Mărgăritare versificate

Mă jur să mai rodesc o dată!

Ma jur sa mai rodesc o data:
Măceșul de pe stâncă tace,
Se uită cum pier frunzele-n răzor,
Lumina din oraș nu-i prea dă pace,
Și-i cresc imaginații despre zbor.
 
Ar învața să plângă, poate-l vede
Vreo inimă ca el, însingurată;
Iar spinii lui n-ar mai răni, căci poate-ar crede
Că-i demn de-o aventură adevărată.
 
Se-ntinde pe tot mușchiul de pe piatră,
Însângerează clipe, din ambiții, dar nu-i pasă;
Bobițe roșii tremură să nu se piardă
Într-o suavă amintire de dulceață.
 
Măceșul nu cedează. Se întinde tare.
Nu își găseste aliat în cățărări eterne,
Iar uită că în primaveri e roz în floare,
Născând aplauze și-admirații efemere
 
Și se retrage. Totul se usucă.
Bobițe, frunze, vrej, se adună-n adormire,
În visul lui, de-o iarnă, e pe ducă
Privind orașul, pe sub spini, în amorțire.
 
Precum măceșul și noi oamenii simțim;
Zvâcnim frumosul tinereții înflorite,
Rodim păcate, dar și binele-l dospim,
Apoi visăm înmugurări tomnite
 
Pe roz de inimă-nghimpată
Mă jur să mai rodesc …o dată!
ma jur sa mai rodesc o data
ma jur sa mai rodesc o data

Lasă un răspuns