Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

În el…

Am vrut să fug….

Am vrut să fug, dar m-a încolţit pe seară remuşcarea, regretul şi teama. Se făcea că orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Totdeauna m-am mirat de senzaţia aia ce o purtăm cu noi când totul devine insuficient. De ce insuficient? Nu ştiu! Ştiu doar că atunci când zici nu, când te revolţi, când întrebi, când pare să ai altă părere decât celălalt, poate mai bună, dar tot aşa poate fi şi proastă, când refuzi să mai mergi pe drumul altuia, când cuvintele devin sărace şi insuficiente, când toate astea vin buluc, fix ca în fraza asta aglomerată, oamenii fug. Fug care încotro, uitând că te iubesc sau te iubeau, fug de binele tău venit cu forţa, de vorbele tale prietenoase dar agasante, fug de adevărul tău, de implicarea ta, de faptul că nu poţi sta deoparte, doar pentru că, sigur, se va găsi cineva să facă lucrul ăla în locul tău.Am fost fugară şi au şi fugit oamenii de pe lângă mine. Zilele trecute am găsit un mesaj venit parcă dintr-un timp albit, sorbit de vreme şi timpuri, ce mi-a încolţit curiozitatea, lăsându-mă preţ de câteva secunde într-o mirare simplă. Ce poţi vorbi cu oameni ce dispar în timp? De unde iei vorbe şi unde le aşezi? Ce să le zici, mai ales când uitarea nu vrea să se oprească pe trepte de odihnă ci e trezită doar din amorţire, parcă printr-o parolă magică? Ruginit e doar gândul ce scârţâie fin ca un greiere obosit care-ţi spune că nu ai cuvinte potrivite. Să fii politicos doar? Sau să încerci să nu vezi momentul albăstrit de ochii bărbatului tău ce zâmbeşte înţelegător, ca şi când ţi-ar spune: „Scrie ce vrei, ce simţi! Orice!” ?
Şi nu poţi spune prea multe. Lipsesc clipe, zile, minute, ani, întâmplări. Eşti ca un meşter ce şi-a zidit din greşeală unealta printre cărămizile ce cu grijă le-a aşezat la temelie. Fără ea…nu poţi continua. Te întorci în timp şi încerci să rememorezi ultimele întâmplări cu omul mesaj. Aproape că nu găseşti. În schimb vin alea vechi, cu ştaif şi vechime de 25 de ani, căci pe raftul unde le aşezaseşi s-a zvonit că a venit un pămătuf şi a dat praful de pe ele. Şi iar mi s-au înroşit obrajii de neputinţă. Exact ca atunci. Rană necicatrizată. Veche dar cu fisuri, dintr-un timp ne-dorit, ne-împlinit, negru.

Nu ştiu dacă aţi ghicit ceva din cuvintele mele, dar am avut modul meu de a mă juca cu trecutul acela zgândărit de un om, ce mi-a adus o întrebare pe buze: ce poţi comunica cu acei oameni pe care i-ai pierdut pe drum? Ce să le spui despre viaţa ta mai întâi, după multă, multă vreme de absenţă? Sau de ce să le spui? Sau ce să-i întrebi? Despre copii, sănătate, părinţi? Dacă e iubit, dorit sau dacă trăieşte frumos? Mi s-a întâmplat de multe ori, mai ales de când cu fb-ul, să regăsesc oameni şi mi-am dat seama că pe cei pe care îi pierdusem printre amintiri nici nu îi regăsesc prea mult în  gândurile mele. Excepţie fac câteva colege de liceu, dar cam atât. Restul îmi place să rămână intact, acolo în lumea mea imperfectă, unde mi-au înverzit speranţele dar s-au uscat mai repede decât m-am aşteptat şi de unde mi-am luat puterea de acum. Şi mai ştiu, că evit să deschid discuţii pe care nu le pot dezvolta, chiar dacă patima din mine spune altfel, uneori. Simt că prezentul, aşa oscilant, datorită vremurilor şi evenimentelor de zi cu zi, e timpul meu favorit. În el sunt omul ce voiam să devin odată. În el sunt femeia ce visam să fiu. În el sunt iubita celui mai minunat bărbat. În el….

Deşi duzina aniversară merita ceva festiv,eu atât am putut scoate. Nu trec prin cea mai bună perioadă. Am avut un căţel în foster şi riscă eutanasierea, atât era de bolnav. Azi a fost luat din casa mea şi sper ca orice rezolvare va veni pentru el să fie de la Dumnezeu, firească. Iar eu să învăţ ceva din experienţa asta în care m-am băgat singură. Până una-alta,..ăsta e motivul pentru care blogul mi-a devenit străin şi rece. Sper că la voi e cald şi sper să simt asta prin cuvintele voastre, curând. Ştiţi că în tabel găsiţi şi alte încercări, nu? La mulţi ani, club psi! Să ne trăim!

38 de gânduri despre „În el…

  1. Zambesc la gandul ca oamenii, dupa lungi ani in care nu au stiut nimic unii de altii, s-ar putea intreba ”esti iubit?”, ”iubesti?”, ”traiesti frumos?”… Nu, nu o vom face niciodata… Ne vom intreba de sanatate, de copii, de slujba, de cunostinte comune, apoi se va lasa tacerea, daca nimic altceva nu ne leaga.
    La multi ani tie, colega de club, prietena, sora! Ma bucur mult ca ai scris! Desi afara ninge, simt ca in curand iti va fi cald si tie…

  2. Nu vreau sa-ti stapung tainele si nici sa-ti spulber iluziile dar… FB e o mare prostie care risca sa se scufunde! E insa o problema acolo caci nu poti sa te radiezi!
    Despre blog… sa stii ca iti da si clipe de deznadejde dar si bucurii asa ca… nu dispera!
    Nu fii trista caci, desi tot ce ne dorim este sa fim iubiti, totusi nu putem fi iubiti de toata lumea! Si nici nu cred ca ar fi bine! Important e sa te iubeasca cine trebuie!
    Sa-ti fie bine!

  3. Acelasi lucru m-am intrebat si eu cand am regasit oameni din trecut, oameni care m-au iubit, care m-au ranit si care au ramas in sufletul meu ca o cicatrice veche.Nu mai sunt multe de spus pentru ca eu m-am schimbat si lipsesc ani, zile,clipe. Ne mai leaga doar amintiri comune, dar prefer sa ramana amintiri.

  4. că gândim aidoma o ştii prea bine. eu prefer trecutul în sertarul lui şi politeţurile pentru necunoscuţi. mă simt stingheră dezgropând ce am uitat ori am încercat să uit.
    totuşi nu asta voiam să spun ci faptul că privesc ninsoarea ce a venit în cele din urmă şi mă gândesc de azi dimineaţă la tine. pentru că ştiu prin ce treci… de-aceea nici nu spun nimic, ce ar fi de spus? tu ştii… eu ţi-am promis ceva.

  5. Da, Cita! Fb-ul e o alba-neagra, recunosc, dar acolo mi-am găsit şi o lume, o lume pe care o citesc, o rasfoiesc sau care mă ajută pe mine să cresc oprindu-se o clipă şi peste cuvintele mele. Nici eu nu iubesc pe toată lumea şi cred că nu mi-as dori nici simpatii nenumărate. Întrebările de sus vin in urma unor eforturi de a comunica acolo unde nu se poate. Şi într-un final am inteles asta. Cât despre iubire, cea de acasa imi alină toate ratacirile. Multumesc, Cita!

  6. Într-o lume a cuvintelor, tu mi-ai dăruit certitudini şi speranţă, m-ai făcut să văd lumea aşa cum e , nu infrumusetată, dar cu posibilitatea să o infrumusetez eu, conştient. Mulţumesc, Maria! Tu eşti omul care imi da increderea in lumea asta, esti răspuns şi rugăciune şi te iubesc tare de tot!

  7. Mda, mulţi ani de duzinari! Fain! Festiv, festiv şi ..io mă intreb de una, de alta. Ba, ai să râzi! Pe unii oameni din viata mea îi interesează sau i-a interesat la prima intrebare după un timp indelungat dacă iubesc şi sunt iubita. Nu a fost cazul gândului de mai sus, pentru că poza de profil la fb o ştie toată lumea- imbratisarea totală a sotului meu. Chiar şi asa, mie imi e greu sa intreb ceva. De multe ori imi imaginez doar. Şi asa putini dintre noi avem curajul să spunem că in acesti 25 de ani am tăit doar: aşa simplu, cu bune, cu rele, cu impliniri, dezamăgiri, incercări. Cu punct şi de la capăt! Pupici de sâmbăta. Sunt mai bine! Semn că şi durerile se pot atenua.

  8. Poate zăpada asta imi va mai insenina gândurile şi sperantele. Despre oameni nu voi spune nimic, e destul că m-au cuprins intr-o horă a nimicurilor din care am iesit uneori confuză. Despre sufletelul bătrân plecat aseară de la mine …nici atât. Sper să fie bine. Orice ar insemna acest bine. Multumesc, psi. Pentru tot!

  9. Perfect spus şi pe sufletul meu, recunosc! Când vorbesc despre oameni din trecut adun ambele genuri. Nu contează că au fost femei, bărbaţi cu întâmplări şi cuvinte! Au fost şi acum nu mai pot fi, iar dacă mai revine câte un rătăcit, cum ar fi o dragă de colegă de liceu, una singură in mod special, sunt uimită cât de usor se pot lega lucrurile de acolo de unde le lasasem, când ne-am pierdut prin viata. Dar sunt exceptii. Pentru celelalte …prefer tăcerea şi intrebări cu răspunsuri simple, politicoase. Multumesc!

  10. …am vrut să-l salvez, să stea liniştit o perioada la noi. 5 săptămâni dureroase şi de ataşament. Lectia nu o pot pricepe. Poate doar cea a sperantei şi a mişcării …spre înainte! In plus…ninge! Multumesc, Radu!

  11. imi pare din ce ai scris un text de regret… de regretele unor iubiri ce par efemere…
    orice disparitie a unor fiinte apropiate ne creaza nostalgii…
    mi-ar placea sa particip si eu in grupul vostru 🙂

  12. De când cu Facebook-ul întâlnesc tot mai des oameni pe care i-am pierdut pe drum. Deschid fereastra de chat, mă chinui să schiţez un „bună! Ce mai faci?”, şterg, mă perpelesc, să scriu, să nu scriu…ce ne putem spune? Uneori e doar un dialog formal, rece şi lipsit de prietenia ce ne lega odinioară. De ce? Nu ştiu, ne-am schimbat.

  13. Of, cățelul. El nu are nevoie de cuvinte potrivite. Doar de afecțiune.
    PS Din motive de viscol am cules pisicile de pe strada. Sper că temporar, căci cele personale au acum un spațiu limitat.
    Te vei descurca. Sper că și eu.

  14. mă regăsesc în cuvintele tale de azi, mă regăsesc în eu, cea de azi punându-mă deoparte pe mine, cea de ieri, asemeni ţie.
    te înţeleg. îţi înţeleg sentimetul de rece şi de zadarnic. va trece. noi te aşteptăm cu drag şi braţe deschise să redevii tu, cu soare şi zâmbete. o vei face. ştiu asta. până atunci să-ţi fie cum simţi!

  15. 1) Oamenii se schimbă, nici eu nu mai simt că pot vorbi unele lucruri cu cei pe care-i credeam apropiați, compatibili, etc. 2) Vai de suflețelul tău, compătimesc alături de tine. Mie mi-au murit în brațe doi căței minunați, pe unul l-am îngropat chiar eu, cu tata, lângă un râu. Aproape îmi pierdusem mințile de durere. 3) La mulți, mulți ani, duziniștilor!

  16. Trecutul e in amintiri, nimic nu mai e la fel acum, nici cei pe care ii reintalnim, nici noi insine. Fosti prieteni sau fosti iubiti suntem acum doar niste straini. Suntem retinuti si chiar circumspecti cand vorbim cu ei dupa atatia ani. Exact ca si cum am vorbi cu niste straini. Sunt si exceptii. Oameni care ne-au intrat adanc in suflet, oameni rari, care oricat s-ar schimba au pastrat o clipa din noi in ei. Si invers. As vrea sa-ti fiu unul dintre acestia peste 20 de ani.

  17. Nu, Anca! Regretele nu există! Iubiri efemere vom avea toti! Am adunat săptămâna asta o gramada de intrebări şi le-am pus de-a valma. Intrebarea principală era aia cu ce spui unui om care a dispărut din viata ta de multă, multă vreme. Restul…e zbucium, alinare şi un prezent bun. Apropo, dă-mi de veste dacă vrei să te prezint celor din club. Cred că ai fi binevenită! Am înţeles bine, nu?

  18. Deja…semne bune anul are! Dar tot am fost răvăşită de multitudinea de intamplari. Uneori viata se scurge lin, fara sa se intample mai nimic, iar altădată vin precum avalanşa şi te zdrobesc. Dar ies eu de sub…dărâmături sau zăpadă, că tot ninge precum in basme! Multumesc, Ioana! Din suflet!

  19. Da! Ai mare dreptate! Mă voi descurca. Am casa plină de animale acum şi sunt fericită: 5 căţei şi trei pisici, plus noi doi privim prin ferestre Braşovul alb. Dar căţelul in gazdă a fost adormit azi …definitiv. Simt cum am primit o lectie şi mă simt mică de tot. Multumesc şi te admir enorm pentru gestul tau. Enorm.

  20. Imi plac sub-punctele. Totdeauna mi-au plăcut, aşa cum imi plac şi agendele numerotate, haotic, e drept, dar perfect pentru mine.
    1. Da, oamenii se schimbă şi bine fac, iar dacă nu mai rezonăm…asta e, iar dacă mergem in continuare pe acelaşi drum suntem mai mult decat norocoşi.
    2. Căţelul a fost eutanasiat. Am primit vestea greu, inecată de plâns şi cu sufletul vraişte şi desi era bătrână, durută şi bolnavă, cele cinci săptămâni petrecute cu ea au fost, cum spuneam mai sus, o lectie.
    3. Să ne trăim, cum ar spune Laura Lorelay a noastră! La mulţi ani!

  21. Sinteză curată! Asa simt şi eu. Am o prietenă regăsită după multă, multă vreme. Cu ea as vorbi non stop. Orice. Cu alti oameni, pierduti in acelasi fel pe drum, abia de reusesc să le spun trei vorbe, iar dacă îi „cunosc” mai bine îmi vine să fug…departe. Da, ne schimbăm.

  22. Azi imi e …greu! Azi îmi simt sufletul brumat şi rostesc „de ce-uri „nefireşti. Cu toate astea un ochi râde şi altul plânge. Uită-te şi tu cât de mult contează nişte cuvinte adunate aici. Parcă mai uit de lumescul din mine şi …ard de nerăbdare să redevin EU. Şi încă ceva: de multă vreme te simt aproape de sufletul meu, semn că acest club …merge înainte cu succes!

  23. În anii tinereţii eram timidă şi retrasă în colţul cătorva prietenii care au rămas… De aceea nu are cine să mă caute pe FB şi să mă pună într-o situaţie ca aceasta. Uite că am găsit partea plină a paharului! :))

  24. si eu simt că rezonez cu tine Adriana. în multe privinţe. şi mă simt bine să ştiu că pot pune şi eu o cărămidă de trăinicie la ceva atât de frumos.

  25. Oamenii pe care ii pierzi pe drum ii pierzi si gata. Chiar atunci cand ii regasesti, nu mai sunt aceeasi. Exceptiile nu fac decat sa confirme regula, viata ne transforma si de multe ori in transformare nu mai poti gasi indicii spre cel ce a fost!

  26. Uneori si cu oameni cu care am discutat pana ieri nu mai gasim subiecte comune… Chiar cu oameni pe care-i credeam prieteni. Din varii motive. Poate nu erau prieteni, poate toata relatia era falsa cumva…nu-mi mai pun intrebari. Dar cred ca ni se intampla tuturor, din pacate.
    Cu FB tot nu ma impac. Azi m-a enervat cu chat-ul. In loc sa se deschida Inbox-ul, se deschide chat-ul pe care il dezactivasem cu mult timp in urma. Cred ca din nou i-au facut ceva…au schimbat unele setari. Nu pot sa zic ca-l urasc, ca-mi mai e util cat de cat, dar nici nu-l iubesc. Despre FB zic…

  27. Pe fb am găsit oameni cu preocupări diverse. Cu cei cu care rezonez merg pe acelaşi drum, cu alţii m-am oprit demult. Am oameni care mi-au ieşit din suflet şi acolo, şi în viaţa reală. Nu mai pot. Mă chinui să simt ce nu simt, să întreb ce nu vreau să întreb, să fiu educată acolo unde nu e vorba doar despre asta. Uneori oamenii deţin adevăruri absolute sau când e să aplicăm reguli şi principii le aplicăm doar unuia dintre noi. La celălalt va fi totdeauna o greşeală. Sub lupă nu voi mai fi cu nimeni. Viaţa e scurtă. O voi trăi cum pot şi cum vreau, în măsura vremurilor. Şi …să ştii, că va veni o vreme când cu mulţi nu vei mai avea lucruri comune. Eu sper să nu…dar…

Lasă un răspuns