La masa tăcerii nu sunt mereu șervețele

La masa tăcerii nu sunt mereu șervețele

N-am să mai scriu despre dragoste,
mai bine o trăiesc cuminte și tăcut, nu-i așa?,
de parcă viața e ascunsă într-o cochilie de melc,
însă și acela mai părăsește tăcerile și se avântă în lume.
Știu, de multe ori e strivit sub tălpi, dar eu vă garantez ca n-aș lăsa pe nimeni să-mi strivească dragostea.

..dar n-o mai scriu, o tai de pe lista…

N-am să mai scriu despre omul meu drag,
aici lucrurile stau mai bine, se scrie singur
prin ce face, ce gândește, ce simte;
e mai scris în Univers decât ar crede,
căci lui nu-i pasă nici de scrieri,
nici de cei care pun piedici literelor;
el se scrie trainic, miruind icoanele sufletului,
pe cerul menirii sale.

…dar nu mai scriu, tai de pe lista…

N-am să mai scriu despre căței,
nici despre minunile necuvântătoare
dar cuvantatoare prin ochi, prin alinturi si drăgălășenii
aici, indepartez pe doamna veveriță de pe streașină,
pe șerpisorii aurii de pe calcarul stâncii din curte,
și pe vecina mea, pasărea din cuib.
Mi-a șoptit mie, cineva, că prea îi insuflețesc pe toți
și ca aș fi putut să fac și eu măcar un copil,
în loc să cresc și să plâng după suflete cu nume drăgălașe,
de parcă merele pot fi comparate cu perele,
dar na, ce să fac dacă povestea lor nu e din povestea mea?!

…dar nu mai scriu, tai de pe lista…

N-am să mai scriu despre fericirea măruntă.
Am să scriu despre factura la curent, despre ultima rată la bancă,
despre cât de tare ma doare spatele și de cât de tare mi-e frică de unele lucruri ce apar în viața mea, neinvitate.
Voi scrie despre gândurile negre care-mi cotropesc
uneori celulele și despre toate inconvenientele
traiului în zig-zag, de când timpul s-a instalat în mine
si mi-a furat și tineretea puțin, și oameni dragi,
și încă vrea să fure multe. Mi-a lăsat, în schimb,
niște kilograme în plus, câteva riduri și insistă
să-mi lase și o depresie fără „motiv”, dar din motiv
de oboseală ciudată pe drumurile lumii.

..deci fericirea măruntă …o tai de pe listă….

N-am să mai scriu decât fantezie.
Îmi voi imagina metafore noi,
voi ameți descrieri abracadabrante,
le voi înmulți cu câteva imagini,
voi presara peste ele praf auriu, să lucească,
să ia ochii, să se deschidă pe cerul vremurilor,
să se ridice ca niște baloane colorate,
și să le citim cu gâtul ridicat și ochii prinși într-o mirare de suflet.
Dacă se vor sparge, vor intra, în clepsidra timpului meu pierdut,
fire de nisip si de praf cules din povești uitate
care vorbeau de lucrurile mele mărunte,
în care se regăseau mulți, într-o simplitate aparte,
fără împopoțonări de literă și cuvânt, de ne adunam în
șezători virtuale, si unde nu am găsit nici frici, nici invidii,
nici laudă, nici exagerare, ci jurnal de om simplu
care uneori se oferă prea ușor.

Stiu vor fi si acei care-mi vor spune ca pun totul la inimă,
Că eu aleg ce scriu, că nu ar fi cazul să-mi justific alegerile,
Că celor carora nu le place un lucru, nu mai trec a doua oara prin acel loc
Si că un pic de egoism nu a omorât pe nimeni.

Vor mai fi cei care mă vor convinge că scrijelesc frumos prin cuvânt,
Deși eu știu că nu știu, că nu știu cât știu,
Si că doar mă relaxez dospind litere.

Oare să mă tai și pe mine de pe listă?
Și cu ce-aș rămâne?

Fiți mai blânzi cu mine, dragii mei! Cuvintele pot seca uimitor de repede,
căci eu sunt o fântână care a apărut brusc dar căreia nu-i cunosc adâncimile.

Iar dacă nu scriu despre ce simt, în ce cred, ce iubesc, nu mai bine mă odihnesc și-mi las sufletul să scrie doar în interior?

Uneori, văd si simt aprecierea voastră; alteori observ reacția unora care chiar scriu ei înșiși miraculos dar se împiedică de stilul meu „comun și plictisitor”, fără „cancan și fără explozii”.

Apoi, citesc și eu, și în dreapta, și în stânga că nu poți mulțumi în jur,
de ai curajul să îți expui trăirile si emotiile… prea mult.

Unora nu le plac tristețile si simt fiecare experiență demnă de băgat la psiholog cu tot cu persoană, dar și fericirea prin fluturi albaștri de emotii nu e potrivită mereu, că dau mulți în diabet, de atâta dulcegărie.

Am mai spus și altadată că în ritmul ăsta voi ajunge să scriu din nou pe colțuri de șervetele în timp ce strâng masa ….tacerii.

…dar eu tot vă invit la masă. Cine știe, într-un final,  vă nimeresc cu vreun fel principal,
iar daca nu, e simplu, ca în orice loc, omul intră o dată de curiozitate, revine sau pleacă.

și pe masa tăcerii vor apărea, din nou,….șervețele…

 

Poate vă întrebați daca erau necesare aceste cuvinte . Da, erau. La ce mesaje primesc pe chatul-messenger, pe facebook, și uneori printre randuri in comentarii, ca vorbind prea mult despre fericire e lauda sau trezesc invidii, m-am gandit sa spun, in felul meu, ca rozul meu e imbulinat deseori, dar ca ma lupt sa scot bulinele…cum pot.

 

La masa tăcerii nu sunt mereu șervețele
La masa tăcerii nu sunt mereu șervețele

You may also like

12 comentarii

  1. La cum te știu eu, Adriana, și dacă ai scrie despre facturi și rate la bancă, tot ceva de senzație ți-ar ieși. Așa că… va fi mereu loc de cârcoteli.. Lasă-ți trăirile firesc, oriunde și oricum îți dorești.. N-ar fi rău dacă, în loc de șervețele, pe masa verde și-ar găsi locul o agendă cu coperți de piele, așa cum îți place ție, în paginile căreia să-ți așterni o parte din gâduri.. Scrisul cu cerneală e mult mai trainic, mai intim și mai personal ca cel ieșit din tastatură. Sau poate e doar părerea mea.. .

    1. …daca as scrie si asa frumos ca tine, ar merita. Multumesc, Nico, trimit un prim gand, dar revin mai tarziu, sa-ti raspund pe textul tau. Am o seara plina, caci aniversarea ne bate la usa si am maine musafiri…

        1. …multumesc pentru urari, pentru gandurile bune. Înca nu am agenda cu coperti de piele, insa a scrie in trainicie ..știi ca nu imi e in fire, caci sunt superficiala si mereu pe fuga. Cat despre cei care-și dau cu parerea despre ce NU ar trebui sa scriu, e discutabil …tocmai ca nu toti agreeaza subiectele mele, lucru exprimat clar in randurile de aici, inclusiv pentru voi cei care mereu mi-ati sustinut preocuparea. In cuvintele celor care transmit ceva e minunat daca ne regasim trairile, dar sa nu credem că….ne contin. Oamenii scriu și pentru ceilalti, dar cel mai mult pornesc …ca si cand …vorbesc singuri…pe un drum ….inedit.

          Iți doresc vremuri și vreme bună să-ți citesti comorile adunate!

  2. Imi pare rau ca am nu am copiat comentariul genial de ieri, dar asta e!
    Ideea era m-am intristat citind postarea ta! Ar fi si culmea sa ne modelam dupa parerea lumii! Gura lumii e tare sloboda, nu intamplator s-a spus asta! Tot ce ti-a trecut prin cap la tristete sa tai de pe lista, sunt subiecte de vibratii inalte, (au spus-o oameni cu carte), care te inalta si pe tine si pe noi, cei care venim in contact cu ele. Celelalte subiecte din prozaicul vietii au vibratii joase, care ne tarasc in jos, de nu mai reusim sa ne ridicam ever!
    Asa ca, tinand cont ca doar tu si numai tu iti traiesti viata si nu altcineva, fa ceea ce simti si-ti place, ca e bine si pentru tine si pentru universul intreg.Omul e de fapt creator prin definitie, asa ca da-i inainte ca asa e firesc, bine, util si ce mai vrei tu. Ce faceti voi doi impreuna, tu si Mihai al tau este minunat!!!

    Pupici si zile frumoase si cat mai inspirate!
    Si are dreptate Nicoleta. O agenda la indemana e chiar perfecta!

    1. Da, e drept ca trec printr-o perioada în care tot ce face Mihai, zbuciumul lui, invidiile lumii, cuvintele ce ajung la mine, ca din întâmplare, preocupările mele cuminți care miră, socializarea de pe o parte care nu face casă bună cu felul meu introvertit de a fi, caci rar mă arăt lumii, toate acestea m-au tulburat putin și cum si asa scriu greu, în ultima vreme, de parcă celelalte subiecte ale lumii nu m-ar tenta, m-am trezit in manifestul acesta, desi stiam clar ca tot voi, cei care mă insotiti, veti reactiona cu adevarat. Dar macar a fost ca un restart, ca un strigăt cu ecou în inimă.

      Mulțumesc, Suzana, si iți doresc numai bine.

      Da, agenda aceea e pe lista de Craciun….

    1. ..păi, eu ti-am zis pe întâiul tău că am și eu scorpionul meu…de sărbătorit, numai că e de cel de ultimă decadă, guvernat de Venus. Multumesc, Ella. Ca de obicei, dau bir cu fugitii de pe blog, nu sunt constantă deloc…

    1. Multumim pentru urari. Da, mereu vor fi cei ce incurajeaza si cei care nu s-ar plange niciodata de ce subiecte aleg. Ca in viata, nu e pentru cine se pregateste, ci tot pentru cei care si asa si-au lasat generozitatea dar ….

      Insa, sper ca au citit si cei carora chiar le-am lasat aceste cuvinte…., cat sa aleaga unde anume vor poposi, de acum incolo.

      Un sfarsit de noiembrie …bun si frumos, ca la noi e un frig ce nu ma lasa sa stau la scris…mai deloc…

  3. Scrie, draga mea, cand vrei si daca vrei! Esti pe site-ul tau si asta inseamna ca ai ceva de spus!
    Blogo-depresie am si eu din cand in cand… Mai fac o pauza si revin. Blogul duhovnicesc, unde cine intra nu lasa si comentarii… imi face tare bine!
    Nu te lasa!
    O imbratisare calda!

    1. Da, bun și înțelept îndemn.

      Dacă ceva ne face fericiți ar fi păcat să-l alungăm de tot, chiar dacă-l mai abandonăm din când în când.

      Îți doresc sănătate și pace, draga mea Cita. Mereu bucuroasa sa te găsesc aici…

Lasă un răspuns