Mărgăritare versificate

Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi

Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi

Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi
și că-n oameni te cauți, în oameni te scuturi!
Ce păcat că furtuna se dezlănțuie-n vorbe,
de se uită amurgul, ale tăcerilor strofe.

Ce păcat că vorbește doar durerea din noi,
plămădită-n himere, stoarsă-n lacrimi de ploi,
strecurată în filtre care-s prea încărcate,
de nu vezi nici lumina, nu vei ști că e noapte;

vei sta-n bezna de suflet căutând pod lumesc
și în mâna întinsă cauți verbul firesc,
care nu te conține, nu te are, nu vrea
să îți fie nici leagăn, nici măcar o perdea,

care flutură-n geamul ce te ține departe:
tu, ascuns de lumina și de-ale vieților șoapte,
uitând, simplu, că-n tine e apus, răsărit
și că singur vei prinde chiar un băț de chibrit

care să ardă totul, să te scape de semne,
din cenușa de-o clipă să răsară poeme;
să le ții pentru tine, nimeni să nu-nțeleagă
că-i posibil să fie un subiect într-o frază.

Ce păcat că nu-i omul pregătit să priceapă
că în viața-lumină e esență întreagă
și că rolul ce-l prinde, comedie sau dramă,
va fi mâine, probabil, nebăgare de seamă.

A căzut.
Punct, de la capăt
spre un alt început,
fără trecut.
Se închide coperta
și se scrie…mai mult
Daca tot ai șansa să te afli-n cuvânt!

Fiți fericiți cu drumul pe care pășiți! Alții nu au norocul nostru!

ce păcat că iubirea nu linisteste tumulturi
ce păcat că iubirea nu linișteste tumulturi

4 gânduri despre „Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi

    1. …da, pentru ca deseori zbaterea de azi, e inutila maine și toata agitatia scenei…dispare. Si da…poate iubirea sa linisteasca tumulturi…daca vrem, daca insa ne situam intr-o zona de conflict permanent, si cea mai puternica iubire…moare…

Lasă un răspuns