La noi a nins și frunzele-s mirese

La noi a nins și frunzele-s mirese

Pe ramura de sus, un corcoduș își plânge frunza
Îmbrăcatã mireasã, ce stã să plece spre nesfârșiri:
Ia-ți mireaså ziua bună și nu privi în urmă,
Dar nu uita să nu regreți cå-i daruiești pămäntului aleasă,
La anul te întorci acasă, să înverzești,

Iar în sclipire de omăt, bijuterie necerută,
Ți-e nunta azi, cu păsări lăutari și väntul dirijor,
Firavă clipă de cleștar a dăruirii abisale,
Să-ți fie sărbătoarea nunții tale!

Ce amăgiri de vorbe se pot naște în cuibul vieții noastre,
Când sunt căderi abrubte, dar încă poți renaște,
Cei dragi vor inventa o lume nouă,
Să îți arate că pe acel drum ….nu-ți plouă.

Pășește, așadar, prin clipe de cleștar,
Nu te lovi de-un zâmbet înghețat de omăt nou,
S-a intamplat și altora, și altădat’:
Sunt însă inimi ce-ți vor ține, mereu, de cald.

E de ajuns..

La noi a nins și frunzele-s mirese

frunzele-s mirese
frunzele-s mirese

You may also like

6 comentarii

  1. La voi a nins și frunzele vă sunt mirese?
    La noi e înghețat pământul, nu mai țese
    Povești din vremurile de-astă vară,
    Copaci-s goi, cu trunchiuri ca de ceară.

    Nici ciocârliile nu se aud,
    E zgribulit măceșul, parcă-i ud,
    Câmpul cel verde azi e-ngălbenit,
    Nu e nici toamnă, iarna n-a venit.

    Doar mândra lună stă pe-un cer de gheață,
    Cu raza-i blândă vrând să dea povață,
    Apoi se răzgândește și, rotundă,
    Străjuie cerul, cu raze-l inundă.

    1. Îmi potcovesc toți caii mei albaștri,
      Ce-i plimb prin minte adunând imagini,
      Cuvintele-ți cuminți ca niște aștri,
      Și-mi zugrăvesc o toamnă fără margini.

      Îmi pun în suflet mir și bucurie
      Pe cer, din nou privesc a regăsire
      Doar luna nu mă vrea în sihăstrie
      Și mă trimite să-ți citesc o poezie

      Ce-mi spui? Ca voi n-aveti frunze mirese?
      Au anulat și aici nunți anunțate
      Au zis ca-i prea devreme, că n-au zestre
      Și că mai riscă-n ploi să stea udate.

      Drag prieten, pribegit prin lume mare
      Habar nu am ce scriu, de bucurie
      Ca-mi dai din nou atata alinare
      Doar vizitandu-mă, discret, prin poezie!

      Dragă, Mugur, te salut cu bucurie și cu aceeasi prietenie, multumind pentru versurile tale, la care am raspuns fara sa le pot verifica. Deh, tehnologia. Dar asa le las, sper sa fie logice. Seara frumoasa!

  2. La noi, frunzele înca-s agitate,
    Cad înca lin si obosite la pamânt.
    În asteptarea zestrei albe,înghetate,
    Ce vine dinspre Nord, pe aripi reci de vânt !

    1. ..de-o vreme, nici zapada nu se mai vrea cernută,
      e o ploaie mocănească ce intra adânc în oase,
      sa fie toamna voastră mai blândă, reținută,
      că de spectacol rece ne-ascundem toți în case…

      Mulțumesc pentru joaca ta de toamnă, Iosif. I-am răspuns cu drag…

  3. Azi fără vers îți scriu, doar în cuvinte,
    Atâtea câte îmi aduc aminte.
    Muza e rea și capricioasă uneori,
    Nu toate zilele le face sărbători.

    Am scris un rând, c-așa el mi-a venit,
    Cu încă unu-apoi s-a înfrățit,
    Și-apoi încet, cuvânt după cuvânt,
    Catren crescu, din frunze duse-n vânt.

    Ne întâlnim arar, căci timpu-i greu,
    Nu-i vreme de citit sau scris mereu,
    Dar asta nu mă va împiedica,
    Chiar de e rar, să bat la ușa ta.

    Îmi iau răgaz, apoi mai fac un pas,
    Cu glas molcom îmi iau și bun rămas,
    Căci iar se-adună toamna-n burniți reci,
    Iar luna nu-i.
    La noapte să petreci! 🙂

    1. …prieten drag, tu-n inima mea
      nu pleci, nu vii, ci doar vei sta
      …mereu

      caci esti esenta ce-o s-o port
      când mi-amintesc că timpul era orb
      și ne tinea-n povesti pe amândoi

      te-astept oricand, sa mai vorbim…de noi!

      Inca o data, multumesc…

Lasă un răspuns