Adunați-vă în Rost

Nu vă adunați pe fluturi,

nu vă adunați pe flori,
adunați-vă în oameni,
adunați-vă în voi,
prindeți strâns tot busuiocul
din icoanele cuminți,
drămuiți toată sfințirea,
sfințiți dorul de părinți;
puneți vasul de aramă
lângă-un pom fără de frunze,
cam așa suntem cu toții –
cupru cald cu dor de muze;
adunați-vă pe trepte
și urcați, încet, pe munte,
să vă ningă tot albastrul
în iubirile știute,
să vă înverzească lutul,
să tăiați gratia minții,
să priviți în voi, mai bine,
unde stau, frumos, părinții.

Adunați-vă cu toții,
cât vă sunteți, cât veți fi,
adunați doar amintirea
și la masa inimii,
într-o lume ce se scurge
în clepsidrele uitării,
nu lăsați să treacă totul
țăcănind ca roata morii;
priviți bine tot vârtejul
și de ape, și de forță,
măcinați în voi lumina
celor dragi, aprindeți torța
care va rămâne-n vreme,
scânteind pământ și cer,
adunați-vă-n iubirea
cea de azi și cea de ieri;

scuturați rugina vieții
din povești care vor plânge,
miruiți doar veșnicia
legăturilor de sânge;
și șoptiți, de vreți, cuvinte,
talismane fără trup –
mulțumesc, mamă și tată,
pentru rost, pentru ce sunt.

adunați-vă în rost
familia mea

You may also like

Lasă un răspuns