Sunt în vacantă. O vacanţă într-un loc unde casele îmi zâmbesc din particule mici de var şi obloane roşii mă privesc cu ciudă. Sau o fi ciuda mea că eu tot nu am astfel de minuni la casă? Nu cred. Pentru că obloanele roşii mi te-au adus pe tine sau, mai bine zis, o parte din tine pe care o admir şi o păstrez cu sfinţenie în inimă şi gând. Nu văd crăciuniţe la fereşti, dar văd muşcate multe, vesele, curgătoare, parcă cerşind atenţie şi admiraţie ad-hoc. Privesc spre ele şi mă gândesc că e ziua ta azi, că în copacul tău cu vise vor poposi multe urări, multe gânduri noi şi mulţi oameni dragi vor sta la umbra lui. Ce puţine îmi sunt cuvintele pentru tine, tu cea dragă, cea bună, cea generoasă, îngăduitoare cu noi, cea care ai pus temelia gândului bun virtual, cu iubire necondiţionată, instinctivă pentru care te admir. Tu, cea care împarţi frumuseţe şi amintiri ce parcă se împletesc cu ale noastre, din care mai ţâşnesc, măcar preţ de câteva secunde, hore ale copilăriilor noastre fermecate, eşti azi zâna macilor şi a florilor de salcâm, a margaretelor şi a spicelor de grâu crescute de-o schioapă. Pe toate ţi le dăruiesc, virtual, desi meritai toate imbratisarile reale ale lumii. Dar tu mă ierti şi azi, cum m-ai iertat şi ieri pentru tăcerea-mi. Te iubesc, Maria! Te îndrăgesc şi te admir, te vreau model şi pavăză, prietenă şi dor, reper şi gând bun. Eşti omul cel mai surprinzător pe care-l cunosc şi cred că ştiu ceva fete, şi nu numai, care vor susţine ceea ce spun. Să-ţi dea Dumnezeu drum curat, sănătate maximă şi succes nemăsurat, pentru că din el şi nu numai …adapi suflete cuminţi, uneori rătăcite sau poate doar oameni care vibrează la fel. La mulţi ani şi să ai o zi binecuvântată!
Lună: mai 2014
O zi la stână
Cer albastru
Ronţăi vise albastre
Şi disec curcubee.
Mi-a rămas unul
De la Paris
Pe când împodobea turnul Eiffel,
După o ploaie de vară,
Şi l-am luat cu mine acasă.
N-a încăput în valiză,
Şi mai bine aşa
Că mi-l luau ăştia la vamă,
Ca marfă de contrabandă.
L-am ascuns într-o cutie.
A încăput tot.
Curioasă treabă, mi-am zis,
Dar am tăcut chitic
Să nu-l găsească.
Şi am uitat de el…
Vreo câţiva ani.
Acum, să nu vă mire că ronţăi albastrul din el!
Celelalte culori erau
La un party
Dat în cinstea eliberării din cutie.
De ce ronţăi vise albastre?
Ca să capăt aripi spre cer senin
Şi să fug departe.
As fi vrut să duc curcubeul înapoi în Paris
Dar mi-am zis că n-am viză pentru el,
Asa că ronţăi vise albastre
Şi poate-mi cresc aripi..să zbor,
Şi să mă poarte iar acolo,
Căci… mi-e cam dor. 
În tabel veţi găsi unele mai actuale. Eu am trişat, din motiv de vacanţă, cu o scriere mai veche.
Cămara de vise a unui om oarecare
Scrisul alină, scrisul dezbină;
Scrisul te-nvaţă şi te înalţă,
Scrisul e dor pus pe covor,
Covor cu vorbe ce sunt doar slove.
Scrisul atinge, dar te şi frânge,
Căci n-ai cuvinte
De luat aminte;
N-ai nici silabe noi şi cuminţi;
Cu scrisul tău poţi chiar să minţi.
Cel ce citeşte, de drag sau silă,
Prinde cuvântul sau poate milă.
Nu-i important ce scrii şi cum,
Tu ştii că-ncerci să ai alt drum,
Drum nepăşit, curat, senin,
Lasa-ţi afară al lumii venin.
Iar tu ce vii să citeşti printre rânduri
Vei aduna doar mirare şi gânduri,
Căci de-ţi prinzi ochii pe litere scurte,
Nu ai să vezi decât o mulţime de puncte;
Vei confunda autorul cu scrisul,
Vei căuta peste tot compromisul
Şi cand vei simţi liniştea prinsă-n tăcere
Vei şti că e o mască… de ascunsă plăcere;
Şi că scrisul ce-l cauţi cu adevăr şi lumină
E sortit altuia, deci nu-i nimeni de vină
Că tu treci să vezi ce mai e de vânzare
În cămara de vise a unui om oarecare.
Tot cuvântul, cuprinsul, început şi sfârşit
Au scris alţii demult într-un vers neclintit,
Ce-i deja pus în ramă şi-n coperţi de hrisoave
Şi nimic ce-i de azi nu încape-n ceasloave;
Căci puterea stă-n tihna slovelor adormite
Ce le porţi şi în suflet ca pe o masă de umbre.
Umbre ce trec peste cuvintele tale
Şi-atunci ele-nfloresc ca bobocul de floare;
Şi e clar că nu ai parte de o mie de-atenţii,
Deşi ai spus-o mereu…că esti făr’ de pretenţii;
Şi ca semeni a vers, dar eşti doar încercare
Din cămara de vise a unui om…oarecare.
Cezar, the Voice, zgărdiţe şi cafea (o dimineaţă ameţită)
…de ceva vreme…pun postări scrise cu un an in urmă, asta e una care îmi va stârni veşnic …râsul…