Mărgăritare versificate

Doar un poem. Și atât

eu7

Habar n-am de ce mă simt atât de învinsă, uneori,
De ce las să mă legene vorbe arse cu smoală,
De ce mă uit către cuiburi părăsite de Dumnezeu
Si de ce îmi plâng neputințele în gânduri care tac.
De ce mi-e frică de zgomotul lor și nu știu
Cum să mă-ntorc în mine însămi,
Așa cum știam s-o fac odată, pe vremuri,
Când vorbele erau cuvinte și cuvintele vorbe,
Si nu se amesteca scrisul cu graiul,
Nici litera cu sunetul,
Zădărnicind comploturi de nepotrivire
În inimi reci, în suflete obișnuite,
În treceri fără tumult,
Când se separau, firesc,
Apa și uleiul, grâul și neghina.

Fă-mă, Doamne, neghină!
Lasă grâul celuilalt, dă-i lui bogăția!
Mie dă-mi doar, sprijin, un alt fir de neghină
Si-o binecuvantare!
Habar n-am de ce mă simt învinsă, uneori,
Cand din neghina sufletului meu
Am scos atâta iubire.
Mă iartă!

neghina

 

7 gânduri despre „Doar un poem. Și atât

  1. Doar încă un poem așa cum numai din dăruirea ta pentru cuvânt se poate naște. Nu va fi și ultimul, va mai veni unul, și încă unul, și încă unul, până când pagină după pagină, volum după volum , îți vei umple biblioteca vieții.
    Unde încă este Dumnezeu și iubire, nu există”a fi învins”.

    1. Total de acord. Invins esti doar daca lasi lucrurile rele sa sape temelia. As fi incercat sa folosesc in loc de invins cuvantul ….teamă, dar mesajul era altfel. Iubesc poemul asta și pe tine te imbratisez cu drag, cu zambet, caci e ziua zambetului

  2. Nu te lasa golita de iubire,
    nu risipi ‘comorile’ în vânt .
    Nu arunca margaritare,
    la cei ce le framânta,prin pamânt !
    Pastreaza-n ‘odaita’ cea de sus,
    când stai în partasie cu Isus,
    IUBIREA care-a stat pe cruce sus,
    Cea care-n suflet pace ti-a adus !
    Nu te goli de-a Ei valoare
    decât atunci când ai în plus.
    Caci,rastignita de ai fi,ca si Hristos,
    golita de IUBIRE,ce folos ?…

    1. ..probabil ca niciunul. Dar măcar pentru un poem …mai pot prinde cuvinte în șirag, nu? Altfel, as vorbi prea mult….in somn, de la atata nescris.

  3. Nu ești învinsă, numai tristă, că lucrurile merg pe alt făgaș decât credeai tu. Asta nu semnifică nici rău, nici bine, ci doar că viața merge înainte, pe al său făgaș. Te vei trezi într-o dimineață, sau poate într-o seară, că te simți învingătoare, iar atunci vei uita sentimentul de azi.

    Dumnezeu hrănește și grâul, și neghina, și vulturul, dar și puiul neștiutor, ce nu știe încă a zbura.

    1. ..de asta am numit aceste versuri „doar un poem”, pentru ca nu mă simt nici invinsa, nici trista, dar pot scoate dintr-o stare știută candva…niste idei ambalate in frumos.

      Si da, Dumnezeu hrăneste orice ființă, lucru și scoate frumosul din noi.

Lasă un răspuns