Inimi cu cheie…

Inima știe prea bine ce-i cu ea și ce strecoară,
Ce-arhivează sau albește, sau ce face de ocară;
Cum adună și pe unde, cât mai are spatiu-n ea,
Noi tot credem că-i ajunge, însa dilată cumva
Tot cuprinsul ei cel magic, de Dumnezeire atins, 
Cat sa prinda Universul într-un sambure rodind
Si sa spuna, tuturora, că de leac nu e nevoie,
Cat ne-aflam intru iubire si-nvartim, incet, de cheie…

însă…

…de-ar fi simplu, cum ne place să sucim acum ideea,
Inima ar fi albita, și cu totii am avea cheia.
Unora le e chiar simplu, și nu e deloc degeaba,
Dar mai sunt destui ce-o joaca, mai ceva ca alba-neagra.
Nu e treaba mea, as spune, doar gandind la „nemurire”,
Pana una alta, sincer, o tratez doar cu iubire,
…cum tot spunem, de o vreme, chiar, acum, in ceas select,
multumind ca avem muză, și Ei ca ne bate-n piept!

….când conversatiile nasc poeme, îmi zicea om drag, deunăzi.  La minut…, am repetat  experienta cu o muză de pe facebook….

sursa: pinterest.com

De ești Seherezadă în verde crud poveste

Motto: De ești Seherezadă în verde crud poveste
Și daruiesti cuvinte in catifea de gând
Pe orice țărm te-ai duce, culoarea mi-ar da veste
Ca te alinți în vorbe luate cu împrumut!

*************************

Vezi tu, inimă plăpândă, ce te ascunzi, blând, în emoții,
‘nfometată de lumina cerului ce ne-a unit,
tu îmi știi pe dinafară și bătăile, și sorții
Ce s-au prins în cartea vieții, într-un ochi de zbor menit

Să îmi tulbure privirea din căpruiul ființei mele,
Să-mi amestece, în taine, solz de gând îngemănat,
Iar în lapte dulce proaspăt să ajungă să îmi spele
Nopți furate din uitare, zile-nveșmântate-n alb.

Vezi tu, inima sărată, jumătate sunt fugară,
De când lumea mă alungă pe un fir de busuioc,
Mă întreb de ce în mine vin iubirile ca-n gară
Și de ce alerg întruna când de fapt eu nu mă întorc,

Nu mă uit pe geamul lunii, nici pe-a cerului cărare,
Nu-mi întorc pașii frățește pe al ceții înțeles,
Nu-mi fardez chipul cu galben, nici măcar într-o-ncercare
Să devin, pentru o clipă, fata dintr-un soare imens.

Vezi tu, inimă păzită de o minte încâlcită,
Sub o vrajă surâzândă „în migdale de cuvânt”,
Pe o pânză de păianjen mă vreau astăzi adormită,
Să se rupă, brusc, magia, și de acum să nu mai fug,

Să rămân Seherezadă, cu povestea în poveste
Tighelită-n primăvara toamnei fără de contur,
Să-ți dau mir și să te bucuri, să îmi dai cumva de veste
Că mi-e viața rostuită pe un fluture din drum.

Și să zbor, cu zboru-n ochiuri de adânc prescris pe vânt!

Inimă să fii cu mine, inimă să-ți fiu râzând!

Dedic aceste versuri doamnelor mele care mă sustin mereu, doamne-toamne, cu ochi verzi, cu „sâmburi de migdale în înțeles”, cu inimile la vedere și  bucuriile în piept, cu parfum de primăveri întomnite. LOR.  Se vor recunoaște, cu siguranță.  Dar și tuturor celor care mă iubesc sau se simt bine printre literele sufletului meu. Vă iubesc

 

SURSA FOTO: PINTEREST

 

 

Mai bine un fluture să fiu….

Mai bine un fluture să fiu:

 

Eu nu mă strig și nici nu chem
Lumina cerului să-mi ardă,
Nu-mi pun durerile într-un ghem
Să se deșire-n altă poartă;

Nu îmi amestec bucurii
Cu oftaturi care torc povești,
Nu cred în lumea dintre vii
Că azi mi-ai fost și nu-mi mai ești;

Nu am căderi în colțuri albe,
Eu pic, adesea, în genunchi,
Și-n rugăciune viața-mi cade
Strângând minunile mănunchi

Îmi cântă îngerii pe umeri,
Dar eu aud un susur blând,
Nu te mira că într-o vineri
Îmi par duminici pe pământ!

Scad ploile din umbra-mi vie,
Mă scald în aur de cuvânt
Caci încă-mi e și o să fie
Iubirea sfântă legământ;

Și-n clipele de deznadejde
Mă strâng încet ca-n colivie
Și-mi pun, discret, mâna pe umăr,
Simțind puteri ce or să învie;

Si m-or aduce-n ceas de tihnă
Mi-or alunga nepotriviri,
Decât cu inima haină,

Mai bine un fluture să fiu!
Mai bine un fluture să fiu!
Mai bine un fluture să fiu!

 

 

 

 

Idee ce se vrea continuată – mult zgomot pentru nimic

Idee ce se vrea continuată – mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar

Eu scriu un cuvânt
tu-l citești cu partea din tine care vibrează;
eu mă mir de ce vezi;
observ cum îl rostogolești
fix în direcția aceea la care eu nu m-am gândit,
deși știu și eu toate sensurile lui,
dar tot sunt uimită de alunecările tale,

și de cum mă rătăcești în vorbe
deși, ieri, mă citeai doar într-o fotografie
sau nu mă descifrai deloc,
chiar dacă dădeai drumul unor reacții
care să mă facă să cresc,… ziceai tu.

Încet, am început să mă cenzurez,
să-mi închid silabele în cochilii,
să le împreunez greu și uneori prea atent;
să explic prea mult sau deloc,
să dispar cu săptămâna
visând că pot să dispar de tot;
să mă-ntreb dacă n-ar trebui
să mă scriu pe petale
sau nasturi,
aceia pe care-i uit a-i încheia,
(cum vă spuneam deunăzi),
de ajung toți, prea repede,
la buzunarul inimii.

În definitiv, nu e cazul să descifrez nimic;
o fac alții mult prea ușor
și așa aflu și eu
ce TREBUIA sau NU trebuia să desenez
în litere.

Idee ce se vrea continuată - mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar
sursa: facebook, Idee ce se vrea continuatăîntr-o altă idee – mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar