Mărgăritare versificate

Poarta vieţii mele

Ce poartă aşteaptă s-o deschidă cineva?
Ce ştie ea de vechi sau nu, ori poate da?
Ce simte cel ce atinge clanţa vieţii trecătoare?
Ce doruri prinde lemnu-ntre zăvoare?
Ce gând rămâne afară, dar trece peste poartă?
Cine e acel ce vine, cine e acel ce pleacă?
Cine de mine-ntreabă, bătând din poartă-n poartă,
Spunând în faţa porţii, la care te smereşti:
Te plac asa cum eşti!
Ca în poveşti!

 

poarta fermecata

 

9 gânduri despre „Poarta vieţii mele

    1. Cu siguranţă eu am multe astfel de porţi deschise spre locuri unde m-as simti mai bine decat in realitate. Deocamdată, insă, deschid portile blogurilor pe care le citesc şi porti de carte. E mai la indemână, nu?

    1. Tu deschizi multora, Hapi, cel puţin porţile bucuriilor simple şi ale frumosului, cu siguranţă. Eu iţi mulţumesc că imi deschizi şi mie poarta de multe ori. Te imbratisez cu drag.

  1. Mi-ai adus aminte de un citat „Uneori ne uităm atât de mult la usa inchisa incat nu o mai vedem pe cea care s-a deschis”.

    1. …da, dar cand poarta esti chiar tu, parca te și bucuri cand o poti inchide sau deschide in functie de cel care vrea sa-ti calce pragul. Tie iți multumesc, mereu intri cu gand bun și, mai ales, ma surprinzi…mereu.

Comentariile sunt închise