Mărgăritare versificate

Eu…

Îmi port gândul pe umbre de vis
ce stau în timpul mort al lunii strâmbe,
dorinţă ascunsă a unui astru prea fierbinte,
cu pasiuni de om cuminte;
e-nceţoşare-n ideea fixă,
ce umblă prea lălâi prin mintea-mi vie,
adună ace moi de păpădie
şi glasuri de o lie-ciocârlie,
dar se amestecă turbat cu dor înalt.
 
Cuvântul bântuie ascuns printr-o mulţime,
ce n-are loc de tine şi de mine
şi are stele fixe,  ce nu cad;
nu-s călătoare-n marea din înalt
şi poartă-n ele gust de nemurire
curbată dintr-o veşnică iubire.
 
Eu călătoare sunt, neliniştită,
cu libertatea-n băţ şi fără frică;
mă zbat în lumea  rece, fără spor,
cad pe petale simple de amor;
le-adun pe toate,
mi le prind de piept
şi apoi încerc:
să zbor,
să dorm,
să cânt,
să râd,
să prind
iubirea
pe pământ!

 

7 gânduri despre „Eu…

  1. Ieri am purtat discuţii multe între fete. La final, acesta a rămas gândul cel mai important: de iubeşti şi esti iubit, restul se rezolvă şi aşa ai şanse să iubeşti şi viaţa, cu tot frumosul şi răul ei.

    1. Andra, eşti generoasă dar eu, în general, scriu poveşti şi fac destăinuiri …din viaţa mea. Cuvintele ce le aşez sub formă de versuri sunt doar o formă de destresare, o joacă care uneori îmi iese, alteori nu. Dar eu stărui. Poate, poate place. Mulţumesc de vizită.

Lasă un răspuns