Mărgăritare pentru EI

Crăciunul tatei

Crăciunul tatei:
Această poveste ar fi fost bine să nu existe, insa pentru că e  parte din mine și pentru ca  mă tulbura si acum, la mai bine de 10 ani, de cand tata nu mai e, va rog să o primiti fără tristețe, ci ca pe o întâmplare marcantă al unui timp pierdut într-o lume prin care încă rătăcesc mulți ca tata.  Strangeti mâinile părinților voștri, cat puteti să o faceti:
Stătea lipită de telefon ca un  câine alungat de stăpân şi primit mai din milă înapoi, dar nebăgat în seamă deloc. Zi după zi, aştepta ca de la firul celălalt să audă vocea celui care o adusese în viaţa lui, îi făcuse doi copii şi încercase să îi dăruiască o viaţă fără lipsuri sau, măcar, cu griji puţine pentru cele două fete. Trecuse un an de zile de când nu ieşise din casă decât dacă era mare nevoie. Dacă atunci ar fi sunat telefonul şi ea nu era acasă? Nu şi-ar fi iertat-o niciodată. Degeaba auzea din toate părţile că el ar putea fi mort, inima îi spunea că nu era vorba despre asta, că ceva se întâmplase, altfel cineva ar fi anunţat-o şi pe ea, ori că era bine, ori că era rău.
Cele două fete suportau diferit povestea – una era atât de devastată încât refuza să-şi pună întrebarea „ mai e sau nu” şi trăia fiecare zi cu speranţă, dar fără a se gândi la asta. Nu ştiu cum reuşea. Cealaltă trăia într-o lume a dezamăgirii deja şi asta nu ar fi fost decât încă o fatalitate pentru ea, personal. Telefonul nu suna, zilele se scurgeau la fel, lacrimile se înnodau în barbă în fiecare zi. Şi le ştergea doar în prezenţa celorlalţi. Nu trebuia decât să o priveşti pentru a şti, totuşi, că ochii ei păstrau durerea la vedere. De ce vorbesc despre mama şi despre noi ca despre nişte personaje nu ştiu?! Ştiu doar că această poveste va fi despre perioada cea mai grea a familiei mele.

Craciunul tatei

Tata rămăsese şomer la 54 de ani, când nimic nu prevestea asta şi în nişte condiţii deloc măgulitoare pentru el. Era de neacceptat. Toată viaţa muncise în trustul care, acum, se descotorosea de toţi cei care nu mai aveau vârste potrivite. El care muncea acolo, muncea în particular, muncea tot timpul lui, nu concepea să rămână aşa, fără scopul vieţii lui. Nici măcar nu ştia cum să stea degeaba. Era un om teribil de orgolios şi credea în forţele proprii mai mult decât o făceam noi la vârstele noastre tinere. Nu s-a lăsat. A bătut la toate uşile, a căutat orice firmă care i-ar fi oferit o slujbă, ca până la urmă să ajungă în Israel cu o firmă fantomă. Cum a păşit acolo, i-au confiscat paşaportul şi l-au pus să muncească precum sclavii, într-o fabrică unde se vopseau utilaje. Nu a crâcnit. A realizat repede, în schimb, că banii primiţi erau insuficienţi; dar cum încerca să-şi ceară drepturile auzea:”Taci, moşule, că te trimitem imediat în România!” Cuvinte ghilotină pentru el.
Tata îşi înghiţea lacrimile, suspinele şi neputinţele, dar cu ochii nu scăpa nicio ocazie să poată ieşi din coşmarul în care intrase. Nu ştia să se roage. Icoanele lui rămăseseră acasă – trei chipuri de femei erau tot în ce mai credea el, atunci. Şi în Maica Domnului, la care se închina pe furiş. Cumva, a fugit din localitatea respectivă, undeva la Haifa. Nu mă voi lungi, deşi ar merita ca unele poveşti să iasă din anonimatul în care le-am ascuns atâta vreme. Indiferent de cine îl chema la lucru, era primul care se oferea. În el se dădea o bătălie teribilă, între a se întoarce acasă mulţumit, cumva, de cât agonisise după un an şi ceva, şi gândul că acolo îl aşteaptă nimicul. Profesia lui era înlocuită de modernul apărut peste noapte; afaceri nu ştia să facă, încredere în oameni nu avea deloc. Ce ar fi făcut? Să se înveţe de la 56 de ani cu ideea de pensionar? Nu! Sub nicio forma!
Neavând acte nu putea trimite un leu acasă. Baraca unde locuia cu multe alte persoane nu era deloc sigură. Îşi înfăşura banii cu banda adezivă în jurul corpului şi, asa camuflat, pleca la muncă. Până într-o zi de dinainte de Crăciun. Atunci se întâmplă nenorocirea. Doi tineri, ştim noi de ce etnie, nu mai e cazul să amintesc, erau repartizaţi la un fel de lucru particular împreună cu tata. Evreul care îi angajase nu trecea zilnic pe acolo. Respectivii şi-au zis că e momentul să-l jupoaie de ceva gologani pe „bătrân”; iar dacă la început l-au tachinat doar, îndârjirea cu care acesta se apăra a creat suspiciuni. L-au bătut până aproape de comă, luându-i toată agoniseala, spre marea lor surpriză – 10. 000 de dolari. Au dispărut lăsându-l aproape mort, nemaifiind găsiţi niciodată.
Nu ştiu ce a fost în capul tatălui meu ţinând atâţia bani la el. Nu ştiu dacă faptul că nu avea acte era suficient să îl facă să nu trimită bani acasă, dar ştiu că, dacă nu era Crăciunul, tatăl meu nu ar mai fi fost găsit în viaţă. A dat peste el omul  care îl angajase. L-a găsit pe tata agonizând şi doar o minune, plus credinţa sa că ne va mai revedea vreodată l-au făcut să iasă din comă, după câteva zile. În timpul ăsta noi nu ştiam nimic. El nu suna, vreun cunoscut nici atât; timpul trecea amar şi dureros, iar mama era o Penelopă care nu ţesea pânză ci doar speranţe că bărbatul ei trăieşte. Orice i-aş fi spus, chiar de moarte, ea credea în ideea că sigur se va întâmpla o minune.
Minunea a venit, dar nu cum ne aşteptam noi. La un an, aproape, timp în care, ruşinat şi cu minţile rătăcite, nu s-a lăsat până nu şi-a strâns suma la loc. Doar că îşi învăţase lecţia. I-a trimis puţin câte puţin acasă prin diferite persoane. Neîncrederea lui se sfârşea acolo unde trebuia sa aibă încredere, vrei-nu vrei.
Ah, dar telefonul! Telefonul acela dat după aproape un an, miracolul şi minunea aşteptate de mama, avea tot parfum de Crăciun şi aer de credinţă autentică între doi soţi legaţi cu fire invizibile de iubire, dar cu hotărâri ce le vor marca vieţile chiar şi după ce s-a produs, într-un sfârşit întâlnirea lor, tot într-un ceas de iarnă. Niciodată Crăciunul nu a mai fost liniştit. În fiecare an erau lacrimi, iar în cameră plutea miros de brad şi amintiri dureroase, presărate cu iubire. Mâinile celor doi părinţi ai mei se întâlneau  în siguranţă, în sclipiri de îngeri trimişi să-i reunească, ca răsplată pentru o femeie care credea în bărbatul său până la capăt.
Acum, în schimb, pentru noi, când casa se umple de miros de cozonac, brad şi sarmale, lumânarea pe care o aprindem pentru tata are mirosul unui Crăciun în care l-a iubit Dumnezeu cât să ni-l mai dăruiască o vreme.
 Nu totdeauna Craciunul e liniştit şi plin de belşug sau cu oameni aproape, pentru mulţi dintre noi, dar cu siguranţă are aceeasi semnificatie a iubirii şi speranţei dăruite  şi depinde de noi cat putem aşeza in inimi din aceasta iubire. Acum ştiu asta, dar n-am ştiut-o totdeauna. Vă doresc zile de poveste! La mulți ani!

octombrie 2013, Crăciunul tatei

Postarea participa la Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela. Tema este Parfumul credintei si a fost propus de Diana.

68 de gânduri despre „Crăciunul tatei

  1. Sufletul s-a înfiripat într-un condei luminat de iubirea și credința în bine și iubire…Doar așa a putut fi scrisă povestea. Povestea…ce spun eu?! Bucata de viață, de trăire cumplită, profundă, cruntă, dar o trăire plină de iubire și speranță, de imensă căldură. Când a murit tatăl meu, brusc, fără să fi fost blonav sau spitalizat vreodată, cerul s-a surpat și m-am simțit cea mai orfană ființă din lume, poate pentru că, deși aflată la casa mea, nu-mi imaginam mâinele fără părintele meu. Trăiam o milă incredibilă,dar tu știi, ai trecut prin acele clipe agonizante, când te-ai întrebat dacă l-a durut… Când încerci să îți imaginezi durerea simțită atunci când inima, care în copilăria cu război suferise de pe urma malariei, n-a mai fost în stare să reziste și a fost sfâșiată, pentru că tata, asemeni tatălui tău, a vrut să facă mai mult pentru noi, dar nu i-a (mai) reușit, și tot asemeni tatălui tău, n-a încetat să aibă încredere în forțele sale. Tatăl tău a suferit nedrept, enorm, iar voi, așteptâdu-l cu teamă, poate și mai mult. Credința în revenirea lui a fost scânteia care i-a luminat drumul. Doamne, ce poveste, Adriana dragă, cutremurătoare, mă înclin în fața unei asemenea vieți și a memoriei unui OM care , în suferință, a avut credința nestrămutată în revederea celor dragi. Cu orice preț. Un mare și curajos om. Gestul tău e sublim, vine în memoria părintelui tău, care te-a iubit enorm. În parfumul dulce al Crăciunului, cald și dumnezeiesc.Mă plec cu respect, Adriana dragă!

  2. Adriana, ce poveste rascolitoare ne-ai adus azi! Cunosc bine povestile acestea, traite printre emigranti. Stiu cat e de greu sa fii departe de casa si de cei dragi si stiu cum muncesti ca strain, pentru cativa banuti pe care ii trimiti acasa. Ma gandeam la tatal tau cata determinare trebuie sa fi avut incat sa inceapa sa adune bani din nou, dupa ce a pierdut totul si a fost la un pas de moarte. Cat de mult v-a iubit daca a avut taria sa se intoarca de la granita vietii si sa mai fie o vreme sprjinul vostru! Asta este viata si clipele ei de fericire. Iti multumesc pentru povestea aceasta minunata, cu parfum de Craciun.

  3. Tata a mai avut cumpene, tot la graniţă intre viată şi moarte, in alte timpuri şi mai grele şi tot printre străini. Dacă aş mai scrie ar fi deja prea mult. De fiecare dată reusea să se adune şi să se refacă. Săgetător ca zodie, era omul pe care îl dădeai afară pe uşă şi-ţi intra pe geam. Sora mea îi moşteneşte determinarea. Ea e un foc viu.

  4. Mirela, am evitat să evoc această parte a vieţii noastre din anii nouzeci şi…
    Tata s-a stins în 2007. Ne-am mai bucurat de el o perioada …acasă. Nu a mai fost la fel, Crăciunul, cel putin, il petreceam printre lacrimi şi amintiri, şi acum mi se părea nedrept să sintetizez o parte profundă din viata noastră in câteva randuri. Cumva am reusit. Recunosc ..că scânteia a pornit de la Alexandra Ali, care scrisese despre ingeri, şi mi s-a produs declicul. Mi s-a părut cel mai bun moment pentru a o scrie şi a-mi face intrarea prin PARFUMUL CREDINTEI, in clubul parfumat. Am bănuit că s-a închis, asa că gestul tău mă onorează şi mă face să cred că instinctul mi-a spus de bine până acum. Văd că părinţii noştri au avut alte trăiri, chiar şi ghinioanele şi dezamăgirile comune unor vremuri nedrepte. E bine că noi, cei rămaşi, ne purtăm amintirile ca pe nişte icoane, semn că sacrificiul lor nu a fost în zadar. Tata a mai trecut prin cumpene, şi tot departe, dar aceasta a rămas rana cea mai vie, răscolită la fiecare Crăciun. MAMA, in schimb…a fost martira in povestea asta. A stiut şi crezut in el; a iertat şi i-a înţeles şi neînţelesurile, a fost completarea lui chiar dacă, de multe ori, nu pricepea nimic din hotărârile lui, uneori egoiste. Sunt mândră că am putut scrie povestea şi-ţi mulţumesc…din nou. De acum voi scrie poveştile în termen. Promit!

  5. Ai rascolit si la mine, ceva ce am trait si eu pe propria-mi piele, ca si mama ta. Numai ca ,,personajul'' meu nu si-a invatat lectia si…s-a ales praful de tot. Fiecare avem povestile noastre… Eu am ales sa le ascund intr-un sertar al sufletului.

  6. Cred ca romanele si filmele sunt nimic pe langa ceea ce se intampla in viata. Tatal tau, Adriana, tatal a avut puterea sa nu se opreasca find condus de iubirea pentru voi. Acesta este un exemplu de ceea ce poate face iubirea. Ma plec in fata acestui om cu umilinta si cu respect. Numai cine trece prin astfel de situatii poate intelege ce este in sufletul unui om departe de casa, supus pericolelor la tot pasul si nesigurantei zilei de maine. Nu pentru el s-a zbatut, ci pentru voi, familia lui. Nu pentru el a luat-o de la capat, ci pentru voi. Demnitatea lui de sot si tata nu i-a permis sa vina acasa un infrant. El a fost un invingator si va ramane asa pentru eternitate.

  7. Adriana, trebuie sa scrii povestile acestea, chiar daca sunt rascolitoare. Pe de o parte vor iti vor da un sentiment de liniste si impacare sufleteasca pe de alta parte, sunt minunate pilde de viata pentru noi si poate, cine stie, le pui intr-un volum.

  8. Cât a trăit tata, sentimentul meu a fost că e ICAR. Mereu pus pe zburat şi spre aripi frânte. Dar , nu ştiu cum, din hăul ăla, din care credeam că nu va mai fi loc pentru mâine izbândea. El ne-a pus pe picioare, ca să zic aşa, chiar dacă, de asculta putea trăi şi EL mai liniştit şi fericit. Avea un dar de a strange bani, şi de a investi repede in ceva, dar când gândul rău il domina, se alegea praful cum spui. Aici a fost rolul decisiv al mamei, a cărei vieţi şi azi ….pare trăită de altcineva, nu de ea. Dar asta a fost.

  9. Ochii imi sunt permanent în lacrimi şi durerea revine apăsător. Greu e să faci din viaţa ta ….lucruri cunoscute. A trăit cât zece, dar a suferit cât o sută. Iar eu nu pot scoate asta. Ambiţia, caracterul şi dorinţa de a reuşi pe unii oameni îi stapanesc până in ultima clipa a vietii. Asa a fost tata. Multumesc.

  10. Cred că ai sintetizat perfect. Nu se putea întoarce precum un înfrânt. Dar să-ţi duci durerea un an, singur, fără să cauţi alinare, asta a fost mai presus de intelegerea noastra. Când am aflat a fost şi mai tulburator. Il rugam sa se intoarcă. Nu vroia. Iar cand a facut-o …pentru el nu a mai fost nimic …la fel. 4 ani risipiţi, ziceam noi. 4 ani complecşi…spunea el. Ehehe…

  11. In mine se dadea o lupta crancena citind… Pe de o parte as fi devorat fiecare cuvant, pe de alta parte m-as fi oprit la fiecare cuvant pentru a varsa o lacrima amara pentru suferinta voastra, a tatalui tau, a lumii in care suntem nevoiti sa traim. E atata durere in randurile tale, incat ma doare si ma sfasie!
    Durerile familiei mele au fost de alt fel, insa tot de nemasurat in vorbe… Nu stiu daca sunt in stare sa le pun pe foaie. Inca nu mi s-au vindecat ranile…

  12. Cu mare onoare am redeschis tabelul, și o voi face de câte ori va fi necesar, pentru prieteni. Cuvintele stau adesea mărturie și veșnică pomenire, aici pot folosi clișeul pentru că suntem pe sacrul teritoriu al credinței. Știi, păstrând proporțiile, pot spune că modesta mea scriere despre Hatshepsut vine să spună că numai cuvintele noastre o pot reabilita pe această mare femeie și mare nedreptățită a istoriei, nedreptate izvorâtă din invidie și teamă. Așa că e bine să folosim cuvintele, tăcerea nu e întotdeauna din aur. Te îmbrățișez!

  13. ….eu îţi voi recunoaste sincer…că nu ştiam nici de vreo nedreptatire a istoriei, nici de Hatshesput, nici, cred, despre multe alte lucruri despre care vorbeşti tu. Asta înseamnă a aduna informaţie dar a le împărtăşi cu noi, cei mai puţin avizaţi. Mă întreb ce am făcut eu în aceste 6 luni de nu m-am rătăcit decât arareori prin poveştile tale? Recuperez.

  14. Vienela, povestea se repeta cu tata. Mai am una crancenă, dar greu de redactat, cum spui; fără pierderi materiale dar cât pe ce să fie. Plus zecile de episoade pe care ni le-a oferit tata întru călire. Poate asa înţelegi mai bine şi firea mea. Am luat de la el zbuciumările şi căutările. Sanda a luat dârzenia, umorul şi stapânirea de sine. Rănile nu se vor vindeca nici prin scris, dar mă fac să le văd altfel. Parcă adăugând aerul ăla de poveste nu mai sunt atât de dureroase. Realitatea a fost copleşitoare. De asta de multe ori ne-am purtat ca niste bărbati in piele de femei, si eu , si sora mea. Asa primisem semnalele…

  15. …adi ce m-ai rascolit …. povestea tatalui tau… voi … mama în asteptare … doamne câte eforturi si câta îndepartare de cei dragi pentru „un mai bine” … mai întors în aminitiri … îmi amintesc perfect …era plecat des „în strainatate” !!! uf … adi … stii nu ??? te ador

  16. Tata a fost promotor. Intr-o perioada când oamenii ca el erau condamnaţi că nu se multumesc cu putinul ce-l primea de la stat. Nu se multumea. Era un vizionar şi vroia ca noi sa avem o casa fără să fim nevoite sa cersim in lumi straine chiar si un loc de munca. Era nebun in fata celor care veneau de la munca la ora 16. După Revolutie, cand multi au avut soarta lui, s-a imputinat Romania. Dar tata avea niste ani, si cum povesteam, a arătat că nu avem voie sa devenim infranti. Eu la nivel teoretic îi semăn. Practica mă omoară. De asta vă admir eu pe cei…pribegi, indiferent cât de bine sunteţi ancorati in strainatate. Doar voi stiti cât de greu poate fi.

  17. Adrian, când nu poţi scrie nimic e suficient să ştiu că ai trecut pe aici. Aceasta nu e o încă poveste tristă, e o poveste pe care nu credeam să o pot scoate la iveală cumva. Am scos-o datorită Alexandrei Ali, şi a postarii ei din clubul parfumat. Culmea, acum nu am deloc tristete ci mă uit cu admiratie in spate. Păi, eu cad şi dacă am vreo problemă inchipuita. Nu-l mostenesc deloc pe tata.

  18. Impresionant… Frumos, poveste de viata extraordinar de bine scrisa. Frantura de viata, scanteie. Soc, viata. Cred ca toti trecem intr-un fel sau altul prin astfel de incercari. De iesit insa… iesim altfel, transformati.

  19. Atata emotie transmite scrierea ta, atata zbucium si atata durere, dar si atata fericire ca v-a fost daruit din nou. Ai cinstit memoria lui atat de frumos. Il mostenesti desigur. Ai forta lui, rabdarea lui, hotararea lui.

  20. Ma bucur ca am reusit sa ajung la tine chiar azi. Ma bucur nespus pentru ca vreau sa te imbratisez si eu pentru curajul de a asterne aceste randuri dar si sa-ti sterg lacrima aceea interioara care stiu, inteleg ca nu se va usca vreodata. Ai avut un parinte deosebit, un om care v-a iubit mult si care cred ca de undeva, de acolo dintre stele, va vegheaza. O poveste-omagiu extraordinara. M-a coplesit.

  21. Iuliana, un salut şi un te iubesc face mai mult decât toate vorbele din lume. Ştiam că vor veni şi oameni care vor pleca în vârful picioarelor de aici. E firesc, aş spune, desi eu zic: nu e o incă poveste tristă. E povestea liant a familiei mele. Grea, recunosc dar cu forţă în ea.

  22. Revoltă. Asta simt. Indiferent că părinţii tăi au avut înţelepciunea de a trece peste această experienţă păstrând doar ceea ce era bun şi frumos în ea, eu tot revoltă simt. Sunt oameni care nu merită să treacă prin aşa ceva.

  23. Cine şi-ar fi dorit, Dan! Multe lucruri s-au schimbat de atunci, şi multe a schimbat în noi experienţa asta. Dar unii oameni aleg să trăiască pe sârmă. Asta cred …acum. M-am revoltat şi eu. Şi cred că…e cel mai bun cuvânt, dacă recitesc ce am scris. Dar nu o voi face. Am tulburat destul somnul cuiva. Mulţumesc că te-ai oprit azi …aici.

  24. A inceput diferit. Sora mea când mi-a distribuit povestea a fost cu gândul tot la tata. Eu l-am scris cu gândul la amândoi. Greu să fi trăit aşa ceva şi să faci ca lucrurile să rămână bune pentru toţi. Ne-a schimbat experienţa asta pe toţi. Multă vreme nu s-a vorbit despre ea cu nimeni. Doar noi în casă …alungam demonii şi adunam firele intr-o poveste continuă despre o familie imperfectă dar cu iubiri perfecte. Asa cum erau. Multumesc, Elly. Asta e debutul meu in clubul parfumat. Asa a fost să fie!

  25. M-a emoţionat foarte mult textul tău! Se simte întotdeauna când cuvintele sunt împletite cu ajutorul amintirilor şi nu sunt doar un rod al imaginaţiei. Superb!
    Un weekend plăcut!

  26. Multumesc pentru cuvinte şi vizită. In general scriu despre trairi şi lucruri reale, ceea ce e cu două tăişuri. Poţi plictisi, ca o muzică unde doar cuvintele se schimba, sau poti avea nevoie de mai mult text ca să-ţi explici exact sentimentele. Povestea asta e ascunsa in mine de mai mult de 15 ani. Acum a iesit. Dacă ti-a plăcut mă bucură enorm.

  27. Bun, desi esti ultima din tabel, est prima la care am ajuns acum in mijlocul noptii. Mai bine asa,ca sa nu vada nimeni (din casa) lacrimile mele. Uneori cred ca e bine sa „golesti” sacul amintirilor dureroase pentru a exorciza durerea. Nu spun ca nu vei mai simti durere, doar ca trecerea timpului, familia si prietenii o transforma – zic eu, care, la fel ca si tine, mi-am pierdut tatal. Chiar azi se implinesc 4 ani de atunci. De aceea zic asa: sa fie si el un inger in viata ta asa cum e si tata pentru mine; mama ta e o femeie incredibila asa cum (sper) sunt toate mamele; as vrea sa-ti alin durerea cumva, pentru ca stiu cum e, dar nu-mi pot gasi cuvintele, doar atata: Esti o persoana speciala!

    PS: imi cer scuze de intarzierea vizitei mele, dar nu a mai tinut de mine (mama in spital, orasul in sarbatoare si e extrem de greu de ajuns dintr-un capat al lui la celalalt fara nervi si ore pierdute pe drum) …dar mai bine mai tarziu decat niciodata. 😉

  28. Întârziere? Păi, tu ai fost aici de la început, pentru că nu aş fi avut inspiraţia să scriu „Parfumul credinţei” dacă nu te citeam pe tine. De acolo mi-am luat seva şi mai apoi am adus la lumină povestea aceasta. Multumesc pentru exemplu, pentru vorbe şi sper că prin trecerea timpului să mai estompăm din dureri. Din nefericire e cumva posibil, pentru că cele din real ne abat atentia. Un gând pios trimit către tatăl tău, şi unul plin de optimism către mama ta ce atata nevoie are de sănătate. Mi-ai făcut ziua frumoasa. Plus că, nici eu nu ajung la toată lumea din tabel…la timp. Abia mă deprind, fiind prima mea participare. O îmbrăţişare…pentru tine. Multumesc.

    1. Cu adevărat. Eu acum nu mai vreau sa petrec nicio clipa cu tristete, ci doar cu recunostinta si bucurie in suflet. Iţi doresc numai bine, Adelină, Adelină…omul zâmbetelor mele virtuale!

  29. As vrea sa scriu atat de multe, dar cuvintele imi par prea sarace dupa ce am citit povestea ta. Craciun fericit Adriana, asa cum ar trebui sa fie, cu liniste si pace in suflet si in gand! Te imbratisez cu mare drag!

    1. Mă onorează comentariul tau şi mă bucur ca in febra pregatirilor de Craciun ai gasit timp pt povestea mea. Acum a trecut timpul peste ea, dar inima aia stransa ramane. Eu iţi doresc sa ai zile minunate alaturi de baietelul, iubitul şi toti cei dragi tie şi sa izbândesti in tot ce faci! Craciun fericit!

  30. O poveste adevărată e întotdeauna cea mai frumoasă dintre toate poveștile. Crăciunul tău să fie așa cum toți ne-am dori, un Crăciun de poveste! Sărbători cu bine, Adriana! 🙂

    1. Multă vreme am scris doar poveşti adevărate; apoi am schimbat registrul că ieseau la vedere doar cele marcante. Tie iţi mulţumesc pentru multe, pentru frumos, inspiratie, pentru faptul că niciodată, in afara de momentul de inceput, nu m-ai mai facut a fi curioasa cine esti tu ca persoană privata. Mie imi e suficient cuvantul tau, curgerea aceasta din şi catre tine şi imi doresc sa ai doar bucurii şi zile minunate, alese ca tine! Craciun fericit!

    1. Noi doi comunicăm cumva, sa stii. Am deschis laptopul de 20 minute şi gandul meu era catre tine. Cand ti-am văzut mesajul, am zâmbit. Craciun fericit, Mugur, cu lucruri tihnite, calde şi raspunsuri frumoase in suflet la orice intrebare pusa sau nepusa. Ai tot respectul şi admiratia mea! La mulţi ani!

      1. Articolul tău aștepta de ceva vreme, dar abia acum m-am învrednicit să-l citesc. Probabil că trebuia să fii și tu pe aproape .

        Prea tare mă ridici în slăvi cu vorbele tale frumoase! Știi că mă faci să mă roșesc?

        Am să trimit către tine toate gândurile mele bune!
        La mulți ani, Adriana!

  31. Spun atit: am trecut pe aici, doar ca sa stii ca am trecut. Atit.
    Restul e viata, Adriana, e lectia de supravietuire care ni se preda de fiecare data. Azi m-ai dascalit tu, prin amintirile pe care le ai. Si multumesc.

    1. Multumesc, Mala! De Crăciunul ăsta i-am spus tatei că nu am uitat durerile lui. Tare il durea cand i se părea că minimalizăm povestea lui, desi noi tot ce ne doream era măcar un Crăciun în care el să nu mai retrăiască acel episod. Acum…e poveste totul și ne zbatem noi, și încercăm să nu uităm. N-am avea cum, dar asta e altă poveste

  32. Nu e prima dată când citesc aceste rânduri dar pe măsură ce am descoperit mai multe amănunte din viaţa ta nodul din gât a devenit din ce in ce mai mare și mai dureros. E atâta nedreptate pe lumea asta și e așa de groaznic să-i faci față cu neputința de a schimba ceva…Poate că dacă nu ați fi fost voi,cei trei îngeri de acasă, tatăl vostru nu și-ar fi revenit. Atunci voi i-ați redat viața, acum el vă dă puterea de a merge mai departe. Sunt convinsă că de acolo de Sus e tare mândru de fetele lui și vă ocrotește când viaţa vă pune la încercare.

    1. ..sunt convinsa de fiecare cuvant pe care l-ai scris aici. Tatei i-am dat putere noi, dar tot noi l-am facut sa plece, cred eu, desi eram pe picioarele noastre, femei in toata firea.

  33. Privind fotografia tatalui tau,m-a frapat asemanarea aproape identica cu socrul meu,iar descrierea tragediilor prin care a trecut,sacrificiul de care a dat dovada riscându-si propria viata pentru cele trei fiinte iubite ,darul primit de la Dumnezeu,au facut din el un martir sacrificat pe altarul iubirii neconditionate,un erou plecat ‘acasa’ la odihna binemeritata ,viu pentru eternitate în inimile celor ce-i pastreaza amintirea cu evlavie si dorul de REVEDERE !
    Un om autentic,este acela care-si cunoaste identitatea si rolul pentru care exista în aceasta dimensiune relativa capabil sa treaca prin viata cinstit respectându-si principiile libertatii constiintei neinfluentat de sistemele si principiile impuse de injustitia umanismului nedreptatilor politico-economice-sociale ce apasa din ce în ce mai dureros peste poporul român si nu numai.

    Eroii sunt,oameni puternici ca o stânca,
    Iar tatal tau a fost erou,învingator !
    Iubirea l-a eliberat din noaptea adânca,
    Prin voi,acum e mai …stralucitor !

    Cuvintele ce-i sunt azi dedicate
    Si amintirile ce dainuesc în cer
    Sunt scrise cu iubire,expresii delicate
    În cartea amintirilor miraculos mister.

    Ramân pe veci în inimi nobile, curate,
    Sunt ‘carti’ eterne,care-n veci nu pier.
    În care toate faptele ne sunt marcate,
    Iar cei ce au iubit,ramân pe veci în cer.

    1. ..as vrea sa cred ca eroul meu chiar se vede ca e erou și nu doar o alta poveste trista de viata. Tata a facut alegeri care l-au costat, greu imi e sa traiesc vreun Craciun fara sa ma gandesc la povestea asta.

  34. Dureros crăciun, dar înca o dovadă că naşterea are loc prin durere. În cazul tatălui tău şi renasterea s-a săvârşit prin durere. Poate mai mare, că durerii fizice i se alătură durerea sufletească şi nu doar a lui, ci şi a voastră.

    1. Da, a fost greu, insa de fiecare data, si acum de cand el fizic nu mai e, ne ingaduim un moment in care inca suntem recunoscatoare pentru ce a mai ingaduit Dumnezeu sa traim…după acel an. Va doresc un Craciun fericit cu bucurii alese!

Lasă un răspuns