Mărgăritare-profil

De vorbă cu inima

love_heart

Mi-am pus palmele pe inimă direct. M-am speriat tare, prea tare și am rămas privind în gol. Nu știam ce inimă mică am. Nu știam că nu funcționează  ca o inimă normală. Am simțit cum am tresărit la gândul că pot fi doar o trecere. ”Ei, cum să fiu o trecere, doar? Eu vreau să-mi fiu pilon, să nu-mi urnesc fricile și spaimele și să le ascund sub șapte lacăte!” Inimii nu i-a plăcut ideea și s-a făcut și mai mică. ”Mai mică de atât? i-am zis; Păi, cum mai fac eu față oamenilor?”
-Cu restul trupului, cu fiecare celulă, lasă inima sa se odihneacă puțin! Destul că  o chinui cu nesiguranțe și vârtejuri de sentimente. Te-ai bucurat pe ascuns, ai trăit pe ascuns, ai spus cuvinte tăcute, le-ai dăruit, ți le-ai luat înapoi, ai dat iar, ai simțit că nu mai sunt ale tale,  uitând că ești la liber; ai dezamăgit, ai alungat oameni, ai  îndepărtat ochi buni, ai chinuit, m-ai chinuit! Acum, lasă-mă! Caută în tine, în altă parte, în alte locuri!, mi s-a părut că aud, adâc în mine;
Păi, sunt obosită; nu crezi că era mai bine cu impulsurile tale? Cu emoțiile și tremurul din corp?
-Crezi asta? Păi, nu ți-am dat până acum? De  ani întregi îți ofer, constant, iubire pentru cuvânt și tu cum te-ai comportat? Cu haos, cu degringolade și asimptote amare? Cu reveniri și plecări? Nu ți-ajunge că ești fugară în tot? Trebuia să alungi și frumosul! Tu nu poți fi profesor, tu nu ești om-lecție, tu nu ești decât o curgere! O nesiguranță! Și ai uitat asta! Acum, nu te mira că-s mică. O vreme nu mai încap prea multe. Doar esența!
-Deci îmi păstrezi esența?
-Hmm, iar nu ai imaginație. Tu n-ai făcut inima să fie mică; era mică. Tu nu știi cuvinte, ele te știu pe tine. Tu nu poți împărți, ești egoistă din naștere și nu te mira, nu e tocmai rău asta, dar tu uiți mereu că nu poți da mai departe, nefiind dotată genetic cu acest lucru; și tot încerci sa oferi, să te oferi, chiar când habar nu ai cum să faci asta și nici nu vrei, dacă e să fii sinceră. Și să știi că ceea ce înveți singur e mult mai valoros, așa că încetează! Ce iese, mă rog, din frământarea ta?  Ah, acum intelegi?
-Si dacă nu inteleg?
-Atunci nu te mira că mă fac mai mică. Mă apăr…de tine. Tu esti dușmanul meu! Cel mai mare dușman.
-Aș putea să fac ceva? Sa devin mai bună, mai generoasa, mai sigură pe sine?
-Da, ai putea. Sa accepti cine esti. Si nu mai explica lumii că nu esti asa cum te vede fiecare. E dreptul ei. Tu fii doar tu. Plangi cand gresesti, roagă-te să intelegi, iubeste și crede in tine, nu te mai risipi și vezi doar ce poți face. Atata poti. Nu inseamna ca nu iți poți depăși limitele, dar fă-o fără să mă faci să tremur, fă-o ca și când asta faci mereu. Cu timpul te vei obișnui, iar dacă vezi că nu-ți iese, revin-o la matcă. Îți va fi bine să te simți iar tu. Oamenii te vor uita iute, mai iute decât crezi, și nici nu vor recunoaște ceea ce recunoști tu…propria vină. Ah, și bucură-te de prăvălia cu vorbe. E a ta, cu stângăcii și frumuseți, cu tot ce ai adunat de mai răsfoiesc unii-alții într-o lume în care se citește doar pe fugă. Ești norocoasă. N-o mai abandona. La cum te știu eu, chiar ai putea-o face. Iar dacă  vrei să faci asta vreodată, să nu  ameninți, de parcă ai fi un sinucigaș nehotărât aflat pe acoperișul lumii dornic de atentie! Fă-o și gata, treci la alt nivel. Apropo, știi că a vorbi singură e semn de….
– ……. de nesiguranță?
-Iar începi? Tot cu ne…, dar nebunie i se spune! Hai că am vorbit destul, m-am ambalat și uite acum mă umflu în pene. Si ia-ți mâinile de pe mine! Nu mă mai încorseta! Întoarce-te când ai ceva de spus sau de făcut. Ești prea obosită. Eu nu sunt. Si am treabă, multă, cam cât ar avea și o inimă mare. Acum pricepi?
-Pricep…
Dar cât timp oare?

10 gânduri despre „De vorbă cu inima

    1. Ce frumos sună „pentru că și ea te trăiește”. Tocmai despre asta e vorba aici, despre cum mă risipesc in tot felul, uitând să păstrez adânc in mine ce am obținut prin exercițiu și cunoastere. Mulțumesc, Suzana! Să avem un Decembrie deosebit!

  1. Inima ta are dreptate, Adriana! De ieri mă frământă un gând, am vrut să-l las ca răspuns la o altă poveste de-a ta. Cât timp mai există cineva, și mă refer aici la Laura, care gândește la fel ca mine și care te vede așa cum nu vrei tu să fii percepută, cred ar fi momentul să te privești și tu cu alți ochi. Poate că nebunia e la mine, dar te rog să ne accepți și să ne primești sentimentele așa cum vin ele, fără a ne determina să simțim altfel. Nesiguranța? Face parte din tine, nu te va părăsi, va trăi cu tine toată viața, dar nu o lăsa să te domine ,poți să o îmblânzești cu o doză mare de încredere în tine. Egoistă? De câte ori am cerut și nu mi-ai dat ce am vrut? Cuvinte? Da,e de ajuns. Mi te-ai oferit în cuvine, în cuvinte alint, în cuvinte dor, in cuvinte încredere, în cuvinte iubire, in cuvinte mângâiere. Ce să-ți dorești mai mult? Treci peste ultimele luni de frământări, ieși din ascunzătoare, rupe lacătele. Lipsa stimei de sine nu trebuie să fie la tine, alții ar trebui să-și facă mustrări de conștiință și nu-și fac, lumea poate trăi și fără astfel de zbuciumuri. Pot trăi astfel.Tu nu poți. Ești ca o carte deschisă în care se citesc ușor dezamăgiri, împliniri, iubiri. A trăi pe ascuns nu e o soluție și nu-ți stă în fire. Strigă! Nu tu m-ai învățat că strigătul te eliberează, că îți aduce oamenii aproape?
    Inima ta atât de mică dar atât de încăpătoare! Ai grijă de ea, Adriana, dă-i ce-ți cere, nu o lăsa să devină de piatră sau să plângă mereu. Si dă-i cuvinte ca ea să le așeze aici!

    1. Am înțeles demult cum stau lucrurile. De data asta nu mai am frământări ci doar exerciții de imaginație de dragul cuvintelor. Am introdus oboseala ultimelor luni și frământările obținute din decizii proaste, dar deja le-am asimilat și trimis mai departe în lucruri constructive. Am mai inteles, in ultima vreme, ca tot ce obtii cu atata greutate in mai bine de doi ani de zile trebuie pastrat cu sfințenie, pentru ca e munca mea, arderea mea, darul și priceperea mea. Fără să conștientizez, mi-am încălcat regulile și am dăruit ceva ce nu era de dăruit, chiar dacă nu dezvolt eu prea mult subiectul. IN sticle mici stau esențe deosebite, trebuia sa trec prin cateva lucruri saconștientizez ca am ceva special. Mulțumesc, Nico! Pentru tot!

  2. inima, știu îs cât se poate de rațională acum, are trei sute de grame. oricât de mare sau de mic este omul. restul ține de om sau de Om.
    să vă fie bine.

    1. …mda, 300 grame și un infinit de senzatii și trăiri. Azi mi-am permis un exercitiu de imaginație personal. Ca-s om sau Om, nici nu contează. Tot la fel suferi, dar altfel…recunoști. Numai bine și ție..

        1. ..asa simți? nu vorbeam decat de faptul ca fiind vorba despre mine, comparatia sau generalizarea nu imi era permisa, in mintea mea. Iar de la om la Om e o diferență de literă dar prea mare gândul că mi-aș putea permite să spun ..despre mine care mă reprezintă, și după cum văd…e ușor să greșim..

Lasă un răspuns