Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Merele

www.gourmandise.ro

Nu-mi plac merele.  Deloc. Nici roşii, nici galbene, nici verzi, nici dulci, poate puţin acre; dar  nu, nu îmi mai plac, dacă stau bine şi mă gândesc. Nu îmi plac merele altora, nu tânjesc după ele, nu mă încântă defel. Nu-mi plac merele nici în plăcintă, nici chiar sucul de mere, nici să scriu despre ele nu-mi place s-o fac.  Din cauza lor urăsc şi scorţişoara, iar dacă aş fi cinstită total aş spune că îmi plac merele doar ca sos la friptură, de parcă aş vrea cu orice preţ să le schimb întrebuinţarea uzuală. Nu-mi plac. Imaginea lor, însă, mă încântă şi le ador adunate aşa, în coşuri de răchită sau pictate în vreun tablou perfect dar pe care tot nu l-aş atârna pe pereţii mei.

Nu mă interesează dacă sunt frumoase pe afară, dacă-s găunoase pe dinăuntru, nici dacă au viermi, nici de sunt putrede sau otrăvite. Am urât mărul de când cu Alba ca zăpada şi niciodată nu am avut încredere în el. Îmi par haioase, în schimb, merele glasate, confiate, ce le găseam la bâlci şi care mi-aduc aminte de copilăria mea, iar tarta tatin cu sos de vanilie aş putea spune că mai îndulceşte un pic declaraţia de mai sus.

Îmi plac sânii precum merele sau globurile de Crăciun în formă de măr. Am câteva perfecte (globurile, nu sânii, ce credeaţi?)! Şi mai îmi plac florile de măr şi parfumul lor de primăvară.  Trebuie să recunosc că mărul din curtea mea, aşa aplecat pe coama casei, într-o abundenţă nefirească pentru locul unde e amplasat, face mere de aur! Nu mă credeţi? Veniţi de le vedeţi la vară! Sunt cele ce dispar repede, înfulecate de căţeii mei vegetarieni. Lor le plac merele, dar ei sunt mai deştepţi decât mine!

Am vrut să merg în diverse substraturi, ţinând cont de tema din clubul psi:”merele”, dar nu puteam să îmi scot din minte aceste vorbe. Şi atunci le-am scris. Ştiu că nu există om să nu adore aceste fructe, dar poate s-o mai găsi măcar unul ca mine. Dacă nu, asta e! În tabel veţi găsi mere mai de soi. Sunt convinsă!

30 de gânduri despre „Merele

  1. Am si eu o problema cu merele, dar de alta natura. De la o vreme visez mult mai des decat normal mere. Ca mi le da cineva si ca eu mananc din ele. O vreme au fost rosii. Ultima oara erau galbene, si nemaipomenit de parfumate. Ciudat rau, nu? :))

  2. :)))))) doamne, adriana am râs de cred că mă puteai auzi şi tu! urăăăsc plăcinta cu mere, cornuleţele cu mere, prăjiturile cu mere, merele coapte ori sucul de mere. îmi plac doar anumite mere, ionatanele, negătite, nedischisite, numai mari şi numai când citesc.

  3. Ei. ei! Trebuie luata partea frumoasa a povestii. Daca nu era marul…cum se mai marita ea, alba ca zapada, cu printul? Stai sa-ti spun eu povestea, asa cum i-am spus-o lui Alexutu. I-am zis ca un pitic secret, al optulea, da sa nu zica la nimeni, care traia in capul vrazitoarei, i-a auzit gandul si a fugit iute la Alba ca zapada pe care a invatat-o sa mestece bine tot ce baga in gurita, sa moara vrrajitoarea de ciuda si ea sa se faca frumoasa ca sa ajunga sotie de print. Tot timpul mesteca bine si mereu ma intreaba daca-i destul de frumos …ca sa fie …nevasta de printesa.Un zambet de la mine pentru o saptamana frumoasa!

  4. Nici mie nu-mi plac merele, decât cele stilizate, în artă, în vestimentație, accesorii, veselă, etc. Îmi place să le văd, dar nu le cumpăr. Când totuși nimeresc unul gustos, mă felicit c-am avut curajul să-l încep, că l-am mâncat pe tot, că m-am vitaminizat. Și aici în curte este un măr, dar pe mine mă interesează doar caisul, de lângă.

  5. Ghinion! Mie-mi plac merele!
    Ca să-ncep cu începutul le văd într-o palincă aurie de Bistriţa
    Sau coapte la cuptor! 🙂
    Trase la tigaie pentru un sos chutney (sper că am scris corect)
    Ador plăcinta de mere cu scorţişoară! Sîc! 🙂
    Merele rase călite cu un pic de scorţişoară merg de minune cu un pic de frişcă (de nu e merge şi ceva iaurt grecesc)

    Aş mai spune eu multe dar mi-a rămas gândul la asemănarea merelor cu ceva sâni feciorelnici!
    Piei ispită!!!

  6. Acum înţeleg comentariul tău de la mine! Chiar nu-ţi plac merele! De fapt, gustul lor, pentru că forma te atrage în ornamente! 🙂 Ei bine, mie îmi plac, pentru că toată copilăria am stat cocoţată prin meri şi am mâncat din fructele lor parfumate, deşi aflasem şi de Alba ca Zăpada! 🙂 Sunt multe combinaţii ce implică merele, dar eu le prefer pe cele pline de iubire! Sunt convinsă că astea îţi plac şi ţie! 🙂
    O săptămână plină de căldură şi la propriu şi la figurat! 😉

  7. Adevăr este că găsim multe alte fructe mai gustoase decât merele. Dar nu ştiu dacă există un fruct cu o simbolistică atât de bogată, cred că aş scrie zece Psiluneli pe tema asta. Hmm… ar fi o idee, un serial Psilunizat, dar cred că pentru tine ar fi un supliciu, date fiind resentimentele tale pentru mere…

  8. Iniţial nu am vrut a scrie! Şi bine făceam, gândindu-mă că m-am oprit la prima senzaţie decât să caut simbolul: ispita, iubirea, fructul oprit, fructul măsluit, etc. E şi asta o lectie. Multumesc!

  9. Mno mie imi sunt neutre merele in sinea lor, dar imi plac drept pretext pentru scortisoara in placinte si imi place parfumul lor, era pe vremuri un parfum de mere verzi All about Eve parca, de care eram dependenta, din pacate nu se mai gaseste 🙂

  10. E interesant sa descoperim si exceptii care se abat de la regula. E drept ca merele sunt subestimate si deseori criticate. E si normal, avand in vedere ca sunt poate cele mai comune fructe si cele mai utilizate in literatura. Insa nu va temeti sa va exprimati parerea, nimeni nu este obligat sa accepte ceva doar pentru ca asa doreste majoritatea (exceptand, poate, politica, dar asta este o alta discutie).

  11. Cred ca-mi plac toate fructele. Sau cam toate, nu-mi dau seama acum daca e vreuna sa nu-mi placa. Scortisoara insa o urasc si eu :))
    Am ramas surprinsa cator persoane nu le plac merele 🙂 Credeam ca maru-i un fel de fruct universal dezirabil 🙂

  12. O! Mie-mi plac merele! Rase, cu biscuiti maruntiti, zahar, scortisoara s.a.; imi place placinta cu mere – mi-am ciobit, candva, un dinte intr-o coaja de nuca din placinta cu mere! De atunci nu mai cumpar placinta cu mere, mananc numai daca e facuta “in casa”. Imi place tortul de mere, imi plac merele glasate, merele coapte si cele din compot. Imi plac toate merele, sub orice forma dar mai putin… intregi, in forma lor naturala! Cine ma vede azi mancand un mar in starea lui naturala isi noteaza ziua in calendar: se intampla o data la… muuuulti ani! In copilarie mancam, inclusiv “mere padurete”, dar mai apoi am descoperit placerea de a le manca… preparate!
    Minunat ne povestesti ca nu-ti plac merele! Merele te-ar iubi pentru modul cum le spui ca nu-ti sunt pe plac! 🙂
    Zile fericite iti doresc! Cu drag!

  13. Mie mi s-a parut simpatica maniera in care ai ales sa marturisesti public antipatia pentru fructul clasic al romanului, marul. Mie imi plac doar merele ionatane, dar imi fac o pofta nebuna de mancare(ca toate fructele de altfel) asa ca le cam evit de o perioada. Si sucul de mere e bun, daca e natural, fara aditivi, E-uri. 😛
    Scortisoara n-o agreez insa de nicio culoare. 😀

  14. Despre tine stiam deja ca nu iti plac merele, dar sunt uimita cati s-au adunat aici sa isi declare antipatia fata de ele. Eu sunt in cealalta extrema. As manca non stop mere (neaparat ionatane). Cel mai mult imi plac rase si amestecate cu praf de biscuiti, asa cum mananca bebelusii. In schimb, nu suport scortisoara, desi pun mereu in placinta, pentru a-i da parfumul clasic.

  15. Un pic am trişat! Am câteva moduri de a mânca mărul. Dar n-ai să mă vezi pe mine cumpărând mere …când pot alege alt fruct pentru a mânca. Şi te-am auzit, să ştii. Oricum, postarea asta nu am vrut să o înscriu în tabel. Nu era demnă de scrieri cu substrat şi mesaj. Pune-te, în schimb, cu mintea mea care doar mesajul acesta îl avea înmagazinat!

  16. Aşa, aşa …caise! Parcă sună altfel. Dar de', cine m-o fi pus să nu merg eu spre ispită, cunoastere, tentatie, păcat sau măcar mărul ăla muşcat de la Apple. Acum …deja facem un club al nemâncătorilor de mere, decât din când în când!

  17. În pomi stăteam şi eu, dar din lipsă de altceva. Şi le furam de dragul de a le fura. Mai mă îndopa mamaia cu ceva compot, iar singurele agreabile erau cele acre, acre. Pe acelea le mai caut şi acum doar prin pomii găsiţi în drumul meu.

  18. Avea o vecină, baba Ioana, îi ziceam noi, un măr bogat, rar mi-a fost dat să văd aşa ceva. Făcea nişte mere mici, mici, zici că erau pădureţe. Aveau culoare, luceau şi erau dulci, dulci…de parcă nu aveau gust de măr. Când l-au tăiat am plâns o săptămână. Cu timpul…merele au dispărut din mintea mea. Revin…rar!

  19. Eu eram sigură că voi fi singura nemâncătoare de mere. Acum, m-am explicat suficient: mai nimeresc o tarta tatin perfecta sau un tort de mere bun, face prietena mea unul perfect. Am mai mâncat nişte chipsuri bune de măr sau clătite gen crepes suzetes, nu ştiu cum se scrie, cu mere …delicioase. Dar de exemplu…salatele cu măr în ele…nu le agreez iar sucul de mere e musai să fie gen de ăla gros, natural. Dar într-un an…nu ştiu de câte ori am astfel de experienţe!

  20. Tibi, apreciez că te-ai oprit o clipă aici. Nu era decât un gând, ca de joacă de duminică, în care vroiam să mă amuz un pic pe antipatia mea faţă de aceste fructe cu simbol puternic, de altfel. Noroc cu voi, ceilalţi, ce au adus poveşti perfecte şi cu substratul pe care eu…nu-l puteam găsi, sigur!

  21. Aşa, aşa …sâni ca merele, feciorelnici să vă dea Dumnezeu! De ce nu? E un lucru pe care şi noi, şi voi bărbaţii ni-l dorim. Eu…da! Dar trecem peste! Să-mi dai reţeta de chutney. Eu fac doar de ceapă. După cum spuneam, mor după friptura la tavă şi sosul de mere, în stil german. Excelentă combinaţie!

Lasă un răspuns