dul Decebal, cu fire perfecte spre toate pretențiile lui André, nu-mi rămânea decât să reușesc să îi conving  că evenimentul nostru de afaceri e la fel de important ca oricare altul. Acum altceva mă obsedează: își pune cineva problema ce anume poate oferi un asemenea complex? Sau aș formula altfel întrebarea: oare ce n-ar putea?

conferinta

Și m-am edificat repede: nu se puteau multiplica. Pentru că, firesc, erau ocupați mereu. Chiar și acum, cât era de mare Centrul lor de conferințe, de la etajul 9. Sălile de conferințe:Ronda, Belvedere și Panorama”, cele care abundau și de lumină naturală, de echipamente de sonorizare și prezentare, și de aranjare diversă, erau solicitate de diferite firme cu workshopuri și conferințe. Mi s-a scurs sângele din vine când mi s-a spus că, evident, nu au nimic pentru mine și mă roagă să revin. Organizatoare? Eu? Doamne ferește! Dădeam chix din prima. „Soțul-șef” era dezamăgit, André nu putea amâna nimic, disperarea era starea mea de spirit.

Mda, dar eu făcusem planuri și nu puteam renunța ușor, făcusem liste, agende, schițe pentru pliante. „Nu eram bună de nimic!”, îmi răsuna în minte glasul eșecului; doar că nu era eșecul ci sunetul telefonului. Un reprezentat al hotelului  mă anunța că avem servicii Vip și vom fi primiți în clubul Skyline, situat la etajul 10, că toată cupola aia de sticlă îi devenea lui André, vedeta noastră, relaxare și inspirație, iar noi dovedeam că Bucureștiul poate fi la fel de strălucitor ca oricare oraș pe care-l tranzita, printr-un singur nume Golden Tulip Times.  Era magic, reușisem primul pas, dar simțeam că totul e câștigat.

photo

aplicație google

 Și am avut dreptate, căci de ce să vă spun că am muncit mai mult decât am făcut-o, dacă nu a fost așa. Bine, poate puțin. Am pus la intrare, lângă recepție, agende cu motive românești și pixuri de la André, și am notat, pe prima pagină, tot programul  evenimentului de afaceri, de la întâlnirea cu iz de șampanie, până la cafeaua ce urma a fi băută în seara aceea de vineri, la cafeneaua cochetă, Cafe Times. De la micul dejun al dimineții de sâmbătă, până la prezentarea lui André, cu pauza de cafea, pretext general. Făcusem până și schița complexului să-i ajute să găsească totul rapid, de la terasa cu povești de vară, până la camerele pe care reușisem să le rezervăm pentru 46 de persoane și de care eram tare mândră, căci eram impresionată de spațiul generos al acestora și facilitățile speciale, cu pachete cosmetice premium sau  wireless, de exemplu. Invitatul nostru cu ghinda lui aurie nu au fost văzuți până dimineață, semn că au fost și ei subjugați de confort.

Vă mărturisesc că datorită clubului Skyline, absolut încântător, am sărit peste prânz, așa cum ar fi putut fi el comandat, a-la-carte, în restaurant, mulțumindu-ne cu pauză de gustări și cocktail. Cina festivă, cu bufet suedez, unde soțul meu insistase să ne vedem cu toții pentru a ne cunoaste mai bine, a fost vis, vă garantez, căci ambientul și surprizele adevăraților organizatori nu încetau a ne uimi. Așa s-au semnat colaborări noi și s-au făcut promisiuni de revenire. Restaurantul Good Old Times e locul care seduce iremediabil, făcându-ne să uităm că eram acolo ușor presați de responsabilități, iar atenția lor, de a avea un meniu cu teme amestecate, ne-a amintit de sintagma „mâncare cu suflet”.

photo (1)

Din nou fac treceri succesive între ce s-a întâmplat, final și începuturi, dar farmecul și emoția s-au împletit grozav. Eu eram cea stângace, știind că doar cu ajutorul unor pliante, trimise înainte, invitații noștri au găsit ușor locația și au ajuns relaxați, bucurându-se de parcarea gratuită, iar André a fost adus de la aeroport ca un oaspete de seamă ce era. Eram, însă, sigură de ceva: cei de la recepție erau mereu dispuși să ajute cu orice amănunt pe care eu l-aș fi omis, zâmbindu-mi înțelegător și ajutându-mă să scap de tracul neobișnuit pe care nu-l avusesem niciodată.

Noutățile stomatologice aduse de André, cel încântat că oriunde se afla în clădire avea parte de lumină naturală și priveliște deosebită, că era totul elegant, flori la discreție și personal gata să-ți observe orice doleanță, ne-au cam ținut captivi, exact cum bănuiam. Din când în când, îi citeam uimirea privind prin domul ăla de sticlă care dădea sentimentul de liber, de afară, de cer, de oraș cosmopolit.

sky

Era totul ca un city break ….. de afaceri, deși nici măcar unul nu uitam de implicarea profesională, iar eu participasem la asta cu toată forța mea, oamenii aceștia atât de ocupați, în viața lor de zi cu zi, îmi zâmbeau recunoscători, bucurându-se de aerul capitalei. Era greu să lași cu „gura căscată” pe cei care au parte frecvent de astfel de evenimente, știut fiind faptul că, în stomatologie, trainingurile și conferințele, cu teme de specialitate, sunt destul de dese; și vă spun că își doresc ca deplasarea lor să adune elemente de studiu, dar și de relaxare, iar aici logistica se împletea perfect cu răsfățul, devenind o combinație între afacere și vacanță! Primisem însă pachete perfecte de servicii care parcă ne citiseră gândurile și asta era minunat căci puteam convinge și alți colegi de breaslă de eficiența locului.

Totuși, deși trebuia să mă pun în valoare, cu riscul nerespectării acestor cerințe, am bucuria să spun că prefer să rămân „om bun la toate” în cabinetul stomatologic unde lucrez, căci oamenii de la Golden Tulip Times sunt suficient de drăguți să te facă să te simți organizator special, dar ei sunt, de fapt, adevăratele rețete de succes, partenerii de afaceri ideali.

imagedk3_0

Ați observat că de „șeful” meu nici nu amintesc prea mult, prins oricum în vârtejul acelor zile importante. Doar că, în final, în  una din camerele „Deluxe”, cu vedere spre micul Paris, furam zâmbetul „soțului-șef” mulțumit de „soția-subaltern”, și de faptul că toți au plecat încântați, dar mai ales de răsfățul Golden Tulip Times. O lalea albă îmi primenise perna, pe cea aurie o priveam cu admirația …. perfecțiunii.

Ps. Fac față stresului, primesc oricând propuneri de colaborare organizatorică, dar vă recomand profesioniștii fără de care toate aceste amănunte ar părea poveste mai mult sau mai puțin creativă.

Cu acest articol am avut bucuria să îmi propun evenimentul special pentru proba 11, din Superblog Spring 2016.

8888-golden-tulip-times-300x107

Mărgăritar publicitar

Sunt un buchet de roșu livrat cu iubire din iubire

Seară de film. Singură. Ceai rece descântat de plictiseală. Pe ecranul televizorului, secvență clișeu: curierul, la ușă, care aduce bucurie în ochii unei femei. Buchetul e fabulos. Mda, ca-n filme. Livrări de flori la domiciliu, surpriză plăcută,  semnătură ca o parafă de iubire. Ei, poate într-o zi voi fi în locul ei, cine știe? Dar mai bine uit, așa ceva nu mi se poate întâmpla mie….

flori9

Sorb picătură cu picătură. Atentă, distrată, prinsă în singurătăţi frivole cu gust de cireşe amare. Gândurile-mi trec cu repeziciune prin episoade de-a râsu’-plânsu’ şi nu uit, nici măcar o clipă, că sunt pierduta zilelor de duminică ce cad într-o joi. Strivesc între dinţi două boabe de cafea din bucăţica de tort din farfurie. Nu mă împiedic de amănunte şi scot o lumânărică din poşetă. O înfig brusc, cu un gest teatral, uşor dramatic chiar, fiind sigură că, măcar, un spectator am în acel bar în care lumea adulmecă aburi de viaţă efemeră. Să-mi spun la mulţi ani? Să trăiesc? Cui?

Mi-aş fi dorit să mă nasc vara, când florile sunt pline de culori  şi miroase a viaţă, bogăţie şi curaj. Să curgă flori de păpădie peste mine. În schimb, fulguie uşor şi-mi suprim gândul. Ianuarie nu e tocmai luna mea favorită. Toţi încep ani, îşi fac planuri, prind idei noi. Doar eu ştiu că trebuie să mă bucur forţat de o zi ce se ascunde în începuturi. Ale altora. Niciodată ale mele.

Suflu în lumânarea mea roşie şi prind între degete floarea dulce ce ornează tortul meu devenit, brusc, aniversar. Oare asta să fie singura floare primită? Ea îmi va fi singurul răsfăț și punte-echilibru printre gânduri dulci, vinovate şi viaţă cu cireşi în floare? Cine ştie?

Într-o zi, voi avea florile mele preferate, crengile mele de cireş, curcubeu de culori și speranțe, cu roșu prins pe margini, cu alb de zi de ianuarie, iar în dinţi voi zdrobi, nu boabe de cafea, ci arome de iubire împlinită. Voi ști că buchetul de pe masă, pe care-l ating încet, cu grijă, ca într-o vrajă, va fi numai al meu și va ține loc tuturor florilor  pe care nu le-am avut niciodată în aniversările mele de femeie singură.

Să fii născut în ianuarie e frumos, dar total lipsit de strălucirea zilelor de vară când toate femeile din jurul tău își așază, în dreptul inimii, buchete primite de la soți, iubiți, prieteni. Nu știam atunci, că și iarna poate fi colorată prin vreo florărie cu livrare de flori spectaculoase.

flori-1-768x466

Mi-au strâns inima garoafele furate de câțiva prieteni, pe când erau serele Codlea. Eram, încă, o fată tânără și n-aș fi bănuit că timpul trece repede numărând garoafe, singurele flori care se găseau la discreție iarna, câteva frezii și vreun trandafir ofilit înainte de a-l primi. Eram fata lalelor albe și nimeni nu știa asta; iubeam calele ce-mi aminteau de iubiri romantice din filme alb-negru; mi se încorda fața când primeam câte un buchet de trandafiri roșii cărnoși,  dar în cu totul alte ocazii decât în cea a „la multi ani-ului meu”. Mi-aș fi dorit….

flori7-250x250

Dar pe cine ar fi interesat ce îmi doream eu? Lumea era plină de fete care obținuseră, deja, flori cadou lumea aflase că există curier flori, nu doar prin cei care și-au ales ca meserie să facă lumea să zâmbească, ci prin fiecare om care știe ce fel de floare e femeia lui, ce fel de buchet i-ar strânge, încât să confirme că ea e în fiecare fir așezat, ca dintr-o întâmplare, de vreo florărie în București sau în alt colț de țară. Mi-amintesc de coșul cu lalele pe care mi l-a adus sora mea pe când visele îmi erau cuminți și nu speram la mai mult. 35 de lalele însemnau o lume de basm cu care mă mulțumeam, neștiind că acel număr îmi va purta atâta noroc.

 Continuam să-mi pun întrebări:

Oare ce bărbat va ști despre mine că vibrez când văd buchete perfecte de lalele, cu forme rotunde, cu panglici albe și fără vreun veștmânt protector? Să am eu, vreodată, sultanul meu ce-mi lasă mereu laleaua simbol care să miroasă a viață și a lume caldă împrimăvărată proaspăt, așa cum se întâmpla cu Seherezada în 1001 de nopți? Sau, măcar, un om cu ie descântată pentru povestitoarea din mine?

Oare cine va ști  că aș aduna, ca o mireasă careia îi dai ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut și ceva albastru, un buchet atipic? Aș lua anthurium roșu, noul iubirii nesperate, aș pune câteva garoafe, ca vechiul lor să-mi amintească de fata tânără pe care n-am pierdut-o niciodată, l-aș garnisi cu frezii ce-mi vorbesc de spuma gândurilor împrumutate din vinovății încă gingașe, din orice femeie, indiferent de vârstă, și le-aș lega cu fir albastru de victorie.

buchet-exotic-de-anthurium-rosu-vw90wpsylb
Sunt un buchet de roșu livrat cu iubire, pentru iubire

Și lumea s-a așezat, și mi-a ascultat gândurile, iar cea de-a 36 a aniversare m-a găsit cu om drag, căruia nu-i păsa că iubita lui e născută iarna. Răscolise florăriile on line, să-mi găsească crâmpeie de iubire așezate-n flori cu totul și cu totul deosebite, pe care nu le-ar fi găsit la colț de stradă. Voia să strige, prin ele, că sunt așa cum am crezut și am vrut, și că ochii lui știu asta, iar inima strigă prin orice fir pe care-mi scrie numele. M-a uimit teribil când, la hotelul unde eram cazați, în București, de ziua mea, am primit un buchet exotic, imens, varianta lux, de anthurium roșu, garoafe și ferigă olandeză,mirosind a eucalipt și garnisit cu apsidistra, într-un efect devastator: ceva nou, ceva vechi și ceva cu gânduri împrumutate din vremuri ce vor veni. Uite că se făceau  livrări buchete de flori la mulți ani în București, flori perfecte, legate cu fir albastru de vrajă. Mireasă fusesem, în acel 35, dar puteam fi, mereu, mireasa colecțiilor din flori de iubire și cu iubire. Să vezi un curier la ușa ta, exact ca în peliculele pe care le devorai în singurătate, înseamnă că oamenii aceștia, pe care vi-i recomand cu drag, sunt regizorii filmelor pe care le trăiți deja și datorită lor.

Multe flori am primit de-a lungul timpului: flori cu „pisici vii”, flori cu prietenie, florile cățeilor, flori de la mulți ani, bambus stelar norocos, ghivece cu crăciunițe zâmbitoare, iriși cu speranță. Chiar nu știu ce flori v-ar plăcea să fiți, nu știu ce buchet purtați în căușul inimii, dar pentru mine acea explozie de roșu din anthurium nu mă va lăsa niciodată să uit că totul e posibil.

multi ani
arhivă personală

lansare

De vineri, 25 martie, mai port unul acolo, în suflet, tot un buchet surpriză adus într-un alt moment de „la mulți ani”, de un curier flori. La mulți ani unic pentru prima mea carte, „Nume de cod-Povestitoarea,” iar buchetul pe care soțul meu mi l-a oferit a venit ca  o pecetluire a tuturor lucrurilor care pot primi culoare și împlinire. Tot roșu, cu fir alb pe margine, lalele aduse de om cu ie de poveste. Exact cum îmi dorisem, cândva.

Iar voi, cei de la livrări flori București,  nu uitați că oricât de mult te-ar reprezenta o floare, mereu vom purta în noi buchete din cele primite atunci când ceri un semn și nu știi dacă va veni vreodată. Simt că ați aflat asta, altfel nu ați avea atâtea de oferit, nouă, celor care rămânem căutători de flori pe care le vom presa, mai târziu, în inimă. Cu detalii perfecte, cu ajutor la comandă, on line sau telefonic, prin plăți sigure și oferte generoase, iată de ce ar trebui să alegeți servicii ce par posibile doar în filme bune.

Simt că și voi, dragii mei cititori, veți descoperi lumea florilor proaspete,  lumea care se străduiește să acopere orice eveniment, major sau minor, vesel sau trist, solemn sau firesc; să-ți aducă ursuleți din flori sau doar petale de trandafiri, să-ți așeze cadouri lângă fire de floare deosebită,  floare care vorbeste fiecăruia despre ceea ce este, a fost sau va fi. De ce să alegi servicii îndoielnice, la vreun colț de stradă, cu vânzători care se ceartă între ei, care nu bănuiesc, nici măcar un moment, cât de importantă e clipa ta, când poți alege, ușor și sigur, primind bucurie livrată rapid?

ajutor

Eu vă las semnul magazinului LivrareFloriBucuresti.ro, de unde-ți poți alege florile, îți poți face propriul buchet și  de unde se poate face comandă de flori din iubire pentru iubire, cu livrare gratuită în București, în orice loc v-ați afla, chiar și într-un hotel, așteptând room service-ul, dar primind  service floral, care te va hrăni cu imagini de film pe care nu ți le va șterge nimeni. Floarea călătoare va fi mereu a ta, oriunde te-ai duce, cu semn de „mi-e dor de tine”:

cadou-special-mi-e-dor-de-tine-rIrku
livrare imediată: cadou special „mi-e dor de tine”

Floarea „la mulți ani-ului” vostru sper că v-a rămas în suflet la fel de profund. Deși, vor mai urma și alte aniversări cu ajutorul celor a căror siglă v-o dăruiesc:

LivrareFloriBucuresti-300x133

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba cu numărul 10.