Mărgăritare versificate

La noi a nins și frunzele-s mirese

La noi a nins și frunzele-s mirese

Pe ramura de sus, un corcoduș își plânge frunza
Îmbrăcatã mireasã, ce stã să plece spre nesfârșiri:
Ia-ți mireaså ziua bună și nu privi în urmă,
Dar nu uita să nu regreți cå-i daruiești pămäntului aleasă,
La anul te întorci acasă, să înverzești,

Iar în sclipire de omăt, bijuterie necerută,
Ți-e nunta azi, cu păsări lăutari și väntul dirijor,
Firavă clipă de cleștar a dăruirii abisale,
Să-ți fie sărbătoarea nunții tale!

Ce amăgiri de vorbe se pot naște în cuibul vieții noastre,
Când sunt căderi abrubte, dar încă poți renaște,
Cei dragi vor inventa o lume nouă,
Să îți arate că pe acel drum ….nu-ți plouă.

Pășește, așadar, prin clipe de cleștar,
Nu te lovi de-un zâmbet înghețat de omăt nou,
S-a intamplat și altora, și altădat’:
Sunt însă inimi ce-ți vor ține, mereu, de cald.

E de ajuns..

La noi a nins și frunzele-s mirese

frunzele-s mirese
frunzele-s mirese
Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Te salut, lume! A primăvară….

Sunt ca fata împăratului pe când primise vrajă de somn adânc și pedeapsă să nu vadă, să nu audă, să nu vorbească. Îmi trec clipe prin fața ochilor și momente care nu par ale mele. Sau sunt prea ale mele. Îmi zâmbesc crengi de salcie și două mierle cântăcioase mă ridică din patul meu pe care nu l-aș părăsi vreo lună. Îmi amintesc că s-au uscat trei tuia mici, iarna trecută, iar primăvara asta văd alte pagube prin partea ce se vrea verde, sub stânca-munte. Nu înțeleg niciodată de ce mor plantele, deși, la ce umezeală și umbră avem în curtea noastră, mă mir că încă mai trăiesc și cele ce sunt acum pe baricade, înfruntând urâtul de după gard, adică niște tranșee în asfalt ce anunță că blocului gata ridicat pe coamă de munte, în sfarșit, i se așaza si conductele pentru canalizare. Un haos, o mizerie, un zgomot nesfarsit, de care m-am cam saturat.
După o renovare ce mi-a mâncat timp, disponibilitate și multe altele, m-am trezit cu un ambient pe care-l asteptam de vreo sapte ani de zile. Toate par la locul lor acum, caci mai mereu făceam, vrei-nu vrei, mutari de vară, de primăvară, de ploaie, de soare sau doar de nevoie de schimbare. Mi-am pus, din nou, masa cu privire la oraș, am așezat copăceii să le pot da binețe permanent, să ne vorbim, să ne spunem una-alta, să mai schimb și eu vreo două replici…altfel mute. Imi raspunde, in schimb, Lupu’-Baiatu’, preocupat de starea mea fizică și mentală. Prea par obosită…și neatentă. Nu vă las fotografii, poate doar asta cu noul meu colț favorit.

V-aș întreba cum o mai duceți, ce mai faceți? Telefonul meu e „mort”, cică sunt multiple cauze, inclusiv la cartelă. Uneori sună, alteori nu. E mai bine așa. Lumea poate sa ma minta ca m-a căutat, eu că am vrut și mai trece o vreme. Adevărul e ca urăsc telefonul mobil, dar asta am mai spus-o. Prea poti fi gasit si cand nu vrei a fi gasit. Si mai recunosc..ca nu am chef de pălăvrageală. Cred ca mi se trage de la prea multe vesti rele ce mi-au parvenit prin el. Rar te suna omul cu bucurie. In general, ne impartim grijile si tremurul inimii prin silabe pe care, o vreme, refuz sa le mai rostesc.
Au trecut deja 3 luni din anul asta și nu mă bucur deloc. Dacă as avea 20 de ani nici n-as fi băgat de seamă, dar asa parca aud cuci cântand, din oră in oră, spunandu-mi să nu mă mai risipesc, să ador clipa, să mă bucur de toți cei pe care-i iubesc. Aveam ceas cu cuc. Pe unde o fi acum? De cate ori ajung la Sighișoara și văd figurinele din turnul cu ceas eu mă gandesc la cucul din cuibul cu rotițe. Sunt defecta, stiu.
Poate vă întrebati de ce nu mai postez nimic, de ce nu pun vreun poem, vreo poveste veche sau nouă. Adevărul e ca am fost prinsa în multe și că sunt conștientă că pierd mult timp în on-line în detrimentul celor reale. Am obtinut atat de multe in ultima lună! In plus, am realizat ca sunt dependenta de tot ce tine de virtual și ca imi place  tare mult, mai ales cu cei cu care, mereu, am purtat un dialog, am împartasit un gand, o amintire, o senzatie.  De asta și vreau să-mi rămână on line-ul  o bucurie, o vacanta de-o clipa, în care să pot gasi tot ce nu reusesc a cuprinde cu gandul sau cu fapta. Si mereu ma-ntorc bucuroasa. Macar pentru asta.
De pe colina mea, cu o cafea in brate, intru in povestile voastre și mă inspirati.
Am bătut câmpii, dar de ceva vreme nu v-am mai intrebat de „bună ziua”. Sper sa fiți bine cu toții. Am o ramură de corcoduș înflorit și cinci frunze într-un soc. Tare greu se face primăvară în curtea mea, iar în sud ..deja e liliac in floare. Si uite asa, descopar ca, parca, timpul mai asteaptă sa se scurgă – undeva, florile deja se scutura, la mine abia de se dau în spectacol. O fi de bine, nu stiu.
Până una-alta, tot ce am putut face, a fost sa-mi fac spectacol in ambientul meu de zi cu zi. Acum, încep cu mine. Am nevoie si eu de niste redecorari de suflet si de trup. Multumesc pentru mesajele voastre, lasate pe privat. Recunosc, nu raspund la timp, dar o fac cu drag, atunci cand pot. Sa fiti bine, azi și mereu.
Te salut, lume! A primăvară…