S-a ras în cap. Aşa, deodată, ca un impuls obişnuit. A luat maşina ce zăcea în baie după ultimul tuns al tatălui ei şi cu mişcări nesigure, la început, se lepădă de toată frumuseţea aia de păr buclat, blond şi lucios. Toate fetele o invidiau pentru el, dar ei nici că-i mai păsa acum. Bâzâitul discret al maşinăriei o aducea într-o stare de uşoară excitare şi încercă să nu simtă asta. Voia detaşare, ca şi când prin acest gest prindea puteri noi. Senzaţia de plăcere o făcu să ezite şi să se ruşineze de  gândul ei vinovat.
Pe lobul urechii drepte luceau acum trei bumbi de cercei, pitiţi până atunci sub buclele ei delicate. Noroc că avea un cap rotund şi perfect. Îşi creionă ochii puternic, îşi rujă buzele cu cel mai aprins roşu din port-fard, îşi aplică o aluniţă falsă, luă ochelarii Ray ban cei cu ramă neagră pe care rar îi purta şi se privi îndelung în oglindă. Ţigara cu miros de cireşe amare, furată din pachetul chipeşului ei tată…îi aducea un plus de răvăşire. Două zile avea să aibă casa doar pentru ea, iar ăsta era primul gest al singurătăţii. Toată lumea va spune că e rebelă, neadaptată, vulnerabilă şi dezamăgită de viaţa ei. Nicidecum. Ştia cine e într-o lume care i se părea că nu mai ştie ea ….de unde să o apuce. Doar că….
Şi atunci începu cu ea, chiar dacă ar fi putut regreta. Ca mirarea să fie şi mai puternică îmbrăcă rochia albă cu motive colorate, în colţuri care cădeau perfect peste bocancii de pânză cazonă. Îşi puse deasupra o vestă kaki, îşi prinse o eşarfă scurtă la gât, încercând să estompeze goliciunea umerilor care, acum, parcă, sărea şi mai tare în evidenţă. Brăţara ei marocană, lată, era singura bijuterie potrivită aici. Fluieră a admiraţie şi luă din cuier poşeta gen poştaş, cea pe care şi-o dorise atât de mult la un târg hand-made.  Toate acestea arătau că era de fapt cochetă, interesată de tot ce însemnau nimicurile uzuale  ale unei femei, parcă în contradicţie cu acel gest extrem, controversat de azi încolo de orişicine ar fi văzut-o. Pe pat lăsase jeanşii şi geaca de piele. Le purta mai tot timpul. Nu şi de data asta.
Se apropie de uşă dar realiză că nu are suficient curaj să apară aşa. Îşi regiză în gând un set de întrebări la care răspunsul să vină firesc, dar imediat o apucă starea ei de irascibilitate care o şi făcu să aibă acest nou look. Se îndreptă spre sticla de coniac dosită în bar, luă o gură, se strâmbă din tot corpul şi ieşi repede pe uşă de frică să nu se răzgândească. Simţi aerul călduţ de toamnă-vară pe chelia ei lucitoare şi o clipă îşi duse mâna ca şi când voia să-şi aranjeze o buclă rebelă. Nici gesturile nu o ajutau, rămăseseră prinse în trecut, aşa că sfârşi prin a-şi plimba mâna uşor pe cap, cu teamă, dar cu un zâmbet larg.
La cafenea Dina, Mona şi Cosmin o aşteptau de o oră. Taximetristul o privea curios în oglindă şi mustăcea ca într-o nevoie de flirt pe care şi-l reprima cumva. O privi lung după ce coborî din maşină şi un pic golănesc se trezi murmurând: „Ce bucată!  Asta şi cheală e frumoasă!”
Auzi tot, dar se prefăcu că nu îi sunt adresate ei vorbele acelea, deşi două femei cu chelie nu mergeau în acea zi şi  pe aceeaşi stradă, cu siguranţă. O ajutară, totuşi, cuvintele lui să simtă încrederea pe care a avut-o atunci când s-a tuns. Intră în bar ezitând o secundă şi observă că prietenii ei erau prinşi într-o discuţie cu alte două persoane. Gălăgie, bere, ţigări aprinse, cheful părea ok şi fără ea. Dina o observă prima şi încremeni cu vorbele în aer. În momentul acela toţi  îşi ridicară privirile. Cosmin îşi pierdu echilibrul, băgă mâna în buzunar şi scoase 200 de euro, banii promişi în seara pariului. Gesturile erau scurte, nimeni nu zicea nimic şi preţ de câteva clipe se simţi uimirea la un nivel absolut. Totul se petrecea rapid, mai rapid decât se aşteptase ea.
Dinspre baie venea Bogdan. Îl umflă râsul instantaneu, se apropie de ea, o răsuci ca pe o balerină din cutia muzicală, o sărută pe chelia ei cea nouă şi îi şopti: „Eşti răvăşitor de frumoasă! Nu credeam că te pui cu nebunul de Cosmin la pariu! Părul creşte …iar tu eşti foarte sexi!”
Criss nu reuşi să spună niciun cuvânt. Tot inventarul de întrebări şi răspunsuri posibile zăcea într-un colţ în mintea ei. La ce să răspundă de fapt? Doar cei care nu ştiau de pariu poate ar avea ceva de zis. Cosmin privea ruşinat spre ea şi îngăima într-una: „Nu trebuia să te provoc! Ştiu că, oricum, eşti cea mai liberă şi curajoasă persoană dintre noi! Eu nu aş fi făcut-o! N-aş fi avut curaj!”
Dar nimeni nu ştia că  pariul fusese doar un motiv de explorare a interiorului ei. Avea 28 de ani. Toţi o credeau prea bătrână pentru astfel de gesturi. Era timpul să-şi ia zborul. Locuitul cu părinţii nu mai făcea parte din planurile ei. Îi şopti lui Bogdan asta şi dispărură fericiţi de la petrecere. În definitiv nu puteau lăsa apartamentul părinţilor  nefolosit. Era păcat de cele două zile . Una era deja pe trecute. În gând se întreba unde sunt valizele. Simţi o răceală a serii pe creştetul ei de pui golaş. ” Nebunia va avea urmări!”, gândi ea la iarna care o va găsi aşa dezgolită.

…în amintirea unei Cristine cu aripi mari şi largi de înger bun….

33 de gânduri despre “Provocarea

  1. Frumoasa poveste. Mi-a placut felul ei de a gusta libertatea si de a-si lua zborul de pe inaltimile sufletului. Fata din fotografie chiar e foarte frumoasa si a stiut sa isi puna in valoare la maxim feminitatea, intr-un mod nonconformist.

  2. Nu stiu daca povestea este reala sau inventata, insa iti pot sopti aici, in casuta ta, ca a mai existat o nebuna care, fara sa parieze cu nimeni, a bagat intr-o zi foarfeca in par, a taiat tot ce a prins, mai putin bretonul, care a luat forma unui V plin. A, si avea 5 bumbi in urechea stanga, acolo unde astazi nu se mai vad decat gaurile.
    De ce? Asa, doar pentru a-si dovedi ca nu se teme de nimeni, ca in viata asta poate face ce vrea, fara sa dea nimanui explicatii. La sfarsitul unei veri, la inceputul unei toamne cu miros de independenta…
    Te iubesc, Adriana! Te iubesc pentru povestile tale, pentru ceea ce imi oferi, pentru ceea ce esti!

  3. Mi-a fost mai greu să găsesc fotografia perfectă decât să aduc o întâmplare veche la rang de poveste. Dar …zici că era fata mea…din bar. Recunosc Mona avea capul mai rotund şi ochii mai mari.

  4. Coincidentele astea ale noastre devin din ce in ce mai dese. Nu-i rău pentru două femei care au trăit diferit dar au pătimit lucruri asemănătoare. Tu eşti mai curajoasă, mai liberă şi mai curată în spirit ca mine. De asta te şi am ca mentor şi te simt atat de aproape. Şi chiar 5 bumbi, Vienela?

    Apropo,ştii cum răspunde Mihai când e la telefon şi eu îi spun că-l iubesc? ” Şi eu tot(aşa)”. În timp a ajuns doar: ” Şi eu tot!!
    Aşa că voi răspunde şi eu la fel ca el: ” Şi eu tot, Vienela! Şi eu Tot!”

  5. tu stii foarte bine ca ador astfel de femeii !!! sunt sigura ca stiai de la început ca ma atingi direct în inima cu povestea Monei… te iubesc mai mult si mai mult în lumea asta mare !!!!

  6. Uite că nu! Acum fac legătura cu Cri! Cu adevărat le potriveşte Dumnezeu! Vezi, Di…ce fac nişte cuvinte? Vin…ele aşa banal şi plictisite in penită, dintr-o amintire din fundul pământului, cum spun eu, şi ajung unde nici cu gândul nu gândeam! Hai să o iubim pe ea azi, pe sora ta, şi să i-o dedicăm cu toată responsabilitatea şi toată aprecierea noastră! Prin poveştile mele mi-am recâştigat dragostea ta uitată. Acum suntem surori.

  7. fără plete am umblat câţiva ani buni. iniţial pentru că mă încăpăţânasem să mă vopsesc şi apoi regretasem gestul şi eu, dar şi părul meu, apoi pentru că realmente îmi adoram capul dezgolit, nu ras, doar tuns foarte, foarte scurt.
    uneori îmi tot promit că voi reveni la această freză, cândva. citindu-te mă întreb acum de ce nu o fac! 😀

  8. Mi se par atât de sexi şi curajoase astfel de femei. Eu nu aş putea. Sunt legată de podoaba mea capilară…prea mult. Pe tine te văd astfel şi dacă nu mi-ai fi spus-o…prin atitudine. Chiar acum 5 minute o prietenă mi-adus aminte de sora ei care era remarcabil de frumoasă aşa …rasă în cap, şi cu nişte imenşi ochi albaştri. Spre ruşinea mea…uitasem…

  9. Acum putin timp o prietenă dragă mie, care a comentat mai sus, mi-a adus aminte de sora ei care …la fel de curajoasă şi determinată s-a ras in cap. Uitasem. Uitându-mă in viata mea îi multumesc lui Dumnezeu că am cunoscut şi oameni altfel, deosebiti…chiar dacă nu credeau asta. Cât despre „zbor”, din păcate unii au aripi de inger…deja. Prea repede aş spune, dar ăsta o fi fost zborul lor…

  10. Asta e o chestie pe care vreau sa o fac de multi ani. Am fost tunsa foarte, foarte scurt, dar rasa nu. Dar tot vreau sa o fac. insa nu a venit inca momentul, se pare. ala in care sa nu mai zic, ci sa fac. Dar e ceva pe lista mea de „de facut pana nu mor” :))

  11. Cand am aflat de Cri, eram intr-un magazin. Am urlat…la propriu…şi am ieşit! Uite asa …intr-o zi ploioasă(aici)…e cu noi într-o poveste ce i-o dedic…cu drag. Chiar voi face notificarea. Vă iubesc şi eu!

  12. Adriana, am citit pana la sfarsit cu sufletul la gura si ma bucur ca provocarea nu a ascuns un motiv medical. Din pacate aseara am avut confirmarea unei boli necrutatoare pentru o frumusete de femeie , prietena pe facebook… Nu stiu daca trebuie sa faca chimioterapie sau transplant medular, inca, dar ….ma doare sa stiu ca intr-un viitor apropiat , parul ei de amerindianca ar putea ajung un pariu….

    1. Am citit aseară, fix când închideam laptopul, statusul tău. Mi-am imaginat ceva, dar nu îmi închipuiam că azi vei vorbi de pariul ei cu viaţa! Apropo de neşanse sau şanse, poate prietena ta va avea mai multe! Fata căreia i-am dedicat această poveste…a sfârşit nedrept într-un accident de maşină la doar 28 de ani. Valiza ….era indiciul către …plecarea definitivă. Multumesc din suflet pentru comentariul lăsat aici. Oamenii….rar lasă astfel de semne…pe blog, e mai usor pe fb. Ne vom ruga pentru prietena bolnavă. Cine ştie, miracolele …există, iar părul…creşte!

  13. Cât de frumos scrii…şi cât de bine foloseşti indiciile…
    Cred că undeva…nişte aripi de înger au tremurat a zâmbet…şi a amintire…

    1. Azi ar fi fost ziua ei, ar fi făcut 34 de ani. Am simţit că, azi, a ştiut faptul că… câţiva oameni şi-au amintit de ea sau şi-o imaginează prin cuvintele mele. Mulţumesc..

  14. Vai ce dor mi-a fost de scriitura ta, Adriana dragă, e ca o undă de aer proaspăt! Înainte de bacalaureat m-am tuns foarte scurt, spre disperarea dirigintei, care mă admira așa, cu părul lung și mătăsos, dar nici eu nu știu ce m-a apucat, nu prea mergea freza mea ”bob” cu deux piece-ul din stofă fină și tocurile înalte! Nici în poza de sonet și tablou n-am arătat spectaculos, nu puteam coafa nimic, dar asta era, mă tunsesem și gata! 🙂
    Îmi pare rău de prietena ta, păcat că a pierit așa…Am citit mai sus, într-un răspuns de-al tău.
    Gestul de a-i dedica un text de aducere aminte e cu atât mai frumos.
    O lună Mai cu sănătate și un noian de bucurii îți doresc! 🙂

    1. Am avut mult timp părul scurt, dar cheliuţă nu am fost decât mititică. Mirela, mulţumesc pentru cuvintele tale.Din păcate, tot o poveste veche am adus în prim plan. Sper să vin curând cu ceva nou, dar trebuie să îmi intru în …stare…cumva…

  15. Respect memoria prietenei tale, dar, în ceea ce privește povestirea creată de tine, eu văd lucrurile puțin altfel. Nu m-aș rade în veci pe cap ca să demonstrez că sunt puternică. Tocmai nevoia de a demonstra mi se pare un semn de slăbiciune.
    Să ai zile frumoase, Adriana !

    1. DA, e un punct de vedere. Sau poate am tras eu concluziile că acest semn ar fi …al unui om puternic, eu neavând niciodată acest curaj. Sau poate sunt şi am fost ameţită puţin de personalitatea Cristinei care nu ştiu din ce motiv (eu doar am creat povestea în memoria ei, recunosc) a purtat multă vreme o tunsoare ce se confunda cu…chelia.

    1. Mie îmi spui? O singură dată m-am tuns scurt, acum 10 ani şi regret enorm.Acum am părul tuns mediu şi dacă aş fi avut cu 10 ani mai putin sigur îmi lăsam plete. Ciudat cum se joacă mintea mea….cu mine…

Lasă un răspuns